Oraşul de după

Tainele inimei – Cristian Teodorescu

Cartea Românească, 2005

Romanul lui Cristian Teodorescu a fost reeditat neschimbat faţă de prima sa versiune, cea din 1989, autorul declarând că s-ar fi simţit ca martorii care-şi schimbă declaraţiile după cum bate vântul dac-ar fi umblat în el.  Eu cred c-a făcut foarte bine, pentru că romanul e, astfel, coerent, autentic şi întreg şi nu suferă de niciun defect al romanelor “dinainte”.  Mi-a plăcut legătura cu “Medgidia, oraşul de apoi”, a fost o reală plăcere să-i reîntâlnesc pe Haikis sau pe maiorul Scipion într-o epocă mult mai târzie, iar realităţile oraşului de provincie din comunism, deşi mult mai lipsite de culoare, farmec şi nebunie, sunt redate cu aceeaşi acurateţe şi fineţe a detaliilor.

Ce este important este că poveştile din Tainele inimei, fără să fie amalgamul acela uluitor din Medgidia, sunt legate și bune, iar stilul narativ e atrăgător.  Avem un film din exterior despre viața lui Octavian, un tânăr ai cărui părinți mor într-un accident de mașină în timp ce era student la București, intersectat periodic de intervenția lui ca narator al evenimentelor din final, după ce fugise din oraș și trăia ca un fel vagabond al lumii comuniste, personaj bizar şi oficial inexistent, după cum bine vă amintiţi.  Destrămarea iluziilor, ratarea, încremenirea unui “intelectual” în condiţiile unei lumi gri, oprimante, cu reguli stupide şi zile monotone, aceasta este demonstraţia lui Teodorescu.  Sentimentele umane se pierd, încetul cu încetul, înlocuite de gesturi cotidiene şi un fel de mici ambiţii meschine, singurele posibile în orăşelul de provincie care nu mai are nimic din ineditul şi şarmul Medgidiei din celălalt roman.  Pictorul Poldi, singura pată de culoare din peisaj, e şi el un convenţional semi-ratat, care eşuează până şi să joace rolul de boem.  Indolenta Mona, soţia lui Octavian, se chinuie şi ea să iasă din anonimat şi rutină, ratează şi se scufundă în mlaştina dezumanizării lente. 

O carte ok, cuminte, fără veleităţi de capodoperă, dar scrisă bine.  Probabil fără Medgidia… n-aş fi ajuns niciodată s-o citesc, iar în lipsa ei Tainele inimei nu ar fi acelaşi lucru.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: