Miiiică dezamăgire

Prinţul din negură – Carlos Ruiz Zafón

Polirom, 2011.  Trad. Alina Titei

Ei, sunt cârcotaşă de fapt!  Nu ştiu la ce mă aşteptam de la o carte pentru adolescenţi… Problema e că-mi place atât de mult spaniolul, încât cer ca nemâncata numai minunăţii de la el!  Mai ales că cealaltă cărticică pentru young adult, Marina, îmi plăcuse tare de tot!  Ca să nu vă mai spun că tocmai am intrat pe site-ul Polirom şi e deranj, fiindcă s-a tradus Prizonierul cerului, ceea ce înseamnă comandă imediată 🙂  Vă scrisesem despre cartea asta de curând, am văzut-o în Peru în spaniolă şi era să cad în păcat – e continuarea la Umbra Vântului. 

Prinţul din negură e tot un fel de gotic-horror, însă mult mai slăbuţ decât romanele care m-au încântat atât de tare – să fie numai de la numărul mult mai mic de pagini? 🙂 Lăsând gluma la o parte, povestea în sine n-ar fi rea, numai că mi se pare că Zafon face aici o greşeală de începător, care nu e, din păcate, justificată de faptul că Prinţul are ca target o audienţă cu coşuri pe faţă.  În loc să pună o singură scenă, maximum două, în care singurul personaj care deţine cheia “misterului” întregii poveşti are ocazia să facă lumină (şi nu face), pune vreo zece.  Şi astfel devine total bulibăşit şi neverosimil întreg romanul, e foarte enervant (mai ales că la un moment dat ghiceşti singur misterul ăla) să tot apară paznicul farului, tinerele personaje principale să-l toooot tragă de limbă, să-l someze, să-l implore, iar el să bată câmpii şi să spună aceeaşi jumătate de adevăr de fiecare dată.  Asta ar fi prima greşeală.

Următorul lucru enervant e că, spre mare deosebire de celelalte cărţi ale lui, aici nu izbuteşte deloc să creeze relaţii fireşti între personaje.  Ba sunt prea calde, ba sunt prea reci.  Iar întâmplările sunt cam dezlânate, cam fără logică, nu au o evoluţie normală.  Şi din cauza asta nici personajele nu sunt veridice, nici povestea nu ţine, îţi rămâne un tablou prost, neterminat. 

Părţile bune din acest mic roman de mistere sunt însă marca Zafón: atmosfera din micul orăşel de la mare unde se mută familia Carver este redată splendid, descrierile epavei misterioase şi a cimitirului cu clovn sunt într-adevăr dătătoare de fiori, elanul şi generozitatea tinereţii te însufleţesc.  Din păcate toate astea nu sunt suficiente aici pentru a lăsa o impresie puternică la sfârşit, sunt prea multe lucruri superficiale.  În fine, mie tot mi-a făcut plăcere să citesc, sunt prea îndrăgostită de maniera spaniolului ca să-mi sune totul rău.  Nu cred, însă, că-mi iau şi restul trilogiei.  A, o ultimă remarcă – nu e nici tradusă grozav.

Advertisements

5 Comments

  1. roberts said,

    14/06/2012 at 4:08 pm

    am citit-o si eu, nu mi-a placut! sau mi-a placut prea putin, asa superficiala si fara sare si piper…e drept ca ma dusesem si ca la pomul laudat. am citit totusi si restul trilogiei, “Printul din negura” e cea mai slaba…

  2. capricornk13 said,

    14/06/2012 at 8:40 pm

    Roberts, citeste romanele mari, Umbra vantului si Jocul ingerului, sunt cu totul altceva!

  3. Antonia said,

    19/06/2012 at 1:59 pm

    Mie una mi-a placut. Cel putin consider ca autorii spanioli au inceput sa scoata carti tot mai bune.

  4. capricornk13 said,

    20/06/2012 at 8:49 pm

    @antonia: aceeasi recomandare, romanele mari iti vor placea sigur daca ti-a placut Printul; incearca si Perez Reverte, daca vorbim de spanioli 🙂

  5. 24/06/2012 at 12:31 pm

    […] miiiică dezamăgire“ este pentru Capricornk13 Prințul din negură, de Carlos Ruiz Zafón (Polirom, 2011, trad. Alina […]


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: