Millennium fantasy & science fiction (vol. 1)
Millennium Press, 2009. Editori: Michael Haulică & Horia Nicola Ursu
HNU se întreabă în prefaţă dacă proza scurtă (SF sau nu) este o specie ameninţată şi cred că o face pe bună dreptate. Cel puţin eu n-am mai auzit de mult pe cineva spunând c-a citit o carte excelentă de povestiri, de orice gen. Până şi pe blogurile de profil însemnările despre proză scurtă sunt o raritate, toată lumea tinde să citească roman. Nici eu (am spus-o în repetate rânduri) nu mă omoram după gen, însă în materie de SF am avut surprize foarte plăcute în ultima vreme. Deci am purces la citirea antologiei luate la Bookfest (abia acum, şi încă mai am în teanc) şi bine am făcut. Selecţia cuprinde (fireşte) autori publicaţi de Millennium – pe unii i-am întâlnit pentru prima oară – şi e un amalgam între români şi străini. Eu am citit-0 rapid şi cu mare plăcere, întrerupând astfel chinurile groaznice prin care mă făcea să trec Viaţa scurtă a lui Onetti, deşi îmi plăcuse la început.
Prima povestire este a lui Jeff Carlson, se numeşte Cerul îngheţat. Nu m-a impresionat cine ştie ce, pentru că nu prea i-am înţeles finalul. Expeditie de cercetare pe a sasea luna a lui Jupiter, un ocean de gheata la -162 grade sub care se gasesc urmele unei civilizatii de alieni (un fel de broscutze). Un accident provocat sau nu de fiintele vii de acolo, eroina Vonnie ramane singura supravietuitoare, in combinatie cu un costum-computer inteligent si trebuie sa lupte prin craterele si pesterile de gheata cu strainii ostili. E interesant, te tine cu sufletul la gura, peisajul descris e fabulos, mai apare o specie similara de x-traterestri, o urmaresc si ei, iti pui intrebari despre gradul lor de inteligenta tinand cont de niste creatii in gheata si de modul de evolutie. La final o salveaza pe ultima suta de metri ca la Hollywood o naveta si, in timp ce o transportau spre caldura si siguranta, ea se gandeste ca trebuie neaparat sa-i ajute pe amfibieni dupa ce le-a distrus creatiie pentru a se salva – caci comportamentul lor e natural, tine de supravietuirea speciei. Asa, si?
Continua Marian Coman cu “Crama lautarilor”, un text scris foarte bine, combinatie de colocvial cu poetic, personaje vii si interesante. Un taraf de tigani, poveste spusa de unul dintre membri. Tiganul viorist ce intepeneste si pleaca dintre ceilalti, ramanandu-i doar mana cu arcusul in miscare, cautarea cramei, descoperirea de poveste, transa cu pasari albe plutind peste o campie verde, totul are ceva de Cartarescu (iar zic asta de Marian Coman). Dar textul lui nu are finalitate, n-ai cum sa intelegi daca autorul a vrut sa transmita ceva, senzatia mea este de gratuitate, de scris de dragul poeziei.
“Epidemia” lui Sebastian A. Corn m-a cucerit din prima clipa, mi se pare net superioara celor precedente si, dealtfel, cel mai bun text al antologiei. Are toate ingredientele unei “gustari” rafinate: descrie lumea alternativa credibil si gradat, inclusiv micul univers al relatiilor locale, intriga este palpitanta, are elemente extrem de inventive in materie de tehnologie legate impecabil de cele din lumea noastra, combina extraordinar tusele unei lumi mult mai primitive social cu aceste elemente. Dezlegarea misterului este suficient dozata, iti raman si tie destule intrebari si ipoteze, iar sentimentele personajelor de-a lungul povestii sunt impartasite cu mult talent.
Continua Jack Dann (nu auzisem de el pana acum) cu o povestire ce, probabil, e o bucatica de istorie alternativa – zic probabil pentru ca n-am citit mai nimic despre viata lui Leonardo da Vinci, iar faptele suna destul de verosimil in detalii. Subiectul este lupta lui Leonardo pentru a realiza masinaria de zbor – cu esecuri, deznadejde, speranta, personaje ca Machiavelli, Rafael sau Lorenzo de Medici. O fresca istorica reusita, fara mai nimic SF, istorie romantata. Draguta, dar parca nu-si are locul prin antologie.
Urmatoarea povestire, “Ingeri, iesiti din morminte!” a lui Dan Dobos, este o pledoarie pentru libertatea omului de a ramane neatins de imbunatatirile genetice ale viitorului. O gherila de tineri entuziasti si inteligenti se opun sistemului care vrea sa-i faca pe toti o apa si un pamant spre satisfactia si avantajele catorva. Nu au sanse de izbanda, evident, iar incheierea e nostalgico-sentimentala, neizbutind sa ma faca sa consider textul ceva demn de retinut.
“Cand sysadminii conduceau pamantul” a lui Cory Doctorow e o fantezie despre cei ce stapanesc inima computerelor. Un atac fulminant al unor grupuri ostile tehnologiei determina un cataclism ce face aproape toata civilizatia sa dispara, iar acesti frumosi nerds lupta pentru a tine in viata ce a mai ramas si a reconstrui viata asa cum o stiau. E foarte bine scrisa si m-a facut curioasa in privita lui Doctorow, ceea ce presupun ca-si propune antologia.
Danut Ivanescu are apoi o povestire delicioasa numita “Gesta kaenorum”, despre peripetiile unui calugar de pe vremea imperiului bizantin care cutreiera intreaga Europa in cautarea unor urme care sa-i dezvaluie mai multe despre kaenas, o civilizatie clar extraterestra despre care gasise un singur inscris. Limbajul folosit e impecabil, are umor de buna calitate, mi-a placut per ansamblu, insa am senzatia ca se pierde un pic la sfarsit, in peripetiile lui Sisinie, fiul calugarului cel intelept.
Iata ca ma intalnesc din nou cu Liviu Radu, prezent atat in antologia Atelier Kult a lui Mike cat si la Prospect’art, unde l-am ascultat de doua ori. Povestirea “Ce mult te-am iubit Paraschivo…” e primul text mai apropiat (oarecum) de SF pe care-l descopar la Liviu: un viitor alternativ apropiat prezentat intr-o schita plina de umor despre o republica autonoma Bucuresti condusa de grangurii fotbalului, pazita de galeriile marilor echipe si despartit de Romania.
Urmeaza R.P. Russo cu “Un loc mai bun”, o povestire foarte alerta, genul politist, cu urmariri, bataie, impuscaturi, elicoptere, informatori, intelegeri cu gangsterii, mahari corupti, totul pe tema folosirii vagabonzilor, celor fara aparare in calitate de cobai pentru un nou drog. Ideea inovatoare (ca actiunea e hollywood pur) este ca ei sunt de fapt folositi ca receptacol de intermediere – drogul ii facea franjuri fizic si psihic pe cei care-l luau direct, asa ca pleava e folosita drept carne de tun, beneficiarii bucurandu-se de senzatii. Nimic foarte spectaculos.
Antologia se incheie cu “Intrebari pentru un soldat” de John Scalzi, un alt text caldicel, fara vreo miza extraordinara, insa placut, coerent. Viitor, colonizare de planete, o forta armata universala care se mai bate cu alienii si asigura ordinea. Soldatul din titlu raspunde intrebarilor publicului intr-una din colonii, un eveniment obisnuit, si incearca sa-si justifice menirea si autoritatea atunci cand este confruntat de cineva mai tupeist, cu dorinta de mai mare libertate.
In concluzie antologia a fost o lectura placuta, relaxanta si incitanta atat cat trebuie, adica m-a facut curioasa in privinta catorva nume pe care urmeaza sa le aprofundez si mi-a lamurit stilurile autorilor. Varfurile, pentru mine, sunt in mod clar Corn, Doctorow si Ivanescu. Ceea ce mi se pare imbucurator, pe de o parte, si amuzant in perspectiva interminabilelor discutii de la cenanclul Prospect’art si de pe site-ul SRSFF, pe de alta parte, este ca per ansamblu romanii mi s-au parut net superiori strainilor in aceasta antologie! S-o fi facut editorii intentionat? Ma indoiesc…
capricornk13 