Talentul unei sotii

The Sorrows of an American – Siri Hustvedt

Hodder&Stoughton Ltd., 2008

Nu stiam absolut nimic despre Siri Hustvedt, am aflat de curand ca este sotia lui Paul Auster, pe care insa nu l-am citit.  Nu mai tin minte unde si ce am citit despre ea de mi-a trezit curiozitatea si i-am cumparat doua romane (a scris 4, l-am mai luat pe primul, The Blindfold, cel de fata este al 4-lea). Vreau sa va spun ca intentionez sa citesc rapid si ceva de Paul Auster, fiindca daca omul nu se simte amenintat de o nevasta care scrie atat de bine si este atat de inteligenta, inseamna ca e ceva de capul lui :).

The Sorrows of an American pare sa fie cel putin partial autobiografica. Este saga unei familii de imigranti norvegieni in America, accentul fiind pus pe doua personaje centrale, el si ea, frati.  Inga este casatorita cu un scriitor evreu-american celebru (Paul Auster e evreu-american), au impreuna o fata (ca si in viata reala), e nascuta in Minessota, a facut Columbia University, e fiica unui profesor de engleza.  Toate aceste detalii sunt identice in carte si realitate, singura diferenta mare fiind ca Paul Auster e inca viu, iar in roman Inga e traumatizata de moartea personajului Max Blaustein.

Cartea este scrisa la persoana intai, prin ochii psihiatrului Davidsen, si se desfasoara intr-un an pe care sora lui, Inga, il numeste la inceput “anul secretelor” – pe parcursul caruia se dezvaluie fapte din trecut care afecteaza extrem de puternic psihicul si emotiile protagonistilor.  Scrisul lui Siri Hustvedt este o imbinare foarte interesanta intre literatura si psihanaliza; sau poate e prea pretentios psihanaliza, sa-i spunem analiza psihologica de detaliu.  Fiecare eveniment prin care trec personajele este dublat, pe de o parte, de intense interpretari si explicatii ale emotiilor pe care le provoaca, iar pe de alta parte de amintiri din trecutul familiei lor – jurnalul tatalui, profesor de literatura, este un “personaj” permanent pe parcursul cartii.  Intamplarile trecutului se revarsa continuu, natural in prezent, prin intermediul mintii (complicate) a psihiatrului si a surorii sale, ce le duc ba ca pe o povara, ba ca pe un mister care trebuie elucidat, ba ca pe o comoara de senzatii si sentimente determinante pentru personalitatile lor.  Povestea devine astfel extrem de complexa nu neaparat prin bogatia de intamplari – acestea sunt relativ simple, desi bizare si puternice – cat prin legaturile mereu, mereu mai adanci si mai intortochiate pe care le face psihicul personajelor intre trecut si ceea ce le elibereaza energiile in prezent.

Fiecare protagonist are de suportat un soc: pe Davidsen l-a parasit sotia (se simte vinovat pentru asta, crede ca se datoreaza nesfarsitelor sale afundari in literatura de specialitate), se indragosteste de femeia care se muta cu chirie la el in casa impreuna cu fiica ei, insa aceasta frumusete jamaicana misterioasa nu-i intoarce afectiunea, fiind bantuita, la randu-i de propriul trecut. Mai mult, fostul iubit si tatal fetitei devine stalker-ul psihiatrului, e un fotograf obsedat si nevrotic, labil si agresiv, ce reuseste sa raneasca tot ce atinge.  Sotul Ingai, pe care ea il iubea neconditionat moare, fiica ei adolescenta este martora de la cateva cladiri distanta la tragedia de pe 11 septembrie, socul o urmareste din subconstient, iar lovitura de gratie o primesc afland de povestea de dragoste dintre marele scriitor mort si o actrita dintr-una din piesele scrise si regizate de el.  Exista scrisori, pe care femeia respectiva vrea sa le vanda, exista o jurnalista umilita in tinerete de frumusetea si inteligenta Ingai, care vrea s-o raneasca cu orice pret, si, mai ales, exista un baiat nascut din legatura ilicita.  Loviturile nu inceteaza sa le zdruncine echilibrul celor doi frati, si in fiecare se dezvolta, cresc psihoze ce existau in sambure din copilarie; e descris minutios modul in care-si construiesc iesiri, mecanisme de aparare, precum si modul in care acestea esueaza incontrolabil.  E uluitor cum acesti doi oameni frumosi, inteligenti, puternici, prototipuri ale invingatorului, sunt invinsi de interiorul lor, de acele mici ceasornice indestructibile ale subconstientului. 

Hustvedt este magistrala in constatarile de natura psihologica si foarte inteligenta in constructia narativa, creeaza personaje credibile, complete, incastreaza perfect radacinile celor doi, povestea generatiilor de imigranti norvegieni din Minessota.  Figura tatalui lor, Lars, este centrala pentru intelegerea povestii – si cred ca el il reprezinta pe americanul din titlu.  Paginile din scrisorile sale de pe front si din jurnal sunt sensibile si elocvente, portretul e extrem de reusit – vertical, demn, muncitor, hotarat, ar fi fost un erou livresc si necredibil fara evadarile sale, la propriu, din casa noaptea si din realitate.  Fiecare personaj poarta, la Hustvedt, povara unui soc (in cazul lui Lars ororile razboiului) iar acesta lucreaza incet, prin intermediul subconstientului, determinand comportamente alienate, insa mai ales suferinta si  dezordine interioara.  Suntem rezultatele loviturilor pe care le primim, iar scriitoarea face o demonstratie impecabila a acestei idei, pentru ca nu vine cu psihanalize luate de-a gata, ci spune o poveste realista si credibila, din care reies elegant si subtil tarele mentionate. 

Siri Hustvedt este a doua mea mare incantare recenta in materie de scriitoare americane, dupa CarsonMcCullers.  Am terminat aseara si romanul ei de debut, The Blindfold, si mi-am consolidat opinia – este foarte talentata.

Advertisements

10 Comments

  1. ameer said,

    23/02/2010 at 9:19 pm

    Din pacate nu prea am nimic de zis despre Siri – decat cel mult ca mi’ai trezit curiozitatea si cred ca my next shopping spree o sa contina si ceva de ea. Dar trebuie sa incerci si cealalta jumatate a cuplului 😉 Auster are si carti bune si carti…mediocre – but when he’s good, he’s really really good. New York trilogy, The book of illusions…poate si Brooklyn follies – definitely worth trying.

  2. lilanda said,

    23/02/2010 at 11:14 pm

    Mie cartea asta mi s-a parut cam didactica (vezi discursul din Kierkegaard), nelegata, iar cele doua finaluri m-au dezamagit. Am inteles ca What I Loved e mult mai buna.

  3. capricornk13 said,

    24/02/2010 at 8:51 am

    @ameer: multumesc de recomandarile din Auster, ca sa stiu ce cumpar 🙂
    @lilanda: da, e un pic didactica, ai dreptate; vrea sa demonstreze multe pe teren psihologic, doar ca pe mine s-a intamplat sa nu ma deranjeze; iar finalurile mi s-au parut intentionat nespectaculoase! rezolvarea misterului din notita lasata de Lars, in care se avanta Inga delirant, ca sa scape de ce o bantuie in prezent, se dovedeste banala si nu ajuta pe nimeni; doar mai introduce o psihoza, cea cu papusile; iar ei doi NU se salveaza si nu se impaca cu ei insisi, ceea ce era firesc; nici obtinerea scrisorilor lui Max nu reprezinta o victorie pentru Inga, nici neglijenta fotografului cu fetita Mirandei nu-i da lui Davidsen sperante la ea; singura care obtine ceva, invinge socul, e Sonia, pentru ca iubeste;

  4. gingav said,

    24/02/2010 at 10:54 am

    ma bucur ca ti-a placut; sint aproape sigur, acum, ca o sa te incinte “what i loved”.

    sotul ei, auster, scrie foarte bine… cumva, insa, nu in gama la cale rezonez eu. am degustat scriitura din new york trilogy (singura carte citita de mine), dar m-a cam facut sa casc. ciudat.

    which reminds me, titlul tau mi se pare groaznic de misogin, hihihi… dupa ce i-am citit pe ambii, am ajuns la concluzia ca despre paul se poate spune ca-i sotul lui siri. nu invers. am zis!

  5. capricornk13 said,

    25/02/2010 at 9:35 am

    @gingav: da, e cam misogin titlul, dar asa l-am si intentionat! 🙂
    am sa-l citesc pe auster, insa parerea mea este ca e putin probabil sa nu ajung la concluzia din ultimul tau paragraf… 😀

  6. C.SÎRB said,

    26/02/2010 at 10:10 am

    Scuze că voi scrie despre “”soţul lui Siri”, eu necitind cartea de mai sus şi neintenţionând să o:

    Nu cred că principalul “risc” la care ne expunem citind Auster ar fi acela al plictisului iremediabil. I-am citit “Iluziile” şi “Foliile”. Autorul este un as al naraţiunii, al răsturnărilor, al suspense-ului. Ceea ce m-a împiedicat să devin un fan al lui Auster a fost… existenţa lui Philip Roth. 🙂

  7. C.SÎRB said,

    26/02/2010 at 1:16 pm

    “Soţie” e misogin? Sau, poate, “talent”? Dacă titlul ar fi fost cam aşa: ‘Inexplicabilul talent al unei soţii’ – să zicem că am fi detectat o oarecare umbră misogină (şi ce dacă, anyway). Dar, mai ştii, trend-inţa cam asta e: apelative ca “nevastă, soţie, muiere” să fie, politic corect, înlocuite cu altele. Poate “parteneră”? “Tovarăşă de viaţă”?

  8. capricornk13 said,

    26/02/2010 at 2:48 pm

    @c.sirb: eu mai am de citit la capitolul Roth, Complexul lui Portnoy mi-a placut, insa Operatiunea Shylock mi s-a parut ilizibila. De Auster am tot auzit de bine, asa c-am sa-l citesc
    E un pic misogin demersul de a o prezenta ca “sotia” cuiva, nu ca pe ea insasi; eu am facut-o ca joc, pentru a contrazice titlul cu textul 🙂
    Sincer, si pe mine m-ar deranja apelativul de “muiere” a cuiva… 😀 Pe tine nu te-ar deranja dac-ai fi femeie? 😀 Cat despre “tovarasa de viata” lol…

  9. trifoi said,

    02/04/2010 at 3:54 pm

    Eu l-am citit numa pe domnul Auster, pe doamna lui, Hustvedt, n-am apucat s-o “cunosc”. Dar as vrea s-o citesc, mai ales ca am avut parte de surprize placute cu un alt cuplu literar, Jonathan Safran Foer si sotia Nicole Krauss, amandoi foarte buni si chiar cu stiluri asemanatoare (totul se imparte in familie, aparent)…

  10. capricornk13 said,

    03/04/2010 at 1:00 pm

    @trifoi: nu, nu se imparte totul “in familie”, sorry 🙂 abia diferentele pot uni…


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: