Şi povestea (partea întâi)

Excursia a fost organizată din start de unul din prietenii din grupul de 10 cu care am executat preumblarea.  Începuturile ei se plasează prin aprilie, când s-a luat decizia şi s-a stabilit componenţa, iar apoi, încet-încet au început să fie rezervate şi plătite zboruri, hoteluri, deplasări.  Din motive de costuri am avut un traseu destul de complicat pentru a ajunge în Asia şi a reveni, adică am zburat Bucureşti-Istanbul-Dubai-Bangkok.  Iniţial mi s-a părut o idee excelentă, fiindcă eu sunt o fumătoare înrăită şi mă îngrozea pur şi simplu ideea de a zbura 11-13 ore non-stop, cum ar fi fost normal – de exemplu să zburăm cu toţii spre unul dintre aeroporturile din vestul Europei care au zboruri directe spre Bangkok – sunt multe, iar cel mai comod ar fi fost Viena.  După ce am trăit deplasarea, mi-am dat seama că e, de fapt, preferabil să suferi o singură dată decât în ritm continuu, mai ales fiindcă a găsi locurile de fumat în aeroporturi ca Dubai sau Bangkok s-a dovedit o experienţă deloc uşoară!

Am plecat deci, sâmbătă, pe 18 decembrie, pe la 17, de la Bucureşti spre Istanbul.  Fireşte că Taromul spre Istanbul a reuşit performanţa de a pleca cu o întârziere de 50 de minute, ceea ce ne-a condus spre o alergare disperată prin aeroportul din Istanbul, unde trebuia să ne facem boarding-ul din nou pentru restul călătoriei, fiindcă schimbam linia aeriană cu Emirates.  Într-un final glorios şi cu o infracţiune din partea mea la activ (am fumat într-o toaletă din Istanbul 2 fumuri, de altceva nu aveam timp) am prins avionul de Dubai.  Speranţele mari din partea noastră, fiindcă Emirates e renumită pentru aeronavele şi serviciile sale, s-au dovedit deşarte.  Da, eram într-un Boeing 777-200 cu 10 locuri pe rând, cu ecrane individuale de entertainment, unde puteai, spre exemplu, să-ţi alegi dintre 100 de filme de vizionat, însă serviciile au fost oribile.  Prea puţine stewardese, drept pentru care am izbutit să murim de sete cu toţii 4 ore şi jumătate până la Dubai (după masă, servită la 30 min de la decolare, am mai primit, după a treia cerere, un pahar de 200 ml de apă; ca să înţelegeţi cam ce înseamnă asta pentru mine, eu beau, în medie, cam un litru de apă la două ore).  Din fericire, cursa asta n-a mai întârziat, aşa că cele două ore din Dubai până la zborul de Bangkok ne-au dat suficient timp să nu mai alergăm chiar ca nişte disperaţi.  Nu, n-am reuşit să identific locul de fumat, fiindcă restul grupului a insistat să-şi cumpere nu ştiu ce tâmpenii din duty free, aşa că a trebuit să recurg din nou la măsuri disperate gen tras 2 fumuri într-o toaletă.  Mi-am cumpărat de la prima tarabă care mi-a ieşit în cale după control 2 sticle de 750ml de apă, iar pe prima aproape am terminat-o dintr-o dată! 😀

În sfârşit, avionul spre Bangkok – urma cea mai mare încercare pentru mine, 6 ore de zbor, adică aproape 8 fără fumat. Cea mai mare aeronavă de pasageri din lume, btw, Airbus 380, 800 de locuri.  Din fericire am izbutit să dorm vreo oră adunată din câte 10 minute pe ici pe colo şi chiar nu m-a stresat atât de tare problema fumatului, nervii erau în aeroporturi, unde ştiam că se poate fuma 😀  Ca de exemplu în Bangkok, unde a trebuit să stăm la o coadă interminabilă la control paşapoarte (dar am reuşit alte 2 fumuri într-o toaletă înainte!!!) şi apoi să-i aşteptăm pe cei doi prieteni care nu-şi luaseră viză de Thailanda din România.  Aeroportul din Bangkok este uriaş şi foarte frumos, iar noi am fost încântaţi să ne punem gecile groase în genţile de mână şi să rămânem în tricouri şi tenişi.  Mai puţin încântaţi am fost când am aflat că bagajele noastre au rămas, desigur, la Istanbul, unde turcii n-au reuşit să le ducă la timp!!! Marea problemă era că peste numai două zile plecam spre Pnom Penh…

În sfârşit, pe străzile Bangkok-ului spre hotel.  După amiază, soare, zgârie-nori lângă barăci sordide, mult zgomot şi multă aglomeraţie.  Fireşte că ne-au atras atenţia celebrele tuk-tuk, vehiculul preferat pentru transport în oraşele Thailanda şi Cambodgia, un scuter cu o remorcă mică de 4 locuri pentru pasageri.  Colorate, vesele, ca şi taxiurile, mişună peste tot, într-un haos inimaginabil (se circulă pe dreapta în Thailanda, ceea ce ne sporea confuzia la maximum).  Hotelul din Bangkok era ok, am lăsat bagajele şi am pornit spre un loc de luat masa, înfometaţi cumplit după zbor şi aventuri cu bagaje prin aeroport.  La câţiva paşi am găsit o terasă minunată, cu mâncare atât de tradiţională pe cât ne doream, inegalabilul tom yum (deşi eu nu suport fructele de mare, am savurat zeama de lângă), creveţi şi calamari în diverse forme de agregare, arome şi combinaţii.  Pentru mine un peşte stir-fried cu sos de tamarind (nu mă întrebaţi ce este) foarte bun.  Seara în Bangkok s-a petrecut în piaţa Lumpini, un bazar cam ca Europa sau Dragonul Roşu, pe care am hotărât să-l vizităm dintr-un motiv obscur (probabil recomandarea hotelului), dar care s-a dovedit foarte utilă întru cumpărarea unor hăinuţe de vară şi a unor papuci (amintiţi-vă că bagajele noastre erau departe, iar noi toţi în blugi şi bocanci…).  Unii cu mai mult simţ al umorului şi-au cumpărat U-Boat-uri fake cu 60 de dolari, iar apoi ne-am amuzat la terasa de lângă, cu multe beri, privind într-o parte zgârie nori impresionanţi, în alta bazarul, iar în spate o poartă foarte veche, sculptată, ca o intrare într-un templu.  Desigur c-am plecat de acolo în celebrele tuk-tuk, negociind la sânge preţul (3-4 dolari!) şi aruncând priviri lacome prin haosul teribil al oraşului.

A urmat prima zi de “program” (apropo, nu se fuma nicăieri în hotel, am turbat de nervi ieşind afară la o măsuţă meschină tot timpul sau fumând pe geam), adică ne-am luat un ghid thailandez, un minivan şi am purces spre temple.  Căci asta trebuia văzut.  Thailandezii sunt foarte mândri de ţara lor, o consideră extraordinară, ţin mult la familia regală (e infracţiune să ofensezi vreun membru al acesteia) şi pasionaţi de religia lor budistă, drept pentru care templele sunt must-do.  M-am îmbrăcat în costumaţia thailandeză cumpărată la bazar, am pus eşarfa pe braţe (nu ai voie cu braţele sau genunchii goi în temple) şi am început să mă descalţ de papucii nou cumpăraţi în faţa celor 3 temple pe care le-am văzut.  Unul dintre ele, Wat Prom, este de fapt un complex imens de clădiri, care de care mai preţioase, mai înflorite, mai lucrate, mai aranjate, fără niciun fel de logică, gust, idee, însă copleşitoare prin noutate şi culoare.  Aveţi un mic exemplu mai jos.

Ziua a fost suficient de obositoare (câte o oră la două dintre temple, 3 la celălalt, încât să ni se facă o foame de lup, aşa că am găsit un restaurant frumuşel afară (ghiciţi, nici aici nu se fuma!!!) unde am mai testat din bunătăţile thai (minunate), apoi am plecat spre Banyan Tree Hotel într-un tuk-tuk al cărui şofer se credea Valentino Rossi (textual, de la el ştim) şi care a reuşit să facă un demaraj care mi-a azvârlit ochelarii de soare direct sub roţile tuk-tuk-ului din spate, ulterior izbutind să se mai ridice pe roata din spate la două plecări de la semafor şi să ne facă să murim de frică prin modul în care tăia câte trei benzi sau se strecura printre autobuze.  Ajunşi printr-o minune teferi, am urcat pe terasa de la etajul 63, de unde se vede o panoramă superbă a Bangkok-ului (vedeţi prima poză din postul precedent) şi care are, desigur, nişte preţuri pe măsură.  Un cocktail savurat pe îndelete, apoi regruparea la hotel – ne veniseră bagajele!!! – să ne schimbăm şi să mergem la un cabaret de…travestiţi, pe care am fost asiguraţi că nu trebuie în niciun caz să-l ratăm.  Dacă mă întrebaţi pe mine spectacolul a fost jalnic, ei erau şi mai jalnici (nu, nu erau frumoase sau frumoşi, erau siniştri şi atât) iar preţul exorbitant nu merita plătit nicicum.  Însă am călătorit cu metroul din Bangkok, de fapt tren aerian, ceea ce a fost chiar frumos. 

Va urma…

Advertisements

8 Comments

  1. Radu Vancu said,

    06/01/2011 at 3:38 pm

    Începe în forţă, ca un blockbuster de Soderbergh 🙂

  2. Anton Marin said,

    06/01/2011 at 3:57 pm

    Bravo; foarte fain! Mai puţin chestia cu fumatul…
    Dar cu elefantul v-aţi dat?

  3. sabina said,

    06/01/2011 at 5:36 pm

    1 litru de apa la 2 ore (aspect foarte sanatos) contrabalanseaza chestia cu fumatul.Cum de ti-ai format acest obicei ,sau asa ai baut mereu ?( iarta-mi interesul pentru acest ….amanunt,sincer …te invidiez…)
    apropo…eu ma numar printre cei care….organic…nu pot fuma.nu glumesc!

  4. balinferi said,

    06/01/2011 at 6:18 pm

    Eu cred că-mi aprindeam una în avion :))

  5. capricornk13 said,

    06/01/2011 at 8:11 pm

    @radu: ma inciti sa continuu 🙂
    @anton marin: nu, era coada! 😦
    @sabina: e foarte simplu – fumatul ma determina sa beau atata apa!!! :)) deshidrateaza teribil
    @feri: am fost extrem de tentata la intoarcere, dar despre asta aflati in partea X a povestii 🙂

  6. balinferi said,

    06/01/2011 at 11:59 pm

    La o adica ce ţi-ar fi făcut? Te dădea jos din avion între staţii?

  7. we said,

    07/01/2011 at 4:24 am

    🙂
    cred ca e cel mai misto post “de calatorii” citit pe blogurile romanesti. toata globonia se intrece in “oh” si “ah”-uri si vai-uri, ce impresionant, ce frumos, ce angelic, ce diafan, ce poetic, cat de intim…

    tu, in schimb, scrii exact cum s-a intamplat (nenorocirile de cross-ocean flights, bagajele pierdute – si mie de cate ori mi s-a intamplat…, cozile interminabile la granita etc., etc.). nici macar politically correct nu esti:))

    ai avut voie sa faci poze in temple?

    nu stiu de ce, am avut senz. ca pleci in “kampuchia” cu ceva legat cu serviciul…asa am inteles dupa ce ai scris la mine.

  8. capricornk13 said,

    07/01/2011 at 2:12 pm

    @feri: nu, dar e infractiune, platesti niste amenzi de lesini si pot sa te si lege 😀
    @we: multumesc frumos! si eu care credeam c-am scris banalissim, c-o sa cascati teribil fin’ca n-am stiut sa descriu splendorile Bankgkok-ului!
    nu, n-am plecat cu serviciul, ca multinationala mea e destul de europeana, are numai niste reprezentante ofilite pe la singapore, hong-kong etc, dar alea nu-s de nasul meu 😀
    in majoritatea templelor ai voie sa faci poze, in cel cu Buddha de smarald nu (nu stiu de ce, probabil strici diamantele de pe soclu!)
    si nu, politically correct n-am fost in viata mea, detest conceptul 😀


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: