Despre forţa împrejurărilor

13/02/2012 at 6:57 pm (Istorie)

Tragedia Germaniei. 1914-1945 – Lucian Boia

Humanitas, 2010

În sfârşit am pus mâna şi am citit şi cele două cărţi ale profesorului Boia cumpărate chiar cu ocazia lansării lor la Gaudeamus 2010.  Primisem deja trei cărţi de la domnia sa, le citisem cu mare plăcere – practic îmi reînviaseră pasiunea pentru istorie, iar Germanofilii mi s-a părut una dintre cele mai interesante lecturi ever.  Despre ea n-am apucat să postez aici, există pe blog numai însemnarea despre Istorie şi mit în conştiinţa românească.

Tragedia Germaniei este din nou o carte pe care aşteptam s-o citesc de multă vreme, ca şi “Istorie şi mit…” – o analiză lucidă, nepărtinitoare, neinfluenţată exclusiv de Holocaust, a condiţiilor care au făcut posibil derapajul Germaniei către regimul lui Hitler şi ororile din cele două războaie mondiale.  În stilul pe care îl consider de acum caracteristic, Lucian Boia dărâmă una după alta toate prezumţiile că Germania ar fi fost mai agresivă, mai antisemită şi, în special, principala sau chiar singura vinovată de declanşarea celor două conflicte.  Asta nu înseamnă că “ţine partea” nemţilor, are multe argumente şi prezintă multe fapte care îi condamnă şi îi incriminează, ci că restabileşte un echilibru de care era nevoie.  Înseamnă numai că nu le aruncă lor toate bubele în cap, aşa cum au fost tentaţi mulţi istorici francezi şi englezi, apoi o generaţie întreagă de germani, ce se simţeau vinovaţi şi vroiau să rupă cu trecutul, să facă.

Pentru fiecare demonstraţie menţionată mai sus – că poporul german nu era cel mai antisemit din Europa, că Germania nu a jucat în mod necesar rolul agresorului, ci că a răspuns logic unor condiţii politice ce o determinau să acţioneze astfel etc. – Lucian Boia aduce o pleiadă impresionantă de argumente sprijinite de fapte şi cifre de necontestat, majoritatea din surse din afara Germaniei, astfel încât nu pot fi bănuite de fals. 

Alături de argumentaţia logică impecabilă şi munca de cercetare evidentă, şi această lucrare beneficiază de calităţile ştiute ale scrisului profesorului Boia: structură, bun-simţ, exprimare concisă şi elegantă, însă perfect inteligibilă şi pentru diletanţi şi, nu în ultimul rând, de acel rafinat simţ al umorului, un sarcasm temperat de delicateţe şi stil, care este pentru mine principala sa “semnătură”.

În plus, recunosc sportiv că m-a încântat mult şi subiectul. Aşa mă enervează de ani de zile generalizarea neamţ = nazist/rasist/ucigaş de evrei de nu pot să spun!  Şi nu e deloc rău să mă conving că feelingul meu era corect citind o carte atât de bine scrisă şi de argumentată.  Satisfacţia este dublă!  Vă recomand lectura cu mult drag – chiar dacă aţi crede că nu sunteţi interesaţi de subiect, Lucian Boia vă va cuceri. 

P.S.:  Dacă cineva vrea să mă acuze de vreo tâmpenie gen antisemitism pentru însemnarea asta, îl înjur de pe acum ca să nu se mai obosească – citiţi cartea şi dup-aia vorbim…