Despre bridge, muzici, faze şi alte lucruri

27/09/2012 at 9:53 am (Bridge, Roman)

De la dragoş  am aflat că pot citi cartea lui Ovidiu Verdeş, “Muzici şi faze”, pe care o găsiseră deja excelentă micawber, bughi şi terorista, aici.  Fiindcă nu ştiu cum se poate face rost de ea altfel, cărţi de la Aula n-am mai văzut de mult, iar la cât umblu eu prin România, şansele erau aproape nule.  Îmi cer scuze politicoase autorului, e o carte pe care aş vrea sincer s-o plătesc şi am s-o şi fac atunci când am ocazia.  Mă atrăgea mult cartea fiindcă blogerii menţionaţi nu prea au, în general, gusturi literare comune şi nici abordări asemănătoare – dacă toţi patru au fost de acord, atunci tre să fie ceva ceva pe acolo.  Şi e.  Cartea adolescentului de sfârşit de ani 70 în România, scrisă din perspectiva lui, gen “Cum mi-am petrecut vacanţa…” lui TO Bobe.  Ceva asemănător a încercat Alain Gavriluţiu cu adolescentul anului 89 în cartea lui “Nu toată iarba e la fel”, însă isprava nu e nici pe departe la fel de demnă de luat în seamă ca a lui Ovidiu Verdeş.  Extrem de lejer de citit şi foarte interesantă, cu umor, licenţiozităţi în limitele normalului, limbaj firesc.  Îmi pare nespus de rău că n-am avut la dispoziţie o carte ca asta la vârstele respective, aşa înţelegeam şi eu mai bine ce era în capul flăcăilor din jurul meu prin liceu!  Zic mai bine, fiindcă Ovidiu Verdeş îmi confirmă destul de tare impresia pe care o aveam atunci 🙂

Revin la textul asta dupa mai mult de o saptamana… Cred ca trebuie sa-mi fac ordine si disciplina in cap, altfel nu mai apuc niciodata sa scriu pe blog 🙂

Dupa cum amenintam cu ceva vreme in urma (vremuri imemoriale deja, hi! hi!) am inceput sa merg la clubul de bridge.  Pentru cine e interesat, desi nu vad de ce-ar fi asta o prioritate pentru cineva din Romania sau de aiurea, site-ul lor e http://www.bridgecentrum.at.  Ce m-a tentat la ei foarte tare, desi nu sunt cei care tin concursurile cele mai puternice din Viena, este faptul ca-ti garanteaza partener la toate turneele si au cate un turneu in fiecare seara.  Cum eu nu am gasit in lumea corporatista pe care o stiu aici pe nimeni care sa stie jocul, trebuie sa ma multumesc sa joc cu cine gasesc, iar faptul ca ei fac asta pentru mine e perfect.  Bine, de fapt perfect ar fi sa-mi gasesc un partener constant, dar probabil voi ajunge si acolo, prea sunt venetica deocamdata!

Prima data cand am mers, intr-o luni cu doua saptamani si jumatate in urma, mi s-a parut ca totul e decupat dintr-o comedie sau ca sunt la camera ascunsa.  Am ajuns cam cu jumatate de ora inainte de inceperea concursului, m-am inscris frumos la receptie si am mentionat ca nu am partener.  Turnier Leiter (asa se numeste arbitrul in germana, ca-n engleza, unde e Tournament Director) era un tip de o varsta relativ decenta in comparatie cu ce urma sa vad, a fost extrem de amabil si mi-e spus ca-mi gaseste repede un partener sau o partenera draguta.  Mi-am comandat o limonada de la bar si, relativ stinghera, am iesit pe terasa, unde eram sigura ca pot fuma.  Stinghereala mea nu era chiar aiurea: de cand am intrat, am fost urmarita constant de privirile unor distinsi domni si doamne a caror varsta medie se situa in vecinatatea a 70 de ani batuti pe muchie.  Cred si eu ca se uitau, saracii, eram de un exotism feroce in peisaj!  Dupa vreo cinci minute in care am afisat o siguranta de sine de care eram al naibii de departe si o preocupare constanta asupra unor iluzorii mailuri pe blackberry (eu de fapt cautam in disperare pe Leo dictionary cum dracu se spune valet si fara atu in germana!!! – o fi kein, o fi ohne…), TL a venit impreuna cu Herr Tauber, cum foarte formal mi-a fost prezentat, un domn sarit de varsta onorabila a tatalui meu propriu si personal.  Am zambit cum am stiut eu mai dulce, i-am explicat ca nu sunt vreo campioana de bridge si m-am scuzat in avans pentru tampeniile pe care le voi face in timpul jocului.  Departe de a fi scortos cum imi imaginasem, domnul Tauber a inceput sa ma intrebe cu blandete si politete ce jucam si m-am mai linistit, pentru c-am constatat ca sunt in stare sa explic in germana cam tot ce trebuia.  M-am linistit si mai tare cand am constatat ca sistemul jucat de el si aproape de toata lumea nu difera esential de ceea ce jucasem in ultima vreme pe BBO cu sora mea sau in concurs la Mamaia.  Deci haidem in concurs!  Am jucat E-V, ceea ce inseamna ca noi eram cei care se plimba de la masa la masa la fiecare schimbare (ideea in turneele de bridge este ca toata lumea din concurs joaca aceleasi done – adica acelasi set de carti, maini – iar rezultatul final este dat de comparatia intre rezultatele tuturor, masoara, practic, cat de bine ai stiut sa profiti de aceleasi carti pe care le-au avut in mana toti jucatorii din pozitia ta impreuna cu partenerii lor).  Emotiile mi-au trecut abia pe la jumatatea concursului, dupa ce mi-am dat seama ca, pe de o parte, partenerul meu nu e “the smartest pea in the pod”, adica la jocul de levata ma descurcam mult mai decent si mai rapid decat el, si, pe de alta parte, oamenii ceilalti erau extrem de draguti cu mine.  In final am iesit pe locul 12 din 14 pe EV, cu un procentaj cam jenant de 42%, dar n-am fost amarata deloc – in fond ma asteptam sa fiu ultima in circumstantele respective.  A doua zi am jucat cu unul dintre TL de la club, fiindca era putina lume si nu s-a gasit alt partener.  Avand in vedere ca el juca intr-adevar excelent, am iesit impreuna pe locul 3 pe NS si mi-am recuperat 2 eur din cei cinci platiti ca taxa de joc 🙂  Am continuat si miercuri in alt club (la mine miercurea e turneu de echipe si mai dureaza pana ajung sa fac parte dintr-una!), fiind invitata de tipul care fusese TL in primul concurs de luni.  Aici era o treaba serioasa, cu foarte multa lume intr-un local impresionant, sezession alea alea, asa ca m-au intimidat grav niste cupluri de babutze carora mai-mai ca le scapau cartile din mana (daca una n-avea 85 de ani eu sunt presedintele americii)  insa jucau cu o dexteritate de invidiat si mai faceau si misto de greselile adversarilor.  Am izbutit cu chiu cu vai un 45% si am iesit pe 11 din 14 pe EV – iarasi jenant, dar la cat stiam eu si la cat de tare a fost concursul, ok, sa nu ne sinucidem!  Vineri fusesem invitata de o tipa extrem de calda si de simpatica sa jucam impreuna la clubul meu.  A fost bine, am iesit si cu ea pe 3 din 7 pe NS cu un procentaj spre 60%, adica ceva decent.  Insa cea mai mare victorie a fost vinerea trecuta, cand am participat la un turneu puternic, cu 28 de axe – din nou cu TL cu care jucasem la clubul strain.  Am iesit pe 2 N-S si overall, cu 67% – adica am jucat chiar bine, pentru ca partenerul de unul singur, desi genial, nu putea scoate un aemenea procentaj.  M-au premiat acolo in fata unei sali cu vreo 70 de austrieci aplaudand (era un turneu eveniment, de ziua de nastere a cuiva), asa ca aveam o culoare cam purpurie si nu prea-mi venea sa cred…

In concluzie, contrar asteptarilor, austriecii bridge-isti s-au dovedit extrem de primitori si de amabili, toata lumea e bucuroasa si amuzata ca merg sa joc intre atatea perechi de seniori (tipul cu care am jucat are 42 de ani si noi doi suntem clar cei mai tineri din zona) si nu mai stiu cum sa faca sa ma simt bine.  Ba chiar lumea vrea sa joace cu mine, in ciuda stangaciilor.  E bine.  🙂

Advertisement