Orice – Sorin Ghergut
Pandora m, 2011
M-am trezit in dimineata asta cu gandul de a citi din Orbitor-Corpul de dimineata, dupa ce blogaresc nitzel, in timp ce masina spala prosoapele, inainte de a merge la sala (dap, ma tin de doua saptamani, sunt tare mandra de mine) sau la IKEA sau la ambele (prea multe de facut, of). Si in timp ce citeam din Corp a trebuit sa ma opresc neaparat si sa ma apuc de volumul lui Sorin Ghergut. Mistere.
E 11 si l-am terminat, incantata si jucausa, imi vine mie sa vorbesc cu mine insami in versurile lui Ghergut (decat ca nu sunt in stare), asa c-am sa incerc sa va spun si voua cateva vorbe impiedicate despre carte. Sorin Ghergut este un poet despre care nici nu auzisem si a carui carte mi-am cumparat-o din cauza luizei, al carei indemn “orice, mai ales cartea asta” nu putea sa ma lase indiferenta. Cum nici poezia nu m-a lasat. Cum sa nu-ti placa o carte care incepe cu urmatorul poem:
oda a (abuzului)
mai bine gri decat alb si/sau negru
mai bine agreabil decat (doar) integru
decat doar instructiv, mai bine distractiv
decit intolerabil/imposibil/inscrutabil mai bine abuziv
Abuz, o, da, abuz,
pe tine te cint si de tine m-acuz.
decit decedat, mult mai bine confuz.”
Adica de ce sa rezisti unui poet atat de ludic? Si am continuat cartea simtind aproape pe fiecare pagina cate un ghiont, cate o surpriza. Un stil personal si subtil, precum si foarte imprevizibil – versuri cu rima unde nu te-astepti, teme spumoase care te fac sa surazi si sa te apropii. Ghergut face un misto oarecum nostalgic de munca, de calatorii, de el insusi si de scrisul lui, de ordine si curatenie in prima parte – Rigor vortex. Urmeaza Slagare in devenire, 8 poeme brici, ca niste bancuri seci, din care trebuie sa citez:
Obo R.
nu sint nici urit, nici timpit,
sint doar permanent obosit
dar voi dormi
si cand ma voi trezi
adevar graiesc
pe multi am sa uimesc
(peripatetica) pararomanta
constati cu stupoare
ca persoana ta re
o foarte redusa valoare
constati cu oroare
ca persoana ta n-are
pentru persoana ei cautare
contextul in care
faci aceasta instristatoare,
indezirabila constatare
n-are prea mare
nici el, importanta
ce conteaza e, fraere
ca nu exista speranta
(am pus punct, am plecat la plimbare)
consum ergo sum
(zicale&sechele – sequel)
proprietatea e furaciune
productia, spurcaciune
consumul insa dulce e, minune
consumul insa-i dulce, i-o minune
lasati deci omu-n pace sa consume.
(alcool servicii proaste glume)
Capitolul intitulat Paper Gem (ce titlu cool si asta!) este o combinatie de ontologie cu framantari asupra actului de creatie, desigur in aceeasi cheie ludica si cu aceeasi abordare terre-a-terre, lucida, taioasa, total fara fitze, remarcabil de profunda uneori, ca intr-unul dintre poemele care mi-a placut cel mai mult, intitulat “as vrea sa creez ceva iesit din comun, de o inteligenta maxima, totala”, din care citez cateva fragmente:
“As vrea sa cre-ez ceva din care cineva (cine oare) sa isi dea
seama ca nu-i cu putinta inteliganta mai mare
(stiu, candva spuneam ca-mi doresc sa scriu mai degraba
ceva grotesc
azi as vrea altceva
azi m-am schimbat, as vrea din nou
s-aud batandu-mi geniul in hublou/in chepeng/in occipital
(destul cat sa ma bage in spital)” – ziceti voi ca nu sunt superbe ultimele doua versuri!!!
…
“Pentru ca nu am bun simt. Pentru ca nu reusesc sa triesc
decent
As vrea sa scriu ceva inteligent
si altceva decat uverturi, decat fragmente ale unor fragmente
din alte fragmente
dupa o suta de mii de fente
si treizeci de mii de driblinguri as vrea sa sutez, sa trag –
preferabil pe poarta
si sa inscriu, iar tribunele sa faca explozie: arta!
(vers cu vers
sa brazdez in terenul advers
printre aparatorii burtosi, defensiva supraponderala,
burtoasa)”
Capitolul “jacks files” are si el cateva poeme in care poetul mai da cate un bobarnac existentei si sensului ei, avand pe alocuri concentratii lirice extrem de percutante, ca in partea II din (rigor worticis/ein man, ein vortex):
“dam’ eros si fuckin’ thanatos se razbuna pe relatia noastra
dominata de logos, sweet logos
pusul si rapusul, that is, cum ar veni
comunicarile noastre burdusite de witzuri, aliteratii si
calambururi – calamburdusite-mi vei zice – risca, mi-e frica,
sa fie (ina) busite”
…
“dar (i-auzi colea) inima are ratiunile ei pe care magarul lui
buridan (capitan de pai) nu le cunoaste
(iar ratiunea are impulsurile ei cavitare)
calare raman
pe mine singur de-a pururi stapan”
Ultima parte, numita “Orice final” descrie si scrisul lui “orice” si pe autorul lui, dialogand cu cititorul, caruia, dealtfel, ii si promite la un moment dat un urmator volum de proza 🙂 apoi dialogand si cu cartea pe care tocmai a scris-o. E o incheiere fina si eleganta “acei ce ghicesc pot cartea s-o-nchida” a unui volum frumos, cu o poezie care te trage de urechi, iti face cu ochiul, te “dribleaza”, vorba lui Ghergut si, in cuvintele lui T.O. Bobe de pe coperta IV, “elibereaza apoi in tine endorfinele care sa-ti dea increderea ca poezia inca este posibila”.
zum said,
07/12/2011 at 5:17 pm
ma bucur ca si tie ti-a placut 🙂
si bine c-ai dat citate multe, o sa pun un link catre tine. eu nu stiu cum sa fac sa nu citez toata cartea 😀
capricornk13 said,
07/12/2011 at 5:24 pm
hm, mi-a plăcut foarte mult, dar n-am fost în stare să scriu mai nimic despre carte de fapt, după cum vezi!
dar, într-adevăr, e greu să alegi ce să citezi, eu cred c-am făcut-o oarecum random 🙂
zum said,
07/12/2011 at 5:32 pm
pai e foarte greu sa scrii ceva despre carte 😀 (zic eu, mai ales acum, cand am citit in sfarsit cronici si de-astea si nu prea mi-a placut ce-am vazut 😦 )
Primul concert « zum said,
12/12/2011 at 2:31 pm
[…] bloguri (pun ce-am găsit, dacă mai e cineva să zică): capricornk13 și […]