Totuşi, uman

Viaţa lui Kostas Venetis

Octavian Soviany.  Cartea Romanească, 2011

Roman primit direct de la autor, în vizită acum aproape o lună pe la Viena, după cum am mai scris.  De aceea este într-un fel ciudat să scriu despre el, practic am citit mai mult de jumătate în timp ce Octavian era aici şi ne conversam despre diverse.  Am lăsat să treacă o vreme, ca să mă gândesc şi să încerc să trec la starea de “rece”.

Citisem cronici, un interviu cu Octavian, postat la el pe site, luat de un critic ce-i e prieten, dar care a avut un şoc şi o totală rezistenţă la roman.  Sincer, eu nu înţeleg de ce – acuzaţiile de “pornografie” şi erou negativ absolut fără justificare nu şi-au găsit niciun fel de rezonanţă în receptarea mea.  Kostas Venetis e un tip complicat şi abject în multe momente, însă trăieşte pe bune şi nu e deloc uşor de uitat.  Dacă ne apucăm de ipocrizii şi uităm că i-am citit şi pe Sade, şi pe Henry Miller, Houellebecq sau Ryu Murakami, atunci putem face pe mimozele şi strâmba din nas la Kostas, altfel nu prea…

Cred că cel mai interesant este, vorba Mirunei, să găseşti miza acestui roman.  Pe lângă o frescă social-istorică fermecătoare a Europei de secol XVIII, cu un limbaj foarte bine adecvat, cu treceri prin evenimente fierbinţi ale căror descrieri care te fac să le retrăieşti cu toată forţa, Kostas reprezintă de fapt lupta cu viaţa a unui individ foarte pregnant, care este în acelaşi timp stăpânul şi sclavul trupului său, şi, dincolo de asta, o victimă perpetuă a instinctelor sale, dar şi un aventurier care-şi caută limitele, un demon al exceselor, tarat de ascendenţă şi total dezinteresat de descendenţă.

De ce îl urmărim pe failibilul, chinuitul şi sordidul Kostas Venetis în aventurile lui înspăimântătoare, tandre, stângace, idioate, oribile, superflue sau revelatoare?  De ce ne afundăm într-o psihologie mocirloasă şi ne pierdem în labirintul opac şi de multe ori alienant al vieţii lui?  Nu am un răspuns tranşant, însă cred că o facem, pe de o parte, din obsesie şi curiozitate, pentru că locurile, întâmplările şi personajele pe care le descrie Octavian Soviany te fac, în opinia mea, să te lipeşti de pagini.  Pe de altă parte cred că-ţi dai seama la un moment dat că există ceva dincolo de aparenta abilitate a autorului de a spune o poveste despre nemernicia infinită a unui personaj, nu mai crezi c-a vrut să prezinte un “demon” şi atât. 

Dealtfel Kostas Venetis spune în spovedania dictată partenerului său final de viaţă şi pat că aproape toată viaţa nu ştiuse de măreţia puterii divine, nu înţelesese e o unealtă a lui Dumnezeu.  Fiindcă Dumnezeirea vrea să se exprime şi aşa… De unde eu am tras concluzia că trebuie să căutăm în roman, dincolo de geniul răului dus până la absurditate uneori prezent în comportamentul personajului principal,  umanitatea ultimă din acest personaj.  Să facem un efort de sensibilitate, dar mai ales de compasiune (e limpede că autorul chiar crede în prezenţa divinităţii despre care vorbeam, deci compasiunea trebuie să fie arma principală) şi să ne desprindem de dezgustul provocat de răul din Kostas pentru a ne lăsa pătrunşi de sentimentul existenţei unei manifestări divine dincolo de înţelegerea noastră.

Dincolo de aceste considerente de ordin moral, Kostas “se ţine” foarte bine din punct de vedere literar.  Mi-a făcut plăcere s-o citesc şi am făcut-o cu uşurinţă, în ciuda încrâncenării cu care m-am ales în carne la câteva dintre scenele mai dure.  Unora li se va părea poate inutilă cantitatea de cruzime şi multitudinea de detalii sordide, însă mie mi se pare că altfel nu-i ieşea nici personajul, nici demonstraţia – cred că a intenţionat să zugrăvească lucrurile aşa, pentru a fi extrem de greu să fugi din lumea lui Kostas Venetis.  Singurul lucru pe care l-aş putea reproşa ar fi lipsa de relief şi, prin urmare, de credibilitate, a unor personaje (extrem de puţine, majoritatea sunt pregnante şi memorabile).

Advertisements

6 Comments

  1. impricinatul said,

    08/08/2011 at 8:21 am

    io mi-am cumparat saptamana nebunilor de tov eugen barbu. o sa-l iau si pe kostas, atunci, ca e pe aceeasi filiere, pare-se…

  2. capricornk13 said,

    08/08/2011 at 8:55 am

    impricinatule, exact, cam pe-acolo e; mie saptamana nebunilor mi-a placut foarte mult, cel mai mult dintre toate cartile lui Barbu (in fine acuzat de plagiat pentru ea, bla, bla, nu stiu cat e de adevarat, dar cartea e foarte buna); o sa-ti placa si kostas, are parti foarte puternice;
    in alta ordine de idei, pe matale unde as mai putea sa te citesc? ceva nou? 🙂

  3. capricornk13 said,

    08/08/2011 at 9:12 am

    a, si daca tot esti in dachstein, ce faceti, treceti prin Viena pe drumul inapoi? 🙂 bem o cafea? 🙂

  4. 08/08/2011 at 9:31 am

    […] capricornk13, gasim o recenzie ‘subiectiva’ asupra ultimului roman al lui Octavian Soviany, Viata […]

    • impricinatul said,

      11/08/2011 at 7:34 pm

      fusei in dachstein si ma intorsei…
      pe la venetia, ach, ach…

  5. capricornk13 said,

    12/08/2011 at 10:44 am

    Aaaaa, ok 🙂
    Foarte frumos la Venezia!


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: