Bazar – că iarăşi n-am terminat cărţi

Fiindcă merge greu cititul în germană 🙂 şi abia sunt pe la jumătatea cărţii bulgarului, care nu e rea deloc dealtfel.  În paralel trag seara la culcare de câte zece pagini din A Dance with Dragons, n-aş fi crezut că e chiar atât de trenantă.  Citesc poezii de-a valma, cum apuc, niciodată un volum de la cap la coadă fiindcă n-am avut, cumva, o oră complet liberă în care să nu dorm de săptămâni întregi.  Asta fiindcă nici nu mi-am propus, ca să fie clar, ceea ce înseamnă că n-am avut stare.  Am cam trăit în loc să citesc de o vreme, mărturisesc! 

În seara asta plictiseală maximă, petrecerea de Crăciun a companiei.  Cum sunt într-o tură de antibiotice, nici măcar nu pot să mă ameţesc niţeluş, aşa că sictireala obişnuită se va dubla.  Singura fază mişto va fi să le fac fotografii colegilor care se fac praf, în caz că austriecii se vor dezbrăca de caracter, ceea ce nu este foarte probabil.  Cred că tot cu est-europenii noştri rămân, iar asta n-are niciun haz, că ăştia ţin la băutură.  Sper să fie un loc normal, în care se fumează, că altfel plec acasă cât ai zice peşte după ce ciugulesc din kestiile interesante – avantajul la petrecerile astea e că mâncarea e ireproşabilă.

Mâine e sărbătoare în Austria, aşa că e o ocazie excelentă de a colinda târgurile de Crăciun (nu alea celebre pline de japonezi şi ruşi, sunt unele ascunse pe străduţe înguste) şi de a bea o juma de cană de vin fiert – cam atât cred că-mi pot permite între antibioticul de dimineaţă şi cel de seara!  Din păcate magazinele nu sunt deschise, aşa că va trebui să cumpăr puţinele cadouri care-mi trebuie tot în weekend, la un loc cu hoardele de turişti care năvălesc aici în acelaşi scop.  Dar e aşa de frumos pe stradă, că nu mai contează!  Păcat că încă n-a nins.

Mă gândeam zilele astea cât de cool e să ai prieteni cu care chiar poţi comunica orice, cărora chiar le pasă şi care te suportă chiar dacă le dai ‘jde telefoane interminabile în care le povesteşti despre aventurile tale – care evident sunt nimicuri pentru ei, că fiecare are dramele lui.  Sau cu care staaaaai la taclale zile întregi, după care taci juma de zi, în aceeaşi cameră şi totul e în regulă.  Sau cu care nu vorbeşti juma de an, dar asta n-are nicio importanţă, nimeni nu se supără şi nimeni nu reproşează, continuă absolut natural.  Iar toate astea se combină foarte bine.

Şi ce mă amuză că însemnarea asta n-are nici cap nici coadă! 🙂 Be happy, people, you deserve it!

Advertisement

13 Comments

  1. we said,

    07/12/2011 at 10:10 pm

    ok, ca vad ca repeti cu antibioticul – tre sa fii bagata in seama (:)), ce ai patit de tre sa iei antibiotice?

    nu e cool capri, e normalul. care se duce naibii in lumea asta de rahat corporatista or not. cand normalul ajunge cool nu e bine – baiatul ala care a scris o carte ca sa fie lasat sa treaca un post de granita a avut mare dreptate.

    de ce nu zici de super-cartea noului tolkien (si un sfert pe deasupra) ca e o frectie?:) nu e in trend, nu e cool?:)

    eu mi-am facut regula sa nu ma duc la “parti-urile” departamentului. nici macar pt. asa zisele bunataturi. ma duc la un Trader’s si gasesc ce vreau. da’ stiu ca in corporatie e un must. te musca de fund toata lumea dupa aia.

  2. jane said,

    07/12/2011 at 10:15 pm

    de cand n-am mai auzit, ma rog “auzit”, pe cineva folosind jde-ul …

  3. capricornk13 said,

    08/12/2011 at 3:56 am

    we: absolut nimic a merita menţionat, mă răsfăţam;
    nu ştiu cât e de normal, eu nu mă satur să mă bucur că am asemenea prieteni 🙂
    da, e varză rău până aici GRRM, dar nu mă pot pronunţa definitiv decât când îl termin; the benefit of the doubt 🙂
    exact, bravo, muşcat fund; până la urmă m-am distrat copios (aşa se întâmplă când mergi cu ideea că va fi un fiasco)

  4. capricornk13 said,

    08/12/2011 at 3:58 am

    jane, mulţumesc 🙂
    apropo, încerc de zile întregi să comentez pe blogurile voastre, providerul says no… îmi zice să choose profile şi se blochează acolo ;(
    şi ce poveste despre pâinea coaptă de bunică-mea în curte aveam! 🙂

  5. jane said,

    08/12/2011 at 12:46 pm

    blogurile noastre? ce interesant, zi-mi! care-s blogurile noastre?

    trebuie neaparat sa facem ceva ca sa-mi, sa ne, spui povestea!
    pune-o la tine daca providerul continua sa se opuna, te rog!

  6. Skandalouz said,

    08/12/2011 at 1:53 pm

    si din pacate asa continua pana la final in ADWD 😦

  7. sabina said,

    08/12/2011 at 3:35 pm

    astept parerea ta ( finala,rotunda,…) in privinta lui GRRM
    stau sa ma apuc de “urzeala ” si tare as vrea sa-mi placa
    si cu prietenii,da,e asa cum zici( da,vezi tu,ii meriti !)si sa nu-mi spui ca vreau sa te flatez sau ca bag clisee

  8. capricornk13 said,

    08/12/2011 at 5:55 pm

    @jane: da, blogurile de pe blogspot fac super fitze 🙂
    ziceam cum mâncam eu pâine caldă coaptă de bunica mea de lângă Blaj în cuptorul din curte cu lapte covăsât; şi acum îmi aduc aminte de ea ca cea mai bună mâncare din lume
    @skandalouz: da, ştiu de la ceilalţi care au fost mai vrednici ca mine şi au citit-o când a apărut… 😦
    @sabina: primele trei din serie sunt excelente, în special 3, A Storm of Swords; iar dacă te prinde povestea aia e, o duci până la capăt 🙂 apucă-te neapărat de urzeală, o să-ţi placă la nebunie!

  9. adinab said,

    09/12/2011 at 11:08 am

    @sabina – Desi pe Capricoarna ai intrebat-o, nu pe mine, eu ti-as zice sa te apuci de GRRM doar daca stii ca nu te enervezi usor. Primele trei sunt excelente, a patra e asa si-asa, iar a cincea e jenanta.

    Si, din pacate, intrigile cele mai importante incepute in volumul 1 nu ajung la vreo concluzie nici in volumul 5; primul volum te va prinde, ca-i fain, iar apoi o sa fie cateva mii bune de pagini de twists and turns fara sa se ajunga undeva.

    Mie una nu-mi pare rau ca m-am apucat de ele (lumea e interesanta, cateva personaje sunt si ele faine), dar nu mai am nici un chef sa continui cu volumele 6 -> infinit (cand or aparea).

  10. impricinatul said,

    10/12/2011 at 3:46 pm

    nu citesc in germana … 😦
    e greu rau?
    pe bune, asa nasol e cu austriecii la kef?

  11. voicunike said,

    10/12/2011 at 4:03 pm

    Capri ,mie tare dor de tine! scrie-mi ceva pe blogul meu ca sa iti pot trimite un mail! am cautat innebunit adresa ta si nu o mai gasesc.

  12. sabina said,

    10/12/2011 at 10:12 pm

    @ capri si adinab : multumesc de …incurajari.
    ati inteles ,nu ? vreau in club cu voi,vreau sa ma pierd si eu in lumea asta fabuloasa,sa fiu prizoniera povestii,sa nu mai mananc,sa nu mai dorm,sa nu mai lucrez,sa mor de nerabdare sa ma intorc in carte ori de cate ori intrerup lectura
    mi-e dor de senzatia de “flamare” ,nu mi-a mai iesit de mult
    ce ma sperie putin e unanimitatea parerilor,fenomenul de masa creat
    de-aceea mi-am zis ca pe-aici pe la voi e cazul sa ma lamuresc.
    gata,plec la citit

  13. capricornk13 said,

    11/12/2011 at 8:55 am

    @adina: ai rezumat foarte corect 🙂 of, o să continuăm şi cu volumele alea, îţi spun eu (dacă e sănătos GRRM să le termine, ceea ce-i doresc din suflet!)
    @împricinatul: ăăăăă, o să-ţi dau un răspuns idiot: depinde cât de bine ştii germană! mie acum nu mi se mai pare foarte greu, deşi nu înţeleg tot şi o fac mai degrabă ca exerciţiu; înţeleg mult din context, pentru că ştiu destul de bine structura gramaticală şi nu mă mai încurcă decât cuvintele necunoscute; comparativ, cred că în continuare aş înţelege mai bine dac-aş citi în franceză, deşi franceza nu am învăţat-o decât 6 ani în şcoală, n-am vorbit-o niciodată şi n-am citit decât una sau două cărţi;
    nooooo, la kef a fost până la urmă o distracţie maximă! în fine, noi suntem destul de internaţionali, aşa că mi-am petrecut o grămadă de timp nu numai cu austrieci, ci şi cu români, o englezoaică, un neamţ, un francez şi un olandez 🙂
    @voicunike: scriu şi la tine nicule, dar adresa mea de mail e aici, o găseşti pe pagina “about” – capricorn_k13@yahoo.com; şi mie mi-e dor de tine! 🙂
    @sabina: cred c-o nimereşti cu primele 3 părţi din ASOIAF, eu cam aşa le-am citit, cum spui tu 🙂


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: