Jazz şi tristeţi

Nocturnes – Kazuo Ishiguro

Faber&Faber, 2009

Nocturnes

Nu-mi aduc aminte dacă am mai scris vreodată pe blog despre vreo carte a lui Kazuo Ishiguro.  Probabil nu, fiindcă prima carte (A Pale View of Hills – Amintirea palidă a munţilor) i-am citit-o cu mult înainte de a-mi face blog, Rămăşiţele zilei este un film care m-a impresionat atât de tare, încât, pentru prima dată în viaţa mea, nu am mai vrut să citesc şi cartea, iar Never Let Me Go nu am terminat-o niciodată – nu mai ştiu de ce, dar sunt convinsă că din cauza unei încurcături, am pierdut cartea sau ceva, fiindcă de plăcut îmi plăcea mult. 

Cert este că mi se pare un scriitor extraordinar de bun, poate din cauza anglofiliei mele pronunţate, care mă face să mă gândesc cu foarte multă căldură la un japonez adaptat atât de perfect culturii britanice, încât a scris o carte cult pentru spiritul britanic (Rămăşiţele), şi, în acelaşi timp, rămas atât de ancorat în istoria propriei ţări încât a scris una dintre cele mai frumoase şi delicate cărţi despre fantoma bombelor atomice din Japonia în WW2 (Amintirea). 

Principala trăsătură a scrisului lui Ishiguro mi se pare a fi un soi de dulceaţă nostalgică ce nu decade nicio clipă în lacrimogen sau dulcegărie.  Are un incredibil instinct de a prinde cititorul cu o voce de sirenă, cumva romantică, dar autentică în sunet şi onestă în intenţie.  E destul de greu să vorbeşti despre Ishiguro astfel, căutând să-l caracterizezi la nivelul tuturor scrierilor sale, să-i descrii stilul,  pentru că temele abordate de el în cele patru lucrări despre care am vorbit până acum sunt cum nu se poate mai diferite între ele, fiecare are tonul ei.  Iarăşi poate trezi neîncredere faptul că absolut toate cărţile lui au primit premii literare importante.  Suficient să spun de Booker Prize  primit pentru Rămăşiţele zilei şi la care a fost short-listed pentru încă două romane.

Nocturnele sunt cinci povestiri care te duc în lumea muzicii, în special a jazzului american.  Împletesc dragostea pentru muzică cu iubirea omenească (mi-am adus aminte de cartea lui Makine cu acelaşi nume, ce frumuseţe!) şi răscrucile la care ne trezim odată cu trecerea timpului.  Nu pot ocoli cuvântul gingăşie când mă gândesc la ele, sunt create exact ca nişte piese muzicale de mare fineţe şi intimitate, ca nişte sonate pentru vioară.  De o sensibilitate şi tristeţe uneori copleşitoare, vorbesc mult despre sentimentele asociate pierderii iubirii, însă fără să atingă furtunile tragediei.  Sunt nişte scrieri aparent simple, dar de un rafinament care ţi le readuce în amintire, răvăşindu-te, zile întregi după ce le-ai terminat.

Un deliciu pentru împătimiţi, o literatură care vibrează prin puritate, pe care nu poţi să n-o apreciezi chiar dacă nu eşti pasionat deloc nici de muzică nici de tristeţile poveştilor de iubire.  O carte pe care s-o citeşti oricând.

Kazuo Ishiguro este cu siguranţă scriitorul meu japonez favorit, probabil pentru că este atât de britanic!  Sau atât de cosmopolit dacă ne luăm după aceste Nocturne în care se  joacă lejer cu câteva naţionalităţi şi oraşe europene sau americane.  Dacă n-ar fi Yasushi Inoue cu splendida “Puşca de vânătoare”, cred că i-aş da câteva clase peste toţi ceilalţi japonezi pe care i-am citit, însă e cu siguranţă o problemă de gust.  În orice caz, cred că nimeni nu poate regreta că-şi petrece două-trei ore citind aceste Nocturne, sunt scrise pentru aceia care-şi mai aduc aminte cum te atinge literatura adevărată.

Advertisements

21 Comments

  1. jane said,

    15/11/2011 at 12:51 pm

    iar ne potrivim 🙂
    ai scris asa frumos

  2. mulliganoglu said,

    15/11/2011 at 1:26 pm

    despuiatul interzis

  3. capricornk13 said,

    15/11/2011 at 2:21 pm

    @jane: mulţumesc frumos, jane, you made my day 🙂
    @mulli: suntem de acelaşi sex, iar eu nu prea am tendinţe lesbiene (deşi viaţa încă mai poate crea surprize, cine ştie?!)

  4. mulliganoglu said,

    15/11/2011 at 7:04 pm

    da’ poate are ea

  5. capricornk13 said,

    16/11/2011 at 10:53 am

    bai, dragoste cu sila nu se poate 🙂
    si nu fi rau cu persoane pe care nu le cunosti, ok? asteapta sa fiti properly introduced

  6. mulliganoglu said,

    16/11/2011 at 11:15 am

    cu anglizme d-astea te trezesti in camera de gazare. si, oarecum, m-ai introdus tu. oarecum piezis, cand ti-ai restrans preferintele sexuale.

    vorba lu’ Balauru Coolu, ‘we are friends now’

  7. capricornk13 said,

    16/11/2011 at 11:29 am

    sunt anglofila, ce sa fac?

    • mulliganoglu said,

      16/11/2011 at 1:31 pm

      iar eu un poet al tarnacopului. soarta, deh.

  8. Beatrice said,

    16/11/2011 at 12:32 pm

    Daca te razgandesti si citesti Rămăşiţele zilei, ai sa dai peste o scena nostima cu tigrul intalnit in salon.

    http://www.scribd.com/doc/52765254/kazuo-ishiguro-ramasitele-zilei

  9. capricornk13 said,

    16/11/2011 at 2:12 pm

    @beatrice: o s-o citesc până la urmă, sunt sigură! mulţumesc pentru link 🙂

  10. gxg said,

    20/11/2011 at 6:38 pm

    Și mie mi-au plăcut mult romanele lui Ishiguro, în special „Amintirea palidă a munților” și „Un artist al lumii trecătoare”, poate pentru că sunt mai în spirit japonez, față de „Pe când eram orfani”. Tot așa, le-am citit înainte de a mă apuca să scriu despre cărți, altfel ar fi fost multe de zis despre ele.
    La „Rămășițele zilei” n-am ajuns, deși se pare că ar fi cazul.

    P.S. iar “Pușca de vânătoare” e cam în top 10 al cărților mele favorite. 🙂

  11. capricornk13 said,

    21/11/2011 at 9:51 am

    @gxg: păi se pare că avem gusturi asemănătoare; ce bine că mai e cineva care ştie de Puşca de vânătoare, mie mi se pare aşa o bijuterie!

    • mulliganoglu said,

      21/11/2011 at 12:00 pm

      ‘maestrul de ceai’ e piscul. numai ca pt. a o intelege tre’ sa stii ceva istorie. adica nu e pt. cei obisnuiti.

      • capricornk13 said,

        21/11/2011 at 4:25 pm

        A cui e?

        • mulliganoglu said,

          21/11/2011 at 4:29 pm

          Aluyasushi’inoue

      • gxg said,

        21/11/2011 at 7:17 pm

        am citit la un moment dat și „Maestrul de ceai”, dar nu țin minte să mă fi impresionat așa de tare… O să încerc să caut cartea din nou, oricum e scurtă și se citește repede.

        @capricornk13 sigur avem gusturi asemănătoare, altfel nu ți-aș urmări blogul 🙂

        • capricornk13 said,

          22/11/2011 at 2:29 pm

          multumesc pentru interes 🙂

        • mulliganoglu said,

          22/11/2011 at 5:51 pm

          se citeste repede pe Dracul Ghem. e o lectura dificila, chiar si pt. cei care cunosc bine perioada si personajele. Rikyuu e inca o figura misterioasa, desi s-au scris tone despre el. a! mi-am amintit de un olandez, Nooteboom parca- are o nuvela frumoasa despre un vas Raku. ar fi o buna introducere la Maestrul de ceai.

  12. capricornk13 said,

    21/11/2011 at 9:53 am

    am văzut la tine pe blog că probabil eşti fan SF, deci în mod cert avem gusturi asemănătoare! 🙂


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: