Cam târziu

10/05/2012 at 2:35 pm (Roman)

Simion liftnicul. Roman cu îngeri şi moldoveni – Petru Cimpoeşu

Polirom, 2007

În sfârşit ajung şi eu să citesc cunoscutul roman al lui Petru Cimpoeşu, despre care auzisem numai de bine.  E prima carte pe care i-o citesc şi cred c-am întârziat puţin, în sensul că m-ar fi impresionat mai tare dacă n-aş fi trecut prin alţi câţiva autori contemporani care dezbat despre România postdecembristă.  Cimpoeşu e bun, are umor, moldovenii lui sunt epici, iar onomastica de senzaţie.  Nu ştiu cum de i-au trecut prin cap în special numele personajelor feminine, de care te cruceşti, nu altceva, tăvălindu-te pe jos de râs: Pelaghia, Elemosina şi Zenovia sunt exemplele care-mi vin acum în cap.

O satiră mişto la adresa societăţii de provincie din Moldova şi în special a “statului la bloc”, necruţătoare cu noua manie religioasă în care a dat poporul după 89 – lucru care mie, desigur, mi s-a părut delicios.  Simion “liftnicul” e liftnic pentru că se blochează în lift zile întregi şi le vorbeşte colocatarilor în parabole aparent puerile, sarcastice bine la a doua vedere, încercând să-i aducă într-un fel pe calea cea bună.  În final dispare împreună cu precocele Temistocle, copilul orfan de 10 ani care e, probabil, cel mai interesant personaj al cărţii.

O lectură agreabilă, râs cu lacrimi de câteva ori.  Cimpoeşu are un stil foarte simplu şi agreabil, creează portretele personajelor sale pe de o parte prin poveştile lor, pe de altă parte prin gândurile care le animă, iar tensiunea ironică ivită între cele două planuri e bine dozată.  Rezultă o panoramă închegată din slăbiciunile şi automistificările fiecăruia, un fel de circ trist şi sărăcuţ.  O carte OK, dar fără mare adâncime, sau cel puţin aşa mi s-a părut mie.  Bifat şi Petru Cimpoeşu, mi-e teamă că nu mă mai întorc prea curând la dumnealui.