Mircea Cărtărescu la Viena!

Aş vrea să ajung acolo şi sâmbătă seara şi duminică, dar de duminică sunt destul de sigură.  Sunt convinsă ca va fi o grămadă de lume, însă tot sper să apuc să schimb o vorbă dac-oi avea curaj… 🙂 

 
„… Was aber jener tuet, der Strom
Weiß niemend“ – Gedichte an die Donau
Mircea Cărtărescu im Gespräch
 
 Samstag, 29.10.2011
 21:00 Uhr
 
 Theater Odeon
 Taborstraße 10
 1020 Wien
  
   
    
 Sonntag, 30.10.2011
 19:30 Uhr
 
 Theater Odeon
 Taborstraße 10
 1020 Wien
  
 Der Körper
 Roman
 übersetzt von Gerhardt Csejka & Ferdinand Leopold
Gebunden, 608 Seiten
 Preis: 26,80 € (A)
 ISBN 978-3-552-05504-9
Zsolnay
   
  Lesung:
  Mircea Cărtărescu liest aus „Der Körper“
  Einleitung: Erich Klein
  Robert Reinagl liest die deutsche Übersetzung

Advertisements

M-am “tocit”? :)

Copii de aruncat – Ryu Murakami

Polirom, 2005. Trad. Florin Oprina

Considerată cea mai bună carte a lui Ryu Murakami, am ajuns cumva s-o citesc ultima, ca ordine, după Albastru nemărginit aproape transparent, Ecstasy şi În supa miso.  Mi-a plăcut, e un roman cu imagini extraordinar de puternice, la fel ca celelalte trei, face praf societatea japoneză contemporană, la fel ca ele.  Personajele sunt parcă mai conturate aici, e o mai mare varietate de dezaxaţi, Tokyo e descris apocaliptic, cu o regiune numită Enclava Toxică de care s-ar mândri orice creator de celebru de distopii.

Însă am senzaţia că s-a întâmplat ceva cu mine, că mi s-a tocit complet sensibilitatea la imagini şocante.  Am citit romanul până la capăt mai mult fiindcă ştiam că e bun şi eram, totuşi, curioasă dacă reuşeşte Kiku până la urmă să distrugă oraşul sau nu.  M-a obosit multitudinea de scene oribile, de oameni razna în cele mai absurde şi şocante moduri, m-am plictisit puţin de iraţional, instincte distorsionate, mizerie şi demenţă.  Pur şi simplu treceau paginile pe lângă mine fără să am nicio tresărire, mi se părea totul aproape normal – probabil că undeva în capul meu s-a făcut deja o cutiuţă cu “normalul” lui Ryu şi nu mai reuşesc să apreciez corect expresivitatea artistică a procedeelor lui din cauză că sunt prea familiară cu ele.  Ce mi se pare foarte ciudat este că în ultima vreme mi s-a mai întâmplat lucrul ăsta cu câţiva scriitori, mi-au epuizat curiozitatea după nişte cărţi.  Înainte vreme eram parcă altfel, dacă îmi plăcea stilul unui autor puteam să-l citesc şi să-l recitesc până în pânzele albe.  Aş vrea tare mult să-mi dau seama dacă e vorba numai de anumiţi scriitori (ceea ce mi se pare mai probabil) sau dacă m-am schimbat eu şi mă loveşte aşa, un soi de apatie care mă va face să-mi placă din ce în ce mai puţine cărţi.  Brrrrrr…

Nu mai revin la carte cine ştie ce, că nu are sens, oricum e apărută de multă vreme şi mai toată lumea a citit-o.  Decât să spun că, dacă vă place Ryu, e păcat să n-o treceţi la catastif, fiindcă în ciuda inapetenţei mele bruşte pentru el, descrise mai sus, nu pot să nu recunosc atunci când văd ceva mişto.

Mai sunt înfiptă de ieri într-o carte de business extrem de mişto, de o satiră irezistibilă, scrisă prin 69 şi valabilă perfect şi astăzi, pe care vreau s-o folosesc pentru o ghiduşie 🙂 şi, desigur, în Dansul cu dragonii a lui GRRM, care mă enervează groaznic fiindcă este, fizic, uriaşă, 1000 de pagini format aproape A4 şi cartonată, deci imposibil de cărat în metrou.  Am luat hotărârea executivă de a începe să citesc electronic din cauza ei, dar fiindcă am nevoie şi de un telefon nou, am să fac 3 în 1 şi am să-mi iau iPhone când apare 5-ul în loc de Kindle, ca să nu mă chinui cu şpe formate de fişiere şi să le pot citi şi pe computer bla bla.  Nu, nu mă deranjează deloc să citesc pe ecrane mici, laptop-ul meu e niţel mai mare decât un Kindle.  Aş mai avea de scris despre nişte cărţi de poeme, însă, după cum aţi văzut, n-am mai avut chef deloc de blog în ultima vreme. 

S-a făcut însă frig şi la Viena, aşa că statul în casă mă va obliga probabil să mai aberez pe-aici, chiar dacă citesc relativ puţin şi cam erratic, aşa.  Sunt tare curioasă dacă v-a lovit şi pe voi vreodată sictireala asta benignă de un autor despre care zic.  Mie mi s-a mai întâmplat cu Ian McEwan, Siri Hustvedt şi cu Joyce Carol Oates.

Şi va curge poezia…

…un an de acum încolo, datorită suedezului Tomas Tranströmer, care a primit anul acesta premiul Nobel pentru literatură.  Poate sună cam optimist titlul meu, însă în mod sigur măcar câţiva oameni în plus vor pune mâna pe traducerile suedezului, ca urmare a notorietăţii date de premiu.  E bine.  Eu nu ştiu nimic despre el, aşa că mă gândeam să organizăm o avalanşă de PDS-uri cu poemele lui pe bloguri, mai ales c-am văzut la Radu că e tradus în româneşte la Polirom.

Terorista is back in town, ceea ce nu poate decât să-i bucure pe cititorii cu cap şi pe scriitorii români contemporani.  Nu pe blogul propriu, ci aici, unde va avea o rubrică săptămânală.  Mulţumesc mult lui bughi pentru semnalare, eu n-aş fi ajuns pe pagina respectivă niciodată altfel presupun!  Având în vedere că luciat spune în interviul luat de Măruţă că unul dintre scriitorii români actuali preferaţi este Sorin Gherguţ, vestea asta minunată se potriveşte numai bine la temă!

Şi în final să zic şi eu iSad pentru Steve Jobs, omul care a adus puţină poezie în lumea gadget-urilor şi a business-ului.