Poetic Blues

Suflete cenuşii – Philippe Claudel

Polirom, 2007.  Trad. Claudiu Komartin

Nu-l ştiam nici pe Claudel, însă mi s-a părut interesant ce am citit despre roman, nici pe Claudiu în calitate de traducător (altfel decât la el pe site).  Mi se pare că amândoi au făcut o treabă foarte bună cu romanul Suflete cenuşii, care primise premiul Renaudot în 2003.  Nu am mai citit niciun scriitor francez în afară de Houellebecq de foarte multă vreme, iar generaţia tânără mi-e cu totul străină dacă facem abstracţie de Amelie Nothomb, care iniţial m-a încântat, ulterior plictisit teribil.

Romanul mi se pare atipic pentru ce am citit in ultima vreme, sincer nu ma asteptam sa-mi placa atat de mult.  Imi aduc aminte ca cineva comenta cand mi-am cumparat cartea ca este comerciala…nici urma de asa ceva!  Sau, in fine, poate nu in acceptiunea mea.  Mie se pare ca Philippe Claudel are un stil poetic, scrie foarte “literar”, cum nu se poate mai diferit de curentul autenticist atat de trendy.  De la poezia sumbra a razboiului, caci scenariul se deruleaza in jurul lui 1917, la cea a locurilor intristate si umbrite de rau, dar mai ales a “sufletelor cenusii” ce locuiesc in toate personajele, totul e adanc si emotionant in cartea francezului.  Ce e adevarat este ca romanul e foarte “cinematografic”, insa asta cred ca e pur si simplu talentul lui Claudel de a te face sa te transpui foarte usor in imaginile create, mi s-a parut in special un maestru al culorii (mai bine zis al luminii). 

Ce foarte interesant e ca acum citesc Peixoto, Nici o privire, si mi se pare ca cei doi vin din aceeasi zona cumva.  Si Peixoto e liric, vizual, scormonitor in psihicul personajelor.  Sigur, stilurile sunt diferite, dar parca ambii au un “ceva” iesit din canon.

Romanul e construit intr-un cerc inchis, al unui sat francez in perioada primului razboi mondial si porneste de la uciderea unei fetite, una dintre cele trei fiice ale carciumarului din sat.  E o poveste sumbra, care incheaga in fasii de lumina si intuneric vietile catorva personaje din sat, caci moartea violenta a fetitei aduce cu sine amintirile altor morti si deschide o spirala de evenimente, sentimente, actiuni, care schimba fundamental vieti si condamna oameni si constiinte.  Naratiunea e foarte fluida, desi face salturi temporale, schimba perspective, desface lucrurile ca foile de ceapa.  Philippe Claudel inainteaza printr-un paienjenis de ganduri, cele grele si dureroase ale politistului narator, isi creeaza personajele incet, pornind de la peisaje, lumina, imbracaminte, priviri. Povestile lor ni se dezvaluie treptat, dramele fiecaruia sunt scoase cate putin la iveala, iar ceea ce face romanul atat de bun este atmosfera plumburie, apasatoare care se construieste din toate aceste elemente intr-un mod cumva nesesizabil de cititor. 

Limbajul lui Claudel este unul obisnuit, nu exista artificii sau jocuri, insa de pe fiecare pagina se degaja o adiere de blues, tristetea ca sufletul e combinatia de alb si negru, cenusiul descris de vagaboanda Fifine.  La final nu ramai cu impresia c-ai deslusit misterul unei crime, ci ca ti s-a dezvaluit inca o farama din drama conditiei umane, printr-o carte cu o muzica interioara aparte.

Advertisements

9 Comments

  1. Beatrice said,

    10/12/2010 at 9:28 pm

    Da, eu am zis ca este comerciala. Rectific, gasesc ca este un divertisment, in ciuda ambiantei sumbre. Un divertisment in sensul ca am citit-o cu oarecare placere dar am uitat-o indata dupa ce am citit-o. Nota 7/10. Am gasit ca este bine scrisa, atmosfera si personajele secundare reusite. Ca termen de comparatie : lucrarea unui mester care a facut un scrin reusit, sau un colier reusit, la meserie ; mainstream.

    Francezii au ecranizat romanul, daca vrei sa vezi poze le gasesti aici.
    http://www.allocine.fr/recherche/?q=%22ames+grises%22

  2. 11/12/2010 at 11:16 am

    Nu mai țin minte cine a comentat aici la tine așa ceva, dar știu că m-am spulberat de iritare atunci. Mă bucur că ai citit ca să te lămurești singură. Și ai făcut un text frumos despre roman.

    Dacă va scrie cineva și despre drăguțul Peixoto ceva așa expeditiv- depreciativ, mă călugăresc, mă las de recenzat. Deși, opiniile-s libere. 🙂

  3. capricornk13 said,

    11/12/2010 at 12:34 pm

    @beatrice: multumesc frumos pentru link; mi se pare firesc sa avem opinii diferite, am si spus ca nu e comerciala in acceptiunea mea 🙂
    @cristian: multumesc; atunci o sa ma gandesc atent cand scriu despre peixoto 🙂

  4. 11/12/2010 at 9:40 pm

    Nu am nici o îndoială că, odată ieșită cu succes din capcanele întinse de Celine, nu te vei descurca de minune cu Peixoto (nu c-ar fi vreo asemănare între ei). Dar e voie „de la Împărăție” să nu-ți placă portughezul, să știi. 🙂 O să stau în tensiune până atunci.

  5. carter said,

    12/12/2010 at 12:38 am

    Super tare blogu
    Daca vrei sa ne lasam mesaje pe blog unu la altu lasami si tu unu si la sfarsitu mesajului adauga 2 sa stiu trebuie sa ati las mesaj

  6. capricornk13 said,

    15/12/2010 at 2:53 pm

    @cristian: 🙂 iti multumesc pentru incredere; nu am timp deloc zilele astea, nu am mai citit niciun rand! studiez ghidul Cambodgiei, plec acolo sambata…
    @carter: 😀 nu, multumesc

  7. valeria said,

    21/12/2010 at 7:52 am

    ok

  8. valeria said,

    03/01/2011 at 9:32 am

    pai , s-o citim , dara .

  9. capricornk13 said,

    04/01/2011 at 12:09 pm

    @valeria: da, cred ca trebuie citita! 🙂 La multi ani!


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: