Sarcasm trendy în ton delicat

01/06/2010 at 7:48 pm (Poezie)

spaţiu privat – Elena Vlădăreanu

Cartea Românească, 2009

Elena Vlădăreanu este un nume destul de cunoscut, ştiu că are o emisiune la radio România Cultural şi că are şi blog (pe care trebuie să-l trec în blogroll, alături de multe altele, c-aş vrea să-l şi citesc).  E şi ea o premieră pentru mine, ca şi ceilalţi poeţi despre care am îndrăznit să scriu în ultima vreme. Ei, până acum nu m-a ucis nimeni, aşa că încerc să merg mai departe 🙂

“spaţiu privat” este un volum care se leagă, are stil.  Ilustrațiile lui Dan Perjovschi (mie nu-mi plac deloc, însă merită menționate), împărțirea pe capitole = camere, unitatea de idei, totul te face să crezi că Elena Vlădăreanu s-a străduit, a avut un gând coerent, a fost consecventă.  Penultimul poem, în care poeta își dă IBAN-ul și cere donații, mi se pare genial!

Și cam atât mi se pare genial. Restul e simpatic. E, practic, transcrierea conversațiilor dintre membrii generației mele pe tema prezentului, societății de consum, tâmpirii prin publicitate, valorilor de negăsit, problemelor de zi cu zi.  Mai bine nuanțate, mai inteligent exprimate, mai liric.  Ironia poetei se leagă de ce trebuie, surprinde toate clișeele esențiale, are sclipiri pe alocuri, te face să înțelegi perfect starea de inutilitate pe care o resimți trăind în lumea asta. E corectă, exact ăsta mi se pare cuvântul potrivit – surprinde fidel preocupările care ne îndepărtează de aspirația spre (orice tip de) absolut.  Poezia e undeva în spate sau, mai bine, undeva într-un cuvânt imprefect traductibil în românește: beyond. Elena Vlădăreanu prezintă viața.  Ca să înțelegi ce amar stă în spatele descrierilor corecte ale situației trebuie să-ți faci singur poezia. 

E sarcastică așa cum e trendy să fii sarcastic, însă nu exagerează cu nimic și nici nu dă soluții – de aici tonul delicat din titlul meu.  Nu ne dă lecții, ne pune niște semne de întrebare. Ce e înviorător este că nu are ipocrizii, adică sunt conversațiile cu prieteni buni de tot 🙂

Pasajele care mi-au plăcut și cred că sunt relevante pentru ceea ce vreau să spun:

„spațiu vital”: nu-mi place poezia/nu fac nimic din ce nu am chef./nu-mi pasă dacă și când te rănesc/nu sprijin programele sociale/nu merg la vot/nu mi-e frică de moarte./nu dau doi bani pe viața aurolacilor./nu dau doi bani pe viața mea./și în general nu-mi place/și nu-mi doresc nimic./doar un spațiu în care să mă aud/cum inspir și expir.atât.

„orgasm”: problema obținerii unui orgasm e la fel de generală precum criza economică.

-un preludiu insuficient de lung

-ca și cum ai fi ultima găină

-limba degetele

ce vor femeile cu adevărat în pat:

-șmecherii

-un somn bun

„fat”: obezitatea contribuie la încălzirea globală/încălzirea globală contribuie la creșterea numărului de calculi renali./lumea nu are nevoie de voi!

„identify myself”: până când voi fi tânără reprezentantă a poeziei române./cât voi continua să scriu poezii oribil de feminine,/să fiu atât de uncool și unsexy./la 35 de ani ce se va scrie după elena vlădăreanu virgulă./unde îmi este umorul cum stau cu networkingul.

imaginea mea nu corespunde./Vine CELULITA, își înfige mâinile în ciuful meu și mă dă cu capul de oglindă.

…

CELE 5 KILE ÎN PLUS (îmbrâncindu-mă, eu mă lovesc cu spatele de cabina de duș): Meriți un pumn în ficat pentru fiecare cub de ciocolată mâncat în viața ta de căcat!

Cam așa este poezia din volum, sper că v-am dat un flavour, ca să fiu și eu trendy, că ce dracu… Corectă pentru ce-și propune (nu repet aiurea adjectivul, ci intenționat).  E mișto în felul ei, fermecătoare, te face să zâmbești. Acum cred că înțeleg mai bine ce voiau să-mi spună zum și alexandru că ei, poeții, pot face poezie din orice, pe când noi nu, iar ceva care sună „poetic” nu e neapărat așa.  Pe mine nu mă prinde genul ăsta „nepoetic” de poezie prin ricoșeu, dar sunt convinsă că e vina mea.  Adică, cu scuzele de rigoare, deși am citit cu interes, nu m-am plictisit, nu mi s-a părut că n-ar fi literatură, nici nu m-am omorât după carte. E pe-acolo, prin stiva pe care nu regret c-am citit-o.  Desigur că trebuie să continuu să citesc, nu pot judeca exhaustiv după prima lectură și, în fond, Elena Vlădăreanu mi-e mult mai simpatică, datorită lipsei de ipocrizie și preciziei cu care identifică prostia colectivă, decât alții.

Mi se pare o scriitoare cinstită, însă mi-aș dori mai mult pentru a o putea pune, fără ezitare, pe o listă de favoriți

 

Advertisement