PDS cu Radu Vancu

23/10/2010 at 10:54 am (Poezie)

Sebastian în vis – Radu Vancu

O cărticică nouă-nouță care s-a născut aici. Spre rușinea mea, nu i-am urmărit creșterea.  Spre fericirea mea (nu glumesc) există și este incredibil de frumoasă.  Vă las să savurați o porție, alături de regretul meu că nu sunt mai deșteaptă și mai sensibilă ca să scriu tot ce merită acest splendid joc al lui Radu.

Din Cântul IV

 

Sebastian mai trage – o dată şi gata! – din suzeta

cu bobiţe de smirnă şi tămâie (aşa trăgea cândva

şi tata din păhărelul cu tsipouro). În armura iepuro,

Broscoporcul se face iar momâie, după cum Pisicâinele

încremeneşte şi el. Deloc nătântoc, prichindel înţelege

 

că timpul stă-n loc şi lumea face stop-cadru ca o

poză din gazetă de fiecare dată când trage el din

suzetă. Iar acum, în spaţiu-n care timpul şi-a-ngheţat

farmecele, gigantul îşi coboară iar foarfecele şi se

pune pe decupat – după ce l-a terminat pe Sebastian,

trece la Nietzschuleţ, cu grijă să nu ciuntească

mustăţoiul nici un piculeţ. Pe urmă scoate cele

două figurine din rama lumii, le ia-n palma strânsă

căuş, mici cât boaba spumii, şi le suflă ca pe puful

florii de scoruş. Nietzschuleţ şi piciuleţ o iau razna

cu viteze de mii de Mach, practic trec de norul lui

Oort cât ai zice mac, iar după ce lasă-n urmă spuza

lui Orion şi Betelgeuza hiperspaţiile se fac râu de

stele, numai suzeta se mai vede lucind ca o crenguţă

de aur printre ele. Aplecat peste piticot, piticuţul

Nietzsche îl fereşte din când în când de pulsari şi

stele pitice. Cu pampersul jenându-l un pic la mers,

Sebastian se plimbă de-a buşile prin univers.

Advertisement