Americanul serios

Libertate – Jonathan Franzen

Polirom, 2011.  Trad. Daniela Rogobete

Nu ştiu cum de nu m-a impresionat pe mine aproape deloc “Corecţii” atunci când am citit-o, acum vreo 5 ani.  Toată lumea cu care am discutat ulterior despre carte a fost, dealtfel, surprinsă că nu mi-a atras atenţia.  Nici nu mai ştiu măcar vag despre ce e vorba în roman.  Îmi propusesem la un moment dat să-l recitesc, prea spuneau toţi că sunt ciudată, însă dimensiunile apreciabile pe care le deţine m-au împiedicat s-o fac.

“Libertate” e o carte bună, chiar foarte bună.  Un roman realist al societăţii americane de astăzi cu aplicabilitate în întreaga lume “occidentală” dealtfel, scris de un scriior inteligent, cu foarte multă experienţă de viaţă şi empatic cu personajele lui.  Sunt surprinsă de profunzimea psihologică cu care îşi construieşte personajele fără să insiste, ca Siri Hustvedt de exemplu, pe partea psihanalizabilă, ci istorisind în mod direct şi foarte simplu ca stil efectele pe care le au întâmplările din viaţa familiei americane din centrul cărţii.  Cu excepţia unui mic joc pe care îl face cu Patty, soţia, pe care o pune să-şi scrie autobiografia într-un stil uşor ironic în două dintre capitolele cărţii, restul romanului este scris din perspectivă exterioară, prezentând vieţile celorlalţi actori.

Ttilul pare să fie una dintre chei şi miza centrală a cărţii – personajele noastre sunt aparent libere.  Poate niciodată în istorie nu a existat cu adevărat atâta libertate de a alege să-ţi trăieşti viaţa cum îţi doreşti, fără constrângeri materiale presante sau dogme care să te închisteze în comportamente ipocrite.  Cu toate astea, niciunul dintre cei cinci protagonişti, membrii familiei şi un prieten extrem de apropiat şi de important, nu prea ştie ce să facă cu libertatea asta astfel încât să se îndrepte undeva, către echilibru sau fericire.  Limitele sau, mai bine zis, nuanţele “libertăţii” apar pe rând – educaţie, mediu, influenţele oamenilor iubiţi; iar Franzen ştie foarte bine să pună în evidenţă incapacitatea noastră de a utiliza aparenta libertate în drumul către un ideal, precum şi fragilitatea idealurilor, în măsura în care ni le putem construi.  dacă le mai putem construi într-o lume atât de desprinsă de bine şi adevăr şi orientată spre acum şi consum.

Ce m-a impresionat foarte mult este rolul foarte important pe care îl acordă Franzen iubirii, în ciuda perspectivei lui sobre şi realiste, deci inevitabil uşor amare şi cinice.  Deşi canalizată greşit sau prost interpretată şi înţeleasă de unele personaje, deşi altele sunt incapabile s-o trăiască cu adevărat, iubirea este, până la urmă, şi la Franzen, singura salvare, în sensul că e singura care îi face pe oameni cu adevărat frumoşi şi singura care le dă, până la urmă, ceva din care să se hrănească.

E foarte interesant de remarcat din acest punct de vedere că relaţia dintre iubire şi libertate este foarte ambiguă şi confuză.  Se poate argumenta, pe de o parte, că în iubire îţi manifeşti libertatea absolută, ca fiinţă umană, de a alege şi de a vibra la paroxism, de a te desfăşura nelimitat în sentimentele tale.  Pe de altă parte, nu putem respinge total nici ideea că atunci când iubeşti te lipseşti, într-un fel, conştient, de libertate, cedezi, refuzi orice alternativă, te legi voit, făcând un commitment.  Nu ştiu dacă la asta s-a gândit Franzen când şi-a ales titlul, însă eu n-am putut ocoli gândurile astea.

Libertate e o carte importantă, cred că va fi o piatră de temelie pentru cine va dori la un moment dat să înţeleagă în detaliu problemele cu care se confruntă oamenii la începutul secolului 21.  Deşi nu pot să spun că m-a entuziasmat nemăsurat, din cauza naturii mele uşpr exaltate şi romantice, care preferă intensităţi mai mari, deci ciudăţenii, cărţi mai “cataclismice”, cert este că e una dintre cele mai valoroase cărţi pe care le-am citit în ultima vreme.  Trebuie să le dau dreptate celor care susţin că e greu să vezi pe cineva din literatura română (de exemplu, puteţi înlocui cu bulgară, slovenă, indiană, srilankeză sau ghaneză) scriind atât de bine un roman realist al prezentului, cu valenţe de universalitate, care să acopere într-o asemenea măsură preocupările şi viaţa întregii societăţi.

Asta nu înseamnă că renunţ să citesc sau mă dezic de plăcerea pe care mi-o provoacă micile bijuterii autohtone sau de aiurea sau că nu am în continuare încredere că e posibil.  Ci înseamnă că am impresia că nouă (în literatura română)  ni s-ar părea “banal” să scriem sau să citim ceva atât de simplu, fără artificii literare, lexicale sau xyz, să muncim la saga unei familii obişnuite.  Şi nu ştiu dacă asta e bine sau rău, dacă chiar avem nevoie să facem asta, scriitorii noştri ştiu să spună lucruri importante în stilul lor.  Dar Franzen are deja, din câte ştiu, şi în mod cert va avea în continuare, un succes enorm cu acest roman – succes pe care îl merită.  Acest domn mai puţin talentat decât mulţi dintre tinerii noştri autori câştigă prin simplitate şi pragmatism.

Advertisements

11 Comments

  1. foreverhuman said,

    26/01/2012 at 8:33 am

    mi-a plăcut foarte mult ce şi cum ai scris.e un text coerent,e tare fain structurat,e bogat fără emfază ori zorzoane,e viu.şi se simte că ceea ce scrii,scrii cu dragoste pentru cuvântul scris.la tine,scrisul chiar e o modalitate de comunicare a unor idei şi sentimente pe care le ai.

    te citesc cu plăcere şi cu admiraţie.şi mulţumesc,scrisul tău îmi face bine.

  2. foreverhuman said,

    26/01/2012 at 8:52 am

    apropo,quote ,,dacă le mai putem construi-idealurile-într-o lume atât de desprinsă de bine şi adevăr şi orientată spre acum şi consum,,.

    e justă remarca,şi cred că e deja un lucru spus de mai mulţi, e drept,pragmatismul consumist,mai ales cel indus prin educaţie,explicit ca şi prin puterea exemplului,e ucigător pentru visarea des-cătuşată,pentru trăirea emoţională,pentru idealuri…idealiste.cum e,s-ar zice,şi dragostea.numai că.even if that s true,aş crede şi aş afirma că lucrurile astea mai ţin şi de un inefabil propriu fiinţei umane,peren şi inseparabil de om.de omul care e apt prin structura sa de asta.şi care structură,mai cred,e inalterabilă,sub acest aspect.ştiu,n-am argumente,e un feeling.poate,de ce nu,chiar unul -hihihi-idealist şi propriu,in realitate,doar unor oameni.nu-s sigur.e un feeling,spuneam.deci,e mult sau e puţin,depinde de cine face judecata de valoare.

    numai bine să ai,capricornk.

  3. capricornk13 said,

    26/01/2012 at 3:17 pm

    multumesc foarte mult pentru cuvintele bune! de fiecare data imi scrii asa de frumos, ca ma fastacesc 🙂

  4. earthwalker said,

    26/01/2012 at 4:04 pm

    “mai puţin talentat decât mulţi dintre tinerii noştri autori tineri”?

    si mie imi plac mult unii dintre tinerii nostri scriitori, dar nu sunt intotdeauna sigura ca sunt scriitori, cu tot talentul lor. parca ar fi totusi niste dansatori foarte talentati:)cel putin in comparatie cu franzen. si vorba ta, nu stiu daca asta e bine sau rau.

    tocmai am citit cartea, acu’ am terminat-o si eu. mi-a placut mai putin decat corectii dar macar nu i-a lasat pe toti plini de sentimente negative la sfarsit, i-a iertat:).

  5. capricornk13 said,

    29/01/2012 at 11:38 pm

    @forever: scuze, al doilea comment al tau intrase la spam, nu stiu de ce 😦
    imi place feelingul tau 🙂
    @earthwalker: poate paralela mea e ciudat 🙂
    altfel, ma bucur mult ca te vad (ascult) si ca citim acelasi lucru! facem o axa lima-berlin? 🙂

  6. Rontziki said,

    30/01/2012 at 9:41 pm

    Mi-a plăcut mult Corecţii şi, din ce citesc acum la tine, cred că Libertate o să-mi placă şi mai mult!
    Partea asta cu iubirea şi libertatea încă-mi dă bătăi de cap, aşa că sigur am să fiu cu ochii după ea în carte 🙂

    Şi mie-mi plac chestiile mai intense, iar la Corecţii lucrurile erau destul de liniare, lipsea un zig-zag real, şi până la urmă m-a frapat tocmai faptul că citeam despre o societate oarecum în neregulă, dar pentru că trăim în ea şi m-am obişnuit cu ea, nu mă suprindea…ori exact faptul că nu mă surprindea mi-a dat de gândit…
    Nu ştiu dacă am fost suficient de corentă 🙂

  7. foreverhuman said,

    31/01/2012 at 8:47 am

    multumesc !!!

  8. foreverhuman said,

    31/01/2012 at 9:07 am

    şi…incă ceva,simt nevoia să-ţi spun şi asta.îţi scriu frumos pentru că exact asta meriţi din partea mea.pentru că tu,la rându tău,imi dăruiesti prin scrisul tău frumosul.frumosul,viul,adevăratul,decentul,şi nu o dată,pasionalul in cel mai bun sens al termenului.pentru că,existând şi facând ceea ce faci aici,mă faci să simt că,dacă tu şi alţii ca tine există,nu sunt singur şi aiurea şi degeaba aici,on earth,ci dimpotrivă.pune-te o secundă in pielea mea-ştiu că eşti empată,nu poţi să nu fii !!!-şi vezi ce ţi-ai scrie,în aceste condiţii.

    din tot sufletul,numai bine şi numai bune şi tot ce ţi-am mai zis de-a lungul vremii.

  9. capricornk13 said,

    31/01/2012 at 1:29 pm

    @rontziki: ba ai fost foarte coerentă; asta cred că e arta lui franzen, de a face literatură bună povestind vieţi cât se poate de normale într-un mod cât se poate de simplu
    @foreverhuman: mulţumesc frumos (nu se poate spune mai mult)! cu toată inima, numai bine şi ţie 🙂

  10. roberts said,

    18/02/2012 at 12:46 pm

    despre “corectii” te-nteleg, nici mie nu mi-a lasat nu-s ce impresie, cam liniara cumva…despre “libertate” vorbesti frumos, o sa citeasca si ochiu meu asha ceva:)

  11. capricornk13 said,

    18/02/2012 at 1:30 pm

    @roberts: mulţumesc pentru vizită şi lectură plăcută atunci! 🙂


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: