Mult disputata antologie

08/01/2010 at 9:58 am (Proza scurta, SF)

Alte ţărmuri

SRSFF, 2009.  Antologie de proză ştiinţifico-fantastică

Nu m-am grăbit să citesc antologia imediat după târg, deşi m-am bucurat foarte tare de apariţia ei – felicitări încă o dată celor din SRSFF pentru realizare.  În ciuda disputelor ulterioare, apărute în special pe cititor SF, cred că toată lumea s-a bucurat, de fapt, şi tuturor ni s-a părut o treabă foarte bună că Societatea a izbutit ce şi-a propus.  Eu însă citisem deja (sau ascultasem la cenaclul Prospect’art) o parte din texte, aşa că am amânat-o puţin, am continuat ce citeam, m-am aruncat degrabă asupra fantasy-urilor cu iele ale lui Liviu Radu fiindcă eram tare curioasă ce poate să iasă, în fine, am tândălit în vacanţă. 

Am terminat antologia aseară, fără să reiau Big-Bing Larissa a lui Cristian M. Teodorescu şi Ultimul mesaj e veşnicia a lui Dănuţ Ungureanu, totuşi, că prea le ştiam pe dinafară 🙂  Impresia generală e oarecum confuză.  Mi-e greu să spun că e o antologie extraordinară per total, pentru că textele sunt inegale.  Pe de altă parte, unele sunt atât de bune, că mi s-ar părea o nedreptate să nu recunosc valoarea demersului.  Extraliterar pot spune că nici eu nu mă omor după copertă, desenul e OK, seamănă cu sigla SRSFF, dar fonturile sunt oribile, iar hârtia aia lucioasă pare foarte ieftină. Dar să trecem la povestiri.

“Titanic” a lui Silviu Genescu.  Încep să citesc şi am o senzaţie de deja-lu. Senzaţia se amplifică. Incredibil, îmi zic… Am înnebunit!  Nu se poate să ştii o poveste dintr-o carte pe care o deschizi prima dată… Ei bine, se poate. Se poate pentru că am mai citit-o o dată!  Şi de curând… În antologia AtelierKult a lui Mike Haulică…  E adevărat, povestirea avea alt nume (“Ultima versiune”) şi parcă era un pic diferită.  Foarte puţin… M-am enervat şi nici măcar n-am stat să verific textele prin comparaţie.  Asta e o chestie care se face? Adică să pui acelaşi text în două antologii publicate la diferenţă de doi ani? Cu titlul schimbat?  Whatever, sunt convinsă că se poate face, dar pe mine m-a iritat.  Şi mi-a plăcut mai puţin decât prima dată, puteţi vedea ce am comentat atunci.

Ari – Liviu Radu.  O povestire plăcută, în stilul lui Liviu, scrisă bine, cursiv, cu elemente interesante.  Mie nu mi s-a părut deloc rasistă, în ciuda tuturor comentariilor pe care le citisem deja.  Poate un pic sarcastică, e drept că pe-afară ar fi deranjat aluziile la nasul turtit al negrilor, însă pe mine întotdeauna m-a dezgustat corectitudinea politică – de ce să nu spun despre negri că sunt negri?!  Ipoteza întoarcerii în timp a Ari-enilor, mitul creaţiei explicat astfel, totul mi s-a părut imaginativ, logic şi, oricum, peste Titanic din punct de vedere literar.  Poate este un pic monotonă în sensul reacţiilor personajelor, nu prea reuşeşti să reţii mare lucru despre personalităţile lor, însă presupun că autorul s-a concentrat mai tare pe idee.  Per total un text bun, nu strălucit, dar ok.

A şaptea zi a vânătorului – Sebastian A. Corn.  Nu încetez să mă minunez de formidabila imaginaţie a lui Florin.  Lumile construite de el sunt dintre cele mai stranii şi mai science-fiction, dacă vreţi, pe care le-am văzut eu vreodată create pe hârtie.  Are capacitatea de a gândi într-un mod atât de nou, de altfel, încât trebuie să te concentrezi extrem de tare ca să înţelegi şi lumea respectivă şi perspectiva pe care o propune, şi scopul pe care-l are.  Eu nu sunt convinsă că am reuşit până la capăt, însă e cert că povestirea m-a atras foarte tare.  Clădiri organice, luptători virtuali, umanoizi care se conectează la reţea şi luptă de acolo, sintagme gen “cerul lateral” pentru computer, concepte nebuloase gen “gazdă shug” pentru fiinţe virtuale care găzduiesc personalitatea altcuiva, un cu totul alt mod de a gândi şi utiliza călătoria în timp, toate acestea se întretaie în text într-o viteză fenomenală, cu aplomb şi cursivitate.  Un război între oamenii unui prezent îndepărtat şi cei ai unui viitor extrem de îndepărtat pe care par să-l câştige temporar creaţiile lor cibernetice.  Foarte alertă, foarte bună, deşi am senzaţia că mi-a scăpat ceva (nici eu nu sunt fan cyber-punk…).

Moartea domnului Teodorescu – Cristian M. Teodorescu.  Nu, n-are nicio legătură cu filmul, în afară de sarcasmul din spatele paralelei.  Este o satiră extrem de crudă la adresa obsesiei pentru reciclare şi merge pe o idee pe care eu n-am mai întâlnit-o până acum.  Nu mi s-a părut peste alte scrieri ale lui Cristian, însă cred că îşi merită locul în antologie datorită inventivităţii şi a faptului că e cursivă, coerentă, corectă ca dimensiune. 

Big-Bing Larissa – Cristian M. Teodorescu – este una dintre povestirile pe care le-am ascultat la cenaclu (şi recitit ulterior acasă, pe hârtie, pentru comparaţie).  Mi-a plăcut foarte mult şi am apreciat în mod deosebit efortul pe care trebuie să-l fi făcut Cristian pentru a se documenta în privinţa lumii şi a jargonului financiar-contabile, pe care le utilizează impecabil şi cu extrem de mult umor.  Merge pe o idee care, aşa cum remarca Dreaming Jewel, îi este foarte dragă autorului: o lume condusă de femei şi aberaţiile care iau naştere din acest motiv.  Satira este rafinată, subiectul e bun, calitatea literară mai bună decât în alte povestiri ale sale (remarcam într-o însemnare despre cartea sa de proză scurtă apărută la Bastion că pentru CMT e mai importantă ideea decât expunerea ei, în general, şi, din acest motiv, unele scrieri sunt relativ seci).  Verdictul rămâne pozitiv… 🙂

Switch – George Lazăr.  Mi se pare aproape incredibil că cineva a putut strâmba din nas prea tare la povestioara asta!  E absolut delicioasă!  Sigur, probabil are mai mare impact la generaţiile sub 20 de ani, e scrisă cu multă empatie pentru adolescentul slăbuţ, urâţel şi inteligent care dă peste super-puteri şi devine eroul fetei pe care o iubeşte, pare copilăroasă pe alocuri.  Dar e adevărată, e spumoasă, e atrăgătoare!  N-o să fie niciodată selecţionată pentru un premiu de către vreun juriu de profil, cu asta sunt de acord – nu e vreo realizare literară de anvergură, însă este plăcută, iar ideea cu super-puterile şi combinarea lor nu e rea deloc.

Restricţia – Balin Feri.  Trebuie să spun de la început că sunt de acord cu opinia deja exprimată de colegii de la cititor SF că Ari şi Restricţia nu trebuiau puse în aceeaşi antologie.  E izbitoare similitudinea temei şi părerea mea e că asta nu foloseşte niciunuia dintre cei doi autori. Dar mie mi-a plăcut textul (poate sunt subiectivă? mi-e Feri prea simpatic? 🙂 )  poate tocmai pentru că, fiind avertizată din start, am încercat să fac abstracţie de asemănările cu celălalt.  Ba mi-a plăcut foarte tare şi personajul lui Einstein şi explicaţia pentru geniul lui, mi-a plăcut mai tare decât personajul principal, cam didactic şi monoton pentru gusturile mele.  Puţin cam lungă, e adevărat, prima parte, până Adam este arestat.  După aceea au fost interesante toate episoadele şi n-am renunţat la nicio pagină, chiar m-a prins acţiunea, iar finalul mi-a plăcut, deşi este previzibil din cauza numelor personajelor.  E clar că Feri mai are de lucrat la structură, la chestii de fineţe, dar e o poveste mai bună decât ce am mai ascultat / citit eu de-al lui.

A doua venire – Marian Truţă.  Fără să exagerez nicio fărâmă, este cea mai bună povestire SF pe care am citit-o de când îmi aduc aminte.  Îmbinare impecabilă între idee şi fir narativ, între elemente fantastice (istorie alternativă) şi tehnică literară.  Aş pune-o într-o carte cu cele mai bune texte româneşti din ultimii ani, alături de pasaje din Teodosie cel Mic sau de REM-ul lui Cărtărescu.  Nu vreau să dau niciun spoiler, pentru că e păcat să nu citeşti fiecare frază din ea cu atenţia pe care o merită. Spun doar că vreau să citesc tot, dar tot ce a scris Marian până acum şi ce va scrie în continuare.  Dacă este la acelaşi nivel literar, probabil că avem de-a face cu unul dintre cei mai talentaţi scriitori români actuali, indiferent de genul pe care-l abordează.

Ultimul mesaj e veşnicia – Dănuţ Ungureanu.  O povestire foarte bună, marca Dănuţ, pe care oricum îl admir foarte mult şi al cărui umor genial nu se dezminte nici de această dată.  Probabil că dac-aş fi citit ceva de Alexandru Ungureanu (mea culpa) aş fi fost şi mai aproape de ea, însă şi aşa ritmul, întorsă turile de situaţie, personajele, totul este construit fără greş şi nu te lasă să ieşi din poveste.  Lirică pe alocuri, cinică atunci când trebuie, o desfăşurare într-un univers dificil (realităţi virtuale, cyber-world) care transmite valori profund umane.  

Cred că se vede din ceea ce am scris că, în ciuda iritării iniţiale, antologia SRSFF a fost mai pe placul meu decât aş fi crezut din opiniile exprimate până acum despre ea.  Ca să fiu în ton cu lumea, o să incerc să fac şi eu un top al textelor: 1. A doua venire (aici ar trebui 5 locuri goale) 2. Ultimul mesaj e veşnicia 3. A şaptea zi a vânătorului 4. Big-Bing Larissa 5. Switch 6-7. Restricţia&Ari (nu ştiu care e mai ok, sorry!) 8. Moartea domnului Teodorescu 9. Titanic. 

Aşadar,  puneţi mâna dragi SRSFF-işti , treceţi la treabă şi să vedem şi antologia de anul ăsta! 🙂  Şi e clar că trebuie să dau o raită pe la Bebe să mă rog de el să-mi furnizeze tot ce are de Maian Truţă… Sau să-l rog pe el însuşi să treacă pe-aici în vizită şi să-mi facă o listă 🙂 Mr. Kvala, please!

Advertisement