Nehotărâre… negativă

Zgomot alb – Don DeLillo

Leda, 2007. Trad. Horia-Florian Popescu

Mi-am cumpărat cartea de dragul lui white noise, bineînţeles 🙂

Ea tot dragă mi-e, dar de carte nu prea ştiu ce să zic, sunt cam nehotărâtă… Tot timpul lecturii am avut senzaţia unei traduceri extrem de proaste, însă nu cred că e vina traducătorului.  Mai degrabă cred c-am făcut o mare greşeală cumpărându-mi cartea în româneşte, fiindcă e intraductibilă. Pur şi simplu are fraze întregi care sună ca dracu, nu spun nimic, sunt ciudate şi goale.  Când am încercat să le traduc înapoi în englezeşte parcă-parcă mai veneau de-acasă, însă tot nu sunt convinsă că mi-ar fi plăcut cartea foarte tare, de unde şi nehotărârea. 

Este prima carte a lui DeLillo pe care o citesc, deci umbra erorii şi a îndoielii trebuie să mă urmărească o vreme, însă cred că ştiu deja de ce este considerat un scriitor atât de mare: e intelectual rasat, deci ciudat pentru un american :).  Toată lumea cade pe spate când îi citeşte întorsăturile de condei şi zice: maaaamă, nu pricep nici jumate din ce vrea să spună, dar ce profund e scriitoru ăsta!  Are exact tipul acela de elitism care mă irită fundamental: atacă marile teme ale degradării societăţii actuale (consumism, mass-media, poluare, destrămarea familiei) inventând dialoguri total necredibile între personaje, utilizând filozofeală la o cafea sau adevăruri “profunde”, fundamentale, rostite de copii de 13 ani.  Mi se pare nefiresc, gest de artist ce se vrea neînţeles. 

Povestea nu-i iese (ei, nici nu intenţionează, faptele sunt doar un pretext pentru meditaţie…), personajele sunt anoste până la lacrimi, deşi le-ar vrea proaspete şi agile, amestecând cu graţie adevăruri cu prostii odioase sau clişee.  La sfârşitul cărţii aveam un gust amar: da, e nasoală frica de moarte, dar de ce ţi-au trebuit 300 de pagini întortochiate, pline de pretenţii de psihologie fină ce reuşesc să fie numai plicticoase ca să spui asta?  Cum ai putut crea nişte vehicule atât de improbabile şi de nereuşite pentru a-ţi transmite mesajul? 

Ce mă opreşte să dau un verdict defavorabil definitiv este, cum spuneam mai sus, faptul de a n-o fi citit în original.  Sunt pur şi simplu convinsă că e altă carte, nu ştiu de ce! 

Romanul prezintă un peisaj familial şi social total nefiresc, nefiresc prin reacţii şi vă rog să mă credeţi că nu e de vină faptul că n-aş avea eu suficiente informaţii despre mediul american actual.  Nu, pur şi simplu se bazează în totalitate pe nişte reacţii verbale sau gânduri care n-au pic de acoperire în lumea reală. E ca şi cum persoanjele nu sunt oameni, ci nişte caricaturi seci cărora le dictează un deştept nişte profunzimi şi pe care-i mişcă acelaşi deştept din sfori.  Da, mesajul e valabil, da, lumea e tristă şi ameninţătoare, psihologia noastră fragilă şi failibilă, umanitatea e slabă, e neputincioasă în faţa ameninţării morţii mai ales, dar şi a ameninţării societăţii false şi non-valorizante în care trăim.  Însă modalitatea de transmitere a acestui mesaj mi s-a părut total nesatisfăcătoare, nefirească, dispreţuitoare.  Impresia mea este că DeLillo nu face literatură pentru cititor, ci aşa, de dragul faptului că deţine nişte adevăruri pe care binevoieşte să ni le dea şi nouă.  Exact ăsta e cuvântul, binevoieşte, nu simte nevoia, nu-şi doreşte, c-atunci s-ar fi stresat mai tare să ne atragă…

Sper să-l redescopăr pe acest scriitor altfel, în primul rând (ştiu că mă repet) în limba maternă. Trecând prin experienţa acestei cărţi… mai că nu l-aş recomanda nimănui.

Advertisements

18 Comments

  1. puck said,

    13/11/2009 at 6:22 pm

    am citit-o si eu si am avut aceeasi senzatie, ca e prost tradusa. doar finalul mi-a placut. nici eu nu l-as recomanda pe delillo cu usurinta, desi e el bine cotat acolo pe sectorul lui.

  2. 13/11/2009 at 9:12 pm

    Foarte inteligent scris. Am întâlnit şi eu senzaţia de ‘prost tradus’, nu e neapărat nevoie să fi cunoscut limba de origine. E o senzaţie indicibilă. Din păcate, greu argumentabilă, dar nu mai puţin adevărată.

  3. capricornk13 said,

    14/11/2009 at 10:44 am

    @puck: a, deci nu sunt nebuna, e-n regula! 🙂 da, sunt convinsa si eu ca n-are cum sa fie atat de celebru total aiurea; pe de alta parte uite, l-am citit pe Yates si este cu zece clase peste…
    @cristian sirb: da, e greu argumentabil, dar uite ca mai e cineva de aceeasi parere; insa continuu sa nu dau vina pe traducator, cred ca pur si simplu e una din acele carti care nu au nerv in alta limba

  4. Rhetta Marx said,

    14/11/2009 at 11:28 am

    Am citit-o în original. Nu e prost tradusă, e proastă. Personajele cusute cu aţă albă, dialogurile stupide, povestea neinteresantă. Critica ta e absolut corectă.

  5. capricornk13 said,

    14/11/2009 at 11:50 am

    Aha, m-am lămurit. Dealtfel oricât de proastă ar fi fost traducerea, cartea nu e pasionantă în niciun caz, corect. Nu mă mai chinui…

  6. dragos c said,

    16/11/2009 at 4:27 pm

    cred ca ar trebui sa recurgem la impartirea mi-a placut / nu mi-a placut.

    cartea lui delillo nu e nicidecum proasta, este una “grea”, intemeietoare. este profund ironica la adresa oamenilor contemporani, si mai ales a oamenilor americani. evident, nu e mult estetism, insa e o carte cu mesaj. inteligent, cum spui.

    dialogurile total necredibile sunt voit asa, pentru ca oamenii postmoderni nu comunica, darmite se exprima.

    nici mie nu pot spune ca mi-a placut – nu am terminat-o – dar nu poti sa nu constati ca e o carte importanta…

  7. capricornk13 said,

    16/11/2009 at 5:02 pm

    @dragos: nu stiu cat de importanta este daca iei in considerare intreg contextul… tema dezumanizarii si pierderii valorilor esentiale in lumea (post)moderna, violenta mass-media, poluarea, etc. sunt tratate de multa vreme in cadrul “subspeciei” SF cu mai mult talent; insa nu numai acolo, ci si in mainstream de multi altii; un exemplu ar fi chiar houellebecq, desi eu nu ma omor dupa el; altul ar fi conationalul sau kurt vonnegut; ambii mi se par superiori; adevarat este, insa, ca nu-l pot judeca pe DeLillo exclusiv pe baza acestei carti

    • dragos c said,

      17/11/2009 at 6:27 pm

      n-as vrea sa fac comparatii intre scriitori, dar houellebecq a scris cam prin 91, iar delillo scria in 85.

      dar este vorba nu de tema, ci de felul cum e ea exprimata. nu zic ca e o mare capodopera, dar are pagini de mare arta scriitoriceasca, culmea, scriind despre astfel de teme. mai ales despre rolul mortii (individuale) in lumea contemporana, care a uitat-o.

      si mie imi place mai mult vonnegut, dar nu pot sa recunosc valoarea cand o vad.

      eu zic ca nu, nu este o carte proasta. poate o voi relua – datorita tie 🙂 – curand…

      • capricornk13 said,

        18/11/2009 at 12:05 am

        hai, n-o relua, sunt atatea minunatii noi care ne asteapta! sunt sigura de asta 🙂
        ia si tu un fantasy, bucura-te de viata! 🙂

  8. foreverhuman said,

    17/11/2009 at 9:51 am

    Buna! N am citit cartea,ceea ce ma determina sa postez este un sentiment de reala incantare intelectuala generata de calitatea scriiturii tale.

    Ce sa mai zic?poate…WOW !!! ai stofa de bun critic,cred eu.si de la fel de bun scriitor.

    Multumesc,e fain.

    PS sper ca femeia reala,vie,nu intelectuala sofisticata pe cate o dezvalui aici e bine.adica esti bine.sa fii!!!!

    • capricornk13 said,

      17/11/2009 at 10:56 am

      foreverhuman… nu stiu ce sa zic… multumesc
      nu, nu e bine :(; sper ca va fi

  9. foreverhuman said,

    18/11/2009 at 9:03 am

    hmmm.imi pare asa de rau…sa dea Entitatea sa fie bine cu tine!!!

  10. capricornk13 said,

    18/11/2009 at 11:53 am

    @foververhuman: sunt optimista 🙂 cat despre intelectuala sofisticata…nici pe departe 😀

  11. daniel said,

    24/11/2009 at 5:55 pm

    @capricornk13; E fericita alegerea de-a fi precauta in a te pronunta, te salveaza de ridicol. dragos are dreptate, in anumite situatii lucrurile ar trebui sa se reduca la imi place/nu-mi place.

    • capricornk13 said,

      24/11/2009 at 8:11 pm

      hm, da, dar acest imi place/nu-mi place ascunde de multe ori o lipsa de curaj intelectual, de a-ti asuma propriile verdicte, chiar si atunci cand sunt impotriva parerii majoritatii; nu inteleg de ce as fi ridicola dac-as spune ca DeLillo scrie prost; doar pentru ca majoritatea considera ca scrie bine? chiar ti se pare, de exemplu, de talia unui Steinbeck? sau Faulkner? da, acolo as fi ridicola; DeLillo mi se pare (inca?) departe de a fi canonic…

      • daniel said,

        04/02/2010 at 1:12 pm

        Nu, nu e lipsa de curaj, ci scrupulozitate, onestitate. Poate c-ai citit-o la o varsta prea frageda. Oricum, rabufnirea ta asta indica.

        • capricornk13 said,

          04/02/2010 at 11:55 pm

          ROFL! no offense meant, daniel, ba din contra, dar cred ca am cel putin zece ani in plus fata de tine 🙂 asta asa, la o privire sumara; e posibil sa gresesc…

  12. 28/02/2011 at 11:44 pm

    […] mai detaliat aici. Şi […]


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: