Criticandu-l pe THE Critic…

Viata si carti – Nicolae Manolescu

Paralela 45, 2009

Citisem deja “Cititul si scrisul”, aparut prin 2003-2004, daca nu ma insel prea tare, si constatasem atunci, cu surprindere si placere, ca Manolescu este mult mai “normal” in acest mic jurnal decat as fi suspectat.  In sensul ca nu literaturizeaza absolut deloc, nu este pretios, nu este livresc, nu scrie cu pretentii de autoritate in vreo materie.  Cartea este absolut fireasca si, la limita, chiar poate parea neinteresanta, lipsita de acele calitati literare la care te-ai astepta de la un critic de o asemenea anvergura, de la un om care mananca literatura pe paine si, dupa cum marturiseste, este mai familiar cu personajele marilor opere si le intelege mai bine decat aproape toate cele pe care le-a cunoscut in realitate.

Nu stiu altii cum sunt si nu am citit, intamplator, nicio recenzie la volumul aparut atunci, prima parte din cel de fata (cred), insa eu am fost profund impresionata exact de aceasta lipsa totala de emfaza, de cautare, din textul respectiv.  Este adevarat ca batea la porti deschise, eu fiind o mare admiratoare a lui Manolescu dintotdeauna – citeam cu sfintenie absolut tot ce gaseam scris de el, de la cronicile din Romania literara (eram prea mica atunci cand scria la Contemporanul) la volume de critica gasite pe la ai mei.  Arca lui Noe a fost una dintre primele carti pe care mi le-am cumparat dupa Revolutie si ma amuzam copios cand colegii mei de birou absolventi de Filologie se minunau stupefiati cum de pot citi asa ceva.  Ceea ce nu intelegeau ei era ca eu citesc Manolescu de placere, asa cum am facut-o si cu Calinescu si cum nu mi-a reusit niciodata cu Simion (mi-a fost antipatic, nu stiu de ce).  Tot cu placere l-am citit si pe Laurentiu Ulici, poate si pentru ca-l cunosteam personal de cand eram copil – fiind mare amator de bridge si partener al tatei in nenumarate nopti albe punctate de exclamatii de adversitate indarjita cand nu le iesea robber-ul sau faceau mai mult de trei caderi in zona.  Grigurcu mi-a fost si el antipatic… In fine, sa revenim la personajul nostru.

Mie Manolescu mi-e drag, apropiat, simt ca mi-ar fi placut la nebunie sa-l cunosc, e un om pe care il admir neconditionat. M-am amuzat cu duiosie de prestatia lui politica, atat de inocenta si de neindemanatica.  Mi se parea un personaj rupt din literatura pe care o adora, mult mai rafinat si mai delicat decat ar fi trebuit sa fie pentru a rezista macar un ceas in valtoarea evenimentelor.  Cred ca l-am si votat, dulce naivitate… Insa fata de criticul Nicolae Manolescu am avut intotdeauna o imensa admiratie, considerandu-l de departe cel mai inteligent, cel mai intuitiv si cel mai elocvent din breasla sa.  Nu stiu cum se face, insa preferintele noastre in materie de literatura romana coincid aproape perfect. Acum este momentul sa radeti de mine, spunand ca probabil de aceea mi se parea destept 🙂  Ca sa ma scuz, exista, totusi, o mica exceptie – mie nu mi-a placut Bunavestire a lui Breban cat i-a placut lui (mitocania si agresivitatea misogina ma calca pe nervi atunci cand nu este jucata, intentionata si macar putin autoironica, iar Breban e campionul acestei atitudini).

Prima parte a cartii, “Cititul si scrisul”, zugraveste in primul rand copilaria si adolescenta criticului, marcate, evident, de cartile prin care trece si de gandurile si sentimentele pe care i le provoaca. Exceptionala reevocare – exceptionala prin simplitatea si sinceritatea ei.  Citind-o mi-a fost ciuda pe mine insami ca m-am lasat atat de tare impresionata de Zbor in bataia sagetii a lui Patapievici.  Ce uriasa diferenta!  Ce frumos se lasa Manolescu in umbra, ce natural e fata de cautarea si pretiozitatea celuilalt… Nu stiu, poate ca Patapievici e mai inteligent, insa Manolescu este categoric mai uman si mai simpatic. Vulnerabilitatea si timiditatea personajului pe care-l creioneaza NM sunt efectiv cuceritoare. 

A doua parte, “Scrisul si cititul”, evoca in special a doua parte a vietii lui NM si mult mai putine personaje literare, concentrandu-se pe amintiri despre oamenii din lumea literara sau figurile politice ale lumii prin care trece.  Mai putin reusita decat prima (o recunoaste el insusi), scrisa parca mai stangaci, mai tern, este totusi foarte interesanta din perspectiva celor ce vor sa afle despre evenimentele literare si non-literare din ultimele doua decenii de comunism si cele doua postdecembriste.  Este fermecatoare atitudinea lui Manolescu, singurul pe care l-am citit (cu scuzele de rigoare daca sunt si altii) care, de exemplu, il zugraveste frumos pe Dumitru Popescu Dumnezeu – asa cum eu cred ca este acest controversat personaj.  O prezentare a scriitorilor fara patimi urate, fara polemici inutile, fara denuntari, fara scenarii. Echilibru si eleganta, exact in spiritul pe care il denota pentru mine intreaga lui personalitate. 

Nu ma pot opri sa divaghez un pic si despre Istoria critica, dupa care am alergat ca disperata la targul din 2008 (n-am mai prins-o, mi-am luat ulterior doua exemplare de la Carturesti).  Cred c-am citit mai mult de jumatate din ea, pe sarite, despre autorii care ma interesau cel mai tare, evident.  Cu exceptia faptului c-am fost dezolata sa vad ca nu are un capitol despre proza lui Mircea Cartarescu, tot ce am citit mi s-a parut ireprosabil, atat ca forma, cat si ca fond.  M-am lasat purtata de paginile lui asa cum faceam odinioara cu Istoria lui Calinescu, mi se pare pur si simplu pasionant cum scrie omul acesta.

Revenind la Viata si carti, mi-e greu s-o recomand cuiva care nu-l place pe Manolescu atat de tare ca mine, insa trebuie sa spun ca merita citita macar ca fresca a societatii literare romanesti dintr-o perspectiva obiectiva si onesta, pe de o parte, iar pe de alta parte, datorita farmecului cu care stie sa prezinte autorul dragostea pentru carte si motivele ei.  In cuvinte simple, elocvente, fara inflorituri si metafore, insa puternice si adevarate.

Advertisements

12 Comments

  1. mulliganoglu said,

    14/01/2010 at 9:19 pm

    ca il banuiesti pe patapievici (un personaj chinuit, antonimul elegantei) de inteligenta, un fizician (parca Heisenberg) spunea ca simplitatea limbajului e direct proportionala cu intelegerea

  2. capricornk13 said,

    15/01/2010 at 12:09 pm

    Da, asta este aproape evident – ca ai nevoie de mult mai multa inteligenta (si bagaj cultural si lingvistic) pentru a fi capabil sa explici in cuvinte simple, accesibile oricui, concepte complicate din orice domeniu. Pe de alta parte, in opinia mea, Patapievici nu foloseste sintagme pretioase (sau inventate) pentru ca i-ar lipsi inteligenta, ci pentru ca vrea sa epateze. Deci diferenta este de atitudine…
    Ca sa fiu cinstita pana la capat, “Zbor…” nici nu este atat de greu de citit sau atat de “prelucrata” ca “Omul recent” sau “Cerul vazut prin lentila”, este cea mai simpla carte a lui. Iar in “Politice” este mai degraba vitriolant decat pretios.

  3. mulliganoglu said,

    15/01/2010 at 9:16 pm

    tocmai, stilul ala caznit, smuls (v. halterofilie), demonstreaza lipsa de inteligenta

    le style c’est l’homme meme

  4. capricornk13 said,

    17/01/2010 at 7:35 pm

    hm, cred ca esti putin cam aspru…

  5. mulliganoglu said,

    18/01/2010 at 12:01 am

    asa-s iw, degraba varsator de sange nevinovat

    i-ai citit aventurile erotice (in plai cu boi)? is LOOOL

  6. capricornk13 said,

    18/01/2010 at 8:30 am

    😀
    nu, nu le-am citit!!! are o varianta online? ca revista n-o mai cumpar de mult…

  7. mulliganoglu said,

    18/01/2010 at 10:55 pm

    vad ca-s & online, dar nu au numerele vechi- ca sef la cultura nu-si mai permite frivolitatile d’antan

  8. bujold said,

    23/01/2010 at 11:25 am

    Draga mea, dar lipsa totala, pentru ca o pagina nu reprezinta nimic, din istoria lui a prozei SF si F, inclusa la literatura juvenila, cum e?

  9. capricornk13 said,

    23/01/2010 at 1:34 pm

    @bujold: s-a discutat destul pe tema asta, nici mie nu-mi convine, insa n-avem ce face daca omul nu are organ pentru literatura SF; nu se pricepe, asta e…

  10. bujold said,

    30/01/2010 at 8:50 am

    Pai istoric literar, sau istoric pur si simplu, nu esti datorita unui organ ci datorita cunostintelor. Nu poti ignora o ramura literara, sau un secol de istorie, pentru ca nu-ti place tie.

  11. capricornk13 said,

    02/02/2010 at 9:45 am

    @bujold: poate ai dreptate, n-ar fi trebuit sa-l ignore, dar hai sa nu ne mai lamentam atata si sa-l facem sa afle despre el 🙂

  12. 06/04/2010 at 7:01 pm

    […] cartea asta am aflat aici , si de cand am citit despre ea, am murit de nerabdare sa o am. Noroc cu Atlasibul international, […]


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: