Farmecul indiscret al imortalitatii

Vincent nemuritorul – Bogdan Suceava

Curtea veche, 2008

Cum tocmai am vazut si eu celebrul film al lui Buñuel (despre el si despre altele cateva vorbe pe final in postul urmator), nu m-am putut abtine de la jocul de cuvinte din titlu.  Putem spune si ca se potriveste in totalitate si ca nu se potriveste deloc cu mesajul excelentului roman al lui Bogdan Suceava. M-am tinut, iata, de cuvant, si am continuat sa-l citesc pe profesorul de matematici exilat in US – si trebuie sa-i multumesc dublu de data asta, fiindca am cartea chiar de la el (nu e de gasit electronic).  De aici si tragerea de inima pentru titlul pomenit, trebuie sa recunoasteti ca e ceva farmec in drumul unui roman scris in romaneste de un expatriat din SUA, publicat la Bucuresti, trimis din California catre un alt expatriat roman la Viena.

Cand am inceput sa citesc m-au trecut fiorii.  Tocmai terminasem Evanghelia… lui Saramago, eram intortochiata prin Parabolele… lui Plesu cu Biblia langa ele, imi imprumutase cineva The Power of Now a lui Tolle in engleza si o reciteam, revazusem cu doua seri inainte 21 grams a lui Inarritú, terminasem de revizuit relativ recent romanul SF al unui prieten referitor la comunicarea cu Esenta si posibilitatea prezervarii creierelor dupa moarte si aveam discutia de la care a pornit sondajul referitor la definitia sinelui de pe blog.  Iar Vincent, eroul lui Bogdan Suceava, chiar isi dobandeste nemurirea intr-un scenariu SF de viitor apropiat, in care fiintele (? oare ce componente ale lor…) umane pot fi “salvate” pe platforme electronice dupa moarte.  Mai sa fie!

Nu e intamplator c-am ales sa scriu despre Vincent imediat dupa bufnite, desi mai am restante de carti intercalate ca timp al lecturii intre cele doua.  Dupa mine, Suceava izbuteste exact ce rateaza Florian, adica are o idee extrem de interesanta, o poveste care tine si un fir logic dus impecabil.  Iar singurele scaderi pe care le-as putea “imputa” cartii de fata sunt tocmai aspectele in care Bufnitele exceleaza – expresivitatea limbajului, componentele stilistice.  Mi-e extrem limpede acum, dupa trei incercari, cum trebuie sa ma raportez la autorul american.  Daca te intereseaza figuri si tehnici literare, ai gresit adresa.  E genul de creator care cauta cu tot dinadinsul adevaruri fundamentale si expune idei core despre conditia umana.  Iar in Vincent nemuritorul reuseste un veritabil tur de forta in a imagina evolutia mintii in cazul confruntarii cu nemurirea.  Face pe drum si o analiza profunda a societatii si mecanismelor ei, expune cliseele modului de viata occidental, e sensibil si veridic in incursiunile psihologice inerente unui asemenea subiect.

Desigur ca, de asteptat de la o asemenea inteligenta, Bogdan Suceava nu rateaza romanul cazand in vreuna dintre extreme.  Omul “salvat pe un soft” nu e complet si nu poate gasi vreo “fericire” in vreunul dintre sensurile comun acceptabile ale notiunii din lumea in care traim, dar nici nu esueaza tragico-patetic in lipsa de semnificatie si autodistrugere.  Autorul reuseste sa sugereze o modificare de paradigma destul de credibila.  Entitatea “transformata” nu mosteneste exclusiv gandirea fiintei care a fost, ci si emotii si sentimente. De aici se naste o problema subtila in carte, dealtfel, despre cat de justificate, cu sens sau utile mai sunt acele componente ale sinelui care supravietuiesc atunci cand sunt lipsite de suportul corpului uman, pe de o parte si de interactiunea pe viu cu lumea, pe de alta parte.  Evolutia si alegerile personajului principal din roman sunt numai o varianta posibila, care nu pretinde sa rezolve uriasele intrebari deschise de tema, ci te lasa in continuare macinat de ganduri.  Cum s-ar spune pe malurile Pacificului, Vincent e o carte “challenging”.

Ce m-a atras pe mine in mod deosebit este tocmai asta, ca Bogdan Suceava nu vine cu verdicte, cu solutii, nu detine raspunsul, nu e arogant.  Cartea e scurta, concisa, fara “burti” cu filozofie de coltzu strazii tip Houellebecq.  Mi-a adus aminte mai degraba de Never Let me Go a lui Ishiguro, minus partile sentimentale ale englezului.  Am ramas cu un gust tare bun si cu aceeasi dorinta de a continua.

Advertisements

4 Comments

  1. cristian sirb said,

    17/02/2013 at 6:31 pm

    `Asa ca am facut o pauza de noutati si am revazut niste capodopere pe care n-o sa incetez sa le recomand, ca poate scapa naibii lumea odata de pretentii “estetizante” si “intelectuale” de la dobitoci care nu-s in stare sa-si vada lungul nasului`

    Dezvolti putin asta?

    Ca o curiozitate, si eu am iesit cu fața la ceafă de la Django. Cu râsul de rigoare, tot nu pot spune despre Tarantino că își merită idolatrizarea excesivă, sau idolatrizarea de orice fel, chiar și aia neexcesivă.

    Apoi, de ce (din lene?) nu postași dumneata fragmentul despre filme separat? Ar fi fost mai ușor de urmărit și de comentat, la topic.

    Revii, observ, și-n recenzia de mai sus la Florian, optând să folosești participiul „ratat” în legătură cu Buha lui. Prima oară m-am abținut, dar acum nu mă mai abțin: cum draci poate sta o carte ratată (chiar și „numai” din p de vedere al narațiunii) pe raftu-ntâi!? Altfel, „stilistic” o reușită…(aici intercalez un zâmbet). Tot mai ții la asta, de la recenzia precedentă până aici?

    OK, știu de pe acum că vei spune că mai ții, deci nu răspunde. 🙂

  2. capricornk13 said,

    17/02/2013 at 6:38 pm

    hm, poate ai dreptate, am sa separ cele doua insemnari; in fond cartea lui Bogdan e prea buna ca sa merite amestecata cu aberatiile mele despre filme…
    refac si dezvolt acolo
    in insemnarea despre bufnite scriu ca “presupun” cand vorbesc de raftul intai; disclaimerul e dat fiindca nu ma consider vreun guru si fiindca se poate judeca prin comparatie cu altii

  3. MeTAL said,

    20/02/2013 at 4:49 pm

    Daca creierul si amintirile au fost salvate (intr-un anumit format) oare persoana respectiva este constienta ca a murit? Corpul nostru reprezinta o extensie senzitiva a creierului. Este necesara pentru noi, pentru ceea ce reprezentam, dar nu si pentru capacitatile creierului uman. Gandeste-te ca dormi si ai un vis fara sfarsit, pentru ceea ce percepi in vis nu este necesar sa ai un corp. Ideea de nemurire prin aceasta metoda deriva tocmai din faptul ca persoana respectiva traieste intr-o realitate de o anumita natura (remember Matrix 1) fara constiinta absentei realitatii. Si pana la urma pentru a putea sa faci o diferenta intre viata asa cum o cunoastem noi cu totii si situatia prezentata de tine (sau de autor) trebuie sa definesti “realitatea”. Altfel de unde sti ca in momentul acesta traiesti si nu esti salvata intr-o unitate centrala unde iti este implementata o “realitate”. Sa fie oare aceasta tipul de filosofie de 2 bani care lipseste din carte asa cum ai scris mai sus? Nu stiu, dar aceasta interpretare imi pare a fi corecta.

  4. capricornk13 said,

    20/02/2013 at 6:55 pm

    @meTal: Bogdan face totul foarte clar in carte, persoane respectiva se duce perfect constienta de tot ce se intampla, stie ca e moarta fizic; pe platformele respective nu pot fi salvate decat persoanele care stiu ca vor muri in curand (cancer bla bla) sau aleg asta, vor sa nu mai traiasca in lumea “reala”; nu pot sa salveze oameni care mor in accidente de masina, de exemlu, fiindca e un procedeu foarte complex prin care mintea este “copiata”


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: