Great Storyteller

24/04/2012 at 2:06 pm (Roman)

Das Spiel des Engels – Carlos Ruiz Zafón

S. Fischer Verlag GmbH, 2008. Trad. din spaniola in germana Peter Schwaar

Cum mai scriam pe aici, voi sa nu faceti niciodata ce am facut eu cu cartea asta – adica sa va cumparati o traducere dintr-o terta in alta limba decat romaneste sau intr-o limba pe care o stiti aproape de nivel native.  Ori originalul, ori in romaneste – altfel e o prostie… eu mi-am mai luat-o si in germana, pe care n-o stiu, asa ca va dati seama cat de mult am pierdut!  Acum trebuie s-o mai citesc o data in romaneste, ca e pacat, e excelenta!  E adevarat ca am circumstante atenuante – cand mi-am cumparat-o eu nu exista in romaneste, nu am gasit-o in engleza, iar in spaniola chiar nu aveam de unde s-o iau.  Eram disperata s-o citesc, asa ca… Oricum, faptul c-am citit 710 pagini in germana trebuie sa va spuna cam cat de tare imi place Zafon!

E o poveste foarte complicata cu scriitori si carti, cu crime, urmariri, case bantuite, iubiri neimplinite.  Mult romantism, o Barcelona splendida a anilor 20-30 din care nu lipseste cimitirul cartilor uitate, pe care-l stim deja din Umbra vantului, sau libraria Sempere & Fiii.  Zafon este clar, mai intai de toate, storyteller.  Poate intrigile lui par un pic naive, poate intorsaturile lui de situatie te cam ametesc, poate misterele si “goticul” pot parea obositoare si aduse din condei, insa nu prea poti lasa cartea din mana daca tii cu adevarat la poveste.  Cei care au uitat trepidatiile cu care treceau prin Dumas si Pardaillani sau felul in care ii urmareau si-i faceau sa viseze Jules Verne sau Karl May nu prea au de ce sa citeasca un scriitor ca Zafon, insa mie mi se pare ca au de pierdut. 

Evident, insa, ca nu e numai romanul de mistere care ma atrage la catalan.  Felul in care omul asta este indragostit de Barcelona il face sa creeze o atmosfera incredibil de frumoasa in cartile lui, toate petrecute in miezul acestui oras, cu fiecare poveste legata indestructibil de strazi, cladiri, parcuri, cimitire si fantani.  Si mai are o indragosteala, cea de scris si de carti.  Cred ca toata viata lui e marcata de obsesia profunda pentru literatura ca poveste si scriitor ca personaj osandit sa astearna semne pe hartie, bantuit de fantasme livresti.  E o imagine romantica si poate desueta, insa este evident ca Zafon nu numai ca este constient de acest lucru, ci si-l asuma cu voluptate, scopul lui este sa recreeze vraja adusa de carti intr-o lume ce pare sa nu mai aiba nevoie de povesti la gura sobei, intr-o vreme a experimentului.  El face un pariu cu el insusi, apoi cu cititorii lui, ca o carte scrisa asa mai poate inca avea farmec si azi.  Pentru mine e un pariu castigat, iar castigul este in primul rand al cititorilor ca mine.

Un citat aproximativ: “Toate cartile au suflet. Sufletul lor e compus in primul rand din sufletul celui care le-a scris, la care se adauga apoi sufletele tuturor celor care le citesc.”  Batranul librar Sempere ii spune asta lui David Martin, personajul principal, atunci cand il duce in cimitirul cartilor uitate. 

Zafon e un scriitor la care iubirea e profunda si eterna, prietenia nu se incalca niciodata, juramintele sunt infricosatoare, crimele oribile, iar viata se traieste la o mie la suta, in ciuda faptului ca e adesea o suita interminabila de dureri si dezamagiri.  Tabloul pictat de el are maretie, culori puternice, transmite sentimente izbitoare.  Reuseste insa performanta de a nu cadea in ridicol, de a nu suferi de patetisme insuportabile, pentru ca stie sa scrie inteligent, nu o data cu un remarcabil simt al umorului, cu detalii realiste.  Cel mai important insa e, inca o data, ca se vede ca foloseste procedeele respective constient, pentru ca asa a ales.

Advertisement