Am părăsit casa lui Cielo cu oarecare regrete şi întrebarea dacă vom mai ajunge vreodată în colţul acela de lume duminică, pe 22 ianuarie. Ea şi Guillermo ne-au însoţit în barcă, apoi în al doilea scuter până în piaţă în Pucallpa, unde amicul meu a primit instrucţiuni preţioase privitoare la plantele pe care trebuia să le cumpere. Ne-am îmbarcat spre Lima cu gândul la o masă pe cinste – deşi mâncarea la Cielo fusese absolut ok, deliciile restaurantelor din Lima ne atrăgeau ca un magnet, în plus scăpasem, în sfârşit de dietă, deci puteam să degustăm şi altceva decât peşte, legume şi fructe de mare. În plus, aveam o restanţă cu Plaza de Armas, pe care nu reuşiserăm s-o vedem din cauza raliului, aşa că ne-am mobilizat după ceviche, lomo saltado (felii de viţel cu felii de ceapă, orez şi cartofi) şi o tocană cu felii de burtă şi ananas către creaţia lui Pizzaro. Frumoasă, nimic de zis:
A doua zi am fost trezită brutal la ora 4:00, pentru a zbura spre Cusco (sau Cuzco) – capitala imperiului incaş şi capitala istorică a Peru, în Anzi. Situat la aproximativ 3400m altitudine, oraşul este fascinant din multe puncte de vedere: arhitectură, istorie, forma de pumă (animal sacru la incaşi). Locuit de cultura Killke între 900 şi 1200, când au apărut incaşii, a fost cucerit de spanioli în 1532, dar se spune că este cea mai veche localitate de pe faţa Terrei locuită permanent – aproximativ 7.000 de ani. Cercetările arheologice continuă, pentru că abia în 2008 s-au făcut descoperiri de apeducte şi alte construcţii care au permis datarea celor de mai sus. E un oraş extrem de turistic – are cam 350.000 de locuitori, dar este vizitat de peste 2 milioane de turişti în fiecare an, nu în ultimul rând din cauză că este şi punctul principal de plecare spre Machu Picchu.
Din cauză că este atât de asaltat de turişti, Cuzco este foarte cochet, cu hoteluri incredibil de frumoase, ca cel în care am stat şi noi, cu patios amenajate superb, mobilă veche, şeminee şi obiecte de artă, tablouri de la 1500. Deşi insistenţa localnicilor este extrem de enervantă, toată lumea vrea să vândă ceva sau să primească bani de la fraierii gringos pentru poze, nu poţi să nu admiri frumuseţea oraşului şi cadrul natural. Aproape toate străzile au nume imposibile, în Quetchua, limba incaşilor, ceea ce sporeşte farmecul – noi am stat pe Chokechaka, în continuarea lui Tucuman, la hotelul Rumi Punku (Templul Soarelui). Am avut o zi întreagă de colindat, care e un fel drăguţ de a descrie gâfâiala sfârşită cu care ne târam, lipsiţi de oxigen, ameţiţi complet, în cel mai înalt loc în care am fost eu vreodată.
Prima seară în Cuzco avea să fie una memorabilă. Amicul meu are o conexiune în România, o doamnă care a “făcut” Peru de multe ori ca ghid în cautare de şamani şi plante vindecătoare, şi aşa am primit o recomandare de a întâlni un “cuzcoan” get-beget care să ne familiarizeze cu ale locului . Pe lista noastră de aventuri se mai afla experienţa cu o plantă numită San Pedro – nume a cărui explicaţie urma s-o aflăm, cu delicii, în seara următoare, deşi nu e greu de ghicit; Sf. Petru deţine cheile raiului, nu? Am ajuns pe drumul spre plantă să-l cunoaştem pe David, un peruan get-beget, cu cel mai bun simţ al umorului pe care l-am întâlnit de multă vreme. La dorinţa noastră de a petrece seara la un “pisquito”, cum îşi alinta cu drag David băutura naţională, ne-a condus către un local deţinut de un prieten, pe una dintre străduţele în pantă din Cuzco.
Oameni buni, am avut cu patronul localului una dintre cele mai interesante discuţii despre literatură ever! Am trecut prin Llosa, Sabato, Echenique, Tolstoi şi Hemingway, în timp ce personalitatea debordantă a acestui peruan cu plete negre şi ochi ca tăciunele ne alipise de scaune şi ne aprinsese privirea! O forţă şi o poftă de viaţă pe care ai privilegiul să le întalneşti once in a lifetime! Pe de altă parte a mesei şedea un puşti de douăzeci de ani de o sinceritate, căldură şi deschidere pe care mi le-aş dori multiplicate la infinit, Daniel. Singurul care vorbea engleză, ajutandu-ne astfel cand ne pierdea spaniola nebună a patronului, Daniel ne-a devenit un prieten de suflet din cateva fraze. M-a rugat să-i fac o listă de cărţi pe care să le citească, sunt aşa curioasă ce impresie îi vor face!
Dimineaţa am plecat devreme spre Machu Picchu, sunt două ore cu autocarul urmate de încă aproape două cu trenul, printr-un peisaj montan de vis. Se coboară cam 1.000 m până acolo din Cuzco, trecând prin valea Urubamba şi oraşul cu acelaşi nume:
Iar de ce e Machu Picchu una dintre minunile lumii veţi vedea în următoarea însemnare.
capricornk13 
Leave a Reply