Pe scurt

Am ajuns la concluzia ca nu mai am cum sa scriu cate o insemnare despre fiecare dintre cartile citite in ultima vreme, desi cele mai multe ar merita discutate si ras-discutate.  Cum majoritatea sunt aparitii destul de vechi, lumea s-a ocupat de ele la timpul potrivit, asa ca nu crez sa fie mare paguba.  Deci cateva impresii despre fiecare, poate ca stimulent pentru lecturile de vacanta.

Unchiul Rudolf – Paul Bailey

Humanitas, 2009.  Trad. Marius Chivu

Unchiul Rudolf

O bijuterie de carte, căreia i se potriveşte foarte bine descrierea colecţiei “cartea de pe noptieră”.  Am citit-o în aceeaşi zi în care am primit-o, ascunzându-mă prin diverse cotloane neumblate pe la birou şi plecând devreme ca s-o pot termina în linişte.  Încerc să înţeleg şi eu, în continuare, de ce m-a captivat atât de tare un roman fără vreo mare greutate, scris de un scriitor pe care nu-l ştiam.

Nu cred că e numai fiindcă personajele principale sunt români, iar România (ţara bestiilor!) e tot timpul in fundal.  Nici nu este, dealtfel, o prezenţă de neînlocuit, tragedia de la care porneşte totul se putea petrece la fel de bine în x, y sau z – câteva ţări europene.  Însă englezul Bailey este un bun cunoscător al României, iar asta e, fără îndoială, un punct extrem de atractiv pentru noi.  Si mai important, insa, este un scriitor minunat, cu finete, ale carui randuri suna ca o compozitie muzicala – traducerea lui Marius Chivu e excelenta.  Ca trivia, m-am amuzat copios pe blogul ionucai, si ea incantata de carte, ca un comentator e oripilat de o scena de atractie erotica a lui Andrew pentru unchiul sau, Rudolf.  Mi se pare o pudibonderie toanta rau, fiindca nu numai ca scena nu strica romanul, asa cum crede domnul respectiv, ci se potriveste perfect, e scrisa cu melancolie si vibratie, da o nota de originalitate si te face sa privesti mai atent si sa intelegi mai bine intreaga relatie si intreaga carte.

Capcanele istoriei.  Elitele intelectuale romanesti intre 1930 si 1950 – Lucian Boia

Humanitas, 2012

Capcanele istoriei

Stiti ca m-am tot tanguit pe aici cat de tare imi doream sa citesc aceasta noua carte a profesorului Boia.  Pana la urma nu am descarcat versiunea electronica, ci am primit-o pe hartie.  Nu retin exact discutia, cert este ca cineva din blogosfera s-a declarat dezamagit de carte.  Nu exista nici cel mai mic motiv pentru asa ceva!  Singurul eventual “repros” care i s-ar putea aduce este ca nu vine cu descoperiri zguduitoare, cu nume noi care ar fi facut si dres dintre membrii cercurilor analizate de istoric, insa crearea intregului tablou este meritorie in sine.

Te apuca o tristete dupa ce o termini… Exemplele de verticalitate in raport cu variile regimuri dictatoriale care se succed in perioada respectiva mai ca lipsesc cu desavarsire!  Eu am retinut unul: Serban Cioculescu, pentru ca celalalt era un medic despre care nu auzisem inainte si care a murit inainte de finalul perioadei prezentate de istoric.  Restul intelectualitatii romanesti se face de basm cu brio, indiferent de etnie, clasa sociala de provenienta, cantitate de inteligenta sau talent, domeniu in care activeaza.  Le-as sugera celor care se obidesc in tara zilele astea de oful cacealmalelor politice si a tontoroiului de mahala, cu care nu inteleg de ce nu s-au obisnuit de 20 de ani incoace, sa caute “root cause” in cartea domnului Boia.  Mai ales ca, in final, trage si o concluzie foarte amara, dar cu totul veridica: intelectualii nu gandesc mai bine decat restul poporului, ci cam la fel…  Insa pe parcursul cartii este, ca de obicei, echilibrat si profesionist, insistand asupra necesitatii de a-i privi in contextul istorico-politic de atunci, si nu acuzandu-i pentru ca stim ce stim astazi, in virtutea “corectitudinii politice” la ordinea zilei.  Cartea este presarata si de un umor irezistibil, pentru ca sunt anumite cazuri atat de ridicole, incat profesorul nu se poate retine de la niste sarje bine simtite.

Asasinul regal (2 vol.) – Robin Hobb

Nemira, 2009.  Trad. Antuza Genescu

Robin Hobb - Asasinul regal

The Assasin’s Quest – Robin Hobb

Kindle edition

Asasinul regal e a doua parte din trilogia Farseer, inceputa cu Ucenicul asasinului, despre care am scris relativ de curand.  Dovada ca e excelenta e faptul ca sambata asta, cand am dat gata al doilea volum pe la pranz, mi-am cumparat instantaneu editia Kindle a ultimei parti, The Assassin’s Quest, titlu tradus in romaneste, dintr-un motiv care imi scapa complet, drept “Razbunarea asasinului”.  In cazul in care mai exista cineva care nu stie, desi ma indoiesc, nu trebuie sa va cumparati Kindle sau alt e-reader ca sa cititi cartile de pe Amazon, au aplicatii gratuite si pentru PC si pentru Mac.

Revenind la lupii nostri din Farseer, va repet ca Robin Hobb mi se pare o maestra a genului fantasy.  Niciunul dintre autorii din care am citit dupa Tolkien si Martin (vezi Donaldson, Wolfe si Cook) sau din care am incercat sa citesc (vezi Marion Zimmer Bradley, Pratchett, Brett, Niven / Pournelle / Barnes sau Stackpole) nu a reusit atat de bine sa creeze, pentru mine, o lume credibila, o poveste pe care s-o urmaresc cu delicii.  Personaje complexe, intriga interesanta, indoiala strecurata in permanenta, nimic nu e alb si negru.  In aceste carti se dezvolta legatura prin Har (era Wit, o nimerisem! cu Mestesugul n-am nimerit-o, nu e Craft, ci Skill) intre asasinul nostru si un lup.  Si e mult mai bine gandita si complexa decat  la stravechii lui Martin si Stark.

Puncte mai slabe (zic acum, ca in weekend nu m-am dezlipit nicio clipa de carti, respectiv computer!): Hobb e cam feminista.  Toate gagicile de treaba din Farseer sunt umpic prea destepte, curajoase, verticale etc.  Zic un pic, fiindca autoarea incearca sa nu exagereze, e limpede, ii gaseste fiecareia cate o ciudatenie sau slabiciune.  Dar regina Kettricken m-a cam calcat pe nervi.  Si, evident, finalul (of, americanii) e nitzel tras de par.  Din fericire Hobb il salveaza cat de cat, fiindca macar personajul principal nu e happily ever after.  In orice caz, cel mai mult mi-a placut partea de mijloc, Asasinul regal.  Se va mai citi Hobb, e clar, insa pentru o vreme am chef sa iau o pauza de la povesti, ca parca m-am copilarit suficient 🙂

Femeia de la miezul noptii – Radu Albala

Humanitas, 2006

Mi-a atras atentia in mod deosebit insemnarea lui micawber si, din fericire, am reusit sa fac rost de un exemplar al cartii.  Iarasi din fericire e o alta carte de pe lista pe care le-o facusem prietenilor mei care mi se pare excelenta!  Povesti din Bucurestiul interbelic, a la Mateiu Caragiale, despre iubiri dezaxate pentru femei fatale.  Un scriitor despre care nu stiam nimic a devenit, dintr-o data, un nume pe care l-as citi oricand si l-as pune rapid in topul meu personal de scriitori romani.  Amanuntele nu prea au sens, gasiti la micawber o descriere mai pe larg.  Mi-e greu sa cred ca exista cineva care sa nu citeasca cele sase povestiri cu placere.

Frânghia înflorită – Radu Vancu

Casa de editura Max Blecher, 2012

Inca nu pot sa ma dezmeticesc foarte bine dupa lectura noii carti a lui Radu.  Oricum mai tot citesc ba un poem, ba altul, ba cate o jumatate de carte… E, oricum, ciudat sa vorbesc despre cartea unui om pe care-l cunosc si il admir mult, nu sunt capabila sa discern printre sentimente.  Franghia inflorita nu e tocmai o surpriza pentru cine a citit celelalte patru volume de poeme ale lui Radu, insa pentru mine tot surprinzatoare ramane forta cu care omul asta se ia la tranta cu moartea, isi confrunta destinul, isi imbina suferinta cu iubirile si fericirile.  Stiu ca suna oribil, insa cartea asta te poate face sa-l invidiezi, fiindca numai niste clipe de fericire sublima, pe care le-a si constientizat, au putut crea posibilitatea dialogului firesc pe care-l poarta cu iubitul sau, mortul.  Asa mi se pare mie, ca trebuie sa mai existe un potentator de echilibru, ceva solid pentru celalalt taler al balantei.  Desi e posibil sa spun numai prostii, sa amestec categoriile surselor  instinctului creator.  Poate ca foamea de literatura e suficienta, poate ca exista vreun dracusor, cum imi spunea cineva deunazi, care nu te lasa sa dormi pana nu-ti epuizezi imaginatia.  Cand ma apucasem sa astern cateva randuri, imediat dupa ce am citit prima oara versurile, titlul care mi-a iesit din taste fara sa vreau a fost “despre improbabila mea imprietenire cu Thanatos”.  Am renuntat fiindca nu eram in stare sa descriu pana la capat senzatia.  Mie mi-e asa de groaza de moarte, ca rareori pot face fata ideii si intelege pe cei care par sa o accepte ca atare.  Ei bine, cu cartea asta, Radu mi-a transformat-o intr-un fel de… obiect din lumea asta, pe care ai voie sa-l muti mai incolo pe raft, sa-l stergi de praf , sa-l intrebi ce mai face, sa-l bruschezi atunci cand te calca pe nervi.

E o imensa nedreptate sa spun doar atat si ceva atat de ciudat despre un volum complex si special din toate punctele de vedere, insa puteti citi parerile celor care se pricep in multe cronici.  Linkuri pe blog la Radu, care sper sa va faca sa cititi cartea.

Advertisements

9 Comments

  1. dragos c said,

    16/07/2012 at 10:54 am

    ciudat, cartea lui bailey mie mi s-a parut jenant de slaba.

  2. capricornk13 said,

    16/07/2012 at 11:43 am

    păi doar e dreptul tau constituţional să ţi se pară slabă! 🙂
    argumentele mele (fiindcă “jenant” mi se pare, totuşi, prea mult):
    -scriitura extrem de fluidă
    -melancolia, umorul
    -personajul Rudolf extrem de bine conturat, de veridic în ratarea lui
    -modul în care e descrisă evoluţia relaţiei între unchi şi nepot

    • dragos c said,

      16/07/2012 at 9:56 pm

      nu mi-a rămas decât referințele la lipatti, enescu, dar poate pt că l-am și auzit la festival vorbind despre asta.
      enfin, e un roman fad, scris parcă de un autor de mâna a doua. unul român. 🙂

      • capricornk13 said,

        17/07/2012 at 8:21 am

        ha! ha! pai nici nu si-a propus, cred, sa scrie vreo capodopera, ci o mica poveste de nisa 🙂 mie tocmai de asta imi place, ca nu are pretentiile unui Franzen sau Houellebecq, ci se strecoara cu imaginatie si tristete pe un raft doi – dar sta foarte solid acolo; in anii mai vechi a fost si nominalizat la Man Booker, a facut parte din juriu (si s-a recuzat cand a avut carti propuse), deci conationalii lui, cel putin, par sa-l aprecieze 🙂 oricum, asta conteaza mai putin, mie mi s-a parut foarte scriitor, chiar daca aici, prin subiectul ales, e uneori melodramatic

  3. 23/07/2012 at 9:18 pm

    Iar mie, la Boia, mi-a displăcut tocmai ceea ce tu numești „umor”. Mie asta, plus îngăduința de tip moșcrăciun cu care privește propagarea ideilor legionare, mi-a produs realmente rău. De la stomac. Și, tot aici am mai amintit: cum abia se abține să spună că, totuși, evreii erau cam mulți în presă, în avocatură, în medicină. Ei, și? Ce urmează? Ce insinuează? Că asta justifică, probabil, într-un oarecare fel, și stupidele idei legionar-ortodoxiste ale Eliazilor și Cioranilorm și crimele.

    Erau mulți, pentru că erau capabili, dotați, studioși, învățați. Iar românii – proști și pierduți în furtișaguri de doi poli. De aia. Nu-ți poți propune să ridici, să trezești un neam, cu prețul asasinării altuia, minoritar în propria țară. dacă un popor apărut din codru mai ieri, ca al nostru, fără nu știu ce istorie, se teme de o minoritate, fie ea și evreiască, împovărând-o pe aceasta cu toate păcatele posibile, nevăzându-și propria lene, corupția endemică, sexul anal cu turcul și cu grecul fanariot, vinderea femeilor și a copiilor… Nu mai zic nimic.

    Cartea zace și acum abandonată pe un raft! Mi se pare neserioasă, am citit jumătate din ea. Nu că n-aș fi de acord cu afirmarea jălniciei clasei noastre politice de-a lungul unei istorii. Nu am sensibilități naționaliste, se cam știe. Mi-a displăcut tonul neserios, șarja nelalocul ei într-o carte cu profil istoric. Nu c-ar fi trebuit să fi fost scrisă la patru ace, în stil indigest, dar…

  4. capricornk13 said,

    24/07/2012 at 9:40 am

    Mie nu mi s-a părut că spune că erau “prea mulţi” evrei nicăieri. Dar în fine, posibil să-ţi fi dat ţie impresia asta şi pot să înţeleg că te-a enervat umorul aplicat la chestii grave. Pe mine nu, fiindcă acolo unde e umor eu văd că vine din detaşarea absolut necesară când povesteşti chestii controversate. Nu ştiu cum poţi spune că insinuează că-s justificate ideile legionaroide, n-a făcut-o niciodată, îi tratează pe toţi în acelaşi fel. Ba chiar mi se pare că este primul care reabilitează stânga (atâta cât era) şi încearcă să găsească un echilibru.
    Sunt perfect de acord cu tine în ceea ce-i priveşte pe evreii din România. Şi am să adaug că mi se pare că noi am fost mult mai stupid antisemiţi întotdeauna decât alţii, tocmai din cauză c-au trăit între noi mult timp şi aveam o problemă cu capra lor, fiindcă erau, în medie, mai deştepţi şi mai muncitori.

  5. A Reader said,

    02/08/2012 at 10:52 pm

    Poate ar trebui sa fac si eu la fel ca aici, sa scriu intr-un post despre mai multe carti, ca altfel nu tin pasul (asta desi f. probabil citesc mai putin decat voi trei). N-am scris despre niciuna din cele 3 carti ale lui Boia citite anul asta si deja au inceput sa mi se estompeze in minte…

    Boia nu mi s-a parut antisemit – da, zice ca evreii erau suprareprezentati in anumite profesii, dar tot acolo zice ca erau prea putini in alte profesii si ca si acolo unde aveau pondere mare intre studenti (la medicina de ex.) aveau pondere prea mica intre cadrele universitare. Deci nu mi s-a parut ostil evreilor, totusi mi s-a parut prea indulgent cu Antonescu – poate si pt ca, cam pe cand citeam cartea, gasisem pe net un document dur despre Transnistria. Mi s-a mai parut ocazional cam indulgent cu unii (Eliade) si cam aspru cu altii (Eugen Ionescu) dar in general echilibrat si onest.

    Totusi altii ne-au depasit mult in stupiditate antisemita – ma refer la Rusia tarista, in care pogromurile erau endemice, cand disparea un copil, in orasul respectiv erau mari sanse sa iasa pogrom, din cauza unei idei stupide medievale (dar supravietuind in Rusia pana la inceputul sec. XX) cum ca evreii ar avea nu stiu ce ritual cu sange de copil crestin.

    Cat despre suprareprezentarea evreilor, cauzele mi se par clare:
    – evreii chiar sunt remarcabil de inteligenti si studiosi (nu numai in comparatie cu romanii) – vezi de pilda nr de premianti Nobel la stiinte, dar si cel de campioni la sah, unde nimeni nu mai poate pretinde ca ar f ivorba de favoritisme
    – evreii traiau mai mult la orase, romanii, pe atunci, 80% la sate – si multi copii inteligenti nu ajungeau sa fac aliceu sau facultate

    Dar nu cred ca e bine sa cultivam idei gresite si defetiste, cum ca romanii ar fi prosti; Nu suntem nici prosti nici hoti ci (adesea) lenesi si cred ca asta e principala cauza de ratare. Din moment ce au existat un Eliade, un Cioran, un Brancusi, care transplantati din sol romanesc in sol strain au realizat ce au realizat, rezulta ca pt minoratul de aici nu sunt de vina atat genele cat mediul.

    Si mie aplicatia Kindle mi se pare cea mai buna solutie de citit carti pe computer (desi eu nu mai citesc carti pe computer de cand am tableta):
    – tine minte unde ai ramas in carte
    – are dictionar integrat (parca Oxford Dictionary)
    – poti sa iei gratis fragmente (inceputuri) de carti din Kindle Store
    etc.

    Apropo, cum ii spuneam mai demult, pe bookblog, lui cristian sirb, clasicii sunt gratis pe net – vezi (daca nu ai vazut deja) ultimul meu post de pe blogul de ebooks:

    http://cartibunegratis.blogspot.ro/2012/08/100-de-ebooks-clasice-gratuite-din.html

    Din cele “100 de carti celebre de citit intr-o viata” + “100 de carti ne-celebre de nelipsit” din lista lui dragos am gasit vreo 70 la Gutenberg.org & co (si am mai pus 30 de clasici de la mine sa se faca 100); desigur, aproape toti pot fi descrcati si in format pt Kindle.

    PS: Maine cred ca trec prin Viena 🙂

  6. capricornk13 said,

    05/08/2012 at 2:07 pm

    Multumesc pentru comentariu si scuze ca a ramas atata in spam, practic n-am mai deschis computerul acasa de cand a inceput olimpiada, am fost si plecata destul din Viena.
    Mi-ai facut pofta, cred ca intru la Humanitas pe pagina si-mi mai cumpar cateva carti electronice. Acum doua weekenduri m-am distrat cu niste Rodica Ojog Brasoveanu de la elefant, mi-am luat vreo 4 si le-am citit intr-o zi, uitasem cat sunt de stupizele alea istorice. Din pacate, preferatele mele, cele cu Melania, nu sunt inca in format electronic 🙂
    Cat despre evrei sunt perfect de acord cu tine. Si mie mi s-a parut foarte dur Boia cu Ionescu, presupun ca e o antipatie de-a lui mai veche. Nu ma pot pronunta asupra operei lui, fiindca nu l-am citit, insa apare cam naspa 🙂 Eliade era, intr-adevar, extrem de tanar, chiar daca asta nu pera e o scuza buna.


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: