Maternitate cu orice preţ?

Subiect greu, recunosc. Dar cum cititorii mei sunt mai deştepţi decât alţii 🙂 aştept cu interes opinii.

Întrebarea este dacă dorinţa de a avea un copil justifică orice mijloace pentru atingerea acestui scop.  Cum bărbaţii se regăsesc rareori în aceste cazuri (pe de o parte ei găsesc în general al naibii de repede pe cineva care să le ofere un copil atunci când vor şi pe de altă parte nu pot decide de unii singuri aproape niciodată în materie; ba uneori dreptul lor de a decide este eludat din start de femei), mă refer la femei.

1. E ok să faci un copil pe care partenerul tău nu-l doreşte?

2. E  în regulă să faci un copil cu un bărbat pe care nu-l iubeşti?

3. Dar să faci un copil cu un bărbat care nu te iubeşte (eventual ca să-l “responsabilizezi” şi “stabilizezi”)?

Nu mă interesează răspunsuri “morale” sau “creştine”, aş vrea să ne gândim la consecinţe – în ce măsură vieţile celor trei părţi implicate vor fi mai bune, mai împlinite şi mai fericite în cele trei cazuri.

Advertisements

48 Comments

  1. incognito said,

    06/11/2009 at 7:58 pm

    Sa-ti povestesc ceva despre mine: cand aveam in jur de 20 am renuntat la trei sarcini – partenerul nu dorea copiii, nu dorea complicatii, pentru nu eram decat o simpla distractie. Ar fi trebuit sa-mi cresc singura copilul si sa-i fac nefericiti pe parintii mei – un nepot “din flori”, adus pe lume de singura lor odrasla, era ultimul lucru pe care si-l doreau.
    Peste cativa ani m-am casatorit (cu un alt barbat) si, cu toate ca nu m-am ferit niciodata, n-am mai ramas gravida niciodata. Cateva prietene m-au sfatuit sa “schimb cocosul”, si “cocosi” amatori existau, dar nu m-am simtit in stare sa-l fac pe sotul meu sa creasca deh, copilul altuia, crezand ca e al lui.
    Acum, cand am ajuns deja la varsta la care nu mai pot avea copii, privesc in urma intrebandu-ma cum ar fi fost viata mea daca as fi pastrat una dintre cele trei sarcini din tinerete – si nu stiu ce sa-mi raspund. Insa am ra raspund la intrebarile tale privind lucrurile prin prisma celor de mai sus.
    1 si 2 – da, daca esti dispusa sa-ti cresti copilul singura si daca esti de parere ca el va fi fericit fara tata (sau cu un tata vitreg).
    3 – da, dar tot daca esti dispusa sa-ti cresti singura copilul. Poate ca pe barbat o sa-l “responsabilizezi si o sa-l ‘stabilizezi” in aparenta, dar va ramane toate viata cu un “cui” impotriva ta (poate si impotriva copilului), fiindca i-ai fortat mâna. Cel putin asa cred eu – dar mai cred si ca, la intrebarea asta, e cel mai bine sa te bazezi pe raspunsurile unor barbati 🙂

    • bonnieblue said,

      13/11/2009 at 4:06 pm

      @ capricornk13
      1. Nu, nu este ok sa faci un copil pe care partenerul nu si-l doreste. Este in majoritatea cazurilor doar o bomba cu ceas care, mai devreme sau mai tarziu va exploda, intr-un fel sau altul. Adicatelea, cineva va exploda cumva, candva. Din pacate, tot in majoritatea cazurilor, explozia se produce asupra copilului…care nu are niciodata nici o vina dar care este blocat intre doi parinti extrem iresponsabili si egoisti.

      2. Nu, nici asta nu este in regula. Mama aceasta isi pagubeste deliberat si ‘by default’ propriul copil de la dreptul sau de a pasi in lumea asta inconjurat de dragoste, echilibru, armonie. Un copil este o responsabilitate si nu un outfit pentru garderoba mamei. Un copil are nevoi si drepturi. Orice copil crescut in familii dezbinate sau familii sarace emotional, este un copil alienat care va fi chinuit pentru toata viata de demonii invitati sa-i tina companie, chiar de catre propria mama, inca din intrauterin.

      3. Nu am crezut niciodata ca astfel de strategii pot functiona pe termen lung in nici un fel de relatii, de orice natura. Si apoi daca cineva vrea sa se stabilizeze, asta tre sa pornesca de undeva din propriul ‘launtru si nu de la persoane din exterior. Daca asta ar fi posibil, cu siguranta ca am trai cu totii mult mai usor. Ce nu gasesc in mine, caut pe un e-jobs eventual si fac o recrutare de profesionisti in materie.
      Singura completare la intrebarea ta ar fi, de fapt, tot o intrebare: barbatul acela, poate fi un tip slab? usor de manipulat? ori poate genul de barbat care aflat in fata unei astfel de decizii din partea viitoarei mame, nu poate avea puterea, elocinta sa o convinga de nefirescul situatiei si efectele profund negative asupra copilului? poate fi si genul de barbat care are suficienta decenta incat sa nu poata trai undeva departe ca si cand acel copil nu ar exista, fara sa incerce macar sa vietuiasca onorabil langa mama? Stiu, e tot o aberatie, dar ea poate exista in capul lui. Nu conteaza ce este in mintea noastra, conteaza ce este in mintea lui.

      Sunt extrema la acest subiect, pentru ca sunt mama…
      Nu am toleranta pentru adultii care produc suferinte copiilor.
      Cand se naste un copil, acel copil devine consecinta pe viata a deciziei parintilor lui. Nu este posibila o razgandeala ulterioara ca la Mango…unde putem inapoia bluzita cu bonul de casa alaturat; pe copil, nu avem cui sa il dam inapoi cand plange, tipa, sufera sau reactioneaza in orisice fel la stimuli care il frustreaza.
      Copii sunt produsul parintilor. Ori….daca echipamentele de productie prezinta defecte majore, cam care poate fi rezultatul?

      • capricornk13 said,

        13/11/2009 at 4:42 pm

        Îmi pare foarte bine că şi o mamă e de acord cu aceleaşi idei ca şi mine…

  2. sabina said,

    06/11/2009 at 10:27 pm

    tema admite infinite situatii posibile si …( in fond ) legitime.In opinia mea ( trecuta si eu prin viata ) :
    1.nu e deloc OK sa NU faci un copil numai pentru ca partenerul tau nu o doreste.Nesincronicitatea avertizeaza in acest caz asupra unor lucruri ce nu merg.

    2. ei,cam dificil de pronuntat aici.Depinde de etapa de viata in care te afli,si de multe altele;as pune altfel problema : il iubesti cand faci copilul,dar dragostea este …intens deteriorabila,deci aici nu sunt de cautat garantii.
    dar nici sa-l faci cu oricine pe copil doar din disperare !

    3.poftim ? dar ce interes avem sa “responsabilizam ” pe cineva imun la asa ceva,imatur ,definitiv traumatizat sau mai stiu eu ce ? treaba unei femei destepte e viata ei, nu
    e in nici un caz responsabilizarea iresponsabililor.prima victima in aceasta “incercare ” va fi copilul.

    P.S. Misto tema ,da ce-ti veni ? Si inca ceva : stii ,sunt o groaza de copii cu ambii parinti alaturi( fizic,financiar) care cresc …singuri.

  3. balinferi said,

    07/11/2009 at 12:12 am

    Nu contează dacă are tată lânga el, nici dacă acel bărbat îşi doreşte să devină tată şi recunoaşte copilul sau dacă nu-şi doreşte şi v nega totul pâna în pânzele albe…Contează un singur lucru: Tu îţi doreşti un copil? Îţi doreşti suficient un copil încât să fi capabilă să-i fi atât mamă cât şi tată ori chiar şi prieten, după cum va avea el nevoie în viaţă? Îţi doreşti suficient un copil cât să fi în stare să te treci pe locul doi pentru tot restul vieţii tale?
    Întrebarea nu este dacă poţi face un copil, dacă vrei să faci un copil, etc…ci: Poţi face un om? Vrei să creşti un copil atâta timp şi în aşa fel încât să devină om?

    PS. Dacă nu eşti capabilă de toate astea……..atunci fă copilul şi îl adopt eu. :)) Dar fă-l!

    PS la PS: Am cunoscut foarte mulţi oameni, din foarte multe medii, de foarte multe feluri…şi am întâlnit o grămadă care regretau că nu au păstrat un copil, dar nu am întâlnit nici unul care să regrete că a făcut un copil.

  4. Ama said,

    07/11/2009 at 12:16 am

    o coincidenta ciudata sa pui aceasta intrebare. o fi din cauza lui Saturn probabil 🙂
    am scris 6 variante de raspuns si le tot sterg. e ca si cum ma balbai si imi frang mainile.

    vreau sa iti dau un raspuns cinic, de capricorn veritabil 🙂 dar ajungi sa crezi ca vad barbatii doar buni de monta.

    iubesc foarte mult barbatul de langa mine, dar stiu ca decizia de a face un copil este mai ales o decizie a mea pentru ca eu (ca mama) imi asum responsabilitati mult mai mari. de exemplu daca peste 5 ani ne despartim, viata lui continua ca a unui holtei, pe cand la mine va fi total diferit.

    de aceea as raspunde cu da la primele doua variante. pe langa faptul ca responsabilitatea mai mare si corpul este al nostru, dar si pentru ca ei sunt vesnic nepregatiti. si mai cred ca majoritatea dintre ei raspnd bine doar la strategia stramoseasca a “pusului in fata faptului implinit”.

    sper sa gasesti solutia si iesirea. si mi-as dori ca aceasta tema sa fie mai simpla si mai putin spinoasa si pentru femei. nu vad de ce pentru a concepe femeia isi face nenumarate procese de constiinta, iar barbatul poate sa isi arunce oriunde, fara griji, samanta. Scuza-mi limbajul de lemn 🙂

  5. Jen said,

    07/11/2009 at 1:07 pm

    1. nu. chiar daca esti dispusa sa risti sa il pierzi din cauza asta, tot o sa stie ca are un copil (dorit sau nu), si nu cred ca poate fi nimeni indiferent la asta.

    2. poate, daca nu ai bani de inseminare artificiala. daca tot vrei un copil al carui tata nu conteaza, de ce sa n-o faci cu cineva absolut anonim? se evita atatea complicatii.

    3. nu, e printre cele mai stupide idei pe care le au unele femei. santaj emotional cu o fiinta umana care n-are nici o vina… si care poate o sa si sufere in viitor frustrarile barbatului caruia ‘i-a distrus tineretea’.

    poate acum ceva vreme as fi avut putin alte pareri, dar am vazut recent cum pe prietenul unor prieteni l-a distrus faptul ca fosta lui iubita a ramas insarcinata cu copilul lui si – culmea – s-a hotarat sa plece din tara si sa-l creasca singura, cand el voia sa o ajute. un copil se face in doi, daca ambii il vor… nu e un caine sau o pisica, sa poti sa il dai cand te saturi.

  6. capricornk13 said,

    07/11/2009 at 1:54 pm

    mulţumesc tuturor pentru răspunsurile extensive 🙂 aș vrea să precizez, în special pentru feri, care pare să mă trimită direct la maternitate!!! 🙂 că întrebările nu au nicio legătură cu mine personal, nu căutam sfaturi! părerile mele pe subiect sunt extrem de ferme, mă interesau părerile voastre
    @incognito: respect experiența prin care ai trecut și înțeleg punctul tău de vedere; cu toate astea nu mă pot opri să mă întreb cât este de bine pentru un copil să crească fără tată…
    @sabina: la 1 e foarte discutabil… nu te întrebi ce efecte adverse ar avea asupra lui si asupra copilului ulterior?
    in ceea ce privește copiii care cresc singuri cu ambii părinți alături nu pot decât să-ți dau dreptate…
    @feri: esti un romantic incurabil, mon cher… n-ai cunoscut pe nimeni care sa regrete c-a facut un copil? dar orfelinate ai vazut? mame singure care se zbat ca disperatele sa supravietuiasca ai vazut? tati care blestema in fiecare zi pe “idioata” care le-a stricat viata, asa ca se imbata, o bat si pe ea si pe copil apoi pleaca la curve ai vazut? copii care devin infractori pentru ca nu-i pasa nimanui de existenta si educatia lor ai vazut?
    @ama: îți mulțumesc pentru simpatie, însă repet că nu e vorba de mine 🙂
    strategia cu pusul în fața faptului împlinit e un lucru absolut detestabil pentru oricine are puțină demnitate; în plus, e complet ineficientă pe termen lung
    @jen: cred că tu ești sora mea pierdută 🙂

  7. Ama said,

    07/11/2009 at 2:48 pm

    mi se pare ca vorbim de o lume ideala, in care toti barbatii chiar isi fac griji de produsul conceptiei.

    eu imi sustin punctul de vedere: un copil trebuie facut doar atunci cand este dorit si (preferabil) i se poate asigura si o stabilitate financiara.

    un copil nu trebuie facut in viclenie, nu trebuie conceput ca un furt si in nici un caz nu trebuie adus pe lume pentru a fi folosit ptr alte scopuri (ex.: a intari/salva relatia, a lega barbatul). si nu trebuie facut dupa principiul “e vremea” sau asa face toata lumea.

    dar a NU face un copil cand tu ti-l doresti doar pentru ca nu ai langa tine un barbat care isi doreste asta, cu asta nu sunt de acord.

    zicea Marin Preda pe undeva: daca dai de doua ori din fund nu inseamna ca esti tata.

    eu sunt exemplul viu al unui tata care s-a plictisit de copilul dorit. pur si simplu plictisit. si am avut o mama incredibila care mi-a dovedit ca o familie nu este facuta de sange sau de ADN. mi-a dovedit cum dragostea pentru copilul tau poate suplini orice lipsa si niciodata nu m-am simtit mai putin iubita sau mai handicapata emotional pentru ca nu l-am avut pe tata langa mine. dimpotriva! am libertatea si curajul de a crede in familie.

    • capricornk13 said,

      09/11/2009 at 8:01 am

      acum se intelege mult mai bine punctul tau de vedere; e frumos ca poti sa gandesti asa, inseamna ca mama ta este intr-adevar grozava! 🙂

  8. dana said,

    07/11/2009 at 3:28 pm

    vaaaai
    ce subiect interesant
    ;D
    eu nu vreau copii si sunt complet anti, am zis mereu ca viata e de rahat si sa faci un copil e ca si cand ai vrea sa moara si capra vecinului ;D
    dar vad aici asa multi oameni entuziasti incat parca m-as simti si prost sa zic ca a face copii e un gest pur egoist si intrebarile pe care le-ai pus parca sustin parerea . si vad ca totusi am zis 😛
    intrebi dc …adica e corect sa nu tinem cont de nimic si sa ne indeplinim aceasta dorinta/nevoie de neinteles de a ne perpetua specia umana care ar fi meritat sa nu existe etc?
    m-a facut sa zambesc amar chestia asta, “nu am întâlnit nici unul care să regrete că a făcut un copil”, ca si cand cineva ar putea recunoaste ca regreta ca a avut copii, si apoi am vazut raspunsul tau si mi s-a parut mult mai semnificativ.. orfelinate ai vazut?
    da, trist…
    eu am o prietena care are o boala sau nu stiu dc e boala oricum niste probleme cu sistemul imunitar si i s-a interzis sa faca copii pentru ca exista riscul- f mare- sa.. moara, dar ea s-a incapatanat si acum a ramas insarcinata si doctorul n-a mai zis nimic (decat ca e pe propria ei raspundere) si ca o s-o tina sub observatie.
    eu n-am inteles niciodata ce e cu isteria asta de a face copii, dc vrei neaparat unul de ce sa nu adopti, de ce aduci ALT ..suflet (sau corp, ca eu nici in suflete nu prea cred dar cand incep sa vorbesc despre copii devin mereu siropoasa :)) ) pe lume in loc sa ajuti unul dintre cele cele deja existente sa duca o viata cat de cat ..normala
    nu stiu ce voiam sa zic cu povestea asta :))
    deci sa revenim la subiect
    cred ca oricine ai fi nu ai cum sa fii in acelasi timp si mama si tata si cred ca il dezavantajezi din start pe omul ala pe care il nasti in ideea de a-l creste singura.
    mie mi se pare ca oamenii ar trebuie eventual sa faca copii numai dc au norocul (-nici- in merite nu prea cred) sa gaseasca persoana potrivita cu care sa faca asta, cineva care sa vrea un copil la fel de mult ca ei, dispus la toate lucrurile pe care le presupune cresterea unui copil, si care sa aiba si cateva lucruri concrete de oferit, lucruri concrete adica tradus prin genericul ‘situatie financiara’. mi se pare incredibil ca unii oameni-unele femei-nu se pot obisnui cu ideea asta si se apuca sa tranteasca un copil cu cine nimeresc, sa faca copii desi nu isi permit sa il creasca- din ounct de vedere financiar sau al.. timpului…-sa apleze la insamantare artificiala si asa mai departe. chestia asta nu e pt oricine si oricat de mult ti-as dori, oricat de nedrept ar fi, trebuie sa te obisnuiesti cu ideea ca nu se poate. asa cum probabil te-ai obisnuit de-a lungul vietii tale ca nu esti un fotomodel deci nu are sens sa iti mutilezi corpul ca sa te plimbi pe o scena sau nu poti sa te urci pe scena respectiva dc ai 85 de kilograme sau dc 1.55, asa cum te-ai obisnuit cu ideea ca nu esti un geniu si n-o sa scrii niciodata carti ca 1984, ca nu iti poti petrece vacantele pe luna, ca nu stii sa gatesti asa ca mai bine mamanci la restaurant, asa cum te-ai obisnuit cu toate ideile. oamenii isi doresc multe lucruri si pana la urma accepta ca nu le pot avea dar la partea cu copiii mereu se trezesc unii care isi doresc asta PREA MULT asa ca sunt de parere ca de ce sa nu distruga o serie de vieti doar ca sa-si indeplineasca dorinta.
    nu pot sa inteleg asta. si ceilalti au mereu aerul ca e perfect normal. a, voiai foarte mult un copil asa ca l-ai facut un betiv sau desi castigi 10 milioane sau desi ai probleme emotionale sau desi … .. da, te inteleg. e o dorinta careia nu te poti opune.
    personal nu vad cum e asta diferit de a omori studentul care a intrat primul deasupra liniei pe locurile fara taxa. pai voiam sa intru la buget, nu stiu cum de nu ma intelege nimeni. voiam asta foarte mult si cred ca nu e drept sa nu mi se indeplineasca dorintele

    • capricornk13 said,

      09/11/2009 at 8:04 am

      desi un pic extrema atitudinea ta, sunt de acord cu tine ca majoritatea celor care fac un copil se gandeste la propria persoana sau la nimic, nu la copil

  9. oompa said,

    07/11/2009 at 6:10 pm

    Problema e destul de spinoasă și nu cred că există răspunsuri general valabile, ci depind de fiecare om implicat.
    Nu pot decât să dau un răspuns personal la punctul 1: tatăl meu nu și-a dorit să aibă copii, îi zicea maică-mii că lui îi ajunge nepoată-sa (fiica surorii lui, singura mea verișoară primară). Maică-mii însă nu-i ajungea, așa că l-a anunțat că va fi tată după ce a rămas însărcinată (la un an și jumătate după ce se căsătoriseră). Să zic că îmi povestește cum s-a “topit” când m-a ținut prima dată în brațe? Că sunt absolut convinsă că, dacă ar putea să dea timpul înapoi, n-ar alege ca maică-mea să-l fi ascultat? Că simt uneori că este dispus să facă mai multe pentru mine și mă iubește mai profund decât mama? (dacă pot exista asemenea comparații).

    • capricornk13 said,

      09/11/2009 at 8:06 am

      sigur ca nu exista raspunsuri general valabile, este un subiect extrem de personal, de intim; si sigur ca cei mai multi oameni se topesc atunci cand isi tin copilul in brate prima oara, insa e putin diferit daca nu sunt intr-o relatie “legitima” sa zicem…

  10. balinferi said,

    07/11/2009 at 8:29 pm

    @ CapricornK …am văzzut multe, poate chiar prea multe la viaţa mea…dar când vorbesc cu tine mă limitez la a mă gândi doar la oameni. Tu nu ai putea să faci una precum exemplele amintite, tocmai de asta am şi spus să faci un copil. Recunosc, sunt întradevăr un romantic incurabil dar înainte de toate sunt un aiurit care ador copii, iubesc bătrănii şi dacă aş putea aş aduna toate animaluţele din lume pentru a ma asigura ca le merge bine…
    Ştiam că nu-i vorba de tine, dar eu tot aş vrea să te văd mamă.

    • capricornk13 said,

      09/11/2009 at 8:07 am

      ce frumos, iti multumesc mult, mult pentru acest raspuns minunat! 🙂

  11. gingav said,

    08/11/2009 at 12:52 am

    right. prima mea reactie a fost sa te intreb “what the heck iti veni?!?”. nu pot sa te vad in astfel de situatii.

    daca premisa “femeia isi doreste copilul” e prezenta, atunci stii si tu ca la prima intrebare raspunsul e “da”, la a doua, “da”, la a treia tot “da” (pina la paranteza, care e un nonsens complet – cum poti sa-ti inchipui viata alaturi de un “responsabilizat” care nu te iubeste?). atentie insa: astea sint raspunsurile la intrebarile tale, exact asa cum le-ai formulat, daca femeia isi doreste un copil. “orice pret” e cam pretentios. 😀 nu cred ca realizezi dimensiunea adevarata a “cu orice pret”.

    e nevoie sa mai spun de ce e asa? in subiectul asta sint atit de sigur ca nici nu merita adaugat “eu cred ca…”.

    • capricornk13 said,

      09/11/2009 at 8:12 am

      pai sigur ca nu poti sa ma vezi in astfel de situatii, dar oricum iti multumesc mult! 🙂
      daca tu esti sigur nu mai am nimic de adaugat… decat ca, pentru mine, indiferent cat de tare mi-as dori un copil, raspunsul la 3 este categoric nu; demnitatea umana te obliga sa n-o faci…
      la 1 raspunsul meu e tot nu, insa e posibil sa gresesc pentru ca nu ma vad in situatia respectiva… la 2 raspunsul meu e poate

      • gingav said,

        09/11/2009 at 12:23 pm

        hehehe, oare chiar ai citit ce-am spus eu? :p

        sau doar ce-ai crezut tu ca scriu?

        daca femeia isi doreste un copil, toate intrebarile alea sint superflue. fie il face, si isi implineste viata, fie nu il face, si e terminata.

        “nu”-urile tale… tare-as vrea sa mai vorbim peste vreo 15 ani, cind ajungi la 40.

        • capricornk13 said,

          09/11/2009 at 1:00 pm

          adica peste 4? 🙂

  12. rontziki said,

    08/11/2009 at 4:40 am

    Foarte interesantă tema…şi mă pune pe gânduri pentru că, aşa cum spunea cineva mai sus, variantele sunt numeroase 🙂
    Ca să-mi dau şi eu cu părerea pe scurt, nu aş renunţa la un copil pentru că bărbatul nu îl vrea, probabil că aş păstra un copil făcut cu un bărbat pe care nu l-aş iubi (la modul ăla abolut, pentru că ceva tot ar simţi pentru el, dacă am ajuns la punctul “copil”), dar pe care l-aş respecta şi aş păstra de-asemenea un copil făcut cu un bărbat care nu m-ar iubi dacă, la fel, l-aş respecta…nu mi-e foarte clar de ce, dar am ideea asta că aş vrea un copil cu un bărbat pe care să-l respect…ideal ar fi să-l iubesc şi să ma iubească, dar obligatoriu ar fi cel puţin să-l respect.
    În ce priveşte “legatul” cuiva folosind un copil, nici nu vreau să mă gândesc…mi s-a reproşat deja că sunt prea independentă :)) aşa că nici o şansă să recurg la astfel de metode 🙂

    • capricornk13 said,

      09/11/2009 at 8:13 am

      Inteleg ce spui, insa daca l-ai respecta atat de tare, de ce ai face ceva pe care el nu-l doreste?!!!

      • rontziki said,

        09/11/2009 at 8:17 pm

        Dacă el nu îşi doreşte un copil, înţeleg să păstrez copilul şi să-i asigur doar eu ce are nevoie din pdv afectiv, material, educaţional, fără a încărca bărbatul respectiv cu o responsabilitate pe care nu şi-o doreşte.
        Când spun că aş păstra copilul înseamnă asumare şi în nici un caz “legarea” cuiva de asumarea mea. În plus, mă refer la “a nu renunţa”, adică la un copil deja procreat…nu la a întreprinde ceva conştient pentru a avea copilul unui bărbat care ştii că nu vrea copil.

        • capricornk13 said,

          10/11/2009 at 9:16 am

          am inteles acum – in conditiile astea da, pot fi de acord cu tine

  13. 08/11/2009 at 6:35 pm

    Cred că e odios să faci copii în condiţiile în care natura nu te-a înzestrat pentru concepţie. În rest, facă cine doreşte.

    Sunt de-a dreptul iresposabili părinţii care-şi “fac cadou” copilul. Îl achiziţionează, într-un fel, alături de atingerea unui nivel de trai pe care ei îl consideră “conform standardelor” sau odată cu noul împrumut din bancă pentru “casnice”. Aceşti aşa-zişi părinţi sunt la fel de nesocotiţi în gestul lor ca orice oligofreni care se acuplează fără frâu printre tomberoane.

    • capricornk13 said,

      09/11/2009 at 8:13 am

      corect 🙂

  14. cosânzeana said,

    08/11/2009 at 9:24 pm

    cel mai fericit, împlinit, liber copil e cel al cărui părinți sunt fericiți. În căsnicie sau despărțiți asta nu-i un factor decisiv. Atâta vreme cat mama și tata sunt fericiți în adevarat sensal cuvântului, aici nu mă refer la euforie. Copilul nu poate fi un mijloc deatingere a unui scop, pentru că din start această ființă este sortită unei vieți aiurea

    • capricornk13 said,

      09/11/2009 at 8:14 am

      nu stiu daca e sortita obligatoriu unei vieti aiurea, dar sansele sunt mari

  15. C.SÎRB said,

    09/11/2009 at 2:38 pm

    Mai concret:
    1. E ok să faci un copil pe care partenerul tău nu-l doreşte? – DA, dacă te ştii în stare să-i asiguri o dezvoltare armonioasă. A păstra căsnicia “de dragul” copilului, doar pentru a menţine un decor conjugal în care el, micuţul, pasămite, să crească, poate fi cel puţin la fel de nociv ca divorţul cu scandal. Copilul nu poate fi minţit cu aparenţele maritale.

    2. E în regulă să faci un copil cu un bărbat pe care nu-l iubeşti? – DA, dacă nu-l faci pentru că bărbatul te constrânge sau şantajează emoţional.

    3. Dar să faci un copil cu un bărbat care nu te iubeşte (eventual ca să-l “responsabilizezi” şi “stabilizezi”)? – NU! E un gest egoist. Nu e permis nimănui să-şi rezolve nevolniciile, frustrările, folosindu-se de viaţa unui copil.

    • capricornk13 said,

      10/11/2009 at 9:22 am

      1. evident ca nu poate fi mintit; si nu stii ce traume ii poti provoca…
      2. bine, mai om bun, dar la copilul ala nu se gandeste nimeni? daca femeia nu-l iubeste pe tata nu e logic ca, mai devreme sau mai tarziu, va gasi pe altul pe care-l iubeste, va pleca sau va introduce un tata vitreg in ecuatie si va face un carusel emotional de proportii din copilaria lui?!
      3. corect

  16. Oana said,

    09/11/2009 at 11:27 pm

    1. Da, dacă eşti atât de convinsă că bebeul respectiv o să ţină în mod satisfăcător locul tatălui, care-şi va lua rapid hamul şi praştia, pus în faţa progeniturii nedorite. Sau nu şi le va lua, dar îţi vei dori curând să fi făcut-o…
    2. Da, dacă tot ce te interesează de la armăsarul cu pricina sunt genele lui senzaţional de bune şi dezirabile (deşi, dacă tot e aşa un giuvaier genetic, nu pricep de ce dracu’ nu-l iubeşti dezesperat şi deşănţat), vrei cu tot dinadinsul să te reproduci, şi nu ai o alternativă mai bună. Se înscrie la categoria “cum să scapi de un tip în x zile/luni”, variaţiune la 1 de mai sus.
    3. Nu, pentru că obţii exact rezultatul opus: dacă ne-gravidă nu te iubea, gravidă o să te deteste.

    După mine, copilul se face fie 1) dacă doi adulţi, majori şi responsabili, de preferinţă de sexe diferite, îl doresc; fie 2) dacă o femeie, adultă şi responsabilă, e dispusă să şi-l asume, singură şi neajutată de co-autorul mai mult sau mai puţin aleatoriu. O variantă nr. 3 nu există, sau nu ar trebui să existe.

    And where the heck did this come from, anyway? Any real life situation, anybody we know? Spill it!

  17. capricornk13 said,

    10/11/2009 at 9:26 am

    Ma’am, am ras de m-am prapadit in fata sinceritatii dvs. sarcastice care nu se dezminte! 🙂
    Altfel cam ai dreptate, ce sa zic? 🙂
    Cat despre de unde vine nu ghicesti? 😀 Vorbim privately:)

  18. Bia said,

    10/11/2009 at 9:07 pm

    Nu cred că se poate răspunde la niște întrebări cu alte întrebări, dar mă scuzați:
    De ce ar vrea să facă o femeie un copil cu un bărbat care nu o iubește, e iresponsabil și nici nu vrea să audă de copii? Doar pentru că-l iubește ea pe acel bărbat și își dorește un copil cu el? Să fim serioși… asta înseamă că îi refuză din start copilului dreptul la o familie în care să-l iubească amândoi părinții.

    Aici se nasc alte întrebări: Tu ca femeie ce ai prefera? Să aduci pe lume un copil dorit care se naște dintr-o mare dragoste sau un copil pe care l-ai făcut din orgoliu șantajând?

    • capricornk13 said,

      12/11/2009 at 12:14 am

      Eu ca femeie am scris mai sus ce as prefera. Ce cred c-ar prefera orice om 🙂

  19. ligia said,

    11/11/2009 at 1:16 am

    Hmmm, extrem de interesant subiectul abordat de tine! Interesante si comentariile aferente. E un subiect delicat, pe care cred ca il abordam diferit la varste diferite si in stagii/ etape diferite ale vietii noastre. Imi amintesc foarte bine ca in urma cu cativa ani, necasatorita fiind, imi doream la nebunie un copil, cu orice pret. Am ajuns insa mai apoi sa realizez ca pretul cel mai mare e platit de copil, nu de mama, adultul care a avut posibilitatea de a alege. Si cum poti mai tarziu sa-ti privesti copilul in ochi si sa-i spui ca s-a nascut din egoismul tau?
    Ca femei ne dorim sa fim iubite, respectate. Cum sa castigam respectul partenerului nostru, daca il mintim, santajam cu ceva asa de important ca un copil? Sigur ca or fi si barbati carora nu le pasa pe unde isi lasa samanta si cu ce consecinte. Dar daca partenerul din situatia aceasta nu e unul dintre acei oameni, cu siguranta se va simti tradat, inselat, dezamagit. Cum vei putea reconstrui increderea tradata dintr-o astfel de relatie??? Si cum te va respecta si pretui copilul tau, mai tarziu, cand va intelege cum a venit pe lume?

    Mi-a placut enorm de mult ce a scris Jen… mi-a sintetizat gandurile poate chiar mai bine decat as fi putut-o face eu! Sigur, poti zice (vorba cantecului!) ca sunt o visatoare, dar cred in copilul rezultat din dragostea sincera a doi oameni si nu in copilul- arma de santaj, sau incercare de a mentine o relatie ce evident e deja cu un picior in groapa!

    • capricornk13 said,

      12/11/2009 at 12:15 am

      @ligia: da, si mie mi-a placut la nebunie raspunsul lui jen 🙂

  20. jane said,

    11/11/2009 at 3:15 pm

    vieţile celor trei părţi implicate nu vor fi mai bune, mai împlinite şi mai fericite în niciunul din cele trei cazuri; împlinirea şi fericirea n-au nicio legătură cu copilul; găsim împlinirea şi fericirea căutându-le în mod direct, nu folosindu-ne de o pârghie sau alta; dacă suntem fericiţi nu ne mai punem problema cum/când/cu cine facem un copil, cunoaştem răspunsul înainte de a fi nevoie să ne întrebăm; chestia e că noi suntem confuzi cea mai mare parte a timpului, de aia avem o mulţime de întrebări fără răspunsuri; dacă am vedea limpede, ar fi foarte simplu să ne dăm seama dacă şi când e bine să facem copii; fiecare om cu răspunsul lui, fiecare cu adevărul lui; totul e să fim capabili să-l vedem

    • capricornk13 said,

      11/11/2009 at 11:20 pm

      foarte frumos raspuns; si cred ca e adevarat…

  21. to-morrow said,

    11/11/2009 at 6:07 pm

    Cred ca o intrebare mai sintetica ar fi: “E ok sa faci un copil?”. Da, e ok, daca ti-l doresti tu, ca femeie. Nu e ok intentia de a face un copil cu un scop: de a “prinde” partenerul, de a responsabiliza partenerul (poate nu mai calca in strachini) etc. Cred ca legatura dintre mama si copil este foarte puternica. Si vad mame (singure sau cu sot) care spun ca un copil e cel mai frumos lucru care li s-a intamplat.

    • capricornk13 said,

      11/11/2009 at 11:43 pm

      toate mamele pe care le cunosc eu spun ca cel mai bun lucru care li s-a intamplat e sa devina mame… ei bine, oi fi eu mai ciudata, dar asta e departe de a-mi da incredere sau de a ma convinge ca e o idee buna s-o faci in orice conditii; e lipsa de imaginatie; ma duce cu gandul la povestile de dragoste ale fiecaruia care sunt “cele mai adevarate”; vezi “ca mine nu iubeste nimeni”, “ei, cat am suferit eu…nu doresc nimanui” etc.
      nu-mi spune absolut nimic, e un cliseu; stiu ca ele o spun din tot sufletul, saracele, insa tot un cliseu e… da, ok, exprimarea unui sentiment atat de profund poate fi extrem de dificila, cuvintele nu ajung… insa e repetitiv pana la lacrimi! asa cum mi-am promis mie insami ca n-am sa rostesc niciodata expresiile “pe vremea mea” sau “tineretul din ziua de azi” – si am reusit – jur ca n-am sa impartasesc nimanui astfel de banalitati; stiu ca dac-as avea un copil ar fi cel mai frumos, cel mai destept si cel mai ghidus 😀 dar stiu si cat ma plictisesc eu acum (de moarte) cand aud amanuntele insignifiante despre copiii altora si sentimentele irepetabile (yeah, right!) pe care le trezesc;

      • gingav said,

        12/11/2009 at 11:44 am

        cred ca cel mai daunator cliseu e sa numesti, convenabil, tot ce se repeta “cliseu”. nu uita ca o fi “cliseu”, dar nimic nu-i interzice sa fie un adevar.

        uai ce clisee indrug! ~grin~

        • capricornk13 said,

          13/11/2009 at 3:19 pm

          corect 😀
          o repetitie care ma scoate din minti 😀

  22. to-morrow said,

    12/11/2009 at 8:34 pm

    Cred ca la capitolul “copil” exista ceva mai special; daca am vazut femei regretand o relatie, nu am vazut niciuna care sa regrete ca a facut un copil – QED.
    Ai dreptate, fiecare isi vede puiul ca unul formidabil (cel putin o perioada 🙂 ) iar unele mamici considera foarte interesant sa povesteasca ce a facut copilul, chiar daca sunt banalitati zilnice 🙂 Acum, depinde mult de felul in care e facuta povestirea, nu?

  23. capricornk13 said,

    13/11/2009 at 3:23 pm

    @to-morrow: te mai intreb si pe tine daca n-ai vazut copii prin orfelinate… 😦 deci nu stiu daca este chiar qed…
    da, depinde de felul in care se povesteste, e adevarat; daca e o chestie total iesita din comun sau foarte haioasa nu ma deranjeaza nici pe mine, in fond povestim lucruri de-astea si despre noi, de ce n-am face-o si despre copiii nostri

  24. bonnieblue said,

    13/11/2009 at 4:31 pm

    am postat comentariul in ‘locatia’ gresita. Imi cer scuze, sunt cam inceata in a ma adapta la ‘trebile’ astea….sper sa il gaseasca capriconk13

    • capricornk13 said,

      13/11/2009 at 4:41 pm

      l-a găsit, stai liniştită 🙂 – îţi mulţumesc şi pentru el şi pentru vizită
      îmi place foarte mult ce ai scris, cu cele mai multe lucruri de acolo sunt de acord şi eu; în fine, uneori viaţa este foarte complicată…

  25. bonnieblue said,

    13/11/2009 at 5:02 pm

    acum ceva vreme, cautam referinte pe net despre diverse carti…mi-era si dor si foame de ele si nu vroiam sa umplu bioblioteca de dragul de a o umple. Am gasit blogul tau si il citesc de atunci.
    Pe langa bucuria de a avea un reper extraordinar de cate ori ma simt pierduta in librariile de carte (nu citi vreo exagerare, e doar starea mea subiectiva de rezonanta cu ce si cum spui tu o poveste), citesc blogul tau cu bucuria prizonierului care vede un petec mic de cer prin fereastra celulei sale.
    Deschid blogul tau de cate ori ma cutremur, ma ingrozesc, ma sperii, ma umplu de greata, de furie, ma izolez de tot ceea ce ma/ne inconjoara.
    E o lume frumoasa aici si prietenii tai de asemenea si asta ma mai linisteste un pic, de fiecare data 🙂

    • capricornk13 said,

      13/11/2009 at 5:28 pm

      uau… m-ai lasat fara cuvinte… iti multumesc mult ca mi-ai scris ceva atat de frumos…


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: