Doctorul şi cuvintele

Vindecătorul – Sebastian A. Corn

Cartea Românească, 2008

Despre Sebastian A. Corn sau, mai precis, scrisul său, v-am mai povestit de curând, după ce am citit Adrenergic.  Însă după Vindecătorul îmi vine să spun cu totul și cu totul altceva! Iar asta e de bine. Pentru că am primit confirmarea definitivă (mai citisem povestiri ale sale, multe lucruri pe blog, am ascultat la Cenaclul ProspectArt una) că domnul doctor Chirculescu, pe numele său adevărat, este talentat literar într-un spectru foarte larg, e plurivalent, dacă se poate spune astfel.  Romanul acesta, deși am să pun eticheta de SF pentru fanii genului, este, în fapt, un fiction care se încadrează perfect în mainstream.  Însă, prin bogăția fanteziei lui Corn, poate fi ajudecat și peste granița aceea pe care eu o consider fictivă, de către lumea „seniorilor imaginației” 🙂

Ar fi fost un material excepțional de discuție pentru prima parte a Cenaclului ProspectArt de vinerea trecută, când a fost invitat dl. profesor Lucian Boia, care s-a ocupat extensiv, după cum mulți dintre voi probabil știți, de istoria imaginarului (pentru o  cronică impecabilă a evenimentului intrați la dreaming jewel pe blog). Spun asta pentru că Vindecătorul este povestea omului care a răspândit cuvintele în lume, la începuturile ei, și sondează extensiv și profund exact acele mituri primordiale și perene despre care domnul profesor ne-a vorbit atât de frumos.  Scrisă la persoana întâi, de acela ce a fost chemat să răspândească vorbele, cartea ne arată că drumul lui Krog, cu misiunea lui de a aduce lumina cuvintelor printre oameni, e și un drum inițiatic, către cunoașterea trăsăturilor ce definesc umanitatea.  Corn face un efort extraordinar de a re-crea începuturile conștiinței rasei umane și reușește să creeze o imagine credibilă, posibilă, a timpurilor acelor prime întrebări fundamentale.  Face asta cu har de povestitor, într-un stil literar foarte bun și foarte diferit de ce mai citisem înainte. 

Aceasta mi se pare calitatea esențială a acestui scriitor, care nu poate fi dată decât de o inteligență extrem de mobilă și de vie – își reinventează stilul în funcție de temă și-i iese al naibii de bine.  Nu știu dacă această părere a mea are influență asupra percepției pe care am avut-o despre roman, probabil că da, însă Vindecătorul mi se pare cea mai bună, mai completă, mai rotundă „ispravă” a lui Florin pe care am citit-o până acum.  Mi se pare foarte important că e capabil să arunce cât colo cyber-punk-ul și acele mirifice kestii organice cu care s-a jucat (cu mințile noastre) în ceea ce citisem eu până acum și să urce cu curaj și succes Golgota unui cu totul alt registru, însă nu cred că este singurul factor care a contat  în impactul pe care l-a avut cartea asupra mea.  I simply and truly enjoyed it, cred că m-am gândit la toate cele de mai sus mai degrabă după ce am terminat-o, sau, în fine, le-am conștientizat după.

Cum i-am scris și pe blog, way to go, Doc!

Advertisements

7 Comments

  1. voicunike said,

    04/11/2010 at 9:08 pm

    Cel mai bun autor de sf all time! Believe me!

  2. capricornk13 said,

    05/11/2010 at 7:09 am

    Nicule, iar exagerezi?! 🙂

  3. 05/11/2010 at 7:58 am

    […] Ar fi fost un material excepțional de discuție pentru prima parte a Cenaclului ProspectArt de vinerea trecută, când a fost invitat dl. profesor Lucian Boia, care s-a ocupat extensiv, după cum mulți dintre voi probabil știți, de istoria imaginarului (pentru o  cronică impecabilă a evenimentului intrați la dreaming jewel pe blog). Spun asta pentru că Vindecătorul este povestea omului care a răspândit cuvintele în lume, la începuturile ei, și sondează extensiv și profund exact acele mituri primordiale și perene despre care domnul profesor ne-a vorbit atât de frumos.  Scrisă la persoana întâi, de acela ce a fost chemat să răspândească vorbele, cartea ne arată că drumul lui Krog, cu misiunea lui de a aduce lumina cuvintelor printre oameni, e și un drum inițiatic, către cunoașterea trăsăturilor ce definesc umanitatea.  Corn face un efort extraordinar de a re-crea începuturile conștiinței rasei umane și reușește să creeze o imagine credibilă, posibilă, a timpurilor acelor prime întrebări fundamentale.  Face asta cu har de povestitor, într-un stil literar foarte bun și foarte diferit de ce mai citisem înainte… (citeşte continuarea pe blogul Capricornk13) […]

  4. 05/11/2010 at 1:29 pm

    Mulţumesc de laude, dar relatarea nu e impecabilă, e, cel mult, decentă.
    Cât despre cartea lui Sebastian Corn, uite că mie nu mi-a plăcut. Am început-o de două ori şi n-am terminat-o niciodată. Am senzaţia că parcursul devine cam monoton de la un punct încolo – ăla tot merge, dă peste noi triburi, care de care mai altfel, etc.
    Dar, oricum, e mişto că autorul a încercat să scrie şi în alt gen şi stil decât cele cu care ne obişnuise.
    Ştiu că nu-i treaba mea, dar eu aş vrea o carte în care Sebastian Corn să scrie aşa cum scrie la el pe blog. Mi se pare că abandonează efemerului nişte posibilităţi minunate de exprimare – auuu, ce tâmpit sună, dar altfel nu-mi iese.

  5. capricornk13 said,

    05/11/2010 at 2:47 pm

    Adevarul e ca si mie imi plac foarte mult lucruri de pe blog, am mai spus asta.
    Mie mi-a placut calatoria, mi-a placut cum invata el tot mai multe lucrui si le punea in cuvinte, cum se lega totul de mituri, credinte, relativizarea timpului, in fine. Fara sa fie o capodopera, e o carte foarte interesanta.

  6. divagaţii said,

    09/11/2010 at 8:58 am

    Daca ai stii de cate ori am rasucit cartea asta in mana, prin librarii, pe la targuri. Nu am citit nimic de el dar ma atragea subiectul. Poate la Gaudeamus.

  7. capricornk13 said,

    09/11/2010 at 2:13 pm

    @divagatii: pai incearca la CR la Gaudeamus, e posibil chiar sa aiba reducere; daca vrei sa comanzi de pe site – te intereseaza si alte carti CR – faci un mega deal, au discount de 30% peste o anumita suma; e chiar considerabil; iti recomand si antologiile in care mai sunt povestiri ale lui, sunt foarte bune


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: