O mana de carti

Cateva cuvinte despre cartile despre care n-am apucat sa scriu pe blog, fiindca majoritatea sunt recomandabile.

Viitorul incepe luni – Ioana Parvulescu

Humanitas, 2012

Al doilea roman al Ioanei Parvulescu preia acelasi Bucuresti de la 1900, aproape aceleasi personaje, precum si intersectiile cu viitorul pe care le-a folosit in Viata incepe vineri.  E o carte placuta, usurica, entertaining, fara nimic spectaculos, insa scrisa cu placere si talent.  Cum am scris si dincolo, sunt romane in care atmosfera primeaza, acolo se depune intregul efort al autoarei, iar rezultatul este cel putin multumitor daca ai de gand sa te relaxezi si sa te bucuri de parfumul altor vremuri.

Never Let Me Go – Kazuo Ishiguro

Faber & Faber, London, 2005

Probabil unul dintre cele mai discutate romane ale lui Ishiguro, Never Let Me Go este si singurul (cred) science fiction pe care l-a scris – o alta ocazie pentru celebra discutie despre incadrarea in categorie.  Iar pentru mine inca una de a ma bucura incantata ca englezul japonez nu ma dezamageste niciodata.  E o distopie in care undeva in anii 50 s-ar fi inventat clonarea, iar cele trei personaje principale sunt astfel de clone, create pentru a servi drept banci de organe pentru oamenii “adevarati”.  Nu ma feresc sa dau acest spoiler, fiindca oricum cam toata lumea stie cu ce se mananca, pe de o parte, iar pe de alta parte lucrul devine oarecum evident din prima parte a cartii.  E o carte pur si simplu grea de frumusete, continut, sensibilitate.  Intunecata, sumbra, dar cu iluminari extraordinare despre prietenie, iubire, solidaritate si umanitate, scrisa intr-un tempo impecabil, cu un limbaj coplesitor.  Daca cineva va dori vreodata sa faca o lista de romane care se apropie de perfectiune in istoria literaturii, carti perfecte, rotunde, fara cusur, Never Let Me Go va trebui pus, probabil, intr-un top 10 al tuturor timpurilor.  Cine l-a citit stie de ce nu exagerez deloc prin aceasta descriere.

When We Were Orphans – Kazuo Ishiguro

Faber & Faber, London, 2000

Fara sa se ridice la nivelul Ramasitelor zilei sau al romanului de mai sus, Pe cand eram orfani merita si ea citita cu prisosinta, macar pentru fluiditatea scriiturii lui Ishiguro si pentru exotismul sau – aproape toata actiunea are loc in Shanghai, unde eroul principal, detectiv britanic, merge sa-si caute parintii disparuti in haosul din timpul razboiului.  Spre deosebire de celelalte romane ale lui, si ele foarte intense, cu rasturnari de situatie spectaculoase si pe teme grele, dar rafinate pana in panzele albe, aici probabil ca se pot gasi accente usor melodramatice.  Senzatia mea este ca in ambitia lui de a scrie carti fundamental diferite – aici seamana cu McEwan – Ishiguro a mers un pic prea departe in romanul de fata.  E un pic prea multa tragedie, deznodamantul e un pic prea zguduitor, daca intelegeti ce vreau sa spun.  Asta nu inseamna ca arta scriitorului nu e treizeci de  clase peste genul Dan Brown, evident, insa asupra mea nu a avut impactul niciuneia dintre cele cinci carti pe care i le citisem anterior.

Evanghelia dupa Isus Cristos – Jose Saramago

Polirom, 2003.  Trad. Mioara Caragea

Probabil de asteptat de la un scriitor atat de mare, binecunoscut ateu, sa se ia la tranta cu insasi esenta crestinismului.  Inteleg ca romanul a provocat un mare scandal din partea popilor si chiar a guvernului portughez, care si-a cam dat cu dreptul in stangul refuzand sa-i sustina propunerea pentru nu stiu ce premiu.  Pe de alta parte, din excelenta postfata a Mioarei Caragea, am priceput si c-au fost cativa popi inteligenti care au salutat aparitia cartii – nu pot decat sa-i felicit pe respectivii, fiindca mie mi se pare, in ciuda “blasfemiilor” lui Saramago, mult mai folositor pentru crestinism sa-l puna cineva pe tapet, sa porneasca o controversa cu o asemenea acuitate si la un asemenea nivel de talent cu care o face Saramago aici.  Romanul prezinta viata lui Isus pornind de la vinovatia lui Iosif, care afla de macelul copiiilor din Betleem, dar nu si-l salveaza decat pe al lui, neanuntandu-i pe ceilalti.  Sarcasmul lui Saramago nu iarta nimic – de la rolul femeii in societatea evreiasca traditionala la tembelismul ucenicilor si adoratorilor lui Isus.  Creeaza o poveste cu totul noua, Maria nu e virgina, Isus e ucenicul diavolului timp de cativa ani, este amantul mariei Magdalena etc.  Desigur insa ca punctul central al cartii il reprezinta conversatia in care Isus il infrunta pe Dumnezeu, in prezenta diavolului, pe mare.  Dialogul (si intreaga carte) e centrat pe vechea problema a  justificarii cruzimii lui Dumnezeu asupra omenirii, dar evident, concluzia e putin diferita decat, de exemplu, la Dostoievski.  Din punct de vedere literar avem de-a face cu o bijuterie, ca toate cartile lui, are greutate si in idee, in continut, insa nu pot spune ca e de natura sa zdruncine din temelii credinta nimanui.

Estul naivitatilor noastre – Gabriel Liiceanu

Humanitas, 2012

O colectie de interviuri date de Gabriel Liiceanu incepand din 1990 pana prin 2010, pe care am citit-o cu acelasi nesat cu care ii citesc toate cartile.  Nu aduce, desigur, nimic nou, dar e utila pentru a constata inca o data constanta si pasiunea cu care omul asta si-a urmat credintele, atitudinea lipsita de orice ambiguitate.  Pentru mine este de fiecare data o placere sa urmaresc modul in care se exprima, clar, stilat, elegant, concis.  Si, evident, m-a facut sa pun mana repede sa recitesc si “Declaratie de iubire” – fiindca “Usa interzisa” si “Scrisori catre fiul meu” revin oricum continuu pe noptiera.  Un spirit atat de aproape de mine, repet, n-am intalnit cred niciodata (a nu se intelege de aici c-ar exista vreo comparatie valorica, lol!).

Cine adoarme ultimul – Bogdan Popescu

Polirom, 2007

In cazul asta, ca sa-l parafrazez pe DCE, care lauda romanul in prefata de zici c-a-nviat Tolstoi, eu una am adormit prima…  Numaidecat, dupa vreo zece pagini.  M-am mai incapatanat inca vreo suta, dupa care am pus frumusel cartea inapoi pe raft si mi-e teama c-acolo va ramane pana prind ciuda pe vreo cunostinta si i-o fac cadou.  Nu stiu daca pot sa spun ca autorul scrie prost, dar in mod cert nu se afla “pe strada mea” din niciun punct de vedere.  Are capitole cu niste sfinti, cu draci care vin in caruta, cu de-astea.  Si capitole cu un studinte etern care o freaca pe la el prin sat.  Mdea.  Romania rurala plus tarele comunismului plus amintiri din respectivul plus partea “fantastica”, melanjul asta prezentat in felul in care o face Bogdan Popescu… nu reuseste sa ma intereseze niciun pic.  N-am reusit sa retin nimic si nu voi repeta experienta.  Poate c-am devenit prea pretentioasa sau mi s-a tocit gustul pentru proza romana contemporana.

Am mai facut o incursiune pe Elefant.ro si mi-am mai luat niste carti, pentru eventualitatea in care incep s-o iau din nou la picior prin cele tari si e mai usor sa-l car pe Mac decat niste teancuri de celuloza.  Astept pareri de la voi pe lista de mai jos, cu toate ca iarasi citesc vreo 5 carti in paralel si nu cred ca le termin mai degraba de o luna.

Cu inima smulsa din piept – Radu Paraschivescu

Fluturele negru – Radu Paraschivescu

Jurnal de scriitor – Dostoievski

Invierea – Tolstoi

Istoriile mele – Lucian Boia in dialog cu Eugen Stancu

Ich bin ein berliner – Gabriel Andronache

Despre vis – Freud

Mortido – O. Nimigean

Solar – Ian McEwan

Confesiuni – Sf. Augustin

Advertisements

14 Comments

  1. cristian sirb said,

    21/02/2013 at 6:56 pm

    Oare cum reușește să-ți placă Liiceanu. Ba nu moderat, cum maximum aș admite, ci chiar să fi devenit fan! Dumnezeule! 🙂 Dacă mi-ar plăcea vreodată, știi care ar putea fi motivul? Că, cititndu-l, mi-am dat seama că el chiar nu mă complexează deloc. Aș putea scrie și am scris mult mai bine și mai cu zvâc decât el chiar și unele banalități de blog. O dau dracului modestie acum, voit o fac!

    Mi s-a întâmplat ca, deschizând vreuna din ultimele lui apariții (inflaționiste) din ultima vreme, să și râd. Unele ziceri, ce trec drept un soi de aforisme, sunt de un ridicol involuntar desăvârșit. Ridicole, pentru că au pompa aia sforăită. Pentru că, simulând onestitatea cvasi-totală, se împăunează încă o dată cu rolul lui autoasumat de intelectual unic și nemeritat al plaiului mioritic. Filozoful fără operă.

    In plus, citindu-l nu pot uita ce prost își plătește angajații librari. Cum le bagă și le scoate tichetele alea amărâte de masă. Și asta îmi face de-a dreptul greață.

    Îmi mai „place” cum își pune mare numele și poza pe coperta întâi, fie că e el intervievatorul, fie că e traducătorul sau doar că așa are el chef, ca șef de editură. Un fel de sergiunicolaescu al editorilor. Joacă toate rolurile posibile. Important e să fie scris pe copertă cu numele.

  2. capricornk13 said,

    21/02/2013 at 7:18 pm

    @cristian: nu sunt fan, ca l-as jigni cu un astfel de atasament isterico-tembelizant pe care-l sugereaza cuvantul…
    e un om care scrie pentru mine; atata tot 🙂

  3. vlad said,

    25/02/2013 at 11:43 pm

    Buna, imi place foarte mult blogul tau si vreau sa stiu daca te intereseaza sa facem schimb de linkuri: http://www.ditoate.com .Eu te-am adaugat deja , si astept raspunsul tau. Multumesc anticipat.

  4. 26/02/2013 at 9:23 pm

    Cornucapry 🙂 – de citit, daca e vreme si pofta, neaparat – Gregor von Rezzori – Zapezile de altadata !

    (un deliciu)

  5. capricornk13 said,

    27/02/2013 at 10:34 am

    @vlad: multumesc, am sa ma uit pe blogul tau, dar procedeul cu schimb de linkuri imi repugna 🙂
    @mesmeea: multumesc, habar n-am despre ce e vorba!

  6. we said,

    04/03/2013 at 3:32 am

    capri, da, imi aduc aminte ca in pagina 135 a usii sparte, liiceanu ti-a pomenit numele in mod evocativ:)

    acum serios, cum adica scrie pentru tine?!
    si tocmai liiceanu, unul din cei mai sexisti ganditori ai rromaniei. daca n-ar fi scris el cu manuta sa “femeile pe care le-am avut”, poate ca as mai fi zis…daca nu l-as fi vazut in actiune pe holul U. marsaluind preocupat de soarta Universurilor potentiale, purtand pe umeri povara a 3.14 atlasi, deschizand drumul cu fruntea-i batucita de aporii, urmat in siajul sinelui in timp de un infatigabil card de studente…sarmanele ramase prin definitie dincolo de peras. de n-ar fi el autorul sintagmei “capra ontologica”.
    si nici nu vreau sa ma gandesc la barfele cu iz de veritate despre un vesel butic.
    estul ticalosiilor noastre…
    liiceanu scrie pentru el, portofelul sau si pt. audi si/sau mertan-ce-o mai fi avand prin garaj.
    este un misogin valah, capri! nu vreau sa dau foc la postul tau, numai ca din pacate asta nu e parerea mea ci e un fapt.

    sa-mi zici cum ti s-a parut sf. augustin:)

  7. capricornk13 said,

    04/03/2013 at 12:06 pm

    @we: lol… nu ma intereseaza deloc daca e misogin sau nu (nu reiese de nicaieri din jurnale, nu stiu de unde le scoti; are o bucata splendida despre intalnirea cu celalalt sex in Scrisori catre fiul meu); majoritatea ganditorilor/scriitorilor/filozofilor importanti pe care i-am rasfoit eu pot fi caracterizati drept inspaimantator de misogini – nu ma afecteaza cu nimic 🙂
    cat despre capra ontologica – presupun ca te referi la “brunhilda” aia a lui cioran – nu pot decat sa fiu de acord cu el! omu ala se indragostise si aia vroia aforisme, a se scuti; nu pot decat sa constat ca sunt si eu misogina… daca sa fii misogin inseamna ca ai tupeul sa observi ca cineva are un comportament aberant si unfair din orgoliu sau alte iluzii create de prea multa gandire sau prea multi hormoni… a profita de indragostirea cuiva pentru a trage spuza pe turta ta nu are nicio scuza, chiar daca turta nu e materiala ci, vezi doamne, spirituala
    liiceanu a reusit cu mine exact ceea ce si-a propus: sa ma faca sa traiesc ceea ce scrie cu sentimentul ca este exact ceea ce simt si cred eu, minus capacitatea de a exprima acele lucruri intr-un mod atat de clar si de concis
    inca n-am avut tupeul sa ma apuc de Sf. Augustin, te anunt 🙂

  8. we said,

    04/03/2013 at 4:31 pm

    ihi. si eu am simtit nu stiu ce cand am citit cum se freca de familia regala, ca dupa aia sa fie ca din intamplare la un chef de-al lui dinescu unde, tot din intamplare, apare si ilici. si cum i-a omenit dinescu si pe oamenii din garda lu ilici…
    si cum a facut liiceanu de mancare discipolului sau – ce rafinamente, ce intorsaturi…
    si da, epocala, ca tb. amintita, e faza cu cremele. acolo sunt sigur ca orice femeie a simtit ce simte si el:)

    inca o data, liiceanu scrie cu mana lui “femeile pe care le-am avut”. asta o zic si manelistii cam in orice melodie de-a lor.
    cat despre aia cu aforismele, pai 90% din femei profita din dragosteala boului. ceva spuza pe o anumita turta se trage by default – it’s in our genes, dear.

  9. capricornk13 said,

    06/03/2013 at 1:21 pm

    @we: ca barbatzii n-or profita de dragostea vacii! 😀

  10. we said,

    10/03/2013 at 2:26 am

    citand din clasici dan veatza:

    “ceva spuza pe o anumita turta se trage by default – it’s in our genes, dear.”

    trucurile astea de sarit de la general la particular si de acolo la universal, and back le invatam cand te jucai cu papusile. sau cu trenuletele…
    🙂

  11. Viking said,

    27/03/2013 at 9:27 pm

    Buna. Vreau sa-ti scriu ceva, dar in privat. Cum procedez?
    Don’t worry, nu e vorba de vreo plictiseala, de schimburi anoste de linkuri sau mai stiu eu ce, e ceva care o sa-ti placa, dar nu pot scrie in vazul lumii 🙂

  12. capricornk13 said,

    28/03/2013 at 3:04 pm

    @viking: scuze, n-am mai intrat pe blog de o vesnicie! adresa mea de mail este capricorn_k13@yahoo.com – se gaseste pe pagina “about”

  13. Alina said,

    03/04/2013 at 10:13 pm

    Spre rusinea mea, nu am citit nicio carte din cele insirate de tine aici. Promit ca o sa pun mana sa citesc. Multumesc pentru sursa.

  14. capricornk13 said,

    04/04/2013 at 9:10 pm

    @alina: pai nici nu trebuie sa le citesti pe astea, citeste ce vrei tu! 🙂


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: