Bufniţele pleoştite

Toate bufniţele – Filip Florian

Polirom, 2012

Se face că prima însemnare legată de o carte in 2013 e despre bufniţele lui Filip Florian, peste care m-am năpustit la târg, ca tot românul imparţial.  Înainte de a spune ceva despre carte, aş vrea să menţionez cât de tare mă enervează cuvântul “bufniţă” în româneşte.  Toate limbile normale au cuvinte cool pentru pasărea asta deosebit de mişto şi de deşteaptă – owl, Eule, hibou, gufo, buho, coruja.  Până şi în ruseşte e ceva care cred că se citeşte “sova” sau aşa ceva.  M-am uitat pe dexonline şi zice undeva c-al nostru e de formaţie onomatopeică (vine de la bufnă plus sufix) .  Probabil în toate limbile e la fel – numai portughezii par să fie mai inteligenţi cu coruja, dar în româneşte sună ca dracu’.  Iar mie îmi plac la nebunie bufniţele şi nu mi se pare cinstit.

Am de scris despre o grămadă de alte chestii (chef ioc în ultima vreme), aşa că o să mă cam grăbesc la cartea lui FF. Asta şi pentru că m-a dezamăgit, oricât ar suna asta de nepoliticos. Sunt una dintre acele persoane superficiale cărora le-a plăcut mai tare Zilele regelui decât Degete mici, aşa că mizam pe o pantă ascendentă.  Nu s-a materializat speranţa, Toate bufniţele mi se pare cea mai nereuşită dintre ele, deşi probabil că e cea mai bună din punct de vedere strict “stilistic”.

Scrisul lui Filip Florian este la fel de încântător, are pagini care te umplu de bucuria cititului ca-n vremurile bune de odinioară, e fluid, face prestidigitaţie literară şi fără îndoială că romanul merită şi atenţie şi apreciere.  În fond nu cred că sunt în stare să fac repede o listă de trei prozatori români pe care i-aş citi înaintea lui Florian, chiar şi după acest mic disconfort pe care mi l-au provocat bufniţele.  Totuşi, disconfortul există, aşa că voi încerca să-l argumentez.  Spre deosebire de Degete, dar mai ales de Zilele regelui, în noul roman al lui FF eu n-am reuşit să găsesc subiectul.  Avem un băieţel foarte obişnuit al anilor 2000 care dezvoltă o frumoasă prietenie-adoraţie pentru un bărbat mai în vârstă cu un trecut marcat de imbecilitatea regimului comunist.  Se spun poveştile lor în paralel.  A băiatului nu izbuteşte să aibă farmecul copilăriei din Băiuţeii sau de la Bobe, Lăzărescu sau Gheo, iar a distinsului domn pasionat de ornitologie nu e suficient de puternică încât să se distingă în mareea de biografii literare la temă.  Deci ca personaje sunt ok-ish, dar cam atât.  Iar ceea ce presupun eu c-ar fi vrut să fie subiectul, împletirea destinelor celor doi, nu se leagă ca lumea, fiindcă nu aduce nimic surprinzător sau relevant.  Da, e bine că adultul îşi găseşte un receptacol pentru sentimente şi e frumos că-i oferă copilului dragoste şi educaţie cu discreţie şi rafinament.  E bine că puştiul are un role-model spiritual şi sufletesc pe care familia lui tembelizantă nu avea cum să i-l scoată în cale.  Dar nu e bine că nu se întâmplă nimic!  E ca şi cum FF ar fi scris doar actul întâi din piesă, iar tu mergi la spectacol, faci cunoştinţă cu personajele, te prinzi care e intriga, după care se lasă cortina şi eşti trimis frumuşel acasă.  Şi te simţi frustrat, fiindcă decorurile erau rafinate, muzica inspirată, costumele elegante, dialogurile subtile, şi tare ai mai fi avut poftă să rămâi în atmosferă, să te bucuri de un întreg…

Însă cei doi, deşi se întâlnesc şi îşi împărtăşesc trăiri, eşuează, în opinia mea, să devină, să evolueze.  Adică să transforme această întâlnire în ce cred c-ar fi intenţionat autorul -un macaz fundamental pentru destinul lor.   Povestea nu este suficient de elaborată şi de puternică încât să dea această impresie.  E sensibilă, delicată, frumos curgătoare, dar insuficient de relevantă şi de convingătoare.  Probabil veţi spune că sunt superficială, fiindcă nu trebuie neapărat să se “petreacă” mare lucru într-un roman ca să fie o operă de valoare.  Corect, dar aici mi se pare că nu se împlineşte ideea, că nu se duce la capăt raţionamentul, că lipseşte ceva esenţial.

Până acum Siegfrid rămâne preferatul meu! 🙂 Cu toată cârcoteala de mai sus, însă, Toate bufniţele e probabil de pus pe raftul întâi.  Problema lui Filip Florian e mai degrabă c-a scris prea bine la început!

Advertisements

3 Comments

  1. cleosejoaca said,

    15/02/2013 at 10:10 am

    Am cartea in geanta si inca vreo 20 de pagini ramase si sunt trei ori de acord:

    “Iar mie îmi plac la nebunie bufniţele şi nu mi se pare cinstit.”

    Subscriu. Am si medalion cu buha mare si frumoasa care frange inimi dupa inimi de purtatoare de accesorii 🙂

    “Sunt una dintre acele persoane superficiale cărora le-a plăcut mai tare Zilele regelui decât Degete mici, aşa că mizam pe o pantă ascendentă.”

    Plus inca una.

    “Toate bufniţele mi se pare cea mai nereuşită dintre ele, deşi probabil că e cea mai bună din punct de vedere strict “stilistic”.”

    Ma gandeam dimineata (pentru ca abia astept s-o termin – ca in “sa ma scap de ea”) ca o fi ceva in neregula cu mine ca lecturista, ca Filip F. are in chelcashoz tare, de nuca, pe care io, tuta, nu-l pot patrunde…

    Deci numai bine am dat pe la tine. 🙂

  2. cleosejoaca said,

    15/02/2013 at 10:12 am

    Ah, si nu esti superficiala si Sigfried e adorabil fara nicio discutie si n-ai gasit subiect fiindca el nu exista.

  3. capricornk13 said,

    15/02/2013 at 10:45 am

    @cleo: eu am o brosa cu bufnitza – singura din minuscula mea colectie de gablonzuri; brosele sunt ceva atat de demondat, incat probabil vor deveni in curand trendy, nu crezi? 🙂 o port ca sa-mi prind esarfele si o admira toata lumea; incerc sa ma dau inteleapta, dar pare sa nu prinda nimeni ideea! 😀
    mi se pare frustrant, cum spuneam, romanul asta al lui Filip Florian; stii de ce ma enerveaza atat de tare? eu nu pot sa ma apuc de scris fiindca n-am cine stie ce talent, pe de o parte, dar in special fiindca nu am disciplina de a-mi cizela ideile, de a prelucra materialul brut, de a munci frazele, a pritoci, adica a transforma mesajul pe care vreau sa-l transmit in literatura; si atunci evident ca ma scot din minti norocosii ca Florian, care au talent cu carul si carora le iese impecabil exact chestia asta cu “prelucrarea”, care pe mine ma sare, in schimb rateaza centrul de greutate;


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: