Băieţii şi alte povestiri – Mario Vargas Llosa
Humanitas, 2009. Trad. Dragoş Cojocaru
Ce altceva puteam să citesc înainte de zborul spre Peru, dacă nu Llosa? Şi cum nu aveam altă carte aici în afară de Războiul sfârşitului lumii, pe care nu cred că mai am nervi s-o recitesc, şi Mătuşa Julia şi condeierul, pe care cred c-o ştiu pe dinafară, am trecut prin această carte de povestiri care conţine, printre altele, debutul nobelizatului – povestirea “Şefii”.
O lectură plăcută, fără mari revelaţii pentru mine. Llosa ştie să scrie, asta nu e nicio surpriză, iar povestirile sunt inteligente şi alerte. Sunt scrise extrem de simplu în cheie realistă (fără magic) iar ceea ce le face, totuşi, să strălucească, este modul în care peruanul descrie violenţa sentimentelor (şi acţiunilor) personajelor sale. Majoritatea sunt puşti sau adolescenţi din Lima, care fie se luptă pentru putere în găşti, fie pentru câte o fată, fie ca să-şi ascundă răni care nu se pot închide niciodată. Machism şi onoare în stil latino, surprinse expresiv. Un farmec deosebit are descrierea cartierelor Limei, în special Miraflores, cartierul de pe coastă unde am să stau şi eu.
Cu toate că Băieţii este probabil cea mai interesantă povestire din carte, scrisă cu zece ani mai târziu decât grupajul primelor şase care au constituit volumul de debut în 1959, preferata mea se numeşte Ziua de duminică. O întrecere “de cocoşi” între doi băieţi care, deşi prieteni, deveniseră rivali din pricina unei fete. Se grozăvesc în faţa găştii făcând un concurs de înot în mare, noaptea, frig. Cel care este înotătorul mai bun are un cârcel, celălalt îl salvează, iar finalul este demn de romanele de capă şi spadă. 🙂
Mai am foarte mult de citit din Llosa, iar cărticica asta a fost o ocazie bună de a reintra în lumea lui. Dacă n-aş fi atât de obsedată să învăţ odată germană cât de cât, cred c-aş încerca să continuu să-l citesc în spaniolă, însă mi-e teamă că mi-aş face o varză completă în cap cu o altă limbă pe care n-o ştiu aşa grozav. Probabil îmi iau măcar un roman în Peru, măcar pentru farmecul de a-l şti de la faţa locului. Aştept recomandări, cărţile menţionate sunt singurele pe care le-am citit, alături de Conversaţie la catedrală.
capricornk13 
gxg said,
09/01/2012 at 9:44 pm
Păi să începem cu recomandările, zic! 🙂
eu am citit multe din romanele lui, dar a trecut ceva vreme, așa că impresiile s-au cam estompat.
– prima carte de Llosa pe care am citit-o a fost „Cine l-a ucis pe Palomino Molero?” e f. scurtă, mie mi s-a părut că seamănă oarecum cu „Cronica unei morți anunțate” – ceva de investigație polițistă, sex, etc.
– „Oraşul şi câinii” roman cam în genul povestirilor de mai sus.
– „Elogiu mamei vitrege” mai mult sex! 😀
– „ Povestașul” probabil cea mai „magică” dintre scrierile lui, explorează mitologia populațiilor din bazinul Amazonului.
– „Paradisul de după colț” f. bun, despre viața lui Gaugain;
– „Sărbătoarea țapului” tot istoric, despre dictatura din Rep. Dominicană. Aș zice că ăsta e romanul meu preferat de Llosa.
– „Rătăcirile fetei nesăbuite” cam slăbuț după părerea mea, o poveste mai siropoasă, dar care se ține bine tot cu scenele de istorie contemporană.
– „Casa Verde” boooring! a dat-o pe experimente cu ordinea temporală a evenimentelor, dar nu prea i-a reușit, e prea confuză și n-am fost în stare să urmăresc ce se întâmplă, cine ce când face, etc. evident, deloc o carte recomandată a fi citită într-o limbă străină! 🙂
celelalte nu mai are rost să le recomand, doar le-ai citit și tu! 🙂
capricornk13 said,
13/01/2012 at 3:53 pm
heeeeei, multumesc mult de tot gxg!
pai “povestasul” it is atunci, o iau poimaine din Lima….