Originalitate întoarsă în trecut

Floarea de menghină – Svetlana Cârstean

Cartea Românească, 2008

M-a deconcertat puțin poezia Svetlanei Cârstean și, după primele poeme din acest volum, sincer,  mă întrebam cum de a plăcut atât de mult tuturor (Mircea Cărtărescu și Simona Popescu au comentarii elogioase pe coperta 4, teroristei i-a plăcut mult, zum mi-a recomandat-o cu căldură). De fapt mint, primul, „Insomnia”, mi-a plăcut, are imagini foarte puternice și o sensibiltate ieșită din comun: „…Visul m-a scuipat afară/ cu putere/ cu ură/ ca pe un sâmbure/ ca pe un copil nedorit” sau „Între ziua de ieri și cea de mâine e un spațiu îngust/ ca între dulap și perete”.  Dar urmează „Ora 6 dimineața” cu mai multe instanțe. Primele mi s-au părut complet plate, o întâmpinare a muncitorilor care-și încep ziua, apoi o banală poveste despre colegii de școală și una cu instructorii din armata de fete, proză fără nimic special, vorbind un pic de absurditatea și constrângerile societății comuniste multilateral dezvoltate – însă mie nu mi-au trezit nici nostalgie nici revoltă.

Când ajunge însă la „prințul pe care-l visează orice fată”, lucrurile se schimbă brusc, poezia devine poezie, iar imaginația Svetlanei Cârstean (de atunci sau de acum) este ciudată de-a binelea, total diferită de mintea mea de la vârstele acelea; prințul ei e japonez, îl cheamă Akihito și îi oferă un tort uriaș, pe care biata fată se simte obligată să-l termine.  Te sperie teribil această imagine – fetița nu e fericită nici în imaginație, bărbatul ideal îi dă teste, o supune încercărilor, se simte intimidată în fața lui. Brrrrr… Urmează un alt scurt poem sarcastic despre muncitorii care-i țin pe burghezii oblomoviști, iar finalul Orei 6 e o întrebare timorată despre cum va fi capabilă fata să treacă prin lume, „să spintece aerul”, fără sprijin.

„Visul” și tot ce mai rămâne din prima parte a volumului numită “Cartea muncitorului sau Floarea de menghina” e o combinatie interesanta intre lumea reala, materiala in care traieste poeta, cu muncitori la bancul lor de lucru, colegii cu figuri memorabile, frumoasa Roxana, un fel de prom queen, si ignoratul Chiributa, baiatul sensibil si timorat si simbolurile pe care imaginatia ei le arunca asupra acestei lumi. Menghina, simbolul constrangerii, e transformata in floarea de menghina in speranta ca te poate salva, insa petalele ei devin o alta inchisoare din care nu poti evada.  “Toti vor afla noul si adevaratul chip al patriei./Chipul florii de menghina.”

“Cartea parintilor sau Sunt cuminte, promit”, urmatorul capitol al volumului, mi-a placut mai tare.  O incursiune in tainele trezirii corpului si feminitatii, pe de o parte, si a relatiei cu mama, putin maniaca, pe care o poarta in brate in vis, si cu tatal, care o protejeaza si cu care face prima vizita la ginecolog, pe de alta parte. Eterna cumintenie ceruta fetelor, un imperativ pe care fata il respecta, nici urma de revolta, numai plictiseala si sentimentul constrangerii surd – chiar si casa lor e prea cuminte.  Senzatia ca acest mod de viata n-a invatat-o, de fapt, nimic, n-a pregatit-o pentru lume deloc: “Ma uit la barbati si ma intreb cine sunt eu”; “Lucrurile sunt toate la locul lor. Cifrele, literele se aduna in caietele tale, semnul de carte e acolo unde ai ramas cu cititul, periuta de dinti e in paharul unde ai lasat-o in baie, iar dulceturile in camara”.

“Cartea iubirii sau Akihito” dezvolta povestea cu printul, desprinzand-o insa de el, legand-o de cofetarie ca lumea fantasmelor fetei, care vrea sa fie “O cofetarie ca tine”. Apare “Marele cofetar”, personaj misterios, un fel de father figure care o pregateste sa-i ia locul, dar care nu mai stie de mult gustul propriilor prajituri.  Iubirea nu e prezenta deloc aici manifest, e transformata in gesturi si ganduri despre prajituri, probabil cel mai frumos lucru din copilaria si adolescenta fetei atat de normale, traind intr-o lume atat de stearsa, de gri, de uniforma.  Iti ramane o senzatie de adanca tristete, o viata gri, intr-o lume gri, incercand sa iasa din comun prin eforturile imaginatiei, dar eşuând şi acolo…

Finalul, “Cartea singurătăţii sau Do You Yahoo” cuprinde probabil cele mai impresionante trei poeme din carte.  “Balada ghetelor de lac” cu povestea lui Alice si Beatrice, mâinile poetei, care nu se înţeleg şi tristeţea generată de căparea ghetelor de lac la care ţinea atât de mult – probabil un simbol al unei relaţii sfărâmate; apoi “Operaţiunea Inbox gol”, un strigăt de singurătate pierdut printre pixeli, şi, mai ales, epilogul, unde pune faţă în faţă floarea cu menghina, întreabă cine a fost mai întâi, constată că n-a mai rămas nimic din simbol şi se lasă copleşită de un somn “care spune cel mai mult despre tine” pentru că devine lumea în care e posibilă fericirea.

Svetlana Cârstean scrie, probabil, aşa cum spune Simona Popescu, o pledoarie pentru libertate individuală, însă mie mi se pare c-o scrie (poate inconştient) tocmai pentru că ea însăşi nu e liberă deloc.  Nu e încă liberă de trecut, e nefericită, şi transcrie această nefericire în combinaţia de lirism şi sarcasm pe care o observă aceeaşi Simona Popescu.  Şi pentru că e o fată cuminte, pentru că poartă, încă, în cârcă, acele constrângeri ale mediului în care a crescut, cartea nu e foarte curajoasă. E originală ca formă, nimic de zis, însă nu mi se pare un început de drum, nu cred că poate continua aşa; a povestit ce era de povestit, prea prozaic după gusturile mele uneori, a epuizat filonul. 

Advertisements

25 Comments

  1. zum said,

    12/05/2010 at 6:30 pm

    mai, pe mine m-ai dat gata cu ultimul paragraf 🙂 ma tot gandesc cum sa-l comentez, de pe la pranz ma tot gandesc… da hai mai bine sa te-ntreb, ca poate nu-nteleg: cum adica “mie mi se pare c-o scrie (poate inconştient) tocmai pentru că ea însăşi nu e liberă deloc. Nu e încă liberă de trecut, e nefericită, şi transcrie această nefericire în combinaţia de lirism şi sarcasm”? sau asta – ” Şi pentru că e o fată cuminte, pentru că poartă, încă, în cârcă, acele constrângeri ale mediului în care a crescut, cartea nu e foarte curajoasă.” ce vrei sa zici aici si de unde ai tras concluziile astea? 🙂 (vezi sa nu-mi zici ca asta e parerea ta, fiindca tu aici nu analizezi cartea, ci autorul. si sunt curioasa cum ai tras concluzii despre autor…)

  2. capricornk13 said,

    12/05/2010 at 7:45 pm

    mai, nici eu nu prea stiu ce mi-a venit… te inteleg perfect 🙂
    cred ca e cam asa: mie mi se pare ca aceasta carte e un fel de autopsihanaliza, de marturisire (o sa-mi spui ca toata poezia poate fi interpretata astfel si probabil ca vei avea dreptate) si din cauza asta sunt tentata mai degraba s-o judec pe autoare decat ce a scris; mie nu mi se pare senzationala poezia ei, in consecinta am impresia ca a fost mai laudata decat era cazul; asa ca m-am legat de ce a spus Simona Popescu si am incercat sa inteleg de ce a zis chestia aia (pe care eu n-o percep); autoarea descrie un mediu anodin, caruia ii dadea, prin imaginatie, alte coordonate, sa le spunem poetice (imaginea menghinei, printul, corpul care-si cere drepturile iesind din prescriptiile mediului astuia anost); nu-i nimic deosebit aici, asta faceam toti, cu totii ne infrumusetam realitatea, iar ceea ce face ea nu sparge prin nimic tiparele normale – de-aia spun ca nu e curajoasa si ca inca nu e libera de constrangerile pe care le-a perceput atunci; are vreun pic de sens ce zic?

  3. zum said,

    12/05/2010 at 9:07 pm

    @ capricornk13: mai intai: “o sa-mi spui ca toata poezia poate fi interpretata astfel si probabil ca vei avea dreptate” – nu, n-o sa-ti spun asta. eu nu interpretez poezia asa (marturisire si autopsihanaliza adica). exista poezie care se declara asa, este o parte sau o posibila interpretare in unele cazuri, dar in general nu interpretez poezia asa. e literatura, da? 😛

    apoi: acum eu nu pot sa-ti spun sa vezi lucruri pe care nu le vezi (nici eu nu vad multe, de exemplu mie nu-mi place Komartin si sunt foarte ofticata din cauza asta, fiindca toti vedeti in poezia lui ceva ce eu nu vad. TOTI. ceea ce inseamna ca e vina mea pe undeva 🙂 ). mi-ar trebui cartea, sa comentez mai aplicat, dar n-o am prin preajma (si am citit-o demult, nu am nici proaspete in cap unele lucruri).
    insa iata ce spui tu: “autoarea descrie un mediu anodin, caruia ii dadea, prin imaginatie, alte coordonate, sa le spunem poetice” – dupa care te intrebi daca nu asta facem toti. unu la mana, sunt precisa ca nu asta facem toti. doi la mana, nu toti o facem sub forma de poezie. trei la mana – nu asta fac toti poetii? 😛

    acum imi vine sa te intreb ce tipare sparge Komartin, fiindca el ti-a placut (alta chestie ar fi ca poezia misto nu sparge intotdeauna tipare. in fine, n-o sa-ti explic acum ce e cu poezia, stii si tu.) oricum, poti sa crezi ce vrei despre carte, da tot n-am inteles cum ajungi sa faci acele afirmatii despre autoarea ei. cand pornindu-se de la “De ce iubim femeile” se fac afirmatii despre omul Cartarescu iti place, ti se pare normal? (intreb asta fiindca am vazut niste comentarii pe undeva, demult, de mi-a stat mintea-n loc 🙂 ). sau daca nu-ti place / nu intelegi ce-i cu “Lolita” tragi cumva concluzia ca Nabokov a scris-o fiindca avea tendinte pedofile si a bagat repede o carte? sau interpretari de genul asta merg numai la poeti? 🙂

    ma rog, poate exagerez eu si nu inteleg exact ce vrei sa zici. mai vorbim, ne lamurim noi 🙂

  4. Alexandru said,

    12/05/2010 at 9:20 pm

    @capricorn: Ciudat, mie din cartea Svetlanei Cârstean mi-a placut cel mai mult prima parte – “Floarea de menghina”, tocmai poemele si povestile care tie ti s-au parut ‘banale’ si ‘plate’. Partea asta e un poem unitar, care da, pleaca de la ceva marunt si banal – atelierele-alea, bancul de lucru, etc. – dar construieste treptat – si tot din detalii aparent neinsemnate si banale – o intreaga lume gri si uniforma, apasatoare. Care nu e neaparat lumea comunista, adica se sustine si fara referinta la comunism. Mie mi-a ramas clar in minte lumea din “Floarea de menghina”, nu mi se pare deloc, dar deloc ‘prozaica’.

    Bine, cam asta zici si tu in raspunsul pentru zum – cu ‘coordonatele poetice’, numai ca ajungem la concluzii opuse: tie nu ti se pare senzational, mie da.

    Mai zici ca “nu-i nimic deosebit aici, asta faceam toti, cu totii ne infrumusetam realitatea, iar ceea ce face ea nu sparge prin nimic tiparele normale”. Da, om fi cu totii constrinsi de mediu, ne infrumusetam realitatea etc., numai ca diferenta dintre noi (=mine, de ex.) si Svetlana Cârsteam e ca noi n-o sa reusim niciodata sa facem poezie din asta – adica n-o sa fim in stare sa gasim o imagine atit de puternica cum e “floarea de menghina”, n-o sa stim cum s-o dezvoltam si sa brodam in jurul ei, daca am povesti cum faceam suruburi la atelier ar iesi povesti intersanjabile despre cum faceam suruburi la atelier, nu poeme. Sau cine stie ce tezisme nesarate.

    • Alexandru said,

      12/05/2010 at 9:30 pm

      (nu vazusem al doilea comentariu al lui zum cind il scriam pe al meu, altfel n-as fi repetat ce zice ea)

      • zum said,

        12/05/2010 at 9:35 pm

        @ Alexandru: lasa c-ai zis mai bine tu. si stii si cartea mai bine ca mine. acum mi se pare ca am fost cam rautacioasa. capricorn, sa stii ca n-am vrut sa fiu rautacioasa 🙂

  5. capricornk13 said,

    12/05/2010 at 10:27 pm

    @zum: n-ai fost rautacioasa, sau cel putin eu n-o iau asa;
    cred ca tu ai dreptate, eu am citit putina poezie si nu prea ma pricep; si chiar n-am vrut sa fac afirmatii despre Svetlana Carstean ca individ, ci despre anumite lucruri care reies din poeziile ei; ma simt prost acum, n-as vrea sa spun prostii despre nimeni…
    multumesc pentru lucrurile la care mi-ai atras atentia, probabil ca o sa-mi vina numai bine cand o mai citesc o data 🙂
    la komartin mi-au placut niste imagini, am si citat care…
    a, si ba da, asta fac toti poetii 🙂 da’ nu toti fac poezie care sa-mi placa mie 🙂
    @alexandru: si tie iti multumesc, inca o data, eu la poezie ma pricep foarte putin, asa ca invat de la voi
    doar o remarca: eu (probabil si tu, dar nu vreau sa ma pronunt cu certitudine) nici nu ne-am propus sa facem poezie din realitatile alternative pe care le proiectam… e sigur ca eu una n-as putea s-o fac asa cum o face Svetlana Carstean, fiindca eu n-am reusit niciodata sa gasesc (sau sa-mi imaginez) poezia in bancurile de lucru sau in truda muncitorilor; asa ca nu se stie ce-am fi reusit in cazul in care am fi avut mai multa sensibilitate sau tragere de inima catre scris 🙂

    • Alexandru said,

      13/05/2010 at 12:30 am

      @capricorn: Ce ma enervezi. Deci eu vream sa vorbim de carte, nu sa-mi zici ca nu te pricepi la poezie si ca vrei sa inveti de la noi : )) – de la mine n-ai ce sa inveti, désolé. Nu vreau sa ma intelegi gresit – cind las un comentariu imi explic si-mi clarific in primul rind mie niste lucruri, nu interlocutorului : )

      Eu cred ca poetii buni fac poezie din orice, isi inventeaza obiectele (= ‘iubire’, ‘bancuri de lucru’), poezia isi extinde continuu teritoriile. Intr-o vreme se credea ca nu se poate face poezie din ‘urît’, uite, acuma se spune ca poezia din ziua de azi e numai despre urît : )

      Tu in ce vezi poezie sau unde ti-ar fi placut s-o gasesti, ‘daca ai fi avut mai multa sensibilitate’? : )

  6. zum said,

    12/05/2010 at 10:36 pm

    @ capricornk13: hai sa mai vorbim peste doua-trei saptamani sa vedem care imagini ti-au ramas mai adanc infipte in minte: menghina si muncitorii Svetlanei Carstean sau fructele alungite ale lui Komartin? 🙂 (imi pare rau ca il iau pe el drept exemplu, dar e singurul despre care ai scris ca ti-a placut foarte, foarte mult)

  7. capricornk13 said,

    13/05/2010 at 7:28 am

    @alexandru: a, pai si eu procedez la fel cu insemnarile (si cu comentariile) – incerc sa-mi clarific mie mai intai de toate!
    cred ca de la cuvintele tale tocmai am avut o revelatie 🙂 poate tocmai asta e diferenta, ca ei, poetii buni pot face poezie din orice, pe cand noi nu; probabil ca eu as fi vazut sau as vedea poezie in chestii muuult mai banale de fapt, alea care inspira si pe Rica Venturiano sau fi-miu de la facultate gen 😀 adica rasarituri de soare, munti si alte “tablouri ale naturii” ca la scoala, iubirea, dezolarea, bla bla; cu metafore de gimnaziu 😀
    hai sa incerc, totusi, un pic mai serios, sa-ti raspund – cred ca sunt incapabila de a “arunca” poezie asupra a orice nu ma emotioneaza profund de-adevaratelea; am niste lucruri care mi-au ramas in memorie si ma ravasesc si acum, te rog sa nu razi tare ci sa zambesti cu ingaduinta :): am primit de la bunicul meu, care strangea de toate, cand aveam 6 ani si ceva si urma sa merg la scoala, o guma de sters mititica, cu dungi in toate culorile curcubeului; atat de tare am iubit obiectul acela, incat am plans neconsolata vreo doua zile cand l-am pierdut si-mi vin lacrimi in ochi de aproape treizeci de ani cand imi amintesc de el; atentie, niciodata n-am fost legata de obiecte materiale si guma nu-l personifica pe bunicul meu deloc, nu asta ma lega de el; e un mister si acum – ei, starea aia de atunci este irepetabila si e ceva care m-ar inspira; alta ciudatenie: cand m-am dus la liceu aveam impresia ca sunt cea mai grozava fiinta de pe fata pamantului (era, totusi, o convingere a mea, n-o exteriorizam!); intr-un an am reusit sa scap complet de stupizenia asta, am inceput sa-i admir atat de tare si de sincer pe unii oameni din jurul meu, incat am capatat si interior autoironia de care aveam nevoie ca sa nu ma scald vesnic in prostie 🙂 transformarea asta e iarasi ceva care m-ar inspira; nu mai continuu, ca deja incepe sa semene a jurnal, dar sper ca ti-am dat o idee 🙂
    @zum: pai dupa discutia asta in mod sigur imi vor fi mai proaspete florile de menghina! insa aici am eu o intrebare la tine – esti sigura ca asta este unitatea de masura? eu uit extrem de repede si de mult; de aceea simt nevoia sa recitesc endlessly cartile pe care le iubesc cu adevarat; si de multe ori, atunci cand recitesc ceva prin care trecusem cu mult timp in urma, ma minunez din nou si din nou de cum am putut sa uit asemenea splendori; sunt eu defecta? retinem intr-adevar ceea ce ne atinge forever? sau nu forever, dar cat timp?

    • Alexandru said,

      13/05/2010 at 5:53 pm

      @capricorn: Nu cred ca exista obiecte ‘banale’ pentru poezie, important e ce reuseste un poet sa faca din ele. De fapt, obiectele poeziei sint inventate de poeti, nu exista in stare libera in natura: uite ce face Emil Brumaru din stropitori, brusturi, leustean, cani de teracota si alte lucruri domestic-banale; nu sint stropitori cum le stim noi, sint stropitori inventate de el, nu poti sa le rupi din lumea lui, “rezervatia de ingeri” de la Dolhasca. La fel, una e Colentina banala din realitate, alta e Colentina lui Mircea Cartarescu. Iar chestia senzationala e ca, dupa ce-i citesti pe Emil Brumaru si Mircea Cartarescu, nu mai vezi la fel nici leusteanul, nici Colentina.

      Altfel, inteleg perfect ce vrei sa spui cu guma multicolora. Si eu cred ca am obiecte incarcate de amintiri si de emotii. Dar n-o sa pot in veci sa fac din ele ce face Mircea Cartarescu din QUILIBREX, de pilda. Asa cum, desi am facut si eu atelier la liceu, n-o sa fiu niciodata in stare, nici daca mi-as propune, sa scriu ceva gen ‘Floare de menghina’.

      Vreau sa zic ca da, si noi sintem sensibili, si noi avem emotii si revelatii si experiente etc., numai ca nu putem si nu stim sa le transformam in poezie/literatura.

      • capricornk13 said,

        13/05/2010 at 6:03 pm

        Da, ai dreptate. Chiar nu mai am nimic de adaugat, nu e show off sau ceva.

  8. zum said,

    13/05/2010 at 2:13 pm

    @ capricornk13: n-o fi un criteriu. de fapt, habar n-am care-s criteriile. da eu cand uit complet o carte inseamna ca nu e o carte importanta 🙂 (nu inseamna ca nu mi-a placut, ca imi plac si mie destule carti usurele pe care, na, le uit repede. e normal. da uite ca Nostalgia n-am uitat-o. asta ca sa dau exemplu de carte pe care am citit-o o singura data. si, evident, nu vorbim despre detalii aici, de cum era imbracat nu stiu ce personaj sau prostii de-astea. ci de o lume, de ansamblu, nu stiu cum sa-ti explic. in fine.)

    • zum said,

      13/05/2010 at 2:13 pm

      *o carte importanta pentru mine, desigur 🙂

      • capricornk13 said,

        13/05/2010 at 6:04 pm

        Corect, daca uiti complet o carte asa este, nu poate fi importanta pentru tine.

  9. white noise said,

    16/05/2010 at 6:34 pm

    @capricornk13 – de cand tot vreau sa zic si eu ceva, macar la spartu’ targului 🙂 sper sa reusesc
    eu cred ca ai scris foarte aplicat despre carte si nu cred ca ai zis ceva nepotrivit despre SC. povestea cu libertatea e foarte complicata, nu stiu daca poti deveni liber daca te nasti altfel. ma gandesc la niste versuri ale marianei marin> am inteles ca nu voi fi niciodata un om liber/ce o sa faci cu mine?/cum o sa ma mai poti mangaia. citatul e aproximativ
    din cartea SC eu am ramas tot cu imaginea florii de menghina, am uitat multe alte lucruri. mi-a placut atunci cand am citit-o, dar n-am recitit-o deloc. e o carte foarte lucrata si asta se simte. e bine ca e lucrata, nu-i bine ca se simte.
    si eu cred ca e un drum incheiat, adica nu va putea sa mai spuna vreo “poveste” despre acei ani, si am senzatia ca tot cauta ceva nou, de aici tacerea. cartea de fapt a fost terminata de ani buni, vreo 10[asa am auzit]

    @zum – nu cred ca un poet trebuie sa sparga vreun tipar, trebuie doar sa te faca sa simti ce citesti, atunci cand citesti. si sa te faca sa-l recitesti, uite asa, fara motiv

    • zum said,

      16/05/2010 at 7:29 pm

      @ white noise: pai exact asta zic si eu, capricorn pare ca ar sustine contrariul (ii dadusem un exemplu de poet care nu sparge neaparat tipare dar i-a placut, fiindca se plange ca SC nu sparge tiparele-alea… in fine, eu zic ca a fost destul de clar ce-am zis.)

      • white noise said,

        16/05/2010 at 7:41 pm

        @zum – scuze , inseamna ca n-am citit eu cu mare atentie toate comentariile.

        • zum said,

          16/05/2010 at 7:52 pm

          @ white noise: capricorn in comentariul nr. 2 – nu-i nimic deosebit aici, asta faceam toti, cu totii ne infrumusetam realitatea, iar ceea ce face ea nu sparge prin nimic tiparele normale

          eu in comentariul nr. 3: acum imi vine sa te intreb ce tipare sparge Komartin, fiindca el ti-a placut (alta chestie ar fi ca poezia misto nu sparge intotdeauna tipare. in fine, n-o sa-ti explic acum ce e cu poezia, stii si tu.)

          (asta asa, ca nu vreau sa dau o impresie gresita in ceea ce priveste parerea mea despre poezie 🙂 )

    • capricornk13 said,

      18/05/2010 at 2:41 pm

      multumesc, sper ca n-am scris ceva nepotrivit, ca mi-ar parea foate rau… cu citatele zum are dreptate, cum arata si mai sus, eu am fost cea cu spartul tiparelor 🙂
      imaginea imi va ramane si mie sigur, iar la punctul cu tiparele sunt de acord cu voi, cred ca important este ceea ce te face poetul respectiv sa vizualizezi / sa simti, unde te duce cu gandul, nu trebuie sa sparga nimic; eu cam bateam inspre diferenta intre poezie si amintire, nu inspre poezie de valoare sau fara…
      foarte interesant e ce zici de libertate, e intr-adevar foarte greu sa te descatusezi de “menghinele” educatiei, traditiei, mediului, conventiilor; poate chiar n-ai nicio sansa;

  10. mulliganoglu said,

    16/05/2010 at 11:42 pm

    astea, ultimele, sunt cele mai tari comentarii despre poezie dupa cele din NU.

    tiparul spart sau doar putin crapat (vorba lu’ leon wahl), menghina, alea: o epura a sufletului de strungar. pe cand niste Flori din sapun?

    • capricornk13 said,

      18/05/2010 at 2:44 pm

      nu fi sarcastic de amorul artei, incercam si noi sa ne “esprimam” cum putem 🙂
      ce e NU?
      cred ca SC nu scrie epura sufletului de strungar, ci descrie o realitate, na!

  11. mulliganoglu said,

    19/05/2010 at 11:10 am

    NU e o lucrare de tinerete a lu’ Ionescu (Eugen)

    (ma bagam si Iw in seama, nu ma luati in serios)

  12. capricornk13 said,

    19/05/2010 at 12:04 pm

    Merci de info 🙂

  13. mulliganoglu said,

    19/05/2010 at 12:22 pm

    cu mare placere!


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: