Suspans

A Feast for Crows – George R.R. Martin

Bantam Spectra Books, 2006

Evident, am citit-o pe nerăsuflate, chit că are 1000 de pagini scrise destul de mărunt (probabil în româneşte va avea măcar două volume).  După cum am promis, încerc să nu pun spoilere, deşi sunt convinsă că prietenii de la Nemira nu vor avea nicio problemă cu vânzarea cărţii, odată ce se finalizează traducerea (chiar, ştie cineva dacă se lucrează la ea?).

Nu ştiu în ce măsură aceasta este o noutate pentru fanii seriei, dar această a patra parte este de fapt o jumătate, e incompletă – deci A Dance with Dragons nu va continua Festinul în timp, ci va prezenta aventurile personajelor care lipsesc de aici în aceeaşi perioadă.  Frustrant procedeul, dar şi provocator – în acest fel Martin s-a asigurat 150% de succesul celui de-al cincilea volum.  Ba chiar de un mult mai mare succes decât al Festinului, zic eu, fiindcă de aici e absentă majoritatea personajelor cu adevărat interesante.  Le avem pentru prima dată ca protagoniste pe Cersei (e tot proastă şi a dracului, nu vă neliniştiţi) şi Brienne, la care se adaugă Jaime, Samwell, Arya, Sansa, nişte capitole fără povestitor unic despre Regatul de Fier şi moştenirea lăsată de Balon Greyjoy, precum şi altele despre Dorne şi familia Viperei.  După cum vedeţi, taman partea hot a poveştii (şi gheaţa şi focul!) rămâne în necunoscut, numai bine să ne pună pe jar: nimic despre Tyrion, Dany şi Jon.  La fel de absenţi sunt Stannis Baratheon, Bran şi Rickon, nu mai auzim nimic de Varys şi nu se dezvăluie mare lucru din soarta renăscutei Cat.

În aceste condiţii v-aţi putea gândi că e mare plictiseală în A Feast for Crows, numai că Martin nu face asemenea greşeli.  În primul rând îl avem pe Jaime, care este absolut incredibil – veţi vedea că evoluează neaşteptat pentru firea lui puternică, foarte uman, foarte failibil, fără revolte, sălbăticii sau eroisme.  În al doilea rând, deşi Ironmenii n-au ţinut prima pagină niciodată în serie, aici Martin reuşeşte să-i facă atrăgători. Dornishenii devin din ce în ce mai interesanţi, completând excelent imaginea celor 7 Regate din Westeros.  

Per total cartea nu este atât de alertă ca Iureşul săbiilor, suferă evident, prin comparaţie,  din cauza personajelor lipsă, însă este absolut necesară pentru întregirea seriei.  Evenimentele nu sunt atât de prăpăstioase, dar curgerea lor este inteligentă, cu o grămadă de informaţii, întorsături şi pregătiri ce conturează formidabila înfruntare care se apropie.

Părerea mea, după parcurgerea Feast-ului,  este că A Dance with Dragons nu poate fi în niciun caz finalul seriei decât dacă Martin îşi schimbă complet stilul elaborat sau dacă are 3000 de pagini. Se deschid foarte multe porţi, posibilităţi şi fire de rezolvat în continuare, aşa că aşteptaţi-vă la încă nişte ani de lucru pentru Martin şi de nerăbdare pentru noi…

Advertisements

18 Comments

  1. adinab said,

    29/10/2009 at 1:28 pm

    Fain cum ai reusit sa scrii despre carte fara sa dai spoilere, dar dand o idee despre cum e 🙂

    Din cate stiu seria o sa aiba 7 volume (deci inca 2 dupa A Dance with Dragons). Nu?

    • capricornk13 said,

      30/10/2009 at 9:23 am

      Merci, a fost destul de greu, nu prea am zis nimic 🙂
      Aha, eu nu stiam cate va avea… Pai ne ucide daca scrie tot zece ani si la celelalte doua!

  2. voicunike said,

    29/10/2009 at 5:16 pm

    Da Adinab mai sunt doua, dar nici Dance with……… nu a fost publicat! GRR-ul asta ma omoara cu zile,are si o virsta inaintata si doamne fereste! Barem sa le scrie s-apoi om vedea! 😀

  3. adinab said,

    29/10/2009 at 6:09 pm

    @voicunike – Hai ca la inceputul lui octombrie a zis GRRM ca manuscrisul de la A Dance with… are deja 1100 de pagini. Hopefully nu mai are f f f mult de scris.

  4. capricornk13 said,

    30/10/2009 at 9:25 am

    Asta este, sa scrie linistit… 🙂 Preferam calitatea vitezei! Ce misto, n-am mai asteptat asa, sa termine cineva de scris o carte, de cand scria MC la Orbitor! 🙂

    • adinab said,

      30/10/2009 at 9:51 am

      Ma gandesc ca pe tine nu te-a prins nebunia cu Harry Potter 🙂 10 ani a durat, si-am asteptat fiecare carte de parca venea Craciunul. A bit childish, I know 🙂

      • gingav said,

        30/10/2009 at 12:12 pm

        aha! deci potter e finalizata. pot sa m-apuc si eu. [ sint “suspendat” deja la patru cicluri… ]

        • adinab said,

          01/11/2009 at 11:58 am

          Traiam cu impresia ca tu le-ai citit. Dunno why. Cum zice si capricoarna mai jos, neaparat sa le citesti 🙂

  5. capricornk13 said,

    30/10/2009 at 2:19 pm

    @adinab: glumesti?!!! evident ca m-a prins, insa ceva mai tarziu, dupa ce aparusera deja primele cinci; pe al saselea mi l-am comandat pe Amazon imediat, iar la al 7-lea am facut precomanda! insa n-am avut rabdare doua saptamani pana mi-a livrat-o Amazonul si m-am dus si mi-am luat-o in ziua aia din Viena!
    @gingav: neaparat! desi ultimul volum s-ar putea sa te dezamageasca un pic…

    • adinab said,

      01/11/2009 at 11:57 am

      Si eu am luat-o pe-a 7-a in dimineata in care a aparut 🙂 Eram la Arad, m-am mirat ca am gasit-o. Si m-a dezamagit un pic si pe mine a 7-a, a bit cheesy in partile esentiale 🙂

      • capricornk13 said,

        02/11/2009 at 10:24 am

        a saptea e aproape cu desavarsire lipsita de umor…

        • adinab said,

          02/11/2009 at 1:26 pm

          si excursia aia cu cortul… jde mii de pagini fara noima. mai bine ii trimitea la scoala, cred ca ar fi fost fun cu noul headmaster 😀

  6. Aspoiu said,

    30/10/2009 at 11:27 pm

    Hmmm! La targul asta?…

  7. michael said,

    31/10/2009 at 4:06 pm

    pentru SOIAF 4… urmariti blogul nemira!

  8. capricornk13 said,

    31/10/2009 at 6:59 pm

    @aspoiu: pai n-ar fi rau; eu cred ca mi-o iau si in romaneste, c-am corupt-o si pe sora-mea la serie si pe ea o cam oboseste cititul in english 🙂
    @mike: asa o sa facem 🙂

  9. 02/11/2009 at 3:03 pm

    Mie mi s-a părut că pe alocuri s-a lungut inutil. Anumite lucruri care s-au întâmplat puteau fi prezentate într-un singur capitol, nu în două şi eu una m-aş fi lipsit de dornishmeni. Sigur, e tot GRRM şi tot mişto dar aş fi preferat să nu se risipească în atâtea chestiuni colaterale. Preferata mea din serie rămâne tot “A storm of swords”.
    Şi eu preferam calitatea vitezei dar acum încep să mă cam răzgândesc. Martinicăăăăă, pune mâna şi scrie, că îţi ies fanii la pensie şi tu tot nu termini!

  10. capricornk13 said,

    02/11/2009 at 4:34 pm

    @dj: clar ca s-a lungit, ai dreptate; si, vorba ta, poate la pensie nu mai avem bani de carti 🙂

  11. 19/07/2013 at 12:19 am

    […] 4 – Festinul ciorilor (A Feast for Crows): capricornk13, […]


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: