Ha! Avem un târg de poezie între 2 şi 5 iunie la Bucureşti! Două locuri fine, Muzeul Literaturii şi Uniunea Scriitorilor. Pentru mai multe detalii, go here people: http://targuldepoezie.wordpress.com/
A apărut primul număr revista HeliONline (varianta electronică a revistei SF Helion). O puteţi citi aici: http://www.helionsf.ro/
Precum şi numărul de mai al mai vechiului prieten Nautilus: http://www.nautilus.nemira.ro/
Iar eu am petrecut bine de 1 mai, fără cărţi, fără grătare la iarbă verde, fără să merg la Vama Veche (thanks Darwin, maaaaaamă ce era acolo!) însă tot n-am scăpat de două ore vineri seara între Bucureşti şi centura Ploieştiului…
Mă enervează rău, dar rău de tot toate e-mail-urile pe care le primesc în ultima vreme la corporaţie pe tema cât s-a săturat cineva de România. Ultima oară era un scriitor ceva. Nişte tâmpenii mustind de şovinism, ortodoxie cretină, preaslăvirea satului şi a naturii, anti-globalizare, boii care ne conduc, târfele românce, cerşetorii din Italia etc. Toate astea de la unii care fac pariu că n-au şezut în viaţa lor nici măcar trei luni consecutive în altă ţară…
Bă, ştiţi ceva? Ia duceţi-vă dracului şi plecaţi din ţara asta dacă e aşa nasoală! Că eu nu vă mai suport. N-am primit niciodată un e-mail de la vreun d-ăsta care să vină cu o soluţie la o problemă simplă, cu o iniţiativă pornită de el să rezolve vreunul dintre vaiete… Nu ştim altceva decât să ne lamentăăăăăm ca nişte babe. De ce nu pleacă toţi nemulţumiţii ăştia vă întreb eu, că sunt graniţele libere! Mi-e şi jenă să le dau răspunsul pe care-l merită: pentru că într-o altă societate n-ar avea nicio şansă şi ei ştiu asta foarte bine. Puneţi mâna, munciţi, vedeţi-vă de voi înşivă, ridicaţi hârtiile de pe jos pe stradă o zi pe an, plantaţi un copac, mergeţi cu metroul în loc de maşină la birou şi ţineţi-vă gura în ceea ce-i priveşte pe alţii, să vedeţi ce frumoasă e viaţa. Şi nu mai trimiteţi e-mail-uri imbecile, vă rog eu.
Vă ataşez o mostră de circulară în lanţ, ca să înţelegeţi de ce m-am enervat! Scuze de diacritice, dar nu stau să-l corectez, şi-aşa mi-e silă de atâta platitudine şi atitudine de dat lecţii.
”
Când te desparþi din vina ta, încerci o vreme sã te lupþi cu ireversibilul, îþi dai seama cã n-are sens, te lamentezi de formã ºi renunþi. Când te desparþi din vina celuilalt, ai nevoie de o perioadã de timp ca sã înþelegi ce s-a întâmplat. Iei povestea de la capãt, pas cu pas ºi te chinui sã pricepi ce n-a fost bine ºi unde ar fi trebuit ca lucrurile sã apuce pe alt drum.
La fel se întâmplã ºi atunci când te desparþi de þara ta. Dezamãgit, înºelat, mânios, îndurerat. Nu þi-e uºor s-o laºi. Þara ºi mama nu þi le alegi. Te aºezi pe celãlalt mal al lumii ºi cauþi rãspunsul: ce s-a întâmplat cu þara mea de-am fost nevoit s-o pãrãsesc.
României i-a dispãrut rostul. E o þarã fãrã rost, în orice sens vreþi voi. O þarã cu oameni fãrã rost, cu oraºe fãrã rost, cu drumuri fãrã rost, cu bani, muzicã, maºini ºi þoale fãrã rost, cu relaþii ºi discuþii fãrã rost, cu minciuni ºi înºelãtorii care nu duc nicãieri.
Existã trei mari surse de rost pe lumea asta mare: familia, pãmântul ºi credinþa.
Bãtrânii. România îi batjocoreºte cu sadism de 20 de ani. Îi þine în foame ºi în frig. Sunt umiliþi, bruscaþi de funcþionari, uitaþi de copii, cãlcaþi de maºini pe trecerea de pietoni. Sunt scoºi la vot, ca vitele, momiþi cu un kil de ulei sau de mãlai de care, dinadins, au fost privaþi prin pensii de rahat. Vite slabe, flãmânde ºi bãtute, asta au ajuns bãtrânii noºtri. Câini þinuþi afarã iarna, fãrã mãcar o mânã de paie sub ciolane.
Dar, ce e cel mai grav, sunt nefolosiþi. O fonotecã vie de experienþã ºi înþelepciune a unei generaþii care a trãit atâtea grozãvii e ºtearsã de pe bandã, ca sã tragem manele peste. Fãrã bãtrâni nu existã familie. Fãrã bãtrâni nu existã viitor.
Pãmântul. Care pãmânt? Cine mai e legat de pãmânt în þara aia? Cine-l mai are ºi cine mai poate rodi ceva din el? Majestatea Sa Regele Thailandei susþine un program care se intituleazã “Sufficiency Economy”, prin care oamenii sunt încurajaþi sã creascã pe lângã case tot ce le trebuie: un fruct, o legumã, o gãinã, un purcel. Foarte inteligent. Dacã se întâmplã vreo crizã globalã de alimente, thailandezii vor supravieþui fãrã ajutoare de la þãrile “prietene”.
La noi chestia asta se numeºte “agriculturã de subzistenþã” ºi lui tanti Europa nu-i place. Tanti Europa vrea ca þãranii sã-ºi cumpere roºiile ºi ºoriciul de la hypermarketuri franþuzeºti ºi germane, cã de-aia avem UE. Cântatul cocoºilor dimineaþa, lãtratul vesel al lui Grivei, grohãitul lui Ghiþã pânã de Ignat, corcoduºele furate de la vecini ºi iazul cu sãlcii ºi broaºte sunt imagini pe care castraþii de la Bruxelles nu le-au trãit, nu le pot înþelege ºi, prin urmare, le calificã drept niºte arhaisme barbare. Sã disparã!
Din beþivii, leneºii ºi nebunii satului se trag ãºtia care ne conduc acum. Neam de neamul lor n-a avut pãmânt, ca nu erau în stare sã-l munceascã. Nu ºtiu ce înseamnã pãmântul, câtã liniºte ºi câtã putere îþi dã, ce poveºti îþi spune ºi cât sens aduce fiecãrei dimineþi ºi fiecãrei seri. I-au urât întotdeauna pe cei care se trezeau la 5 dimineaþa ºi plecau la câmp cu ciorba în sufertaº. Pe toþi gângavii ºi pe toþi puturoºii ãºtia i-au fãcut comuniºtii primari, secretari de partid, ºefi de puºcãrii sau de cãmine culturale. Pe toþi ãºtia, care au neamul îngropat la marginea cimitirului, de milã, de silã, creºtineºte.
Credinþa. O mai poartã doar bãtrânii ºi þãranii, câþi mai sunt, cât mai sunt. Un strai vechi, cusut cu fir de aur, un strai vechi, greu de îmbrãcat, greu de dat jos, care trebuie împãturit într-un fel anume ºi pus la loc în lada de zestre împreunã cu busuioc, smirnã ºi flori de câmp. Pus bine, cã poate îl va mai purta cineva. Când or sã moarã oamenii ãºtia, o sã-l ia cu ei la cer pe Dumnezeu.
Avem, în schimb, o variantã modernã de credinþã, cu fermoar ºi arici, prin care þi se vâd ºi þâþele ºi portofelul burduºit. Se poartã la nunþi, botezuri ºi înmormântãri, la alegeri, la inundaþii, la sfinþiri de sedii ºi aghesmuiri de maºini luxoase, la pomenirea eroilor Revoluþiei. Se accesorizeazã cu cruci fãcute în grabã ºi cu un “Tatãl nostru” spus pe jumãtate, cã trebuie sã rãspunzi la mobil. Scuze, domnu pãrinte, e urgent.
Fugim de ceva ca sã ajungem nicãieri. Ne vindem pãmântul sã facã ãºtia depozite ºi vile de neam prost pe el. Ne sunãm bunicii doar de ziua lor, dacã au mai prins-o. Bisericile se înmulþesc, credincioºii se împuþineazã, sfinþii de pe pereþi se gândesc serios sã aplice pentru viza de Canada.
Fetele noastre se prostitueazã pânã gãsesc un italian bãtrân ºi cu bani, cu care se mãritã. Bãieþii noºtri furã bancomate, joacã la pokere ºi beau de sting pentru cã ºtiu de la televizor cã fetele noastre vor bani, altfel se prostitueazã pânã gãsesc un italian bãtrân cu care se mãritã. Pãrinþii noºtri pleacã sã culeagã cãpºuni ºi sã-i spele la cur pe vestici. Iar noi facem infarct ºi cancer pentru multinaþionalele lor, conduse de securiºtii noºtri.
Sunã-þi bunicii, pune o sãmânþã într-un ghiveci ºi aprinde o lumânare pentru vii ºi pentru morþi.
Sã trãieºti.”
capricornk13 