capricornk13

The Hunger Games. The Hunger Games-Catching Fire.  The Hunger Games-Mockingjay – Suzanne Collins

Scholastic UK Ltd., 2009

Deşi se poate argumenta foarte convingător că seria lui Suzanne Collins este comercială până la lacrimi, că ne întâlnim cu un fel de Dan Brown al SF-urilor sau un Coelho al distopiilor, cred că este destul dificil pentru cineva care citeşte prima parte a Jocurilor foamei să nu se lase antrenat în aventurile adolescentei Katniss Everdeen din arena luptei pentru supravieţuire.  Stephen King spunea în cronica la primul volum că l-a enervat rău numele eroinei, dar cartea i-a plăcut foarte tare – sunt de acord cu el în ambele privinţe, după cum puteţi constata, “Katniss” sună ca porcu!

Ideea pe care e construită cartea e foarte promiţătoare.  Pe teritoriul fostei Americi de Nord există acum un soi de republică numită Panem, formată din 12 districte şi condusă dictatorial de Capitol, un oraş-capitală ce duce cu gândul, evident, la Capitoliul din Washington.  În urmă cu aproape 75 de ani se petrecuse o mare rebeliune a districtelor împotriva Capitolului, soldată cu victoria acestuia din urmă, anihilarea completă a celui de-al treisprezecelea district al Panem şi, pentru că aluzia la “panem et circenses” e îndreptăţită, instaurarea Jocurilor Foamei ca formă de pedeapsă pentru rebeliune, descurajare şi umilinţă.  Jocurile sunt un uriaş reality-show organizat anual, la care fiecare district este obligat să tragă la sorţi numele unei fete şi al unui băiat între 12 şi 18 ani care să-i reprezinte în show.  Cei astfel “recoltaţi” în fiecare an sunt trimişi într-o arenă special construită, unde trebuie să se ucidă unii pe ceilalţi până când rămâne un singur supravieţuitor.  Viaţa în Districtul 12, cel în care trăieşte eroina noastră, este extrem de grea pentru toată lumea.  E districtul minier (fosta Appalachia), oamenii sunt cu toţii la limita supravieţuirii, iar Katniss îşi susţine singură mama şi sora mai mică după moartea tatălui într-un accident minier.  Se descurcă vânând ilegal dincolo de gardul electrificat impus de Capitoliu, împreună cu cel mai bun prieten al ei, Gale, face speculă în piaţa neagră a Districtului şi se înscrie în fiecare an pentru “tesserae”, raţii de alimente suplimentare obţinute prin multiplicarea şanselor de a fi “recoltată” pentru Jocurile foamei.  În bolul cu numele tuturor copiiilor între 12 şi 18 ani din District numărul biletelor cu numele fiecăruia se dublează în fiecare an – 1 bilet la 12 ani, 2 la 13 etc, la care se adaugă câte un bilet pentru fiecare “tesserae” la care te-ai înscris.  Vă puteţi lesne imagina ce urmează: la tragerea la sorţi din anul respectiv e selectată din bol dulcea soră mai mică a lui Katniss, Prim, iar fata de 16 ani se oferă voluntar s-o înlocuiască pe fetita de 12.  Alături de ea e selectat un băiat de aceeaşi vârstă, Peeta Mellark, fiul brutarului, care-i salvase viaţa lui Katniss cu multă vreme în urmă, după moartea tatălui ei, oferindu-i două pâini în ciuda pedepsei primite de la mama sa.  Cei doi sunt aruncaţi în oribilul spectacol al Jocurilor, conştienţi că e posibil ca, la un moment dat, să fie nevoiţi să se ucidă unul pe celălalt – let the circus begin!

Desigur că desfăşurarea Jocurilor din primul volum e extrem de palpitantă şi, pentru a nu da în continuare spoilere, voi încerca să fac o listă cât mai generală cu ce mi-a plăcut şi ce nu de-a lungul seriei.

Plusuri:

• Katniss nu e perfectă.  Nu e grozav de frumoasă, face uneori gafe monumentale, e antipatică, nu dă bine la public;
• Oscilaţia ei continuă între Peeta şi Gale, ambii îndrăgostiţi de ea.  Apropierea de fiecare, în momente diferite, e foarte realistă şi bine condusă de Collins
• Mentorul Haymitch, fostul câştigător din Districtul 12, e un personaj extrem de credibil şi de simpatic o mare parte din cele trei volume, ba chiar salvează de la ridicol aventurile de câteva ori
• Aproape niciun personaj nu e plat, foarte bun sau foarte rău, cu toţii au slăbiciunile lor şi frumuseţea lor, sunt cvasi-fireşti; excepţiile sunt Cinna, stilistul, care e prea mişto şi, o vreme, preşedintele Snow, care e prea nashpa; dar Collins se scoate pe final pe tema lui;
• Aventurile din arenă sunt foarte mişto în primul volum; câţiva dintre ceilalţi competitori sunt interesanţi în al doilea; acţiunea te ţine în priză 100%
• Foarte bună privire asupra industriei mass-media şi a manevrelor de culise

Minusuri:

• Peltea lungită americană, volumul al treilea cu luptele împotriva Capitoliului, conduse din Districtul 13, e aproape insuportabil; dacă n-ar lua-o Peeta razna şi n-ar fi deosebit de scârbos cu Katniss, cred că n-ar fi lizibil deloc
• Nesfârşitele descrieri ale mâncărurilor pe care le primesc concurenţii la Capitoliu.  Înţelegem că se murea de foame în Districte, dar devine enervant. Idem descrierile costumaţiilor.
• Collins nu e senzaţională la descrieri de lupte etc., se cam vede că e femeie
• Tensiunea scade, Jocul din volumul al doilea nu e nici pe departe la fel de interesant ca primul
• Mult prea multe detalii nesemnificative

Per total aş recomanda amatorilor de lectura Jocurilor foamei, dacă rezistă curiozităţii, să citească numai primul volum şi, eventual, pe al doilea.  Al treilea mi s-a părut dezamăgitor şi e păcat, aruncă o umbră asupra întregii serii.  Alte impresii vedeţi la dreaming jewel aici.