Fenomenul Komartin

Tocmai am revenit de la lectura lui Claudiu Komartin la târgul de carte Buchwien12 din Viena.  ICR Viena a sprijnit, ca de obicei, evenimentul, prin prezenţa inspirată şi profesionistă a lui Gabriel Kohn ca moderator.  Claudiu se află aici pentru câteva zile, iar motivele le vedeţi în anunţul ICR: 

 

Lecturi Claudiu Komartin la Târgul internaţional de carte BUCHWIEN12 şi ICR Viena 

KulturKontakt Austria prezintă cu sprijinul ICR Viena antologia bilingvă de poeme  Und wir werden die Maschinen für uns weinen lassen, de Claudiu Komartin.

Volumul a apărut la Edition Korrespondenzen din Viena, în traducerea lui Georg Aescht. Cartea face parte din seria Tradukita poezio, o colecție de poezie din Europa de Sud-Est în care au mai fost publicaţi poeţi din Croaţia, Bosnia, Serbia, Macedonia şi Albania.

Selecţia celor 60 de poeme din producţia lirică a unei decade îi aparţine autorului. 

  1. Lectură: joi, 22.11.2012, ora 12:45, Messe Wien, Literaturcafé

Citeşte: Bettina Kerl 

  1. Lectură: sâmbătă., 24.11. 2012, ora 19:30, ICR Viena (Argentinierstraße 39)

Citeşte: Till Firit

Cartea arată foarte bine şi, din câte pot să-mi dau eu seama, traducerea lui Georg Aescht e foarte bună:

-

Lectura lui Claudiu a fost electrizantă pentru cei 30-40 de spectatori din cafeneaua de la Messe, dar asta pe mine nu mă mai miră de mult.  Trăieşte ce spune, a ales poeme puternice (avea şi de unde…), e autentic, are o voce minunată.  Bettina Kerl  a fost şi ea un match foarte bun pentru versiunea în germană, iar dialogul dintre Gabi şi Claudiu după lectură concis, interesant şi dinamic.  Austriecii trebuie să fi fost impresionaţi, pentru că i-au cumpărat volumul şi a întârziat minute bune cu autografe.  Unii îl ştiau deja, deşi cartea de faţă este prima traducere a poemelor lui Claudiu în limba germană.

Mi-nu-nat!  N-am mare lucru de adăugat, c-o să devin altfel patetică rău… Îmi place tare genul ăsta de ambasadă a României la Viena.  Am deja o carte în geantă pentru un cuplu de austrieci care l-au cunoscut aseară pe Claudiu şi vor să-l citească.  Ce să-i faci, omul e pur şi simplu şarmant şi nu vorbesc deloc de genul acela jucat, premeditat, poseur.  Vorbeşte puţin, relevant şi elegant, fără nicio urmă de idee înghiţită de-a gata… Mulţumesc, Herr Komartin 🙂

Ziua cand imi recunosc, bucuroasa, greseala

Noaptea cand cineva a murit pentru tine – Bogdan Suceava

Polirom, 2010.  e-book by Elefant.ro

Hm, octombrie 2012 a fost prima luna cand nu am atins blogul deloc, masurand de la inceputurile sale.  Viata reala si-a cerut drepturile cu insistenta, asa ca m-a dus intr-un loc tare asemenea unui vis frumos.

Romanul lui Bogdan Suceava nu e prima carte pe care o termin de cand am scris ultima oara, e a doua, dupa Rosu, rosu, catifea a Veronicai Niculescu.  Am sa scriu si despre ea, fiindca mi s-a parut minunata, insa in seara asta vreau sa va povestesc repede, repede cat de mult ma bucur c-am hotarat sa citesc in continuare ceva scris de Bogdan Suceava.  Probabil lucrurile pe care mi le-a scris, inteligente, elegante si relevante, atunci cand mi-am manifestat dezamagirea la prima carte pe care i-am citit-o, aici, au contribuit mult la decizie.  Cred insa ca motivatia nu mai conteaza, fiindca  Noaptea cand cineva a murit pentru tine este una dintre cele mai bune carti romanesti scrise in ultimii douazeci de ani.  Si n-am sa dau niciun fel de disclaimer la aceasta afirmatie, cum ca asa mi se pare mie, e in topul meu, voi puteti sa credeti altceva, bla, bla, ar fi o mojicie in aceasta situatie!  Nu e nici macar rational ca cineva sa spuna altceva.  Alex Goldis scrie in cronica lui pe revistacultura.ro ceva despre patetismul titlului si al subtitlurilor, probabil are dreptate, insa cam aici se limiteaza, dupa mine, neajunsurile romanului.  Opinia aceluiasi critic despre subtirimea si lipsa de relief a personajelor (lucru pe care, amuzant, i-l reprosasem eu autorului in insemnearea despre Venea din timpul diez) nu mi se mai pare fondata aici, fiindca Ideea e mult mai importanta.  Raportarea individuala si colectiva la Revolutia din 89, cautarea identitatii in context, intrebarile obsesive despre notiunea de patriotism si ce mai intelegeau romanii din ea dupa decenii de pervertire.  Si cred ca autorul asta a si urmarit: sa estompeze un pic partea de aventura, de poveste, in favoarea demonstratiei unei atitudini, crearii unei provocari emotionale si intelectuale, care sa conduca, in final, cat mai aproape de adevar, de redarea clara si pe cat posibil obiectiva a imaginii revolutiei romane  si a emotiilor care i-au insotit drumul.

Cartea e scrisa din perspectiva unui student la matematica, fost militar in termen, care participa la Revolutie pe strazile Bucurestiului.  Joaca in permanenta intre doua planuri. Povestea stagiului militar cu toate stupiditatile aferente, care da o imagine excelenta si in acelasi timp halucinanta (deci adevarata) a armatei romane de la sfarsitul anilor 80 (nu ca s-ar fi schimbat cine stie ce dupa) si cea a caruselului de agonie si extaz dintre 22 si 25 decembrie 89.  Mi-a placut totul, povestile de cazarma, inadecvarea resimtita de personaj, sovaielile, garda de pe strazi, intalnirea din Universitate.

E o carte care explica extrem de bine mecanismele care motivau atat “multimea” la momentele respective, cat mai ales indivizii.  Discuta cu profunzime si intuitie amalgamul de sentimente si confuzia generalizata de dupa 21 decembrie 89, insa e foarte relevanta si pentru descrierea contextului anterior.  Poate cea mai “obiectiva” imagine a Romaniei sfarsitului anilor 80, chiar daca unghiul folosit, cel al studentului la matematica ajuns terist in Armata romana, pare ingust.  Procedeele simple pe care le foloseste Bogdan Suceava – dialogurile dintre colegii de instructie idioata, cazna si smotru si apevisti, gandurile olimpicului pasionat de frumusetea pura a cifrelor, povestea sacadata a gloantelor suierand prin Bucuresti –  mi se par foarte eficiente si, din fericire, numai titlurile capitolelor sufera de ceva ciudatenie si patetism, interiorul deloc.

Cred ca este exact cartea pe care mi-as fi dorit s-o citesc despre evenimentele de atunci.  Ma gandesc acum c-ar trebui sa reevaluez si celalalt roman al autorului, insa nu ma simt in stare sa revin asupra lui.  E absolut evident, atat din subiectele abordate, cat si din comentariile pe care mi le-a scris aici, ca Bogdan Suceava e muncit cu adevarat de problema definirii identitatii romanilor (si individului) si ca exprima aceasta obsesie cu aplicatie.  Ce e foarte bine e ca o face in mod foarte inteligent si obiectiv si ca scrie foarte, foarte ok.  Pentru mine personal e, pe de o parte, interesant sa vad un (alt) expatriat atat de convins de importanta problemei si foarte inviorator, pe de alta parte, ca din abordarea lui lipsesc toate cliseele care mi-au impuiat capul atat nationalii cat si expatriatii la tema.

Bogdan Suceava a devenit un must read pentru mine si imi face placere sa-mi recunosc judecata pripita la primul roman! 🙂