Croaţia – Rovinj

Unul dintre cele mai frumoase şi pline de farmec orăşele pe care le-am vizitat până acum, pe coasta dalmată, la numai 5 ore de condus de Viena.  Nu sunt plaje cu nisip, însă de astea oricum mă săturasem.  Aici închiriezi barcă şi o iei frumos pe mare , oprindu-te ici şi colo să caşti gura şi să faci plajă pe una dintre numeroasele insule din golf.  Apa avea vreo 27 de grade, era limpede şi colorată cum numai Mediterana poate să fie, iar seara te retrăgeai la oricare dintre splendidele terase de pe malul mării, deschise printre case vechi, colorate splendid, pentru a savura o doradă sau un branzino fără cusur.  Enjoy!

Luna stingându-se uşor spre mare, printre nori deja coloraţi de răsărit, la 5 dimineaţa:

Rovinj

Străduţe pe malul mării:

Spre mare:

De pe barcă:

Marina principală din Rovinj:

Mi se pare o destinaţie genială, absolut surprinzătoare ca peisaj, iar oamenii sunt foarte cool – dacă asta e fiindcă ştiu să facă turism sau fiindcă aşa sunt ei nu mai are importanţă prea mare.  Mie un weekend nu mi-a fost de ajuns şi vreau să mai merg cu prima ocazie.

P.S.:  Să pun şi nişte minusuri, să nu se supere cârcotaşii 🙂  Nu este foarte ieftin.  Cam 100 eur/camera dublă pe noapte dacă mergi numai pe weekend, se poate mult mai ieftin însă dacă închiriezi un apartament pe termen mai lung. Oricum, la 100 eur vorbim de tot confortul într-o vilă ok cu terasă, grădină interminabilă, piscină, bla bla.  Pe de altă parte, am închiriat barca pe 6-8 ore/zi cu mai puţin de 20 eur.  În 4 face toţi banii.  Trebuie să-ţi aduci sau să cumperi (foarte ieftin) o salteluţă dintr-aia izolatoare pentru cort dacă vrei să stai la plajă, fiindcă pe prosopul aşezat pe pietre nu e tocmai confortabil.  Trebuie să ştii să înoţi, fiindcă malul e foarte abrupt, nu ai platformă de nisip.  Şi e preferabil să mergi cu maşina, pentru că majoritatea locurilor convenabile de locuit nu sunt în oraş, ci în satele din jur (plus că nu prea ai unde să zbori, şi Zagreb şi Ljubljana sunt relativ departe).

Advertisements

11 Comments

  1. Table said,

    27/07/2011 at 2:39 pm

    Impresionante poze. Mai facut sa ma gandesc serios sa-mi iau o vacanta in Croatia 😀

  2. capricornk13 said,

    27/07/2011 at 3:02 pm

    Păi ia-ţi, se pare că oriunde în fosta Iugoslavie şi altele cu mare e de 15 ori mai frumos decât la noi. Pentru impresii din Muntenegru poţi vedea aici: http://www.saiubestiunoras.ro la prietena mea Oana, iar despre Albania îţi pot spune cu mâna pe inimă că are o coastă splendidă.

  3. Oana said,

    27/07/2011 at 3:24 pm

    Frumos loc! Mi s-a facut dor de Mediterana… mai ales ca anul asta n-o vad. Salut-o tu si din partea mea.
    In alta ordine de idei, nu ti se pare formidabil cum s-a pastrat influenta venetiana pe intreaga coasta si pina jos, in Creta? Jocul meu preferat prin toate orasele astea e sa vad cit dureaza pina gasim leul sfintului Marcu pe o cladire.

  4. capricornk13 said,

    27/07/2011 at 3:43 pm

    🙂 Nu ştiu dacă mai apuc s-o salut anul ăsta, deja am umblat suficient, iar vacanţa “mare” în care merg e una complet dementă (aşa cum îmi stă mie în caracter din când în când): merg la Burning Man 2011 – http://www.burningman.com/ – în deşert în Nevada…
    Şi iată cum, draga mea, la 4 ani de la expirarea vizei noastre luate în comun, pe care eu n-am folosit-o niciodată, trebuie să-mi mai iau una! 🙂
    Nu m-am gândit niciodată să caut leul lui Marcu, eşti mult mai culturală decât mine, însă categoric au ceva comun cu Veneţia toate 🙂

  5. impricinatul said,

    27/07/2011 at 4:20 pm

    ah… taaare frumos!
    da’ acu’ am o obsesie: e departe de venice?
    in alta ordine de idei, a fost Rovinj o chestie de sorginte venetiana? mi s-a parut ca vad o campanila asemanatoare cu cea din SM…

  6. răvăşita said,

    27/07/2011 at 8:10 pm

    ..amestec aproape perfect ; rasă+peisaj.Sunt TOŢI( croaţi.sîrbi,muntenegrini) oameni foarte mişto :))..am fost la Belgrad de vreo 5/6 ori şi de fiecare dată nu reuşeam să mă întorc în hotel înainte de 4 dimineaţa..fericit ă cui:))

  7. Oana said,

    28/07/2011 at 8:57 am

    Nu sunt mai “culturala” nici pe departe, sunt doar foaaaarte indragostita de Venetia. Cit despre Burning Man, ce sa zic – o experienta formidabila, din cite am auzit si citit. Enjoy!

  8. capricornk13 said,

    28/07/2011 at 11:07 am

    @impricinatul: nu, nu e foarte departe de Veneţia – uite că şi tu ai aceeaşi obsesie ca Oana, cultivaţilor! cred că toate orăşelele de la Adriatica au ceva din minunea aia de loc; de-asta-mi place mie că locuiesc la Viena, ştii, şi Veneţia e tot la 5 ore de condus 🙂
    @răvăşita: da, sunt foarte cool la distracţie – dealtfel am fost cu un sârb şi încă 2 românce – însă mie ca rasă mi se par cam răi… în fine, prejudecăţi! iar Belgradul e o nebunie pentru ieşit la distracţie, fireşte că te întorci… cui 🙂
    @oana: mulţumesc! mie mi-e cam frică… norocul meu este că merg cu nişte oameni care fac treaba asta pentru al treilea an consecutiv, locuiesc în US, deci se vor ocupa de toată logistica; oricum, este un mare show şi m-am gândit că… once in a lifetime… e păcat să-l pierd!

  9. Beatrice said,

    01/08/2011 at 6:19 pm

    Si R P Gheo isi petrece concediul in Croatia, vezi pozele pe blogul lui

  10. Andra Rotaru said,

    01/08/2011 at 11:33 pm

    of, da. Croatia…si Rovinj-ul ei cu tot:) am luat-o si pe uscat si pe apa si pe sub apa cu snorkel-ul si cu canoe si fara. e tara in care dupa nici o zi am zis ca m-as muta fara sa stau pe ganduri:( mi-e dorrrr rau de ea

  11. capricornk13 said,

    02/08/2011 at 9:57 am

    @beatrice: merci mult, ma duc sa ma uit! ce mai faceti dvs., doamna? 🙂
    @andra: bine ai venit! 🙂 e un loc minunat, sigur mai merg acolo; oricum, noi am avut o vara infecta la Viena, adica iulie asa a fost…
    15 grade, geee; iti dai seama ce bucurie sa merg la Rovinj, ba chiar si la Vama Veche…


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: