Intoarcere la marele PKD

Timpul dezarticulat – Philip K. Dick

Nemira, 2006. Trad. Mihai Moroiu

 

Timpul Dezarticulat
Nu mai citisem de multă vreme K Dick, de vreo cincisprezece ani cred. Si nu-mi aduc aminte decât că mi-a plăcut foarte tare omul din castelul înalt, fără niciun alt detaliu. Clar o să mă reapuc acum, fiindcă mi s-a făcut poftă după prima porţie şi tocmai am ieşit de pe site-ul Nemira, unde mi-am mai comandat vreo cinşpe cărţi – au reducerile acelea celebre la 5 şi 10 lei, pur şi simplu nu te poţi abţine! Asta după ce jurasem că nu mai cumpăr nimic niciodată de la ei – poate citesc însemnarea asta şi îşi aduc aminte că au să-mi returneze nişte bani pe care îi plătisem de două ori, şi cu cardul pe site şi când am ridicat coletul, în…octombrie 2008. Hai băieţi, că se face anul!:) Calculăm şi dobânda, ce ziceţi?:) E cam aceeaşi sumă ca cea de care am comandat acum, facem un gheşeft şi-mi daţi cărţile astea gratis (adică nu gratis, ci pe banii mei pe care-i ţineţi la voi de  toamna trecută)? Nu de alta, dar l-am cunoscut la Bookfest pe Vlad Puescu şi la o ocazie (a se citi bere) anterioară pe Mihai Dan Pavelescu şi sunt nişte tipi foarte mişto, n-au deloc aerul că reprezintă nişte tonţi care nu sunt în stare să facă un reversal pe o carte de credit… Aştept un semn pe capricorn_k13@yahoo.com dacă se milostiveşte cineva de pe-acolo, că devine penibil:)
Revenind la maestrul K Dick, Timpul dezarticulat e o carte foarte bună, la limita aceea foarte fină între SF şi mainstream, despre care am discutat în repetate rânduri. Scria prin comentarii d acum câteva zile, de exemplu, că n-a citit ani de zile Vonnegut fiindcă i-a văzut o carte în librărie în rafturile de SF. Păi să nu te apuce nebunia?! Fraţilor, terminaţi cu prostia asta că SF-ul e o kestie pentru adolescenţi, o masă amorfă plină de roboţi şi nave spaţiale. Sub eticheta asta veţi găsi unele dintre cele mai frumoase, emoţionante, adevărate opere de artă produse de umanitate, treziţi-vă! Cine crede că-şi poate permite să-şi refuze plăcerea de a pătrunde într-o lume atât de relevantă, produsă de unele dintre cele mai bogate şi creatoare minţi de pe planetă, s-o facă, dar să-şi asume şi faptul că spiritul său va fi mai sărac, iar realitatea sa mai ternă. Pentru că tu îţi creezi realitatea, iar aceste cărţi minunate îţi oferă unelte cu care şlefuieşti, tai şi modelezi mai în profunzime decât cu simţurile sau intelectul tău educate la şcoala vieţii sau prin cărţile obligatorii la liceu!
Lăsând divagaţiile mele de fan înrăit la o parte, să vorbim, totuşi, despre carte. Personajul lui K Dick din Timpul dezarticulat trăieşte într-o lume creată special pentru el. Nu face altceva toată ziua decât să rezolve un joc, un fel de puzzle dintr-un ziar. Găseşte printr-o intuiţie specială pătrăţelul sau pătrăţelele corecte de pe o hartă – e campion de ani de zile, tot orăşelul tipic american din anii 50 în care locuieşte îl cunoaşte. Sunt nişte mici şmecherii la mijloc, organizatorii îl favorizează, el dă de fiecare dată şase soluţii, de fapt, le prioritizează, iar ei îi spun aproape de fiecare dată că a câştigat. Ragle e ataşant, e extrem de inteligent şi de singuratic, cei din jur îl plictisesc înspăimântător. Tiparul geniului. Încet-încet începe să descopere nişte fisuri în mini-universul local. Ca şi cum s-ar întâmpla ceva cu timpul – mici detalii – vede o mare vedetă, pare-se, într-o revistă (cine alta decât Marilyn Monroe, când oare le-o trece bărbaţilor fascinaţia inexplicabilă pentru ţărăncuţa aia plinuţă şi proastă ca un gard?) şi el nu auzise de ea, merge într-un loc să-şi cumpere o bere şi locul acela dispare din faţa ochilor lui şi rămâne cu o hârtie în mână pe care erau scrise câteva cuvinte ce descriau locaţia respectivă, îşi aminteşte în momentul acela de alte experienţe similare.
Excelent construită “trezirea” lui, povestea aflării adevărului. Care este, exact ca în Jocul lui Ender (poate de aici să se fi inspirat Card?), că a fost creat un mic univers special pentru el, alterându-i se memoria, amintirile, iar scopul jocului pe care îl rezolva era să ghicească locaţiile unde pământenii plecaţi pe lună urmau să atace pământul. Fusese nevoie de această manevră pentru că Ragle, de fapt, era de acord cu “lunaticii” şi nu cu establishmentul de pe Terra, care-şi dorea “o singură lume fericită” şi interzicea migrările.
Cartea se desfăşoară într-un tempo extrem de bine gândit, începutul e lent, iar apoi povestea se accelerează treptat, devenind din ce în ce mai pasionantă. Personajele sunt foarte bine descrise, iar umorul cu care K. Dick le urmăreşte idiosincraziile şi micile meschinării mă face să cred că a fost o sursă de inspiraţie şi pentru Vonnegut. De aceea, poate, am simţit nevoia să scriu apelul la citit cărţi SF, pentru că aceşti scriitori descriu lumea noastră, umanitatea aşa cum este, şi o fac cu talent şi pasiune, spun adevăruri poate neplăcute, dar nu mai puţin adevăruri.
Mă bucur că l-am regăsit pe acest scriitor minunat şi mă mai bucur să constat că rezistă atât de bine în timp.

 

Advertisements

11 Comments

  1. d said,

    20/07/2009 at 1:28 pm

    😀
    proastă ca un gard :))

    Fraţilor, terminaţi cu prostia asta că SF-ul e o kestie pentru adolescenţi, o masă amorfă plină de roboţi şi nave spaţiale.
    am ras si la faza asta.
    eu chiar credeam sincer ca asa sunt.

    Dar furnica electrica? recunoaste ca are o coperta usor fioroasa.. o am in biblioteca de vreo 2 ani, primita cadou sau nu mai stiu care e povestea.. ai citit-o? sa o citesc si eu? ;P

    (neah, sa stii ca umorul e o chestie proprie si personala, nu te poti inspira de la altii :P)

    • capricornk13 said,

      20/07/2009 at 8:47 pm

      nu, n-am citit furnica electrica, nu inca; mi-am comandat-o acum, o sa-ti povestesc:)
      pana atunci cred ca mai dau gata si Substanta M, pe asta am luat-o la Bookfest

    • capricornk13 said,

      21/07/2009 at 5:31 pm

      d, uite aici o recenzie la Furnica electrica: http://www.cititorsf.ro/2009/07/20/furnica-electrica-philip-k-dick/
      e un site foarte bun, e colectiv, iar cei care posteaza sunt oameni destepti, misto si seriosi – iti poti alege ceea ce te atrage…

      • d said,

        22/07/2009 at 11:55 am

        multumesc, caprifoiule 😀
        (‘numele’ tau nu prea suporta o prescurtare rezonabila..)

  2. Vlad Puescu said,

    21/07/2009 at 10:34 am

    Simpatia e reciproca 🙂
    Legat de banii respectivi luati de 2 ori: nici eu nu reprezint editura in tot ce face ea sau angajatii ei, dar MDP-ul chiar n-are nici o vina 🙂
    Momentan colegul meu de la CPP este in concediu, dar cand vine o sa ma tin de el sa fie rezolvata problema. Cel mai bine este sa suni la numarul afisat mare pe site pentru comenzi 0721.74.74.64. Se va intoarce la inceputul saptamanii viitoare, am inteles, ii voi spune sa te contacteze pentru a rezolva problema.

    • capricornk13 said,

      21/07/2009 at 12:02 pm

      Hei, multumesc mult! Ca sa fim foarte sinceri am vorbit cu colegul tau de la CPP anul trecut de vreo doua ori la telefon si a fost foarte amabil. Eu am inteles ca s-a facut o greseala, ca humanum est, n-am facut niciun fel de scandal, le-am propus chiar eu sa faca reversal la tranzactie, iar el mi-a promis ca se rezolva. Probabil s-au incurcat foile pe la contabilitate:)
      Iti multumesc frumos pentru ajutor, am sa sun si eu saptamana viitoare.
      P.S.: Si stiu ca voi n-aveti absolut niciun amestec, ma gandeam doar ca va e legat numele de editura si n-ar trebui sa faca astfel de gafe.

  3. voicunike said,

    24/07/2009 at 6:29 am

    @D-pune mina si citeste Furnica Electrica, sunt niste povestiri foarte misto! 🙂 apropo am ris cu lacrimi-auzi tu! coperta fioroasa!? 😀 😀

  4. fansf said,

    28/07/2009 at 10:30 am

    @D-ai luat vacanta sau citesti? nu mai spui nimic? ce mai citesti?

  5. strelnikov said,

    12/08/2009 at 9:15 am

    @d: daca furnica electrica e culegerea aia de povestiri a lu ph dick [nu mai retin] atunci citeste’o repede. are vreo 2 [mai ales ultima] geniale. de fapt, ultima contine, imho, cele mai bune pagini scrise de tip [finalul].

    cat despre sci-fi, din pacate chiar E plin de robotei + nave. pana si dick pe langa cateva carti bune are vreo suta d’alelalte. pana si le guin. te sufoca roboteii.

  6. Y.M. said,

    20/08/2009 at 8:20 pm

    …hahaha, chestia cu doamna monroe e izbutita!(nu am sa inteleg de ce foarte multe femei isi vopsesc parul blond;chiar si acelea(mai ales) care nu au nevoie;autolezionism?)…DICK K,in ciuda numelui ,un creerasi de tot respectul!…(nu stiu daca te-am auzit”citit”,pe tine vorbind despre TRUMAN SHOW sau nu ,dar filmul nu este rau!

    • capricornk13 said,

      21/08/2009 at 12:20 pm

      am înţeles aluzia, să ştii că mi-am mai închis culoarea între timp:)
      nu ştiu dacă de la mine, dar este într-adevăr mişto Truman Show, primul film în care am suportat să-l văd pe Jim Carrey fără să-mi vină să vomit de la strâmbăturile alea de clown în mizerie…


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: