In sfarsit, (si nu orice) poezie

09/04/2011 at 12:57 pm (Poezie)

Orice – Sorin Ghergut

Pandora m, 2011

M-am trezit in dimineata asta cu gandul de a citi din Orbitor-Corpul de dimineata, dupa ce blogaresc nitzel, in timp ce masina spala prosoapele, inainte de a merge la sala (dap, ma tin de doua saptamani, sunt tare mandra de mine) sau la IKEA sau la ambele (prea multe de facut, of).  Si in timp ce citeam din Corp a trebuit sa ma opresc neaparat si sa ma apuc de volumul lui Sorin Ghergut.  Mistere.

E 11 si l-am terminat, incantata si jucausa, imi vine mie sa vorbesc cu mine insami in versurile lui Ghergut (decat ca nu sunt in stare), asa c-am sa incerc sa va spun si voua cateva vorbe impiedicate despre carte.  Sorin Ghergut este un poet despre care nici nu auzisem si a carui carte mi-am cumparat-o din cauza luizei, al carei indemn “orice, mai ales cartea asta” nu putea sa ma lase indiferenta.  Cum nici poezia nu m-a lasat.  Cum sa nu-ti placa o carte care incepe cu urmatorul poem:

oda a (abuzului)

mai bine gri decat alb si/sau negru

mai bine agreabil decat (doar) integru

decat doar instructiv, mai bine distractiv

decit intolerabil/imposibil/inscrutabil mai bine abuziv

Abuz, o, da, abuz,

pe tine te cint si de tine m-acuz.

decit decedat, mult mai bine confuz.”

Adica de ce sa rezisti unui poet atat de ludic?  Si am continuat cartea simtind aproape pe fiecare pagina cate un ghiont, cate o surpriza.  Un stil personal si subtil, precum si foarte imprevizibil – versuri cu rima unde nu te-astepti, teme spumoase care te fac sa surazi si sa te apropii.  Ghergut face un misto oarecum nostalgic de munca, de calatorii, de el insusi si de scrisul lui, de ordine si curatenie in prima parte – Rigor vortex.  Urmeaza Slagare in devenire, 8 poeme brici, ca niste bancuri seci, din care trebuie sa citez:

Obo R.

nu sint nici urit, nici timpit,

sint doar permanent obosit

dar voi dormi

si cand ma voi trezi

adevar graiesc

pe multi am sa uimesc

(peripatetica) pararomanta

constati cu stupoare

ca persoana ta re

o foarte redusa valoare

constati cu oroare

ca persoana ta n-are

pentru persoana ei cautare

contextul in care

faci aceasta instristatoare,

indezirabila constatare

n-are prea mare

nici el, importanta

ce conteaza e, fraere

ca nu exista speranta

(am pus punct, am plecat la plimbare)

consum ergo sum

(zicale&sechele – sequel)

proprietatea e furaciune

productia, spurcaciune

consumul insa dulce e, minune

consumul insa-i dulce, i-o minune

lasati deci omu-n pace sa consume.

(alcool servicii proaste glume)

Capitolul intitulat Paper Gem (ce titlu cool si asta!) este o combinatie de ontologie cu  framantari asupra actului de creatie, desigur in aceeasi cheie ludica si cu aceeasi abordare terre-a-terre, lucida, taioasa, total fara fitze, remarcabil de profunda uneori, ca intr-unul dintre poemele care mi-a placut cel mai mult, intitulat “as vrea sa creez ceva iesit din comun, de o inteligenta maxima, totala”, din care citez cateva fragmente:

“As vrea sa cre-ez ceva din care cineva (cine oare) sa isi dea

seama ca nu-i cu putinta inteliganta mai mare

(stiu, candva spuneam ca-mi doresc sa scriu mai degraba

ceva grotesc

azi as vrea altceva

azi m-am schimbat, as vrea din nou

s-aud batandu-mi geniul in hublou/in chepeng/in occipital

(destul cat sa ma bage in spital)”  – ziceti voi ca nu sunt superbe ultimele doua versuri!!!

…

“Pentru ca nu am bun simt. Pentru ca nu reusesc sa triesc

decent

As vrea sa scriu ceva inteligent

si altceva decat uverturi, decat fragmente ale unor fragmente

din alte fragmente

dupa o suta de mii de fente

si treizeci de mii de driblinguri as vrea sa sutez, sa trag –

preferabil pe poarta

si sa inscriu, iar tribunele sa faca explozie: arta!

(vers cu vers

sa brazdez in terenul advers

printre aparatorii burtosi, defensiva supraponderala,

burtoasa)”

Capitolul “jacks files” are si el cateva poeme in care poetul mai da cate un bobarnac existentei si sensului ei, avand pe alocuri concentratii lirice extrem de percutante, ca in partea II din (rigor worticis/ein man, ein vortex):

“dam’ eros si fuckin’ thanatos se razbuna pe relatia noastra

dominata de logos, sweet logos

pusul si rapusul, that is, cum ar veni

comunicarile noastre burdusite de witzuri, aliteratii si

calambururi – calamburdusite-mi vei zice – risca, mi-e frica,

sa fie (ina) busite”

…

“dar (i-auzi colea) inima are ratiunile ei pe care magarul lui

buridan (capitan de pai) nu le cunoaste

(iar ratiunea are impulsurile ei cavitare)

calare raman

pe mine singur de-a pururi stapan”

Ultima parte, numita “Orice final” descrie si scrisul lui “orice” si pe autorul lui, dialogand cu cititorul, caruia, dealtfel, ii si promite la un moment dat un urmator volum de proza 🙂 apoi dialogand si cu cartea pe care tocmai a scris-o.  E o incheiere fina si eleganta “acei ce ghicesc pot cartea s-o-nchida” a unui volum frumos, cu o poezie care te trage de urechi, iti face cu ochiul, te “dribleaza”, vorba lui Ghergut si, in cuvintele lui T.O. Bobe de pe coperta IV, “elibereaza apoi in tine endorfinele care sa-ti dea increderea ca poezia inca este posibila”.