Dragoş c a inventat o leapşă de autor, ca să zic aşa, provocându-ne să ne aducem aminte de ceva personal în legătură cu o carte sau mai multe ale lui Mihail Sebastian, să dezvăluim ce înseamnă pentru noi.
Hm, am avut şi eu o perioadă destul de lungă după 89 în care am fost fascinată, conform trendului, de interbelici. Redescoperiri, dezvăluiri, o grămadă de jurnale. Curiozitatea era justificată după atâţia ani de mistificări şi aberaţii oficiale – practic noi, cei ce ne-am trăit adolescenţa la sfârşitul anilor 80, nu ştiam mai nimic adevărat despre perioada respectivă.
Îmi aduc aminte că cel mai trendy era Eliade, toată lumea făcuse brusc o pasiune pentru el şi se dădea de ceasul morţii după înţelepciunea orientală, budism, zen, yoga şi mai ştiu eu ce.
Sebastian a intrat şi el în trend ceva mai târziu, odată cu publicarea Jurnalului la Humanitas. Nu mi l-am cumpărat atunci, eram în altă epocă, aveam mult de recuperat din literatura universală şi publica RAO în neştire în colecţia Secolul XX, Nemira lansase colecţia Nautilus, deci aveam treabă. Citisem Accidentul pe la 16 ani şi mă impresionase foarte tare, avea exact aerul acela parfumat, interzis cumva în comunism şi plin de misterul unor relaţii sociale apuse, despre care aş fi vrut să aflu mai multe. Apoi am citit una sau două piese prin clasa a XII-a fiindcă se făcea la şcoală şi eram curioasă. Nu mi-au plăcut cine ştie ce, probabil nu din vina lui Sebastian, ci a mea, mi-e foarte greu şi acum să citesc piese de teatru dacă nu sunt Caragiale sau Shakespeare, mi se pare oarecum nefiresc să citesc dramaturgie, prefer să mă duc la teatru.
Singura amintire personală puternică şi oarecum inedită e legată de Jurnal. În 2000 am plecat pentru prima dată din România în vest, la Paris. Stăteam în casa unor prieteni români şi băteam oraşul de dimineaţa până seara cu frenezia aceea de care nu ştiu câţi ne mai aducem aminte, aşa umblaţi cum suntem acum:) În ciuda faptului că hotărâsem să mă bucur exclusiv de oraş şi de senzaţiile noi (eram în luna de miere) şi nu-mi luasem nicio carte cu mine, n-am rezistat şi am făcut o vizită bibliotecii gazdelor, unde am descoperit Jurnalul lui Sebastian. Ei bine, l-am devorat în câteva seri şi dimineţi (mă trezeam mai devreme decât iubitul meu) în grădina minusculă şi cochetă din spatele casei. Simt şi acum parfumul florilor din grădină şi-mi răsună în urechi ciripitul franţuzesc al vecinilor din timpul lecturii la cafea. Am trăit foarte puternic jurnalul, îmi plăcea la nebunie şi savuram nefirescul lecturii într-un asemenea cadru, când te-ai fi aşteptat să fiu cufundată în Baudelaire, Rimbaud sau mai ştiu eu ce:)
Nu v-am spus ce mi-am mai comandat eu de pe la Nemira ultimele două dăţi, ca să vedeţi dimensiunile maniei (de, erau reduceri…) şi influenţa lui voicunike, care-mi face liste şi-mi spune la telefon, ca un drag ce este, zeci de titluri pe care trebuie neapaărat să le citesc:) Iată lista:
Ereticii şi Canonicatul Dunei – Frank Herbert (nu mai am prima ediţie, firesc, şi pe celelalte le-am cumpărat de două ori)
Coşmar de închiriat, Haita – Serge Brussolo
Vatican, ultimul Conclav – R. Silverberg
Ubik, Furnica electrică, Cele trei stigmate ale lui Palmer Eldritch – P.K. Dick
Lumea lui Rocannon – Ursula K. LeGuinn
Viaţă scurtă, Şantierul fantomă – Juan Carlos Onetti
Spectatorul angajat – Raymond Aron
Teoria norilor – Stephane Audeguy
Călătorie la capătul nopţii – Celine
O pisică, un bărbat şi două femei – Junichiro Tanizaki
Poftele – Dan-Silviu Boerescu
Moştenirea Heorot – Niven, Pournelle, Barnes
Atlasul secret, Hărţile prevestitoare – Michael A. Stackpole
Evanghelia după Satana – Patrick Graham
Iureşul săbiilor – George R.R. Martin
Dacă la astea le adăugăm pe cele cumpărate la târg, din care n-am reuşit până acum să citesc decât vreo cinci, vă daţi seama ce iese… Am material pentru cel puţin un an:)
capricornk13 