O mireasa aparte

Mireasa cu sosete rosii – Adela Greceanu

Polirom, 2008

Pai da, sa mai scriem, totusi, si despre carti, ca parca si-a pierdut busola blogul meu dupa atatea calatorii, zarva, sarbatori, mutari in alte tari.  “Mireasa” Adelei Greceanu a fost citita in Cambodgia, in mare parte pe drumul intre Pnom Penh si Siem Reap.  Ma bucur mult c-a traversat orezariile si a vazut si ea palmierii si jungla, cred ca i-ar fi placut.  Nu cred ca mai are rost sa spun ca e o carte plina de poezie, e firesc si au vorbit altii despre asta. Imi pare rau, insa, ca e prima carte a Adelei pe care o citesc si singura, mi-as fi dorit sa citesc si poeziile ei,  sa vad daca vocea are continuitate sau vorbim de o cu totul alta fata in cazul romancierei.  In fine, e vina mea, asa am nimerit si nu are prea mare importanta pentru ceea ce am de spus.

Carticica are doua parti, prima continand un dialog (uneori imaginar) intre mireasa, un alter ego al autoarei, si alte patru femei apropiate ei, care o pregatesc pentru nunta cu o noapte inainte, “impletindu-i cosita”.  A doua e povestea fetei din spatele personajului mireasa, intr-un dialog cu ea insasi.  Ce mi s-a parut frapant si deosebit inca de la inceput a fost cantitatea si calitatea imaginatiei din alcatuirea si vorbele fiecarui personaj.  Chiar daca pentru un cititor “normal” de proza cartea ar parea ciudata si greu de urmarit (am verificat imprumutand-o ulterior unei prietene) mie mi s-au potrivit pe gust poetizarile si abstractizarile Adelei din descrierile iubitilor miresei si din conversatiile nocturne cu nasa Lena, gospodina terre-a-terre care tine cu tot dinadinsul sa dezmembreze poezia din gandurile fetei ca sa poata duce o viata “normala”, cu tanti Zizi, matusa moarta, interesanta si fatala, ce si-a sfarsit viata intre douazeci de pisici, dar ar vrea sa-si retraiasca prin mireasa erotismul d’antan, cu verisoara Pulheria cea ostracizata de tata, nemaritata si slaba cu duhul, sau cu tanti Sofica cea intelectuala, frustrata si de-feminizata.

Mireasa cu sosete rosii, asteptate cu drag de viitorul sot dimineata, isi trece in revista iubirile descriindu-i mai putin pe ei si mai mult reflectarile lor in ea, senzatiile din trup si din suflet pe care le-au creat, viziunile pe care i le-au deschis.  Totul creeaza o fresca suprarealista, e atata fantezie in imagini, incat trebuie sa percepi viata ei traducand-o din cod, un cod ce transforma total concretul si ignora realitatea in favoarea realitatii subiective.

Partea a doua a romanului e un fel de jurnal al aceleiasi fete care nu urmeaza sa devina mireasa, sta singura in garsoniera, joaca jocuri pe telefon, mai uita sa manance si rememoreaza din alt unghi aceleasi povesti de dragoste pe care le-a istorisit codificat celor patru femei, insa de data asta cu o nuanta mai mare de concret, mai aproape de un tablou impresionist. 

A fost o experienta frumoasa trecerea prin cartea Adelei si mi-a facut pofta sa citesc poeziile ei, cum am mai scris. Cumva, insa, ca sa si carcotesc putin, cartea tinde sa te piarda in anuminte momente, fiindca e facuta strict din apeluri catre o stare de spirit, iar daca nu te nimeresti pe lungimea de unda potrivita, ii lipsesc franghiile cu care sa te tina aplecat deasupra paginilor.  Citind-o, cred ca am inteles ce vrea sa spuna lumea prin “literatura feminina” – iar sentimentul meu este ca, pentru a avea un impact mai puternic, prozei ei i-ar trebui o umbra de testosteron.

Advertisements

13 Comments

  1. Micawber said,

    23/01/2011 at 6:17 pm

    Sunteti, e limpede, foarte ingaduitoare cu o carte modesta. Va dau dreptate in privinta reprosurilor, dar am senzatia ca ati imbracat in vorbe frumoase o serie de aiureli patente cu care ne alimenteaza autoarea 🙂

    Oricum, parerea mea e aici:
    http://ce-am-mai-citit.blogspot.com/2010/03/adela-greceanu-mireasa-cu-sosete-rosii.html

  2. capricornk13 said,

    24/01/2011 at 9:35 am

    Cumva imi scapase postarea dvs. despre cartea Adelei, va multumesc pentru link. Mi-e teama ca aici nu suntem de acord, nu am imbracat in vorbe frumoase un gol, ci am fost sincera cu ce mi-a placut si ce nu. Pe mine nu m-a deranjat poezia si atmosfera suprarealista din prima parte, dimpotriva, iar dialogul cu matusa Zizi mi-a placut cel mai mult din carte, tocmai pentru ca e moarta! 🙂 Nu mi se pare deloc un derapaj logic, ci un artificiu intentionat, care pentru mine are mult farmec.
    P.S.: scuze, va intrase comentariul la spam din pricina link-ului

  3. Micawber said,

    24/01/2011 at 3:12 pm

    Nici nu mi-a dat prin cap ca n-ati fi scris cu sinceritate si, oricum, nu aveam cum sa va acuz pentru opiniile dvs. In alte conditii probabil ca nici eu n-as fi avut nimic impotriva derapajelor logice (ca doar e literatura, ce naiba!), atata ca in cartea asta mi s-a parut ca maioneza nu prea se leaga, ba chiar se taie des. Tocmai asta e problema cartii, ca artificiile sunt cusute cu ata prea alba. Oricum, imi face mare placere sa-mi confrunt parerile cu ale altora, fara ca asta sa insemne ca suntem intotdeauna de acord.

  4. capricornk13 said,

    25/01/2011 at 9:14 am

    Da, sigur ca nu trebuie sa fim de acord! 🙂 Dealtfel, oricum, sunt foarte bucuroasa ca dvs. macar ati citit cartea si ati avut disponibilitatea s-o comentati, dupa cum vedeti, se pare ca suntem singurii… 🙂 Este adevarat, cartea a fost publicata de mult si citita si comentata de mult, de exemplu de luciat chiar in 2008. Poate ca maioneza “nu se leaga” prea tare, cum spuneti, insa mie mi s-a parut mult mai literatura decat alte incercari din generatia ei.

  5. Micawber said,

    25/01/2011 at 5:33 pm

    A, desigur, la cate tampenii se publica, e chiar bunicica cartea asta. Eu avusesem senzatia ca Mireasa… e o carte destul de prizata si comentata, dar trebuie si sa recunosc ca nu m-am documentat.

  6. capricornk13 said,

    25/01/2011 at 5:45 pm

    @micawber: da, a fost comentata, eu ma refeream strict la conversatia de la postarea mea, in care navigam singurei 🙂

  7. we said,

    26/01/2011 at 12:23 am

    “[…]prozei ei i-ar trebui o umbra de testosteron.” – vrei sa ii creasca mustata?!:)
    ( i know, i’m mean).

    chestia cu mireasa si spiritele alea si impletitul cositei poate avea si inteles de pregatire pt. moarte.
    chiar asa? Pulheria?

  8. capricornk13 said,

    26/01/2011 at 2:40 pm

    @we: ei, intelegi tu ce-am vrut sa spun 🙂
    Pulheria e dementiala, hi! hi! – asta e vorba ei

  9. eva said,

    26/01/2011 at 2:45 pm

    Da, ai dreptate, cartea este intens feminină, iar Adela Greceanu o autoare inteligentă. Totuşi, stilul ei trebuie să mai dospească, deci îi prevăd un viitor stălucit. Nu ştiu câţi bărbaţi vor avea răbdarea să deceleze labirintul aşteptăii feminine care devorează interior o ,,femeie singură” şi gineceele amintirilor de altădată. Tema romanului Adelei Greceanu este în fond foarte românească, ţara unde există un mare procent de femei singure, trădate de raportul populaţiei nubile bărbaţi-femei. Era o vreme când fetele erau măritate decătre clnul familial, astăzi ele trebuie să se descurce singure. Nici atunci, nici acum nu le-a fost uşor…mireselor.

  10. capricornk13 said,

    26/01/2011 at 8:42 pm

    @eva: foarte misto comentariul tau, iti multumesc pentru vizita (si pentru ca m-a facut sa deschid blogul tau, una dintre cele mai frumoase surprize din ultima vreme);
    permite-mi totusi, sa nu fiu de acord in totalitate cu ideea ta ca Romania este tara femeilor singure – cred ca are foarte mare importanta unde te situezi si la ce te raportezi daca poti sa spui asa ceva; in opinia mea (desigur ca e posibil sa am o perceptie superficiala) in Romania femeile sunt, eventual, singure in cuplu, insa sunt mult mai putine decat in vestul Europei singure cu adevarat; la noi inca este mostenit alergatul cu disperare si nediscriminatoriu dupa un mascul dispus sa poarte verigheta pereche, femeile nemaritate sunt privite inca suspicios, daca nu chiar dispretuitor, in timp ce dincoace si ele insele si mediul “inghit” mult mai usor o singuratate asumata…

  11. white noise said,

    28/01/2011 at 1:10 am

    am citit si eu cartea asta atunci cand a aparut si nu stiu ce sa zic in plus fata de ce am zis atunci. nu stiu daca Adela Greceanu vrea sa scrie un roman din acela de care zici tu la sfarsit. cred ca e mereu interesata de amestecul dintre poezie si proza, dozajul variind de la carte la carte.

  12. eva said,

    28/01/2011 at 9:04 am

    capricornk13, te rog să nu fii de acord cu ce spun,… altfel m-aş plictisi, de-aş fi mereu aprobată.:) Am în anturaj câteva femei pline de calităţi, dar foarte singure. Probabil că am extrapolat un pic. În rest,competiţia pentru bărbaţi este uneori acerbă pentru unele femei, societatea de consum le educă pe adolescente co bărabtul trebuie….consumat. E o scindare a mentalităţilor faţă de etapa,,Cântarea cântărilor” la care trimite A. G.

    white noise, ai mare dreptate. Doar n-o să scrie,,la cererea cititorilor”. Ba să scrie cum simte ea. Într-adevăr, se vede că este poetă. A făcut din ,,aşteptarea mirelui” o tensiune lirică în roman.

    Mi-a mai plăcut şi titlul romanului. Cum ar fi să fii văzută cu şosete roşii la o rochie de gală? Simplu: toţi ar chicoti…Ţi-ar fi ruşinea aceea de intrat,, în pământ”( atenţie…e de moarte!). Toate femeile pe care le cunosc fac o tragedie din firul dus la ciorap…ca şi de faptul că a fi,,fără bărbat” e o ruşine mortală. Bun titlu, zău!
    mI-A MAI

  13. capricornk13 said,

    28/01/2011 at 11:42 am

    @white noise: asa este, ai dreptate, Adela trebuie sa scrie cum simte ea, nu cum imi doresc eu 🙂 si…oricum, imi place atat de mult ea, incat cred ca m-as apropia de orice scrie 🙂
    @eva: foarte interesanta interpretarea pe care o dai titlului, nu m-as fi gandit…


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: