Încrâncenare şi fiere

Cronică de familie – Petru Dumitriu (vol. 1)

Editura “Litera International”, colectia Biblioteca pentru toti (cu Jurnalul National)

Îmi doream de mult să citesc romanul lui Petru Dumitriu, am rămas fascinată în copilărie de un volum din Cronică ce se rătăcise singur prin biblioteca alor mei, iar la un moment dat a dispărut în mod inexplicabil. Mi-a lăsat în memorie un parfum de vremuri apuse şi personaje întunecate, o atmosferă pe care ţineam mult s-o regăsesc. 

Acest prim volum, citit extrem de rapid, deşi era la concurenţă cu DeLillo, mi s-a părut de mare, mare forţă.  Ştiam ceva vag de realism socialist prin Cronică, lucru pe care l-am văzut confirmat de Ion Vartic în prezentarea de pe coperta IV, aşa că am hotărât să sparg însemnarea, să împart impresiile.  Aici nu sunt decât simpatii vagi cu paşoptiştii şi ţăranii răsculaţi la 1907, e pasabil, şi oricum încă n-am al doilea volum.

Petru Dumitriu îşi construieşte romanul în stil clasic, cu un narator omniscient care prezintă, rând pe rând, avansând în timp, poveştile diferiţilor membri ai familiei Cozianu, boieri pământeni.  Începe pe la 1860 cu Alexandru şi Sofia Cozianu alături de fiica lor, Davida, adolescentă frumoasă şi romantică îndrăgostită de cunoscutul Şerban Vogoride, lider al conservatorilor şi oponent al cabinetului Kogălniceanu. Primul volum se incheie pe la 1907 cu povestea uneia dintre fiicele Davidei, după ce trecem prin vietile fratilor ei mai mari si a sotului.

Fiecare personaj pare un pretext pentru a face fresca social-politică a epocii – moravuri, lupte de culise, poveşti de alcov, intrigi politice.  Avem contextul reformelor lui Kogălniceanu şi Cuza, portretele lui Carol şi Ferdinand, războiul de independenţă şi, mai pe larg, răscoala din 1907.  Se vede clar că Dumitriu lucra cu informaţiile din manualul de istorie scris de comunişti – nu ştiu în ce măsură s-a documentat, pare că da după amănuntele legate de decor: costumaţie, obiceiuri, mobile, arhitectură. Conservatorii şi marii boieri sunt toţi nişte figuri detestabile, perverse, uneori chiar niste bestii fără pic de scrupule.  Femeile sunt rele de muscă, proaste, ordinare, lacome, fără pic de orizont.  Ţăranii sunt şi ei nişte fiare, în ciuda intenţiei autorului de a le justifica revolta; nu poţi simpatiza cu ei, sunt o gloată amorfă îndobitocită, Dumitriu nu le face nici vreun portret individual, nici unul de grup memorabil.  E o lume oribilă, nici nu se poate numi doar balcanism, oamenii ăştia trăiesc într-o baie de lături.  Singurele figuri mai luminoase (a se citi de calitate umană mai bună, că importanţă sau greutate nu au) din volum sunt un revoluţionar (cum altfel decât bolnav de tuberculoză) înfocat şi idealist si un tembel de amorez laş care fuge din ţară de oful iubitei măritate cu un mitocan.

În ciuda acestei încrâncenări evidente împotriva celor ce deţin averea şi puterea, romanul nu cade în clişee socialiste fumate, nu devine tezist şi plicticos.  Este extrem de puternic, creează imagini de neuitat exact din oglindirea lumii aceleia imperfecte. Atunci când vorbeşte despre boierii depravaţi, cinici şi arivişti e foarte expresiv, găseşte combinaţii de gesturi şi întâmplări şocante, te afundă în atmosferă, construieşte logic şi detaliat.  La imaginile de masă (vezi revoltele din Bucureşti înainte de reforme, răscoala) nu mi se pare la fel de bun – sau poate fac eu comparaţia cu Rebreanu şi Dumitriu pică testul.  Încearcă să ţeasă şi aici schelete de poveşti individuale, să puncteze cu detalii relevante, o pereche de ochi arzători, o mişcare, un reflex, însă pur şi simplu nu este la fel de interesant.  Se simte cumva că, în ciuda imaginii negre pe care le-o face celor din high class sau burghezilor, ei l-au interesat mult mai tare, asupra lor se apleacă, pe ei îi întoarce pe toate feţele, aici e forţa cărţii.

În ansamblu e o primă parte bună, vie, care m-a ţinut în priză permanent.  Astăzi am cumpărat şi volumul 2 şi cred că întrerup iar ce citesc acum de dragul lui…

Între timp sper să apuc să scriu şi despre White Noise a lui DeLillo…

 

Advertisements

24 Comments

  1. C.SÎRB said,

    04/11/2009 at 5:42 pm

    Lămuritoare recenzia! Aplaud şi onestitatea comparaţiei cu Rebreanu, din care Dumitriu pare a ieşi şifonat – eu nu am citit încă.

  2. hiacint said,

    04/11/2009 at 6:06 pm

    Am luat azi volumul al doilea, dar cu mari îndoieli, tocmai din cauza acelui realism socialist care-mi plutea de săptămîna trecută…să înţeleg că e posibil să mă bucur de carte 🙂 îmi făceam griji că se va prăfui prin bibliotecă.

  3. capricornk13 said,

    04/11/2009 at 8:37 pm

    @c.sirb: ei, onestitate – s-ar putea sa fie o nerozie, ai sa te convingi singur 🙂
    @hiacint: eu cred că volumul întâi nu poate fi ratat; poate exagerez, însă mi se pare o carte fundamentală pentru literatura română

  4. 04/11/2009 at 10:29 pm

    OK, atunci “curaj”. E mai bine?

    • capricornk13 said,

      06/11/2009 at 3:30 pm

      nu ştiu cum de se rătăcise comentariul tău prin spam, mulţumesc de încurajare – e mai bine! 🙂

  5. jeje said,

    04/11/2009 at 10:59 pm

    toata cartea e la fel de bine scrisa.eu nu am gasit nici o diferenta calitativa intre volume.
    pentru mine, dupa Morometii, e cel mai bun roman scris in perioada comunista (sau hai sa nu exagerez – in primii 20 de ani ai perioadei).

  6. C.SÎRB said,

    05/11/2009 at 9:45 am

    OK, poate fi o nerozie şi m-a luat pe mine gura pe dinainte…

  7. dragos c said,

    05/11/2009 at 11:41 am

    mai bine as reciti balzac!

  8. capricornk13 said,

    05/11/2009 at 3:12 pm

    @jeje: a, ce bine! mulţumesc de ştire, mă apuc mai cu sârg de volumul doi atunci!
    @c.sîrb: 🙂
    @dragoş: aoleu, nu! eu am rămas cu sechele, m-am apucat în clasa a IX-a şi am citit vreo şase-şapte Balzacuri, mi s-a luat! 😀

  9. 05/11/2009 at 5:50 pm

    Ei, şi eu am citit Balzac la 16 ani şi nu mi-a plăcut. În schimb, l-am reluat la 22, cu “Iluzii pierdute” şi uite aşa a devenit Balzac unul dintre autorii mei preferaţi. Nici nu mai ştiu câţi Balzaci am citit: cam toţi pe care am pus mâna.

    Despre Dumitriu am amintiri destul de vagi. L-am citit când a fost reeditat în anii 90. Mi s-a părut şi mie că a încercat să înfiereze oarecum burghezia şi aristocraţia decandentă dar că s-a cam îndrăgostit de obiectul înfierat, poate tocmai din cauza decadenţei în cauză.
    Am impresia că şi în partea a treia – dar nu săriţi în sus dacă nu e aşa, că vorbesc din amintiri – reuşeşte să nu fie propagandist în exces, când redă momentul în care familia căreia i se face cronica se trezeşte aruncată în comunism.
    Sigur, romanul e propagandistic prin faptul că, după cum observai şi tu, aristocraţii ăia sunt nişte ticăloşi dar Dumitriu îşi sabotează demersul prin faptul că i-a făcut nişte ticăloşi fermecători.
    Auzi, da nu ţi se pare că autorul cam face uz de genul ăla de senzaţionalism pe care îl condamnăm în alte romane? Avem crime, instigări la crimă, amantlâcuri la nivel înalt, certuri pe moştenire, sărăcie, gelozie, cam toate ingredientele. Sigur, totul e cum le dozezi.

    • capricornk13 said,

      06/11/2009 at 3:05 pm

      Ba da, foloseşte senzaţionalismul, însă e destul de veridic. Eu spun că le dozează bine

  10. jeje said,

    05/11/2009 at 10:48 pm

    Si eu l-am citit tot in anii 90, si la momentul acela romanul era atacat pentru ca zugravea lumea respectiva in culori prea sumbre.De, eram in anii in care se idealiza tot ce fusese inainte de 45.
    Poate ca Dumitriu a ingrosat putin tusele, dar mie nu mi s-a parut nimc exagerat. Eu sunt convins ca daca as fi trait in epoca aia, Bratienii (ca sa dau un exemplu) mi-ar fi produs aceea sila ca si politicienii de azi. Acum ii vedem ca pe niste sfinti 🙂

    • 05/11/2009 at 11:53 pm

      Interesant cum se “rescrie” practic romanul pentru fiecare, în funcţie de momentul în care l-a citit (atât personal cât şi ca epocă). Când l-am citit, eu încă nu intrasem în faza de interes pentru acele vremi trecute, iar în mediul meu nu se glorifica epoca interbelică şi tot ce fusese înainte. Eram subconştient influenţată de istoria pe care o învăţasem până atunci la şcoală, aşa că atunci nu am văzut note discordante, deşi ştiam că istoria pe care o învăţasem era cosmetizată.
      În schimb, acum, atât cât îmi mai reamintesc din carte, am senzaţia că putea să-i facă o ţâră mai puţin negri. Nu pe Brătieni, societatea descrisă în general. Crezi tu că oamenii erau mult mai răi decât noi azi? Sigur că şi azi unii au tendinţa să descrie România numai prin relele ei dar ţi se pare o descriere corectă?

      • capricornk13 said,

        06/11/2009 at 3:13 pm

        aşa este, se rescrie clar în funcţie de momentul în care-l citeşti; pentru mine cred că e cel mai bine că-l citesc acum, fără patimi, după ce am depăşit şi episodul spălării pe creier de comunişti şi pe ce al obsesiei pentru interbelici; cu toate că nu ştiu cât de influenţabilă sunt, mie mi-a plăcut la nebunie ca prozator (poate să mă înjure cine-o vrea) Dumitru Popescu Dumnezeu, pe care l-am citit DUPĂ 89; are nişte romane cu comunişti absolut ge-ni-a-le!

  11. jeje said,

    06/11/2009 at 11:56 am

    Pai bietul om a scris cartea in anii 50.(Bine, “bietul” e exagerat, pentru ca era unul din marii favorizati ai puterii.)Pe vremea aia se scria numai la comanda, si numai de rau despre fostul regim.Nici cartea lui nu putea fi o exceptie, si cu toate astea a iesit o capodopera.NU e putin lucru.
    Si oricum, asa negre cum au fost ele prezentate, mie personajele mi-au fost foarte simpatice.Era unul acolo, Bonifaciu Cozianu care mi-a placut foarte. 🙂

    • 06/11/2009 at 12:13 pm

      Vorba cadiului ăluia: “Şi tu ai dreptate”. 🙂

    • capricornk13 said,

      06/11/2009 at 3:14 pm

      şi mie mi-a plăcut Bonifaciu, devine un mic monstruleţ, geniu al răului!

  12. 12/11/2009 at 1:36 pm

    […] primul volum din Cronica de familie a lui Petru Dumitriu scrie Capricornk13. Roman controversat, întins bine în trei volume, etichetat de unii drept capodoperă, hm, trebuie […]

  13. emilian said,

    13/11/2009 at 11:32 am

    Pacat ca un asemenea talent ca Petru Dumitriu a scris aceasta carte in regimul comunist. Poate era mai bine sa o rescrie dupa ce plecat din tara. Dupa cum i-a innegrit pe boieri stai si te intrebi cum de fost posibil ca tot acestia sa formeze un stat care era cel mai puternic din Balcani. Curios ca nu am gasit nici un boier sau boieroaica de treaba sau normal in cartea sa.

  14. capricornk13 said,

    13/11/2009 at 11:59 am

    @emilian: sa stii ca acum sunt pe la sfertul volumului 3 si tot ma tine legata; o fi facut omul compromisul (de foame, dupa cum declara) insa stie sa scrie al naibii de bine; despre boieri, ca ailalti sunt praf…

    • emilian said,

      13/11/2009 at 12:43 pm

      Sunt de acord, scrie foarte bine. Unii, de, au preferat sa moara de foame si sa nu se compromita. A preferat, conform cerintelor epocii, sa vada la boieri numai pacatele si sa le exagereze. E interesanta, se vede ca avea cultura filozofica cu carul, dintre serban si profesorul de filozofie (nae ionescu).

      • capricornk13 said,

        13/11/2009 at 5:22 pm

        Eu sunt unul dintre acei cititori (detestabili pentru unii) care nu poate judeca scriitorul in functie de caracterul omului; mie mi-au placut la nebunie, de exemplu, romanele lui Dumitru Popescu Dumnezeu. Si le-am citit dupa revolutie… Si eram si atunci si acum o anticomunista convinsa…

  15. 19/01/2010 at 7:03 pm

    Draga capricorn, daca mi-am cam lasat blogul in parasire, daca la intepaturile lui isuciu & Alex Leo Serban nu mai prea schitez nici un gest de aparare, daca am amanat sine die continuarea recenziei Memoriilor lui Bartolomeu Anania pe care stiu ca o astepti cu nerabdare, tu esti de vina ca m-ai facut sa iau Cronica de familie, care o sa ma tina in captivitate muuulta vreme – acum sunt abia la jumatatea volumului 2 – drept pentru care iti multumesc.

    Primul capitol (si unul din cele mai reusite), “Davida”, il citisem candva demult, in secolul trecut, intr-un vechi almanah sau antologie de texte din anii 50, si imi placuse cu atat mai mult cu cat era aproape singura bucata de literatura adevarata din cartea aia, pusa in valoare de contrastul cu textele “realist socialiste” din jur.

    @dragos c (& cristian sirb): nu pot inca sa ma pronunt despre intreg, dar primul volum mi se pare un must read – si la fel o parte din al doilea – si din fericire volumele se vand separat. Poate ca, pentru o parere mai obiectiva, ar tr sa las un pic de timp sa se sedimenteze impresiile, poate ca se va degrada spre sfarsit, inmultindu-se concesiile, dar pana aici mi se pare unul din cele mai bune romane din literatura romana. Probabil o sa scriu pe blogul meu impresiile finale.

    • capricornk13 said,

      19/01/2010 at 8:14 pm

      excelent! ma bucur c-am facut treaba asta si ca-ti si place; ai sa vezi ca si continuarea e la fel de buna…


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: