…and I Survived Burning Man 2011!

Doamnelor şi domnilor, am revenit cu bine de pe plaiuri americane.  Bateria de la aparatul foto e la incărcat, prietenii cu care am fost în camp înca n-au făcut share la fotografiile lor, mult mai bune decât ale mele, aşa că mai am puţin de aşteptat până să pot pregăti ceva demn de expus aici.  Vor fi mai multe episoade ale poveştii californiano-nevadeze, vă prezint astăzi prima parte.

Vineri seara, pe 26 august, am hotărât să nu dorm până plec spre aeroport, cu metroul de 4:37 a.m. (zborul spre Frankfurt decola la 6:20), în speranţa că voi reuşi să prind măcar câteva ore de somn între Frankfurt şi San Francisco.  Mă gândeam cu groază la cele 11 ore de zbor la care se vor adăuga cele 2 de stat la coadă la immigrations în care nu voi putea să fumez!  N-am izbutit să mă ţin de cuvânt şi am adormit pe la 12, din fericire după ce pregătisem bagajul – în mod foarte eficient aş zice, o valiză de numai 16kg şi un rucsac relativ mic şi uşor pe post de bagaj de mână.  N-am auzit ceasul deşteptător, aşa că m-am trezit la 3:40 în loc de 2:30, cum îmi propusesem, ca să am timp de spălat pe cap.  Am gâfâit niţel ca să termin pregătirile, dar am reuşit să cobor pe peron exact în momentul în care venea metroul.  Evident, zborul spre Frankfurt a întârziat cam jumătate de oră, însă aeroportul e mult mai prietenos decât credeam, în ciuda dimensiunilor apreciabile, aşa că în ora şi jumătate rămasă până la decolarea spre Frisco am avut destul timp să ies să fumez cele două ţigări disperate la care tânjeam.  M-am îmbarcat în Airbus 380 şi zborul a fost până la urmă foarte ok, cu excepţia faptului că n-am reuşit să dorm decât vreo 20 de minute legate şi am cam murit de foame, fiindcă cele două mese pe care le-am primit au fost la un interval de 8 ore.  Coada la control la intrarea în US a durat numai o oră şi am ieşit, în sfârşit, pe esplanada aeroportului din SF pe la ora locală 13.

Evident pentru oricine se interesa, eu n-am făcut-o, am constatat că telefonul meu Nokia nu funcţionează în US, nefiind tri-band, aşa că a trebuit să-mi închiriez un telefon din aeroport ca să pot lua legătura cu amicii care urmau să aterizeze de la New York în jumătate de oră.  Au reuşit să plece cu 1 oră şi jumătate înaonte ca JFK să se închidă din cauza uraganului Irene!  Cum cartela pe care o cumpărasem n-a vrut să funcţioneze, am pierdut o grămadă de timp cu funcţionara de la biroul de închirieri până am reuşit s-o activez.  I-am trimis un mesaj amicului cu care urma să mă întâlnesc, însă m-a găsit ca un băiat deştept singur, fiindcă mesajul n-a ajuns, dintr-un motiv care-mi scapă, de sunat am reuşit să sun chiar în România, iar sms-urile către numerele austriece funcţionau.

Am luat BART-ul, trenul care deserveşte toată larger San Francisco Area până în oraş, chiar în locul unde întoarce celebrul tramvai din SF,  şi am mers vreo trei blocks până la apartamentul lui Michael, unde urma să “crash in” până la plecarea spre Nevada luni seara.  Un loc absolut ameţitor, pe Folsom St., în care am cam intrat prin efracţie, recuperând cheile din garaj.  Am ieşit să mâncăm ceva la o terasă, la rugămintea mea, ca să pot fuma – nimeni pare să nu fumeze în SF, dealtfel puţini fumează în US, spălarea pe creier funcţionând, după cum bine se ştie, excelent în această ţară a tuturor posibilităţilor.  A trebuit să suport reproşurile şi prosteala celuilalt amic român şi a celui francez cu care ne-am văzut acolo pe tema fumatului până m-am săturat şi le-am explicat că nu au niciun drept să comenteze alegerile mele despre cum doresc să-mi duc viaţa :).

Din nefericire visurile mele de a vedea ceva din SF s-au spulberat, fiindcă grupul a decis că trebuie să ne îndreptăm spre REI, magazinul sportiv, Intersport-ul lor, pentru prima tranşă de cumpărături pentru BM.  Evident, era într-un mall la marginea oraşului fără niciun fel de atracţie “turistică”.  După ce am devenit mândra posesoare a unui Camelbak (rucsacel cu rezervor de apă), absolut necesar pentru supravieţuit în deşert, o bluză fleece pentru frigul de noapte, mat pentru sacul de dormit şi semnalizatoare pentru biciclete, m-am prăbuşit pe o saltea din living-ul lui Michael la ora 8 seara, ceva firesc după 3 ore de somn în ultimele 40.  Trezit la 5:30 a.m., ceea ce s-a dovedit genial contra jet lag-ului şi pierdut vreo 3 ore fumând pe afară.  Din fericire s-a trezit şi Tudor pe la 8, şi am mers la un breakfast place pentru nişte omlete excelente, felii de roşii şi cafea.  A urmat a doua rundă de cumpărături în cinci, cu celălalt prieten român, cel francez şi Caroline, americanca extrem de intelectuală şi simpatică, de numai 23 de ani, care s-a dovedit a fi cea mai apropiată persoană din grup în întreaga excursie.  Asta fiindcă şi-a făcut şcoala în Europa, prieteni! 🙂 Walgreens unde am cumpărat diverse, de la loţiune de protecţie solară până la baterii.

După ce am depozitat proviziile la Michael şi am mâncat, am plecat în 4, împreună cu Michael, să luăm RV-ul (o rulotă de 12 persoane care urma să ne transporte şi să ne găzduiască pe toţi) din Oakland, un drum de aproximativ o oră pe autostrăzile americane, neinteresant cu excepţia traversării golfului pe podul Oakland, de unde am putut să vedem un pic din Golden Gate, prin ceaţa omniprezentă în SF.  RV-ul arăta simpatic, exact ca-n filmele din anii 70, însă avea tot ce-i trebuia, aşa că l-am luat, am transferat cei 4500 de dolari aferenţi filipinezului care-l închiria şi am revenit în SF, complet epuizaţi din cauza căldurii.  Diferenţele de temperatură în SF sunt aproape la fel de rele ca-n deşert.  În miezul zilei era extrem de cald, iar seara un frig şi un vânt îngrozitoare, cred că nu erau mai mult de 12 grade.  Am pus mâna la treabă toţi 7, ne mai strânseserăm, şi am căptuşit podeaua rulotei complet cu cartoane şi duck-tape, pentru a o proteja de praful de pe playa, inamicul numărul 1 în deşert.  Am acoperit toate suprafeţele canapelelor şi salteaua patului din spate cu tarps.

Înainte de asta am apucat, totuşi, să fac primul (şi ultimul!!!) duş la Michael acasă şi să mă spăl pe cap.  Avea să-mi fie tare dor de senzaţia asta de păr curat!  Ziua s-a încheiat la zero-zero, o pizzerie napolitană denumită astfel după brandul de făină folosit la Napoli pentru aluat – vă aduceţi aminte de căutarea celebrei 3 nule de gospodine înainte de 89? 🙂 Mâncarea a fost excelentă, iar îngheţata de la sfârşit o delicatesă rară, pe care n-o vom găsi cu siguranţă în deşert!  Astfel s-a terminat o altă zi în care n-am avut nicio clipă să văd şi eu ceva din SF, cu excepţia peisajului văzut de pe podul Oakland.

Din păcate pozele nu sunt deloc grozave, fiindcă le-am făcut din maşină, iar lumina nu era nici ea ce trebuia.  Le pun oricum, fiindcă sunt practic singurele din SF pe care le am, iar restul grupului nu era deloc interesat de oraş.

A 3-a zi de US, cea în care urma să plecăm spre BM la căderea nopţii, a fost din păcate petrecută tot cu pregătiri, cumpărături, preluat trailerul pentru biciclete şi bagaje ce urma să fie tractat de rulotă, încărcat şi protejat, transferat bagajele din valizele fancy în duffel bags, care puteau să suporte acel “playa dust” despre care veteranii BM ne tot avertizau.  Sunt furtuni de praf pe playa, aşa că toată lumea a fost echipată cu ochelari de deşsert şi măşti pentru praf.  Esenţial de pus în bagaj sunt şi head lamps, cu care să poţi vedea şi fi văzut noaptea, în special pe bicicletă şi la toaletele portabile, the “portapotties”.

Înainte de plecarea către aventură s-a strâns întregul grup de 11 care urma să călătorească în rulotă şi am purces către un excelent restaurant mexican, unde a fost consumat un număr apreciabil de cocktail-uri şi de beri, pentru un adio cum se cuvine civilizaţiei.  Urma să supravieţuim o săptămână în deşert cu mâncare din conserve şi paste gătite în rulotă, gheaţă limitată de capacitatea lăzilor frigorifice şi a micului frigider şi congelator al RV-ului, aşa că ne-am răsfăţat cât am putut.

După ce am încărcat şi ultimele lucruri în RV, ne-am aşezat cum am izbutit pe canapele şi paturi şi primul şofer, Michael, a pornit către Nevada în jur de 1:00 a.m. duminică spre luni, 29 august.  Am reuşit să dorm până pe la 4 a.m., când ne-am oprit la un Safe Way în Reno pentru a cumpăra rezervele de apă şi alimente pentru tabără.  Nu s-a dovedit o sarcină uşoară, fiindcă fiecare avea propria părere despre cantităţile necesare, aşa c-au avut loc negocieri furtunoase, tranşate până la urmă de Michael, care era veteran BM – mergea cam a 10-a oară.  Până la urmă am calculat numărul de mese (inclusiv calorii!) pe care urma să le luăm.  A ieşit destul de bine, cum se va vedea mai târziu, deşi am fost dezamăgiţi că mai trebuia să oprim o dată pentru beri – americanii nu vând alcool înainte de 6 dimineaţa!

Următoarea oprire a fost pe zi, la 9:30 a.m., după încă nişte somn pe furate, la o benzinărie in the middle of nowhere, pe teritoriul unei rezervaţii indiene, lângă un parc de rulote exact ca-n filme.  Înconjurată de munţi într-un peisaj majestuos, şoseaua de numai două benzi (părăsisem autostrada de vreo 60km) părea oarecum pierdută.  Am alimentat RV-ul cu propan pentru generator şi am continuat încă 70 de mile până la intrarea către playa.  Deşertul se desfăşura în faţa noastră destul de ameninţător, în mijlocul unei furtuni de nisip.  În sfârşit, la Burning Man gate, la ora 11:00 a.m. marţi, 30 august!

To be continued…

Advertisements

6 Comments

  1. jane said,

    09/09/2011 at 5:20 pm

    o, cate amanunte…! grozav, de abia astept continuarea despre ce s-a intamplat acolo, la fel de detaliat pliz! m-am uitat eu pe camera lor web de la locul actiunii dar nu m-am lamurit (ziceai ceva de praf?), asa ca repede-repede cat inca ai accent american, povesteste-ne 🙂

  2. capricornk13 said,

    09/09/2011 at 6:42 pm

    aaa, cu accentul american e chiar o poveste mişto, despre care o să scriu! 🙂
    o să vă pun şi nişte link-uri la imagini din satelit etc.

  3. Radu Vancu said,

    09/09/2011 at 6:55 pm

    Capri, ai vână de prozatoare, scrii în priză directă, ca să zic aşa 🙂

  4. capricornk13 said,

    09/09/2011 at 8:36 pm

    radule, nu face mişto de un omuleţ normal, te rog! 🙂

  5. impricinatul said,

    10/09/2011 at 4:42 pm

    eccelent!
    mi-am pus Tangerine Dream, Phaedra, si am purces…

  6. capricornk13 said,

    11/09/2011 at 1:56 pm

    mi-e teamă c-o să fie cam plicticoasă povestea, pe mine nu m-a motivat foarte tare, ce să zic…


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: