Măsurarea lumii – Daniel Kehlmann
Humanitas, 2007. Trad. Corina Bernic
Scriitorul a fost salutat de The Telegraph, pentru acest roman, cu fraza “Soarta lui Kehlmann este să devină marele prozator german pe care lumea se săturase să-l mai aştepte”. Mie mi se pare niţică exagerare pe-aici, dar aştept să văd ce mai scrie el, ce mai citesc eu. Ăsta e un semn bun, că vreau să continuu să-l citesc, însă nu m-a impresionat în aceeaşi măsură în care a făcut-o cu dragos c, de exemplu.
Măsurarea lumii este o delicioasă punere în scenă, în paralel, a vieţilor lui Alexander von Humboldt, mare explorator şi a celebrului matematician Gauβ, amândoi mai nemţi decât prevede legea 🙂 Ei bine, Kehlmann reuşeşte să evite cu dibăcie orice urmă de rigoare germană în acest roman şi să-l facă vioi, jucăuş, simpatic şi atrăgător. Nu e de mirare că s-a vândut ca pâinea caldă, aducându-i consacrarea. Şi nu este numai frivol, adicătelea de suprafaţă, în ciuda tratării subiectelor în cheie ironică, cu fraze scurte (cum i-or fi reuşit în germană? :D) şi alunecoase. E multă dragoste şi profunzime în descrierea trecerilor celor doi de la sublim la ridicol, din succes în eşec, de la geniu la stângăcie. Frumuseţea stă, desigur, în faptul că personajele se luptă pentru a atinge eternitatea, se îndreaptă către un ţel ce chiar dacă le e neclar, e numai spirit, măreţie umană – lucru ciudat pentru noi, postmodernii, care am uitat ce căutăm pe-aici şi ne risipim între televiziune, goana după bani şi nimicurile cărnii.
Kehlmann reuşeşte să transmită această admiraţie, datoria reverenţei faţă de romantica ascensiune spre absolut a matematicianului şi călătorului, deşi foloseşte şfichiuitor armele ironiei şi pare că-i priveşte cu îngăduinţă, ca pe nişte copii pierduţi prin apele necunoscute ale lumii. Este, în egală măsură, creatorul lor condescendent şi jovial şi admiratorul lor fervent, cu respect în suflet pentru pierdutele cărări ale drumului spre perfecţiune.
Cu toate astea, nu pot să spun că am fost atât de captivată de carte încât să n-o las din mână. Nu mi se pare o realizare atât de remarcabilă, încât să reprezinte o revelaţie. Mai degrabă mi se pare că e un semnal deschizător al talentului lui Kehlmann, cred că are capacitatea de a deveni acel mare scriitor pe care-l văd deja unii în el.
Alexandru said,
29/11/2009 at 7:31 pm
@capricornk13: Citisem postarea lui Dragoş şi-mi pusesem în gînd să mă uit şi eu pe cartea asta, bine că mi-ai adus aminte de ea.
” Frumuseţea stă, desigur, în faptul că personajele se luptă pentru a atinge eternitatea, se îndreaptă către un ţel ce chiar dacă le e neclar, e numai spirit, măreţie umană – lucru ciudat pentru noi, postmodernii, care am uitat ce căutăm pe-aici şi ne risipim între televiziune, goana după bani şi nimicurile cărnii.” – hai că mai şi exagerezi : )
capricornk13 said,
30/11/2009 at 1:32 am
exagerez in ceea ce-i priveste pe ei, nu? 😀
Alexandru said,
30/11/2009 at 5:33 am
Exagerezi în ceea ce ne priveşte pe noi, postmodernii 🙂
capricornk13 said,
30/11/2009 at 9:58 am
da, evident, de-aia pusesem ranjetul 😀
poate exagerez un pic, sunt sub influenta lui allan bloom, nu vezi? m-a apucat tristetea si sentimentul derizoriului…
gingav said,
30/11/2009 at 12:17 pm
prin “nimicurile carnii” intelegi, desigur, cirnati, caltabosi, pirjoale si sos bolognez, da?
capricornk13 said,
30/11/2009 at 4:05 pm
😀 desigur!
dragos c said,
03/12/2009 at 8:45 pm
eu am fost foarte bucuros cititnd aceasta carte in primul rand pt ca autorul este foarte tanar si scrie foarte bine. are vana literara, e inteligent si mi s-a parut un deliciu livesc. nu spun ca e o capodopera secolului si nici nu cred ca si-a propus asta. cand am citit cartea era o perioada a descoperirilor noilor autori – kehlmann, grunberg, stanisic, audeguy etc.
cartea asta este mai buna, decat eu si kaminski.
capricornk13 said,
04/12/2009 at 8:20 am
Dar nici nu te-am acuzat de asa ceva, am zis doar c-ai fost mai entuziast decat mine 🙂 N-am citit Eu si Kaminski, asa ca nu ma pot pronunta. Din subiect s-ar putea sa-mi placa mai tare decat asta – aici m-au cam obosit preumblarile lui Humboldt, desi stradaniile lui Bompland de a face rost de niscaiva sex pe sest si scena cu oasele carate cu barca fac toti banii… 🙂