Un rus trendy

Fiica unui Erou al Uniunii Sovietice – Andreï Makine

Humanitas, 2008. Trad. din franceză Ileana Cantuniari

Fiica unui Erou al Uniunii Sovietice

Romanul a reprezentat debutul lui Makine, rus emigrat în Franţa în 1987, la aproape 30 de ani. Mai citisem în mod sigur de el Femeia care aştepta, îmi plăcuse – avea o muzică interioară remarcabilă. Apoi am citit “Iubirea omenească”, şi m-a impresionat teribil. Nu mai ţin minte absolut nimic din ea, însă…ciudat, nu?

Cu această carte se pare că Makine i-a cucerit în mod irevocabil pe francezi, după vremuri de o cruntă mizerie (a locuit într-un cavou din Père Lachaise!). Nici n-avea cum să n-o facă, subiectul este incendiar, se potrivea perfect în peisaj în 1990, când a reuşit să publice, iar stilul lui, deşi s-a cizelat mult ulterior, este foarte atrăgător şi cursiv. Makine, ca mulţi dintre compatrioţii săi, este un impecabil povestitor.

Cartea de faţă, o spun fără nicio ezitare, este comercială. Talentat şi inteligent, rusul a înţeles ce s-ar vinde, ce are el original, altfel de spus în peisajul literaturii vestice şi a profitat de asta la maximum. Povestea are toate ingredientele necesare succesului. Un soldat rus obişnuit, tânăr şi inconştient, participă la bătălia de la Stalingrad şi este decorat ca Erou al Uniunii Sovietice fără să ştie prea bine de ce. Ulterior, este salvat ca-n filme, de sub trupurile camarazilor, rănit şi aproape îngheţat, de o infirmieră căreia îi promite, la ieşirea din spital, că o va lua de nevastă. Pleacă mai departe la război, iar când se întoarce de prin munţii Tatra, o găseşte rănită, cu o schijă rămasă în trup, cicatrice, se pare incapabilă de a avea copii, ezită, ea îl înţelege şi îl eliberează de promisiune, însă onoarea nu-l părăseşte şi-şi ţine cuvântul dat. După nişte vremuri de sărăcie îngrozitoare, condimentate de minciunile lui Stalin şi cruzimea aparatnicilor, după un prim copil ce moare de foame, au, în sfârşit o fetiţă, care aproape o ucide pe soţia lui. Fiica eroului creşte relativ fericită, înconjurată de respectul comunităţii pentru tatăl ei Erou, invitat la şcoala din sat în fiecare an de ziua Victoriei pentru a împărtăşi copiilor din experienţele războiului. Merge la Moscova, termină facultatea de limbi străine şi e recrutată de KGB prin şantaj, după ce făcuse greşeala de a se lăsa sedusă de un sportiv francez pentru care tradusese în timpul Olimpiadei de la Moscova. Devine prostituată profesionistă pe ştatul de plată al KGB-ului, seducând străinii pentru care teoretic era translatoare la Inturist. De aici, fireşte, se naşte drama şi, în final, tragedia familiei Eroului.

Fireşte că filonul exploatat este extrem de valoros: corupţia societăţii comuniste, drama omului simplu, terfelirea simbolurilor. Cartea se citeşte dintr-o răsuflare (este şi foarte scurtă, sub 200 de pagini). Nu poate să nu te impresioneze, pentru că Makine scrie foarte bine, lejer, nu e excesiv de melodramatic, nici cinic, are tonul potrivit şi instrumentele potrivite.

Am spus în titlu că este trendy nu neapărat cu ironie, ci pentru că succesul lui a continuat să crească, iar actualmente va fi probabil unul dintre cei mai citiţi autori în Franţa şi aiurea, orice va mai scrie. Eu personal voi continua să-l citesc din curiozitate şi plăcere – cea mai recentă apariţie sub semnătura lui se numeşte “Această Franţă pe care uităm să o iubim”, deja un titlu incitant.

 

Advertisements

8 Comments

  1. Arthur Suciu said,

    29/07/2009 at 10:17 am

    am citit-o si eu si mi s-a parut si mie o carte foarte buna, semanand cu Pupa Rusa a lui Gheorghe Craciun. desi o face pe sensibilul si interiorizatul, Makine este foarte dur si adesea grotesc. cel putin asa mi s-a parut mie.

    • capricornk13 said,

      29/07/2009 at 2:10 pm

      hm, mie nu mi-a trecut prin cap nicio clipa s-o asociez cu pupa russa; in primul rand pupa russa este foarte greoaie, nici vorba ca gheorghe craciun (sa ma scuze admiratorii sai) sa aiba talentul lui makine; parerea mea; in al doilea rand eroina lui craciun, din cate-mi aduc aminte, nu face chiar prostitutie pe banii statului, e o treaba mai incurcata pe-acolo…

  2. fansf said,

    29/07/2009 at 5:20 pm

    @ D -pe unde mai haladuiesti ? citesti sau ti-ai luat vacanta?
    @Capricorn-cum a fost in vacanta?

  3. capricornk13 said,

    29/07/2009 at 7:40 pm

    @fansf: aia numesti tu vacanta? trei zile amarate cu weekend cu tot?!! eu am nevoie de vreo luna…minimum…
    munchen-ul e mai frumos decat ma asteptam, salzburg-ul o bijuterie! de viena nu mai zic, mie-mi place oricand sa ma intorc acolo…

  4. 30/07/2009 at 3:26 pm

    Uite, nu mă gândisem la Makine ca la un scriitor comercial dar cred că ai dreptate, cel puţin în legătură cu cartea asta. Eu am dat peste Makine acum câţiva ani, cu “Crima Olgăi Arbelina” (perversă carte) şi “Muzica unei vieţi” (Doamne, cum e cartea aia! Cum e? Ireală, probabil nerealistă, probabil aşa cum oamenii nu sunt de fapt niciodată dar cum ar fi mişto să fie) şi “Pe vremea Fluviului Amur” (o minunăţie) şi “Testamentul francez”.
    Astea sunt opere de maturitate; dând peste “Fiica ….” abia după, cât am citit-o nu am putut să mă gândesc decât că e dezamăgitoare prin comparaţie. Oricum, Makine, după cum ziceam la un moment dat la mine pe blog, te face să priveşti, o vreme, cu mai multă atenţie în jurul tău.

    • capricornk13 said,

      31/07/2009 at 6:34 am

      Pai nici eu nu cred ca el este un scriitor comercial, doar cartea asta e, asa cum zici. Trebuia sa se lanseze cumva. Muzica unei vieti mi-o comandasem si eu la un moment dat, insa n-o mai avea nu mai stiu cine pe stoc, e pe lista.

  5. igor said,

    05/08/2009 at 2:17 pm

    In opinia mea, Makine trebuie inceput cu Testamentul francez. Cu riscul ca toate celelalte cartulii ale lui sa ti se para, apoi, mai slabe.

    • capricornk13 said,

      05/08/2009 at 4:04 pm

      nu mai am cum sa incep cu testamentul francez, dar am s-o citesc daca recomanzi, multumesc; imi place makine


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: