Un alt tărâm

Zen. Jurnal 2004 – 2010 – Mircea Cărtărescu

Humanitas, 2011

Zen. Jurnal 2004-2010

Nu am cum să încep această însemnare decât patetic: mulţumind oricui este responsabil că Mircea Cărtărescu există, că e român, că scrie, că este omul care este.  Dar mulţumirile i se cuvin în primul rând chiar lui însuşi pentru că trăieşte a doua oară şi creează scriind în jurnal, iar apoi se încumetă să îl aducă în faţa unei lumi preocupate majoritar de lucruri fără nicio legătură cu tărâmul locuit de Mircea Cărtărescu.  Îi mulţumesc pentru că nu am mai trăit atât de intens datorită unei cărţi de la celălalt jurnal al său, citit în 2008, pentru momentele în care îmi ridicam privirea de pe carte ca să mă las cotropită de fiorii din interior si nodul din gat, pentru cele în care mă repezeam înapoi ca un vultur asupra ei ca să mă facă din nou să visez, pentru că n-am mai citit 300 de pagini legate în aceeaşi seară dintr-o carte pe care o citeam prima oară din vremuri imemoriale.

Am încercat să văd alte impresii despre carte înainte de a comenta eu şi de curiozitate şi ca să vă dau nişte referinţe la opinii posibil mai obiective decât ale mele.  În afară de însemnarea minunată a lui Radu Vancu de aici, pe care o ştiam deja, n-am găsit nimic.  Am fost foarte surprinsă – ce fac oare criticii şi confraţii lui MC?  Au lecturi mai interesante? Sunt prea dense cele peste 600 de pagini ale Jurnalului? Sunt probabil un pic răuvoitoare, însă mi se pare incredibil că nu s-a scris până la ora asta mai mult…

Adevărul este că trebuie să-ţi iei inima în dinţi ca să scrii despre ceva atât de tulburător, atât de sincer, atât de  profund… Eşti tot timpul în pericolul de a fi atât de mult sub ceea ce comentezi, încât întreprinderea pare să nu aibă sens.  Mă încumet s-o fac din două motive – nu e nicio nenorocire dacă mă fac eu de râs, pe de o parte, iar pe de altă parte îmi doresc enorm să ajungă şi la voi frumuseţea acestei cărţi.  Chiar dacă nu vă conving prin ideile mele (mult spus…) despre Jurnal, măcar am o şansă s-o fac prin entuziasm.

Ca şi celelalte două volume, Zen este mult mai mult decât un jurnal – e roman, e poezie, e filozofie şi vis,  însă în primul rând este povestea incredibilă a Golgotei lui Mircea Cărtărescu cu crucea scrisului în spinare.  În plus faţă de cele anterioare, acest volum adaugă chinului creator în mod mai evident şi mai izbitor căutări obsedante despre sensul vieţii şi existenţa Creatorului şi tema unei îmbătrâniri inevitabile însă de neconceput şi de neacceptat pentru scriitor.  Ca de obicei, îi este extraordinar de greu să înceapă să scrie (la Orbitor 3, apoi la altele), se autoflagelează şi se răstigneşte în faţa propriei conştiinţe, însă analiza pe care o face şi lui şi lumii este de o luciditate şi o amărăciune care-ţi taie respiraţia.  Scriam în 2008 după ce am citit Jurnal II despre sentimentul de inadecvare pe care-l ai când vezi la ce intensităţi intelectuale, spirituale şi emoţionale arde MC.  Nu pot decât să mai împărtăşesc o dată acelaşi sentiment de umilinţă usturătoare, dublat de fericirea că am acces măcar din exterior, la o astfel de trăire şi, mai presus de toate, la o astfel de literatură.

Jurnalul se deschide astfel (1 ian 2004): “Sunt somnolent, mă simt îngreunat şi obtuz.  Anul care s-a dus îmi stă în cârcă asemeni platoşelor de plumb purtate de ereticii danteşti.  Doar că platoşa mea e interioară, e chiar sistemul meu nervos distrus şi-nnegrit de atâta viaţă chinuită.  Inspiraţia nu poate trece prin plumb, trebuie (ar trebui) ca plumbul să devină cristal ca să pot începe o dată. Mi-ar trebui acum luni de zile de recuperare prin somnoterapie şi lectură ca să ajung, cine ştie când, la nivelul meu cel mai de jos.”

Nu trebuie decât să observaţi în paragraful de mai sus cum scrie cineva care trage concluzia din ultima frază… Cât dispreţ faţă de sine însuşi la un om care e în opinia mea peste vreo 90% dintre cei care încearcă să facă aceeaşi meserie…  E prima dată în viaţa mea când iau un marker (m-am hotărât pe la o treime) şi încep să fac însemnări direct pe carte – nu suportam să maculez cărţi, însă vroiam să reţin şi să revin la anumite paragrafe şi nu mă înduram să mă desprind de citit cât să folosesc alte metode.  În continuare am să trec prin câteva dintre lucrurile care m-au impresionat cel mai mult, ca să vă dau o idee despre splendoarea jurnalului.  Cum spuneam, cuvintele mele sunt total insuficiente şi insipide, aşa că să-l lăsăm să se desfăşoare.

Pag. 277 (în 2007, după apariţia Orbitor 3).

“Cartea mi-a apărut de două zile şi m-a întristat şi mai tare.  Încă o carte.  Un obiect pasiv, multifoliat.  Un foietaj cu brânză şi stafide.  Dacă n-ar fi, nimeni nu i-ar simţi lipsa.  Am încercat să recitesc din ea şi n-am putut.  Mi-e interzisă ca unui analfabet sau ca vorbitorului altei limbi.  Sau ca unuia care nu are ochelarii la el.  Nu-nţeleg ce scrie acolo.  Cu atât mai puţin au să-nţeleagă alţii.”

După doi ani şi jumătate de chinuri şi frământări, disperare şi speranţă întâlnită la Schloss Solitude, unde are, în sfârşit, răgaz să scrie, iată ce gânduri cumplit de amare îl muncesc la apariţia cărţii. Şi asta nu e decât începutul unei perioade în care va fi în bătaia vântului…

Va urma

Advertisements

12 Comments

  1. Radu Vancu said,

    22/06/2011 at 11:10 am

    Recititor compulsiv al lui M.C. cum sunt, am cam ferfeniţit deja jurnalul ăsta nou-nouţ, iar entuziasmul nu mi-a scăzut, ba dimpotrivă. Şi mă bucur tare mult că te-a mesmerizat şi pe tine. 🙂
    Confraţii profesionişti ai lui M.C., însă, cei care nu se entuziasmează aşa ca novicii de noi, cei care ştiu că principiul no. 1 al expertului în ştiinţe literare e “Nil admirari!”, găsesc altitudinea necesară pentru a-l lua de sus pe bietul autor al Orbitorului – uite, de exemplu, aici: http://revistacultura.ro/blog/2011/06/mircea-cartarescu-zen-jurnal-2004-2010/
    Şi mă tem că exerciţii din astea de niladmiraţie vom mai tot citi…

  2. capricornk13 said,

    22/06/2011 at 11:43 am

    radule, nu pot sa ma abtin, cine este cucoana asta, ca n-am niciun chef sa caut date despre cineva care poate fi atat de rauvoitor?! ce porcarie, ce interpretare scarboasa! ce suflet uscat… of, of, of, la ce le-o folosi unora talentul de a scrie? 😦

  3. adi said,

    22/06/2011 at 11:47 am

    Eu cred ca se scrie prea mult despre Mircea Cartarescu, asa ca ma bucur ca macar cartea asta a trecut neobservata. Stiu ca nu o sa iti placa parerea asta, dar am si eu dreptul sa am o opinie si sa o exprim, chiar daca e contrara cu cea decretata de cei care se cred guru in literatura (nu e referire la tine aici, ci la formatorii de opinie din media, care ne tot spun cine sunt marii autori din tara asta, de parca noi nu ne putem da seama si singuri). Nu sunt rau-voitor, dar nu e nici pe departe acel mare autor pe care se chinuie lumea sa il ni-l bage pe gat. Nu e nici un autor prost, nu spun asta, dar e banal. Daca tie iti place, bravo lui ca te-a castigat, dar sa nu creada ca place tuturor, ca suntem destui care citim altceva.
    Si nu imi plac autorii umflati artificial. Toata lumea o da cu Cartarescu in sus si in jos, dar de fapt putini il citesc, si majoritatea ii citesc o carte sau doua, nu ii urmaresc activiatatea. E un exemplu clar de snobism, hai sa am si eu un Cartarescu in bilbioteca. N-o fi cazul la tine, dar e la cei mai multi.

  4. capricornk13 said,

    22/06/2011 at 12:01 pm

    Adi, sigur că ai tot dreptul să nu-ţi placă Mircea Cărtărescu. Cu o condiţie: să-l fi citit. Dacă nu ai citit măcar Nostalgia, Levantul, Orbitor şi un volum de poeme, îmi cer scuze, însă opinia ta nu are cum să fie relevantă. Cel puţin pentru mine.
    Presupun însă că le-ai citit, aşa că voi continua. A-l decreta “banal” pe Cărtărescu este, te rog să mă ierţi, o inepţie. Poţi spune că nu-ţi place, dar a-l declara banal presupune că ai făcut nişte comparaţii – altfel cuvântul nu are sens. Faţă de cine, atunci, sau de ce anume este Cărtărescu banal? Are un limbaj banal? Are personaje banale? Are teme banale? Stilistic vorbind e banal? Nici vorbă de aşa ceva! Atunci pe ce te bazezi? Pe propria experienţă de viaţă? Dacă tu trăieşti atât de intens, încât creaţia lui Cărtărescu îţi pare banală nu pot decât să mă bucur pentru tine, însă mi-e tare greu să cred…
    De cine anume este umflat MC artificial? În niciun caz de noi, cei care-i devorăm cărţile – vezi şi exemplul lui Radu de mai sus şi al altora.
    “Suntem destui care citim altceva” – desigur, şi eu citesc şi altceva. Dă-mi şi mie te rog frumos nişte exemple de “altcevauri” care ţi se par atât de peste MC încât îl fac pe el banal – sunt extrem de curioasă şi promit să încerc dacă n-am făcut-o deja.
    “Banal”!!!! Darwin fereşte!

  5. Radu Vancu said,

    22/06/2011 at 12:12 pm

    Capricorn: Face parte din echipa de cronicari titulari ai revistei anti-elitiste Cultura. 🙂

    Adi: Am şi eu dreptul la o opinie, ca şi tine – şi opinia mea e că n-ai citit nici o pagină din Cărtărescu. Şi nu mă refer numai la cele câteva agramatisme (“rău-voitor” etc.) (care fac ca opinia la care ai dreptul să fie nulă profesional, câtă vreme a agramată), ci la modul ăsta colectivist de a gândi (“ne tot spun cine sunt marii autori din ţara asta, de parcă noi nu ne putem da seama şi singuri”, “să îl ni-l bage pe gât”, “suntem destui care”), care-mi demonstrează cam cum înţelegi tu lucrurile (gregar, tribal, conspiraţionist). Nu poţi fi un cititor (şi, implicit, nici un judecător) al lui M.C., pentru că n-ai calificarea necesară. Citeşte, omule, şi gândeşte cu capul tău, nu mai crede că există conspiraţii la care “voi” trebuie să rezistaţi… Crede-mă pe cuvânt (sau nu, cum vrei): am văzut cu ochii mei ce iubit e Cărtărescu în Suedia şi Germania, ce cabală & conspiraţie crezi că e pe rol acolo?! Omul scrie minunat, asta-i tot.

  6. adi said,

    22/06/2011 at 12:14 pm

    Tocmai de aceea am zis ca nu e un autor prost, ptr. ca stie sa scrie, are un stil frumos. Dar, da, este banal in teme. Cel putin pentru mine. Subiectele abordate sunt unele care au mai fost abordate de nenumarate ori, si oricum nu sunt chestiuni care sa ma atraga chiar daca le aborda el primul. Mie nu imi transmite nimic, in afara unor fraze placute, nu invat nimic din cartile lui si nu imi spune povesti care sa ma captiveze. Nu de tine e umflat artificial, pentru ca in mod evident il placi cu adevarat, ci, asa cum am zis, cunosc foarte multe persoane, inclusiv publice, care au citit maxim 2 carti de el, dar il declara cel mai mare autor, cu toate ca nu stiu sa iti spuna despre ce sunt cartile alea. Prin exemple de altcevauri banuiesc ca te referi la autori romani. Ei, pe unii i-ai incercat sigur, in domeniul SciFi. Sunt oameni care chiar transmit ceva. Daca e sa vorbim strict de mainstream, cu toate ca in general mainstreamul sufera de ce sufera si Cartarescu, si anume banalitatea temelor, iti recomand, desi poate ai citit, Felix Nicolau. Ori Ioana Pirvulescu. Nu intentionez oricum sa pornesc o polemica, voiam doar sa arat ca lucrurile cu MC nu stau chiar asa cum le prezinta toata lumea, si ca cel putin o parte a cititorilor care l-au incercat nu se omoara dupa ce scrie. Poemele lui Cartarescu, daca tot ai adus vorba, sunt mai bune ca proza – au mai multe elemente care le scot in evidenta.

  7. adi said,

    22/06/2011 at 12:18 pm

    Raspunsul de mai sus era ptr. Capricorn. Radu Vancu nu merita raspuns ptr. ca nu stie sa suporte idei contrare, in schimb stie sa jigneasca. Ceea ce il exclude automat din lumea culturala, indiferent cat de corect scrie el. Si venind vorba de agramisme, ma tem ca e cel putin la fel de agramat ca mine, ptr. ca dupa doua puncte nu se scrie cu litera mare. Si cu asta am incheiat ca nu am chef de scandal pe bloguri. Eu voiam sa vorbesc despre literatura.

  8. Radu Vancu said,

    22/06/2011 at 12:21 pm

    Adi: Domnule, eşti înduioşător, zău. 🙂

  9. adi said,

    22/06/2011 at 12:29 pm

    🙂 Dupa interjectia zau se pune semnul exclamarii la sfarsit de propozitie.

  10. capricornk13 said,

    22/06/2011 at 12:33 pm

    Adi, nu este deloc banal în teme. Şi în niciun caz în perspectiva din care le abordează sau simbolurile pe care le propune pentru înţelegerea lor (Bucureştiul din perspectivă onirică, fluturele, chakrele, fractalii, statuile, Desiderio Monsu, limba tikitan, tatuajele, sicriul de cristal, tunelele organice etc.). Însă probabil nu te pot convinge cu asta.
    Nu înveţi nimic din cărţile lui pentru că nu vrei. Numai referinţele pe care le face te pot conduce la citirea a vreo 2-3 sute de alte cărţi, cu indulgenţă.
    Corect cu persoanele publice, însă pe mine acelea nu mă interesează, pe mine mă interesează iubitorii de literatură bună, cei adevăraţi…
    Trecând la exemplele tale -Ioanei Pârvulescu i-am citit 3 cărţi, o povestire şi ceva articole. Îmi place, despre două lucrări am şi scris aici pe blog. Dar cred că şi dacă te duci la Ioana Pârvulescu în persoană şi o întrebi îţi va răspunde că nu este nici pe departe o scriitoare de talia lui Cărtărescu. Felix Nicolau n-am citit, mea culpa.
    Ştiu că nu intenţionezi să porneşti o polemică, însă nu poţi să spui tot felul de prăpăstii fără să te aştepţi la a fi contrazisă.
    În ceea ce-l priveşte pe Radu tu eşti cea care greşeşte. Te rog să-l citeşti şi pe el şi pe Cărtărescu înainte de a spune prostii, Radu este unul dintre cei mai buni poeţi contemporani, cu o cultură şi un limbaj aproape inaccesibile majorităţii. Te descalifici când vorbeşti de agramatisme (şi nu “agramisme”) la adresa lui.
    Dacă vrei să vorbeşti despre literatură, fă-o te rog cu argumente din interiorul literaturii, nu cu “ce zice lumea”, “cum le prezintă lumea”, “poemele sunt mai bune ca proza” – de ce? Care sunt elementele care le scot în evidenţă etc. Apropo de asta, tot nu m-ai lămurit de ce e Cărtă banal, de exemplu. Fiindcă exemplele tale sunt total needificatoare, Ioana Pârvulescu este în primul rând eseistă, abia în al doilea prozatoare, deci nici măcar categoria nu e bună…

  11. adi said,

    22/06/2011 at 12:43 pm

    Ei, las-o asa. agramisme am scris din graba, ca si alte alea, e greseala de tastatura. Ptr. mine Ioana e in primul rand prozatoare, ptr. ca prefer proza ei eseurilor. S.a.m.d. Nu ma deranjeaza sa fiu contrazis (sunt fratele adinei, adi, chiar daca e mailul ei, pt ca mi-l ia calcul automat), dar nu am scris aici pt a convinge sau a ma contrazice, ci doar sa exprim o opinie si atat. Deja am vorbit prea multe despre opinia mea – voi aveti alta, bravo voua. Si despre argumente etc., iar nu cred ca trebuie sa stau sa le prezint, ca nu sunt la tribunal. Am zis ce cred, radu s-a enervat, treaba lui (mai putin faza cu jignirile care a fost dinocolo de ceea ce e normal), tu m-ai contrazis, dreptul tau, si gata. O zi buna! Sa ne intoarcem fiecare la ale lui.

  12. capricornk13 said,

    22/06/2011 at 2:10 pm

    OK, no problem. Radu s-a enervat pentru că atitudinea ta este exact cea pe care o afişează unele dintre grupurile la care făceai şi tu referire, iar noi ne-am cam săturat de oameni care-l critică fără să-l citească – aşa cum tu susţii că te-ai săturat de unii care-l laudă în aceleaşi condiţii. O zi bună şi ţie! 🙂


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: