PDD marca SGB

17/10/2010 at 1:46 pm (Poezie)

Chipurile – Stoian G. Bogdan

Cartea Românească, 2009

Poet premiat pentru acest volum de USR în 2008 și personaj controversat, din câte mi-am putut da eu seama, în lumea tinerilor poeți de astăzi, SGB nu te prea poate lăsa indiferent.  El personal e genul acela de tip care fie te calcă pe nervi, fie te atrage necondiționat – pentru că exact asta își propune.  Joacă un rol de puști teribilist căruia-i place să dea cu bâta-n baltă și pe care-l amuză grozav să șocheze.  Dacă nu reușește să fie în centrul atenției nu se simte în largul lui, iar în astfel de momente mi s-a părut că întrevăd, prin fisura din scut (fiindcă e clar un scut de duritate și jemanfișism creat posibil involuntar), o mare sensibilitate și o sclipire de adevăr.

Nu am dat detaliile de mai sus gratuit, pentru o mică bârfă literară, ci pentru că sunt importante pentru percepția poeziei pe care o scrie SGB în Chipurile.  Exact așa sunt și poemele: cu un limbaj frust, dur, cu teme ce par măcar parțial biografice, circumscriind ratarea, cu personaje tragice dintr-o lume violentă și greșită, amestecând fâșii de realitate cu hiperbole ficționale de efect și, uneori, dezvăluind o sensibilitate profundă prin versuri de o poezie aproape eterică, gingașă, tandră.  Mi se pare o poezie gândită din astfel de contraste, nu gândită în sensul de lucrătură, ci țâșnită din conștiința durității vieții împletită cu capacitatea de a visa pe dos.  Frumusețea sentimentului confruntată cu mizeria realității, cam așa ceva.  Înălțătorul și sublimul din interior lovit de sânge, mușchi, vomă și strivit de bordurile și gardurile de afară.  Habar n-am dacă are vreun sens ce zic eu aici, însă mie așa mi s-a părut.

 Ultimul poem din volum, care mie mi-a plăcut cel mai mult:

acasă

cobori din maşină pe ţărâna în care ţi s-a terfelit copilăria

acum eşti om în toată firea nu ca atunci când ai plecat

jumate tu jumate hainele lu’ tac-tu

trânteşti portiera în urmă tragi fum după fum

îţi faci curaj deşi-năuntru nu te mai aşteaptă nimeni

o gaşcă de ani ţi-a pângărit casa

dar carul mare e tot între nuci limpede

nu e monica să ţi se gudure la picioare

nici Riki să-ţi sară în braţe

păşeşti pe potecă şi îţi lipsesc din mâini găleţile cu apă

însă mamaia s-a retras de mult printre oale

te cheamă scândurile din ferestre

auzi printre zăbrele cuvintele alor tăi

acul de patefon sorbindu-le din riduri muzica

susurul vinului curgând în pahare

deschizi pumnii şi mângâi cu vârfurile degetelor zidurile

aici dădeai cu capul când te simţeai

prost prost

aici a buşit traian pisica ta hoaţă

aici era uşa

intri

aici te-ai blocat

şi parcă simţi leşinul apropiindu-se din camerele goale

cu poze arse cu păienjenişuri şi mii de şobolani

te ghemuieşti într-un colţ al salonului

şi-ai vrea să plângi dar parcă fuţi finalul

Advertisement