Maestrul și desuetudinea

Fundația – Isaac Asimov

Adevărul Holding, 2010. Trad. Dan-Mihai Pavelescu

O recitesc după vreo 15 ani (parcă pe-atunci apărea la Nemira) cu nervii de rigoare că Adevărul n-a început cu Preludiul (da, știu că a fost scrisă ulterior, dar what the heck).  La momentul respectiv aveam toată seria, însă prietenii au avut grijă să nu mai am nici măcar un volumash… În consecință m-am bucurat foarte tare de reeditarea de la Adevărul (sper că publică tot), dar, sincer, cartea m-a cam dezamăgit.  E adevărat că în momentul ăsta aproape am terminat și Fundația și Imperiul, care e mult mai neinteresantă și lungită, așa că probabil s-a extins impresia și asupra celei dintâi.

Psihoistoria lui Hari Seldon e foarte mișto ca idee (Asimov spune că s-a inspirat din Declinul și căderea imperiului roman a lui Edward Gibbon), iar Fundația curge alert brodând pe ea, are personaje interesante și e credibilă din punct de vedere științific.  Cred însă că m-am obișnuit să caut idei SF mai spectaculoase decât cele ale lui Asimov, care este în primul rând un povestitor foarte bun, dar din punct de vedere al creativității în materie este ușor plat (sau poate depășit).  E dificil să te întorci la Cripta Timpului în care apare Hari Seldon în Fundație și să-ți mai placă după Criptele Timpului și mareele temporale din Hyperion, de pildă.  Eroii lui sunt iarăși, tip westernurile americane din anii de glorie, n-au nici cine știe ce subtilitate, nici nuanțe.

În mod clar avem de-a face cu o carte bună, însă mă așteptam să reziste timpului, în percepția mea subiectivă, mai bine decât a făcut-o.  Acum m-am bucurat așa, ca de o carte strict de vacanță, cu care-ți trece timpul în mod plăcut și nimic mai mult…

Advertisements

11 Comments

  1. Hoffa said,

    08/07/2010 at 6:35 pm

    Inteleg ca daca Adevarul nu a inceput cu Preludiul… apar dureri de cap… dar bine ca e vacanta, durerile de lipsa de preludiu le compensam cu altceva… Crede-ma, fundatia e buna la orice numai la postuldii nu… no offence, just kidding :))

  2. strelnikov said,

    09/07/2010 at 4:02 am

    > Eroii lui sunt iarăși, tip westernurile americane din anii de glorie, n-au nici cine știe ce subtilitate, nici nuanțe

    sa stii ca fix observatia asta [cu westernurile] am facut’o si io acu cativa ani cand am incercat sa recitesc asimov 🙂

    i recall ca’i ziceam unui amic, care e [sau era] mare fan..

  3. voicunike said,

    09/07/2010 at 6:44 am

    Se pare ca avem aceleasi gusturi si pareri in ceea ce priveste Asimov.E bun nimic de zis dar prea face dintr-o ciorba, zeama mai lunga decit ar trebui,si mai are si obiceiul prostesc sa tot lungeasca o idee pina ajungi sa o uiti sau sa nu ti-se mai para interesanta.

  4. A. Buzdugan said,

    09/07/2010 at 2:00 pm

    Adevarul Holding publica doar trilogia initiala, cea din anii ’50.
    Subscriu, in privinta receptarii ei! Pe la 12-13 ani am citit un rezumat al ciclului Fundatiei (facut de Mironov) si am fost fascinat! Pe la 20 de ani am inceput sa citesc Fundatia si cred ca m-am oprit dupa primele trei… Acum am rasfoit-o distrat.
    Desi a avut o influenta uriasa (pana si in Star Wars sunt elemente asimoviene, planeta Coruscant spre exemplu), dupa parerea mea, mai degraba rezista timpului “Sfarsitul eternitatii”, “Cavernele de otel” s.a. Sunt sigur insa ca interesul pentru „Fundatie” va fi resuscitat de ecranizarea anuntata.

  5. gingav said,

    09/07/2010 at 9:43 pm

    e normal sa nu-ti mai placa la fel de mult.

    hmmm… sa nu-ti mai placa la fel.

    …dar exista carti pe care sa le citesti mereu cu aceeasi placere?

    [ e o intrebare pur retorica. evident, exista. dar nu-s multe. ]

  6. capricornk13 said,

    11/07/2010 at 12:25 am

    @hoffa: da, in general e nasol cand adevarul n-are preludiu 😀
    @strelnikov: hmmm, am gasit aceleasi argumente, oare sa fie de bine? 😀
    @voicunike: ooo, tare! sa nu-ti placa tie ceva, I mean 🙂
    @a. buzdugan: acum ma simt usor vinovata c-am scris asa, nu e atat de nashpa
    @gingav: harry potter, ciresarii, gone with the wind si lord of the rings 🙂
    cele care-mi fac aceeasi placere!

  7. mulliganoglu said,

    15/07/2010 at 6:22 pm

    deci ce mai faci tu, capri? te-ai odihnit in vacanta? ai mai sris la Compunere?

  8. mulliganoglu said,

    15/07/2010 at 6:24 pm

    *scris*

    (am emotii: am aflat ca ne paraseste SI monica tatoiu – ce vom face de acuma-ncolo?)

  9. capricornk13 said,

    17/07/2010 at 5:15 pm

    @mulli: ce sa mai fac, mai mulli, mai, ma intorsei azi de la costesti de valcea; fara net e foarte bine 🙂 compunerea n-am de gand s-o scriu, sunt lenesa in vara asta 🙂
    aoleu, monica tatoiu e aia de la oriflame care le stie pe toate, nu? pai sa se tot duca din partea mea 🙂

  10. mulliganoglu said,

    17/07/2010 at 11:56 pm

    deci deja vorbesti olteneste. pazea!

    tin sa te anunt ca eu deja am scris o pagina dintr-o compunere monumentala despre opera marelui prozator, contabil si comersant de ciorcioboate, DOMNUL ioan suciu

  11. capricornk13 said,

    19/07/2010 at 6:04 am

    @mulli: pai mergea o fitza olteneasca 😀
    stiu c-ai scris, am vazut, dar si tu stii ca nu comentez 🙂


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: