Made in Britain

Rămăşiţele zilei – Kazuo Ishiguro

Polirom, 2002.  Trad. Radu Paraschivescu

Ce lectură mai potrivită pentru vizita mea la Londra decât minunatul roman al lui Ishiguro?  Am scris când am terminat Nocturnele că nu simţisem nevoia să mai citesc şi cartea după ce vizionasem (de nenumărate ori) incredibila performanţă a lui Anthony Hopkins în ecranizare.  Dar am văzut-o la prietena mea în bibliotecă şi n-am rezistat! Am făcut bine.

Deşi mi-a plăcut extrem de mult romanul, nu cred că l-aş reciti… Nu e deloc o lectură confortabilă, am rămas… copleşită de tristeţe cred că nu e prea mult.  Aproape că nu-mi vine să mă mai apuc şi de Un artist al lumii trecătoare, singura mai celebră pe care nu i-am citit-o lui Ishiguro.  Omul ăsta are de fiecare dată capacitatea de a mă emoţiona profund, iar ceea ce scrie el nu e tocmai o prăjitură cu frişcă, te cam muşcă emoţiile de care vorbeam. 

Monologurile lui Stevens şi, mai ales, pledoaria lui pentru “demnitate” ca trăsătură definitorie pentru un majordom perfect te fac să te simţi nesigur şi gol pe dinăuntru.   Te pun să te gândeşti la acele marote pe care le-ai putea avea tu însuţi, să te întrebi care e ideea centrală care te ghidează.  Şi dacă nu cumva este la fel de falsă şi nu-ţi transformă viaţa într-o imensă păcăleală – iar dacă aşa este, te îngrozeşti nu la gândul c-ar trebui s-o identifici şi să te schimbi, fiindcă e clar că e aproape imposibil, ci la cel că te-ai putea trezi!

Decizia domnişoarei Kenton de a-i mărturisi bătrânului Stevens că l-a iubit mi s-a părut de o cruzime insuportabilă.  Atât de uman din punctul ei de vedere şi, în acelaşi timp, atât de distructiv pentru ceea ce mai rămăsese din iluziile majordomului cu privire la însemnătatea vieţii sale. 

Kazuo Ishiguro este un scriitor minunat.  Atât.

Advertisements

2 Comments

  1. gxg said,

    08/03/2012 at 9:58 pm

    Da, l-am citit și eu de curând și am rămas cu impresii similare. Într-adevăr te pune pe gânduri.
    Totuși nu cred că mărturisirea de care vorbești din final a fost atât de crudă. După părerea mea Stevens își dăduse și el seama în final de iubirea ei – și de a lui pentru ea, deși nu a acționat niciodată în afara limitelor „demnității” de majordom – ultima întâlnire e doar o confirmare, dureroasă ce-i drept.
    Apropo de Artistul lumii trecătoare, e într-un fel foarte similară cu Rămășițele – adică tema ratării, alegerilor greșite e tratată din nou, doar că în alt decor, Japonia post-belică, și cu un stil pur japonez.

  2. capricornk13 said,

    09/03/2012 at 8:59 am

    Da, ştiu câte ceva de artist, Geta Dumitriu are o postfaţă foarte bună la cartea asta.
    Da, poate că ai dreptate, însă mie mi s-a cam încrâncenat carnea 🙂


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: