Delicii de sfârşit de secol

Viaţa începe vineri – Ioana Pârvulescu

Humanitas, 2009

Viaţa începe vineri

Primul roman publicat de doamna Pârvulescu, din partea căreia primisem un dar încântător prin “Întoarcere în Bucureştiul interbelic” şi o confirmare prin “Pariul de la Paris”, publicat de Humanitas în cărticica cu cele 5 poveşti de dragoste.  Eram curioasă în privinţa romanului, îmi place mult cum scrie şi mi se pare o personalitate culturală marcantă, serioasă, dedicată. 

În “Viaţa începe vineri” Ioana Pârvulescu foloseşte cu succes imensa gamă de cunoştinţe, informaţii de tot felul pe care trebuie să le fi acumulat, respectiv înregistrat în efortul de documentare şi creaţie a celor două eseuri anterioare, “Întoarcerea…” menţionată şi “În intimitatea Secolului 19”, pentru a crea decorul fermecător al unei săptămâni de întâmplări misterioase în Bucureştiul de la finele veacului XIX.  Roman de vagi “mistere”, dar mai ales atmosferă, cu un strop de science fiction pentru şarm şi picanterie, combinaţie de stiluri – poveste clasică a naratorului despre fiecare personaj, plus introspecţie a vizitatorului din viitor, finalizată cu o întorsătură de condei postmodernă – “Viaţa începe vineri” e ca o prăjitură fină, aerată şi spumoasă.  Îţi lasă gura apă, te repezi asupra ei, o deguşti în tihnă şi fără vreo umbră de greutate, apoi respiri satisfăcut, fără să ai senzaţia uşor neplăcută de saţietate.

Marea calitate a cărţii este, desigur, magistrala descriere a Bucureştiului, a obiceiurilor, gazetelor, îmbrăcăminţii, gesturilor şi manierelor, preocupărilor – la mise-en-scène.  Cred că acesta este adevăratul personaj central, deşi le avem şi pe cele convenţional definite astfel, şi nu sunt rele deloc.  Ioana Pârvulescu radiografiază societatea Micului Paris, cu o excepţională artă pentru detalii, creionând în câteva pagini aproape toate clasele sociale şi ataşând impecabil acţiuni ale lor, consecinţe şi semnificaţii, pentru a definitiva decorul de o armonie perfectă.  Creează, astfel, un organism cald şi atrăgător.  Nu ştiu dacă reuşeşti să reţii mai mult de câteva zile înlănţuirea de întâmplări tip thriller, însă în mod cert vei rămâne cu izul iernii bucureştene în nări, cu trăsurile şi costumele de pe Calea Victoriei la 1898 pe retină şi cu imaginea unei societăţi naive, curioase şi nărăvaşe, cu comportament de adolescent ce încearcă să pară matur şi sofisticat.

Păcat că acest portret înduioşător şi proaspăt al României de acum un secol şi ceva pare atât de departe de cel pe care am fi capabili să-l desenăm astăzi…

Advertisements

2 Comments

  1. jane said,

    02/04/2010 at 3:46 pm

    “poate”? lasi o portita adica? atunci o sa o caut si eu, incepand de vinerea asta 🙂

  2. capricornk13 said,

    03/04/2010 at 2:26 pm

    jane draga mea, nu se poate sa nu-ti placa! te scoate din lumea asta cu totul 🙂 si, special pentru tine, este un pusti de milioane acolo…


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: