Alegerea

Însemnare scrisă pe blogul vechi pe 21 martie 2008

Ca o fina ironie, azi, cand primavara vine de-adevaratelea si-ncepe partea mea preferata din an, cu zilele din ce in ce mai lungi si nopti de bantuiala caldutza pe-afara, eu ma indrept spre iarna ce urmeaza unei vrajbe. 

Atunci cand esti cel care pierde intr-o poveste de dragoste (cel putin aparent), cand esti tu cel parasit, se intampla tot felul de lucruri dezgustatoare in sufletul tau, despre care am scris aici. 

Pentru ca e un subiect care ma obsedeaza, descoperirea mecanismului psihologico-volitional care sa te spele pe tine insuti de toate reziduurile putrefacte si scarboase ale resentimentelor pentru a redeveni liber si a-ti regasi puterea de a darui (inclusiv celui care te-a parasit), adica pentru a fi om in adevaratul sens al cuvantului, ma gandesc la el (subiectul…) continuu si astfel fac tot felul de relatii, increngaturi, paralele… 

Azi, trecand din nou in revista natura “rautatilor” ce se nasc in tine cand pierzi iubirea care te tinea pe linia de plutire si amintindu-mi de furie, apatie, vanitate…am realizat ca toate acestea sunt printre pacatele capitale ale religiei crestine. Nu pentru c-as fi religioasa, ci pentru c-am vazut Se7en, un film exceptional, fara de care n-as fi stiut nicicum sa enumar cele 7 deadly sins. Nu pentru ca m-as fi gandit ca mecanismul de “exorcizare” ar fi in mod necesar de natura religioasa. Sunt convinsa ca pentru adevaratii credinciosi crestini (probabil cateva sute dupa parerea mea) in general nici nu se pune problema “comiterii” acestor pacate capitale, iar daca, in mod exceptional, le comit, au la indemana solutia pacificatoare de suflet din interiorul credintei lor: cainta sincera si desavarsita urmata de spovedanie si, astfel, iertare divina. Din nefericire nu fac parte dintre ei, deci solutia mea ar trebui cautata, dupa cum spuneam mai sus, intr-un mecanism de natura psihologica.  

Sa stiti ca, citind putin despre ele, am constatat ca, in situatia data, te “ataca” toti demonii responsabili de pacate! Conform teologului iezuit vanator de vrajitoare Peter Binsfeld, acestia ar fi: Asmodeus (Asmodei) – pofta trupeasca, Belzebuth-lacomia, Mammon – avaritia, Belphegor -lene, apatie, tristete, Satana – mania, Leviathan – invidia, Lucifer – mandria.  

Le-am luat pe rand, intrebandu-ma in fiecare caz daca te faci sau nu vinovat de pacatul respectiv atunci cand esti parasit. “Pofta trupeasca” – din nefericire nu avem o traducere fericita nici a latinului Luxuria, nici macar, ca neologism eventual, a englezescului “lust” – sau dorinta sexuala. Hmmmm…da, sau nu? Evident, in momentul in care esti amenintat ca ti se ia un bun pe care-l credeai al tau, valoarea ii creste exponential! Indiferent de calitatea precedenta a relatiilor sexuale cu partenerul/partenera ta, atunci cand esti pe cale sa le pierzi, dorinta creste! Nu cred ca poate nega nimeni acest sentiment… Intrebarea este daca, fiind partenerul tau, cazi in pacat sau nu, se poate argumenta ca, in acest caz, dorinta este “legitima”. Insa cat de moral este sa doresti un lucru atat de intim, de covarsitor important de la un om care nu te mai vrea? De la un om care, daca ar face-o, ar face-o din mila sau obligatie, dar ar suferi poate enorm in sine insusi, pentru ca n-ar mai fi cinstit cu el? Si nu este vorba numai de latura morala, ma intreb si cat de rational este sa doresti pe cineva in astfel de conditii. Ce obtii?  

Evident, dorinta mai poate aparea fata de altcineva: din frustrare fizica, din dorinta de razbunare, din singuratate sau…pur si simplu natural. Iar atunci este evidenta vinovatia, ai cazut in pacat! Unu din sapte in favoarea partii intunecate… Virtutea contrara poftei trupesti este castitatea… Ne putem salva astfel, ne putem abtine, putem s-o “practicam” pe aceasta minunata virtute? Poate fizic da, insa mi-e imposibil sa cred ca gandul lipseste cu desavarsire… 

Al doilea pacat capital: lacomia (lat. gula), iar fara o traducere perfect potrivita, pentru ca se refera la consumul alimentar excesiv cantitativ sau calitativ (englezescul gluttony, derivat direct din latinul gluttire, care inseamna a inghiti, este mult mai bun). Aici cred ca toate doamnele si domnisoarele care au pus mana vreodata pe o carte chick lit vor trebui sa-si aduca aminte ce pline de invataminte sunt aceste carti: ne povestesc cum ca, atunci cand sunt parasite, semenele noastre nu rezista tentatiei de a consuma enorme cantitati de ciocolata. Iar domnii nu vor nega macar tentatia unei zdravene intoxicatii etilice in aceasta situatie, activitate denumita popular “bere cu prietenii din cauza curvei nenorocite”… Fie ca este mancare, alcool, tigari sau droguri, cu totii ne cautam un refugiu din aceasta noua versiune a realitatii, in care minunatia care ne priveste inapoi din oglinda s-a dovedit incapabila de a pastra iubirea celuilalt. Guilty again, doua din sapte… 

Al treilea: lacomia in sens de avaritie (lat. avaritia, engl. greed). Este tot un pacat legat de exces, dar vazut din perspectiva acumularii, bogatie – fara sa-ti pese de ceilalti – virtutea contrara fiind…aaa datul de pomana cred (charity). In mod cert si Mammon isi iteste coada la despartiri: iti amintesti imediat cate sacrificii ai facut tu, pretinzi sa ti se dea x y sau z din lucrurile obtinute impreuna, ti se pare ca celalalt ramane intotdeauna in avantaj… Chiar daca esti de o bunatate rara, si nu doresti de la celalalt ceva material, gandul ca a profitat cumva de tine apare intotdeauna…Trei din sapte!

Lenea/apatia (lat. acedia/tristitia, engl. sloth). Aici pare mai greu de determinat, insa daca luam in considerare definitia initiala, care era pacatul “tristetii”, tristete inteleasa ca insatisfactie, nemultumire – si era un pacat pentru ca un crestin trebuia sa fie tot timpul multumit de existenta sa datorata lui Dumnezeu si sa-l iubeasca pe acesta din tot sufletul – atunci devine evidenta comiterea pacatului in suta la suta dintre cazuri! Suferinta si tristetea, regretul sunt cel mai obisnuit apanaj al despartirii, chiar daca ele apartin uneori numai uneia dintre parti. Pana si acceptiunea moderna a notiunii de lene poate fi aplicata, insa nuantat – sunt multi cei care, datorita suferintelor cauzate de despartire, sunt incapabili sa-si continue munca, sa se bucure de viata, sa faca orice: apatici, abulici, dezinteresati. Patru din sapte… 

In ce priveste mania (lat. ira, engl. wrath), cred ca nu mai este nevoie de nici un argument! Sa ne amintim de crimele pasionale sau de izbucnirile de violenta din tribunale…

Invidia (lat. invidia, engl. envy) se manifesta si ea plenar! Cu toata “civilizatia” si bunatatea multor oameni pe care i-am cunoscut, n-am intalnit absolut nici unul care sa-i doreasca sincer fericirea tertului care l-a inlocuit in inima fostului sau partener! Da, poti ajunge, cu eforturi si dupa un timp, sa-i doresti fericirea celui care te-a parasit: daca ai intr-adevar resurse mari de suflet… si, sa fim cinstiti, daca celalalt are la randul sau o atitudine similara! Daca te raneste in continuare sau te ignora dispretuitor… mi-e teama ca reintri in cercul sentimentelor distructive! Insa pe tert, pe cel sau cea care e noul izvor de fericire al omului pe care-l iubesti…in ciuda tuturor predicilor crestine, in ciuda ratiunii, in ciuda logicii, mie mi se pare aproape inuman sa NU-l invidiezi! Cum sa te bucuri de binele altuia (virtutea contrara), cand binele lui reprezinta exact motivul nefericirii tale?!!! Sase din sapte!

Ultimul: mandria (lat. superbia, engl. pride)…iar nu este nevoie de demonstratii! Cred ca aceasta iubire excesiva de sine se arata in formele ei cele mai respingatoare in situatia data: celalalt este de fiecare data vazut ca un monstru de orbire si iresponsabilitate pentru ca nu realizeaza ce om extraordinar lasa in urma! Ce splendoare a naturii, ce unicat, ce frumusete, ce inteligenta… Niciodata nu va mai avea, biet prost, sansa formidabila de a da de cineva macar comparabil MIE!!! Chiar daca ne realizam greselile si defectele, precum si influenta acestora asupra distrugerii relatiei pe care o aveam, nu cred ca exista nimeni care sa nu creada din toata fiinta lui ca poate compensa toate acestea prin suma calitatilor sale irepetabile! Lucifer cred ca era cel mai inteligent dintre demoni…mi se pare aproape imposibil sa te aperi prin metode rationale sau psihologice de acest sentiment. Umilinta, virtutea contrara…suna bine, insa majoritatea suntem total neconvingatori atunci cand o afisam… 

Nu stiu daca am fost destul de elocventa cu demonstratia comiterii tuturor celor sapte pacate capitale la timp de esec in dragoste, dar trebuie sa va recunoasteti macar in cateva dintre ele si pe voi insiva… Revenind la punctul de pornire, mi-e teama ca tot nu stiu absolut deloc ce te poate apara de aceste caderi, de aceste manifestari irationale si dezgustatoare, de aceasta viermuiala…mi-e teama ca de trairea sentimentelor asociate celor sapte pacate nu te poate apara nimic. Decat daca esti sfant sau atins de o gratie necunoscuta mie. 

Singura salvare pe care o intrezaresc undeva este in actiune, nu in sentimente…In ce hotarasti sa faci: sa te lasi purtat spre nebunie, suferinta crunta si ridicol de demonii ce ti-au castigat deja sufletul, sau sa te aperi impotriva lor macar exterior, reconstruindu-ti libertatea si demnitatea incet, prin alegerile pe care le faci. E un drum foarte dificil, fiindca, asa cum am incercat sa arat, virtutile contrare acestor pacate capitale suna bine intr-o carte crestina, suna minunat atunci cand caracterizezi vreun sfant (desi nici acestia nu le detin pe toate, sunt cunoscuti pentru cate una sau alta in mod special!), insa nu ne apartin noua, muritorilor de rand, in mod natural. 

Dar indraznesc sa sper ca putem alege sa nu dam frau liber uratului din noi: si nu prin ipocrizie, nu prin jucarea unui rol in fata tuturor celorlalti in timp ce in suflet ne fierb toate otravurile, ci prin lupta cinstita cu aceste otravuri, prin descompunerea lor. Odata ce am ales lupta, va trebui sa fim suficient de buni, de puternici si de inteligenti, incat sa sa gasim antidotul pentru fiecare dintre ele. Iar aceste antidoturi nu pot fi decat ale noastre, irepetabile, compusii sunt numai din noi insine si valabili doar pentru noi insine.  

Aceasta alegere mi se pare posibila uman. Nu pot garanta eficacitatea metodei, rezultatul ei final, mi-e greu sa inteleg mai departe…dar mi se pare un inceput bun.

Edit astăzi: am pus articolul din nou pentru că am vrut să i-l arăt Cosminei, care-mi lăsase un comentariu la care însemnarea asta se nimereşte foarte bine, iar weblog-ul m-a făcut să trec prin furcile caudine ca să reuşesc să-l găsesc (am şi uitat cum am făcut!). Şi fiindcă mi-a fost atât de greu să-l recuperez, m-am gândit şi c-ar fi păcat să-l pierd, cu tot patetismul lui.  Cine ştie dacă data viitoare mai nimeresc hăţişurile de pe weblog?

Advertisements

19 Comments

  1. foreverhuman said,

    30/09/2011 at 11:50 am

    bună,Capri.ai o exceptională calitate a scriiturii.postarea asta este inteligentă,lucidă şi sinceră până la refuz,până la a se constitui în etalonul acestor caracteristici.şi da,cred că ai dreptate când spui că nimic nu te poate apăra de trăirea acestor sentimente asociate cu cele 7 păcate.şi asta pentru că suntem egoişti,pentru că am pierdut ceva din noi,ceva de mare,de foarte mare preţ,şi pentru că nu acceptăm,nu putem să acceptăm,acestă pierdere.e şi greu,e mai mult o sfâşiere decât o pierdere.o sfâşiere a tot ceea ce suntem.ce poate fi mai dureros,ce poate fi mai inacceptabil-lato sensu-decât asta?intrebarea e retorică.

    poti să ieşi din situaţie dacă:

    ţi-ai iubit îndestul partenerul incât să nu uiţi ce a fost frumos şi bun intre voi şi să nu distrugi în tine toate astea;

    dacă nu uiţi pentru ce l-ai iubit,nu uiţi ce calitate umană are,şi dacă poţi realizezi că,dacă i-ai validat-o cât timp era al tau,n-ai temei să i-o negi dupa ce nu mai e.iar dacă-l respecţi,apoi fa-o pâna la capăt şi nu-l nega/urî etc;

    dacă nu uiţi că el e un om liber,şi că are dreptul să plece,indiferent de motiv;

    dacă nu uiţi-că bine ai zis-să ţi fie scârba de haosul,marasmul,decăderea,poate chiar larvarul în care te aruncă sentimentele/starile negative generate de pierdere;

    dacă realizezi că e destul şi prea destul că l-ai pierdut pe el,parte din tine,şi că nu-i cazul şă pierzi şi ce-aţi dobândit din iubirea voastră,care tot parte din tine e,dobânda aia,şi poate că-i printre cele mai bune părţi ale tale;

    dacă vrei să te mai numeşti OM,luptă-te-iar bine ai zis-şi descompune otrăvurile.

    minunat post,iţi mulţumesc pentru el.

  2. Cosmina said,

    30/09/2011 at 12:31 pm

    Multumesc! 🙂
    Adevarul e ca am reusit, cu ceva greutati, sa dau de el prin google chiar ieri, dupa care iar l-am pierdut.
    Asa ca l-am citit de ieri…dupa care l-am mai citit o data, dupa care am revenit asupra unor pasaje care ma interesau (care s-au potrivit in context ‘eu’) si intr-un final am zis sa pun coment, dar n-am mai apucat, mi-ai luat-o inainte.
    Ti-am zis, intrebarea ta de saptamana trecuta (daca ma iubesc pe mine asa incat sa…) m-a “sacait” obsesiv pana acum. Iti dai seama ca nu puteam, la postarea asta care se nimereste la fix, sa zic ceva asa, pe nerumegate. 🙂

  3. capricornk13 said,

    30/09/2011 at 8:56 pm

    @foreverhuman: of… sunt atât de copleşită de complimentele tale, încât mi-e ruşine să-ţi răspund, mi se pare c-aş face o mitocănie re-avizându-mă pe mine însămi; o să încerc să trec peste senzaţia de jenă absolută numai pentru că spui nişte lucruri foarte importante; nu înainte de a-ţi mulţumi frumos pentru părere, mai mult ca sigur e o onoare pe care nu o merit 🙂
    -sigur că asta e esenţa! dacă l-ai iubit pe omul respectiv trebuie să ştii că el e acelaşi! şi că merită mai multă iubire decât mai eşti tu în stare să acorzi fiindcă te-a rănit; esenţial e “fiindcă te-a rănit” şi faptul că TU nu mai eşti în stare de ceva din cauza asta
    -ai bunul simţ să-ţi aduci aminte de câte ori ai simţit TU nevoia să ieşi dintr-o relaţie pe care nu o mai puteai duce

    eu trebuie să îţi mulţumesc pentru ce ai scris, iubesc însemnarea asta şi n-a observat-o mai nimeni atunci când am pus-o; am crezut că greşesc eu şi că nu e nimic de capul ei… 🙂

    @cosmina: mă bucur mult că şi tu crezi că se potriveşte bine, asta era important! 🙂

    • foreverhuman said,

      03/10/2011 at 9:35 am

      @ capri-ba da,ceea ce am scris e,după mine,,,fix,, ceea ce meriţi.desigur,in sistemul meu de valori şi în fiinţa mea.că de aia exist,ca să pot sa am şi io păreri,hihihihi.normal că subiective,da ale mele şi cred în ele.e ,,dreptu meu de cetatean,, să fiu încântat,dacă lucrurile-s de natură să mă incânte.acum,in registru (oh,nu grav,poate doar in sens muzical!!!)serios: menţin tot ce-am crezut şi cred că eşti şi că poţi.adică,repet,foaaaaaaarte,da chiar foaaaarte mult.

      n-ai idee ce bine mi-a făcut să ştiu că am comentat la un post important, un post ,,mare,,pentru tine.n-am eu statura să te validez pe tine,dar dacă ti-a priit să constaţi că postul e ok…bine,re-confirm.e ok şi e mai mult decât atâta.

      sărut mâna pentru tot ce mi-ai scis de suflet,mie personal.mă mărginesc să-ţi spun că a însemnat mult,venind de la tine.

      o zi frumoasă,o săptămână bună,numai bine.

      • capricornk13 said,

        03/10/2011 at 12:36 pm

        eu ăăăăă nu mai ştiu ce să mai zic decât că tac 🙂
        nu cred c-am înţeles la ce te referi că ţi-am scris ţie personal… sunt grea de cap?
        o zi frumoasă şi ţie, toată viaţa! 🙂

  4. foreverhuman said,

    03/10/2011 at 2:11 pm

    aaaa,nuuuuu.ai scris sufletului meu.sarumana,la fel.

  5. Cosmina said,

    04/10/2011 at 12:03 pm

    Asadar…
    Ziceam ca mi s-a lipit de creier postarea asta, dar nu pentru ca m-as afla in mijlocul unei despartiri ori in perioada post-despartire. Ci mai degraba pentru ca fazele astea sunt oarecum recurente – si ma gandesc ca trebuie sa fie o cale prin cale sa „abolesc” complet caderile astea in pacat  …ca sa nu trec periodic prin dorinta, lacomie, avaritie etc. Cele sapte pacate. E drept ca nu de fiecare data am trecut prin ele la aceeasi intensitate, dar asta conteaza mai putin. E ingrijoratoare recurenta cu care trec prin furie& co.
    E stupid ca in majoritatea momentelor imi dau seama cat de simplu e mecanismul prin care pot sa le ocolesc, asa incat sa nu mai ajung sa ma balacesc in propriile otravuri, cum ziceai tu. Dap, totul se rezuma la niste alegeri – facute la timp, pot sa te salveze de la dezastru.
    Chiar zilele trecute ma gandeam ca avem toate solutiile la indemana, dar din motive necunoscute refuzam de multe ori sa le vedem.
    Alegerea poate fi ilustrata si prin intoarcerea celuilalt obraz: refuzand sa te mai lasi prada mizeriilor (si sa cazi in cele 7 pacate), intorci foaia (obrazul) si adopti o atitudine diferita. Vezi, biserica a deturnat cumva sensul pildei cu intorsul obrazului: il intorc ca sa ma palmuiesti si pe celalalt, lasandu-te sa ma umilesti. Cand, de fapt, mie mi se pare ca sensul e cu totul altul – cel care poate intoarce si celalalt obraz da dovada de putere, vointa, isi exercita liberul arbitru refuzand sa dea curs animalitatii din el care ii spune sa se repeada asupra celui care ii da o palma. Tot o chestiune de alegere.
    Frumoasa paralela ta, frumoasa frumoasa! 

  6. foreverhuman said,

    04/10/2011 at 1:52 pm

    @Cosmina-întâi,scuze că-ti dau o ,,replică,, făară să ne cunoaştem,dar subiectul e incitant,general-uman şi important pâna la durere,fiindcă e vorba de păstrarea cât mai nealterată posibil as sufletului şi de neabdicarea de la condiţia de om demn de numele ăsta.

    în ordine

    1.fazele de ,,cădere in păcat,, sunt inerente şi inevitabile în situaţia de fapt şi emoţională luată ca ipoteza.vorbim de un om care a pierdut ceva foarte important,ce naiba !!! vorbim de frustrări cumplite !!! furia,si,de ce nu,mai şi altele,sunt quasi-inevitabile,deci.otrăvurile alea sunt instinctual-emoţionale,sunt de primă reacţie prin insăşi natura si structura psihică umană şi sunt intense până la a inhiba,cel puţin o vreme,raţiunea ce ar trebui să guverneze situaţia şi pe noi.o vreme,repet.după care vreme,diminuând reacţia afectiv-emoţională,putem să ne amintim ce stim şi ce vrem să facem cu noi in situaţia dată.deci,recurenţa cu care treci-TRECEM-prin furie and co e naturală şi normală.intârzierea în re-poziţionarea lăuntrică justă,post-recurenţă,idem.

    2.asta nu e nici evitabil,nici rău.poate fi frustrant,da.dar…asta e.n-avem arme potrivte împotriva acestei de-a doua frustrări,inafară de raţionalizare.adică inţelegerea situaţiei.nu rezolvă,da ajută la redobândirea în timp mult mai rapid a pb.

    3.astea-s ,,motivele necunoscute pt care nuvedem soluţiile,,la indemâna.

    3.sigur,alegerea justă a atitudinii si a acţiunii,adică alegerea concordantă cu valorile şi scopurile noastre,alegere făcută repede şi aplicată tenace,e soluţia.antidotul la otrăvuri.

    4.să reuşeşti ,chiar târziu şi cu chin,cele de mai sus,e suprema victorie ce poate fi obţinută de un om obişnuit.cu sfinţii e altă poveste,sunt supraumani.

    5.dap.întoarcerea obrazului,bravo,minunată remarcă ai făcut,e o biruinţă asupra ,,animalicului,, din tine şi o spiritualizare,o înălţare,o auto-prefecţionare,cum vrei să-i zici.e una din chestiile ce fac diferenţa dintre specia homo sapiens sapiens şi regnul animal.deci,dacă te vrei om,alergi şi duoă de-astea.

    mi-a plăcut postarea ta.o zi bună si ţie,si lui Capri.

    • Cosmina said,

      04/10/2011 at 2:14 pm

      @foreverhuman: nealterarea sufletului nu mi se pare un ideal de atins in viata asta. De fapt, chiar din contra, traiesc dupa principiul ca trebuie sa folosesc la maxim toate posibilitatile pe care le am: corp, suflet, minte. Nu ca sa ma balacesc in mocirla, dar daca se intampla si asta, aia e, mai important mi se pare sa ma concentrez pe aterizat in picioare, decat pe pastrarea nealterata a sufletului, trupului, mintii.
      Asta era si ideea comentariului: fie si caderea in cele 7 pacate, dar sa gasesc o cale prin care sa fac iesirea din ele mai rapida si mai productiva.
      Altfel, experientele sa curga, eu o sa le imbratisez pe toate – cam asa inteleg eu bucuria de a trai. In niciun caz ferindu-ma si punandu-ma la pastrare.
      Iar despre chin – de ce trebuie sa fie chin? Iete ca nu trebuie. N-am nevoie de victorii prin chin si foc si spada, daca asta e pretul. Desi as plati si pretul asta, dar… daca se poate sa ajung la acelasi rezultat prin ne-chin, eu alternativa asta o aleg.
      numai bine!

      • foreverhuman said,

        04/10/2011 at 5:08 pm

        de ce imi suna ce ai sps tu ultima oara atat de…tonic prin firesc,degajare,normalitae?! poate fiindca asa si e??? hihihi…ca lumea pdv.

  7. capricornk13 said,

    04/10/2011 at 8:42 pm

    @cosmina&foreverhuman: în primul rând mă iertaţi c-am lipsit şi v-aţi întreţinut (de minune dealtfel) fără gazdă 🙂

    într-adevăr, fazele sunt (mai mult sau mai puţin)recurente; cât despre abolire, nu cred că poate fi vorba; măcar unul două tot te încearcă; nu ştiu dacă mecanismele sunt chiar la îndemână, fiindcă nu e uşor să raţionalizezi când hormonii tăi zburdă razna pe câmpii, pe de o parte, pe de altă parte cunosc mulţi oameni care raţionalizează greşit! alegerile bune nu sunt uşor de fpcut, fiindcă par complet “neproductive” în momentul respectiv, când îâi doreşti cu totul altceva decât ţi-ar aduce, de fapt, echilibrul şi optimismul înapoi; e foarte util şi să ai lângă tine oameni cu adevărat sinceri în sentimentele lor pentru tine, dar suficient de raţionali încât să fie obiectivi şi să-ţi spună în faţă de ce anumite atitudini sunt idioate şi n-au niciun sens; în special femeile tind să se înconjoare de bocitoare în situaţia dată, adică de alte gagici care le dau dreptate că “bărbaţii e porci” De-aia e greu să vezi soluţiile (cred eu).
    Frumoasă ideea cu celălalt obraz şi aplicabilă şi în situaţia de faţă, deşi nu este suficientă pragmatic (ştiu că tu nu asta ai vrut să spui, mă gândesc eu la ceva concret, în altă direcţie). Mai ai nevoie şi de ceva care să te pună în mişcare spre următorul pas din viaţa ta, să-ţi dea impulsul corect.
    Referitor la “nealterarea sufletului” îi dau dreptate 100% Cosminei, ni-l tot alterăm şi dezalterăm continuu! Oricum nu înveţi nimic altfel esenţial, nu cred că sunt mulţi cei care pot pretinde că au luat lecţii de viaţă din momentele de extaz! să-ţi păstrezi condiţia de human, da, asta clar
    ei, batem câmpii şi noi şi tare ne place, dar data viitoare o să facem la fel! o să presupunem jocuri acolo unde e numai o corectitudine care nu ne place sau pe dos, o să fim orbi la lucruri evidente etc.; important este să-ţi aduci aminte de fiecare dată că, oricât te-ai încrede în instincte şi intuiţie în mod normal, ele nu prea sunt de ajutor în situaţia dată fără multă raţiune care să le conducă; nu-i vorbă, soluţia individuală poate să fie 100% dictată de sentimente, dar nu de sentimentele iscate direct şi imediat de situaţia respectivă;
    A, ba da, uneori trebuie să te duci şi prin foc şi spadă şi să te chinui şi să plăteşti un preţ. E inevitabil.

    • Cosmina said,

      05/10/2011 at 9:51 am

      mdea, stiu ca e inevitabil focul& spada…din pacate…
      cu restul: incurcate-s caile domnului. Uneori o solutie care mi se parea total gresita s-a dovedit salvatoare, alteori corectitudinea si bunul-simt nu au rezolvat nimic si tot asa. Am avut parte de situatii similare, dar nu si de solutii similare de fiecare data. Asa ca noi baletam cu gratie pe marginea unor subiecte grele, dar practica ne omoara :))
      (eh, e buna si teoretizarea asta, macar ca ne mai ascute gherutele, respectiv cornitele la copitate ca noi – gherutele si cornitele gandirii, nu va ganditi la rautacisme 😉 )

  8. foreverhuman said,

    07/10/2011 at 8:27 am

    @Cosmina şi Capri-DAP !!!! amândoua aveţi drepate.şi cap.şi bunsimţ.şi dialogul cu voi e o plăcere.

  9. capricornk13 said,

    07/10/2011 at 8:57 am

    @foververhuman: gata, domnule cu complimentele, te rog eu frumos! prea multă dulceaţă strică, ne alterăm…

    • foreverhuman said,

      07/10/2011 at 9:09 am

      vos desirs sont des ordres,mademoiselle !!!!

  10. foreverhuman said,

    07/10/2011 at 9:13 am

    oricum,neg că s ,,domnul cu complimentele,,.Mă vreau ,,domnul acela drept şi amabil care ne recunoaşte valoarea,,

    ps scuze că am speculat ortografia postarii tale in folosul meu,da mi-a prilejuit o glumă şi nu m-am putut abţine.

  11. capricornk13 said,

    07/10/2011 at 1:22 pm

    ei, mai greşesc şi eu câteodată, dar ai speculat frumos! 🙂

  12. Kostea said,

    01/12/2011 at 10:55 am

    Foarte frumoasa analiza a modului de raspuns la o desartire (intamplarea face ca am trait si eu asta). Eu nu sunt crestin, deci nu consider relevanta proiectarea in termen de pacat sau non pacat, dar consider analiza extrem de bine facuta si reala. Oricum mai bogata decat parcurgerea celor 5 faze ale despartirii (Negare – Manie – Negociere – Depresie – Acceptare).
    Actiunea este o solutie de iesire. Cunoasterea acestor stari de asemenea.

  13. capricornk13 said,

    01/12/2011 at 2:43 pm

    @kostea: îţi mulţumesc mult pentru apreciere 🙂


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: