Un final urât…

Cronică de familie – Petru Dumitriu (vol. 3)

Litera, 2009 (cu Jurnalul Naţional)

Da, Cronica se termină urât, nu neapărat în sensul de dezamăgitor.  Urât pentru o întreagă lume ce dispare pentru totdeauna – şi nu ştii ce să regreţi mai tare – faptul că odată cu ea ar fi dispărut şi nedreptăţile, mizeriile, atitudinea superficială şi lipsită de har, scop, raţiune?  Nu prea poţi, fiincă ştii că regimul comunist a făcut exact acelaşi lucru, şi-a creat proprii ciocoi, în opinia mea mult mai răi decât cei vechi, pentru că nu beneficiau de educaţia, cosmopolitismul, manierele, stilul şi strălucirea (efemeră şi neesenţială, dar strălucire) boierilor.  Sau să regreţi că a dispărut un cod moral, o anume etică, un anume mod de a te raporta la viaţă, proprietate, drepturi, statut?  Aici nu te ajută Dumitriu deloc, pentru că în viziunea lui toate cele de mai sus fie nu existau, fie erau atât de corupte şi de nedrepte, încât lumea respectivă pare o fantomă a răului, stupidităţii, lăcomiei şi egoismului rudimentar, atavic.

Însă ce intenţionează scriitorul în acest al treilea volum este să surprindă aproape totala incapacitate de adaptare a “foştilor privilegiaţi” la noul regim, ce duce fie la pieirea lor, fie la subordonare mârşavă la noile moravuri, fie la fugă.  S-a scris mult pe această temă, n-aş vrea să insist, mai ales că josniciile şi crimele regimului comunist, cu precădere în anii 50, justifică în proporţie de 300% scârba şi groaza lor.  Evident că Dumitriu trece sub tăcere acest “detaliu” şi astfel mistifică adevăratele motive ale descompunerii, dezagregării produse atât la nivel de clasă socială, cât şi de fiinţă umană.  Aproape amuzant, dacă n-ar fi atât de jalnic, este că nu reuşeşte deloc (poate nici nu intenţionează) să ascundă faptul că cei care au reuşit să fugă din România sunt singurii care s-au salvat (şi nu numai din punct de vedere fizic, la propriu, ci şi din punct de vedere al unei vieţi decente).

Cu adevărat amuzantă este incapacitatea lui Dumitriu, de această dată, de a zugrăvi lumea comunistă şi personajele “noilor oameni” care o populează în mod credibil.  Comuniştii lui sunt nişte fantoşe, nu au pic de consistenţă, sunt morţi din start.  Cred că autorităţile vremii respective au fost oarbe si idioate – nu se poate să nu observi că tot decorul e de mucava ieftină, că edificiul noii ordini colorat de autor e atât de fals şi de fragil, încât nimeni nu poate trăi cu adevărat acolo.  Singurul personaj cu o oarecare forţă este Pius Dabija, sculptorul ce creează pentru noul regim.  Dar Dabija este o bestie complexată, o brută meschină, egocentrică şi cu ochelari de cal!  Chiar spune la un moment dat, spre stupoarea unui grangur, că el sculptează pentru comunişti fiindcă sunt singura formă de guvernare care l-ar lăsa s-o facă!  E clar că autorul a vrut să-l facă un fel de simbol al creatorului, în care arde flacăra noului, care vine cu o viziune unică. proprie, ce răstoarnă prejudecăţile şi preferinţele burgheze în materie de artă.  Dar patosul lui e atât de pueril, încât devine plicicos de-a binelea! 

În concluzie, Cronica se termină într-o notă falsă şi păcătoasă, deşi prima parte din al treilea volum e încă respirabilă.  Nu, talentul lui Dumitriu nu dispare, îmi menţin părerea că este un mare scriitor, iar această operă va rămâne o piatră de hotar.  Dar e limpede că nu credea, nu credea deloc în societatea în mijlocul căreia trăia şi din acest motiv nu-i iese nimic atunci când încearcă să-i descifreze iţele.  Sunt surprinsă de prostia celor care l-au lăsat s-o publice în acele vremuri.  E atât de evident farmecul lumii apuse, atât de vii şi naturale poveştile ei, prin contrast cu prostraţia, îngheţarea şi butaforia ce urmează, încât nu le face deloc o favoare guvernanţilor, ci dimpotrivă.

Advertisements

11 Comments

  1. C.SÎRB said,

    27/11/2009 at 2:12 pm

    Ce bine ar fi fost, dragă C., să ne fi fost comuniştii morţi în piele. Din nefericire, ne-au fost cât se poate de concreţi! Unii, vecini. Alţii, în familie. Dacă tot mi-au distrus 14 ani de viaţă, măcar am această brumă de consolare că am avut doar luptători anticomunişti, condamnaţi politic, în familie.

    Până acum nici un recenzent (cititor) nu a reuşit să mă convingă că această Cronică în 3 vol. este o lectură obligatorie. Aceasta nu este o remarcă prin ricoşeu cu referire la calitatea recenziei tale, C. Oare să iau de bună neconvingerea asta?

  2. jeje said,

    27/11/2009 at 5:12 pm

    ce inseamna lectura obligatorie ?

  3. capricornk13 said,

    28/11/2009 at 11:50 am

    @c.sirb: imi pare rau, imi dau seama ca cele scrise de mine par lejere si stupizele pentru cineva care a trait drama acelor vremuri; avand in vedere ca eu sunt “talpa tarii”, a doua generatie incaltata, n-am avut in familie astfel de cazuri, asa ca parerile mele sunt “din afara”
    da, ia-o de buna, firesc; vorba lui jeje, nu stiu ce-i aia lectura obligatorie 🙂

  4. C.SÎRB said,

    04/12/2009 at 11:58 am

    Ei, nu ştiţi… Asta e aşa, falsă mirare: dacă aş fi scris “it’s a must” pariez că pricepeaţi… Aşadar, reformulez, ca să fiu în ton cu anglicitatea actuală: is Cronică de familie “a must” pentru lectorul care “se respectă”?

    Sper că nu va urma întrebarea: ce e un “lector care se respectă”…

  5. C.SÎRB said,

    04/12/2009 at 12:01 pm

    Mie îmi pare că ai făcut o recenzie bună. Doar că nu pare a fi o recenzie la o carte pe care merită să o cumpăr. Mai degrabă să o împrumut. Mă înşel?

  6. capricornk13 said,

    04/12/2009 at 2:46 pm

    @c.sîrb: Mi-e foarte greu să-ţi răspund tranşant şi neechivoc, dar voi încerca; nu, nu este o carte fundamentală pentru literatura universală; nu e vreo revelaţie; nu aduce nimic nou în materie de tehnică narativă (ba chiar se încadrează perfect, aş zice, în romanul “doric” al lui Manolescu); e comparabil cu Bietul Ioanide din acest punct de vedere, deşi Călinescu e ceva mai “rece” decât Dumitriu, mai îndepărtat şi mai ironic – Dumitriu e mai implicat. Cred că n-ar spune mare lucru unui cititor argentinian, congolez sau american. Însa, în calitate de cititor român, de cunoscător al literaturii române, de om interesat de istoria şi cultura românească, mi se pare că pierzi foarte mult dacă nu citeşti Cronica. Nu e un “must” pentru cititorul care se respectă, e un must pentru românul care vrea să aibă un tablou complet al literaturii române postbelice şi să cunoască un scriitor de mare valoare.
    Împrumut vs cumpărat, evident c-o poţi împrumuta, nici n-are importanţă. Având în vedere, însă, că cele trei volume imense costă 33 RON… nu e mare lucru

  7. 02/02/2010 at 12:00 am

    Bine zici:

    Sunt surprinsă de prostia celor care l-au lăsat s-o publice în acele vremuri. E atât de evident farmecul lumii apuse, atât de vii şi naturale poveştile ei, prin contrast cu prostraţia, îngheţarea şi butaforia ce urmează, încât nu le face deloc o favoare guvernanţilor, ci dimpotrivă.

    Si eu am aceeasi nedumerire – cum de nu s-a prins nimeni dintre ei ca P.D. tine de fapt cu “dusmanul de clasa” ? Chestia e valabila si pentru “Scrinul negru” al lui Calinescu, care i se aseamana si prin tema si prin jocul dublu al autorilor. Apropo, cred ca la el te gandeai cand ziceai ca e comparabil cu “Cronica de familie”, si nu la “Bietul Ioanide”, mult mai slab, care ar iesi foarte sifonat dintr-o comparatie cu Cronica. Dupa mine, “Cronica de familie” e peste “Scrinul negru”. Pius Dabija, cu latura lui de “bruta”, mi se pare un personaj mai reusit decat prea idealizatul Ioanide, care m-a enervat in ambele romane si mi se pare un caz tipic de cum un autor poate rata un personaj cand face din el un fel de alter ego idealizat (alt exemplu: Costlas al lui Henry de Montherlant, in “Fetele” si continuarile).

    • 02/02/2010 at 12:25 am

      Corectura: Costals.

      Cat despre Pius Dabija, nu stiu in ce masura e vorba de un alter ego al lui Petru Dumitriu; un indiciu ar fi initialele numelui (asta n-am descoperit-o eu, zicea in postfata); ca infatisare, mic de statura, cu ceva “bestial”, teluric, e exact opusul autorului (inalt, elegant, dandy); insa il reprezinta cel putin in ce priveste crezul estetic (inlocuind Michelangelo cu Balzac).

      O idee originala, indrazneata mi s-a parut prietenul lui Pius, Rafael, homosexualul comunist – si inca ilegalist ! Tare ma mir cum a trecut de cenzura.

  8. capricornk13 said,

    02/02/2010 at 10:10 am

    @bughi: nu, nu ma gandeam la Scrinul negru, ci chiar la Bietul Ioanide, mie mi-a placut mult mai tare (cu exceptia idealizatului Ioanide, cum spui si tu); Si mie mi se pare evident Cronica peste Scrinul negru, acolo singurul personaj care rezista (parerea mea) alaturi de povestea sa este Caty Zanoaga (daca nu gresesc numele, am citit-o acum mai mult de zece ani).
    Sigur ca Ioanide e Calinescu si e ratat, si mi se pare extrem de interesanta paralela ta cu Costals – uite, acolo desi mi-a trecut prin cap ca e alter ego-ul lui Montherlant, n-as fi zis ca e idealizat… Totusi, Costals e detestabil in anumite momente, cand luciditatea lui misogina se transforma in sadism; nu neg, insa, ca are farmec, e puternic. L-as pune pe Costals peste Ioanide ca putere de atractie. Ce interesant, n-am mai discutat cu nimeni despre Montherlant, nu credeam sa-l mai fi citit multa lume 🙂
    Bietul Ioanide mi-a placut extrem de tare exact pentru ceea ce lipseste in Scrinul Negru – personajele incredibile, de neuitat; sigur, in afara de cei din familia Ioanide, anosti pana la lacrimi; Hangerlioaica, Manigopian, Gonzalv Ionescu, Hagienus, Pomponescu, madam Valsamaky-Farfara… nu stiu cand/daca se va scrie o satira mai buna in stil realist decat Bietul Ioanide…
    Cred ca ai dreptate cu crezul estetic, e clar ca Dumitriu e sictirit de modernism si o dovedeste cu Cronica – iar Dabija e reusit. Cat despre Rafael – ce deliciu, cum le-o fi scapat si asta? 🙂

  9. Alex Mici said,

    16/10/2013 at 12:29 pm

    Am citit de la greci incoace cam tot ceea ce desigur a meritat sa fie citit.
    Cartea acestui autor este chiar mult peste asteptarile oricarui om cu o eruditie deosebita, cinstita si nu snoaba sau pompieristica. Am fost surprins si a trebuit sa accept , ca in ciuda criticilor minore in majoritate lor -chiar a celor ce se intituleaza critici -, scuze profanilor de buna credinta,… si evident abuziv in afara subiectului, majoritatea lansindu-se numai in comentarii docte de neinteles, fara nici o urma de continut ( verbo-scriptoragie banala) , comparatii anemice si pernicioase, observ numai un comportament reactional cel mult de tip visceral, daca nu Pavlovian mult sub nibvelul unei amoebe cu masterate. .
    Va rog de aceea sa mai cititi cartea de doua trei ori si poate veti realiza ca este o cronica si nu o bestialitate a totalei ineptii precum unele premii Nobel pentru literatura de tip Jelinek &comp.
    Si eu cit si familia mea , am fost victime ale comunismului, dar aceasta nu ma impiedica sa ramin obiectiv si mai ales sa pot obiectiviza multe ce-mi scapasera , mai ales ca traind in vestul presupus civilizat si democratic si mai ales capitalist am realizat ca alta sansa nu am decit sa fiu obiectiv in ciuda oricaror avataruri am cunoscut.
    O minte luminata poate si trebuie sa relativizeze, si evident sa fie capabila sa nu uite si sa nu ierte, dar sa ramina dreapta, corecta onesta, morala si sa accepte realitatea asa cum este ea si sa renunte la riscule maximale reprezentind adularea natinga a unor societti si sisteme Distopice care se reveleaza a fii mult mai murdare si criminale decit incearca propaganda lor sa le imbaloseze libidios si obscen si le fardeze sub straturi goase de grim de prosta calitate.

  10. capricornk13 said,

    17/10/2013 at 10:41 am

    @alex: nu prea înţeleg cu cine te cerţi sau pe cine tragi de urechi… din însemnările mele reiese foarte limpede (poate mai limpede din primele două) că mi-a plăcut cartea extraordinar de tare; ceilalţi comentatori care au citit cartea sunt şi ei unanimi în vot pozitiv 🙂
    este un pic arogant, de asemenea, să-mi propui să mai citesc volumul de două-trei ori; prezumi că nu l-am înţeles? 🙂
    îţi mulţumesc pentru vizită şi comentariu, dar te rog să-mi permiţi o sugestie – nu-ţi mai începe niciodată discursul cu “am citit tot ceea ce merita citit”, nici nu continua cu “o minte luminată trebuie să relativizeze” – afirmaţiile de gen sunt…ridicole; dai impresia că scopul comentariului tău n-a fost de a comunica o idee sau a împărtăşi un sentiment provocat de carte, ci de a te “prezenta” pe tine însuţi; cam asta ai reuşit cu atitudinea, tonul şi prolixitatea arogant-bombastică pe care le-ai aruncat pe ecran; şi e păcat, fiindcă eu una îţi dau beneficiul îndoielii, sper că nu asta ai intenţionat… subconştientul, bată-l vina! 🙂


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: