Ender’s Game – The Film

…sau cum Hollywood-ul reuseste inca o data sa rateze aproape complet esenta unei carti extraordinare… Trailer-ul de mai jos e semnificativ pentru ce vreau sa spun:

Premiera a fost pe 31 octombrie, asa ca ieri m-am prezentat cu ceva sperante la Haydn, unul dintre cinematografele vieneze care-i lasa pe actori sa vorbeasca englezeste – mare lucru.  Nu ma asteptam, desigur, ca filmul sa prinda in intregime complexitatea romanului lui Card.  Stiam ca se va insista pe partea SF, fiindca e foarte spectaculoasa si ofera potential cat cuprinde pentru un blockbuster – confruntarile din sala de lupta, bataliile din simularile video din scoala de comanda, jocul mintii.  Iar din acest punct de vedere filmul este realizat impecabil, mai bine decat m-as fi asteptat.  Sunt aproape convinsa ca omuletzii care au lucrat la scenele respective au citit si rascitit cartea cu pasiune pentru c-au redat cu acuratete si fantezie atat spatiile, cat si atmosfera imaginate de scriitor.  Muzica, deplasarea, luminile, efectele speciale – toate elementele conlucreaza perfect pentru a te angaja emotional.  De departe cele mai izbutite scene de confruntare, de lupta din toate filmele vazute de mine – si aici nu includ numai ecranizarile sau scenariile originale science fiction.  Iar din comparatia cu filmele SF Ender iese si mai clar invingator la toate nivelurile.  Poate si datorita excelentei tehnice (dar aici avem si Avatar si Prometheus, dintre cele mai recente), insa, in special, datorita ritmului si continutului actiunii, redate cu pasiune si fidelitate de realizatori – spre deosebire de ecranizarile Dune, spre exemplu, care sunt complet retardate.

Un alt aspect pozitiv clar este alegerea pustiului care-l interpreteaza pe Ender.  E drept ca m-a deranjat putin ca are 15-16 ani din start, nu intre 6 si 11 cat ar fi trebuit, dar inteleg limitarile impuse de necesitatea concentrarii povestii din carte catre film, asa ca nu insist.  Actorul este atat de bun, incat reuseste, in opinia mea, sa transmita mai mult decat au intentionat scenaristii!  Daca-l urmaresti atent pe el, ai o mica sansa sa treci dincolo de stratul complet superficial al personalitatii personajului pe care scenaristii au ales sa-l expuna.  Asa Butterfield, un nume de care sper sa mai aud.  Din fericire, nu numai el este ales bine, ci si ceilalti copii – Petra, Alai, Dink si Bean.  Cu toate ca atat pe Petra, cat si pe Bean, ii pun sa joace personaje cu totul diferite de cele din carte, o mare greseala, in opinia mea, adolescentii-actori fac o treaba de invidiat.

Dar vai!  Dar of!  Ce ne facem cu restul?!  Ce dezastru…

Cum sa schilodesti in asemenea hal personajul colonelului Graff punandu-l pe imbecilul de Harrison Ford, poate cel mai unilateral si lipsit de subtilitate actor de blockbustere de la Hollywood, sa joace o fantosa?  Genul militar cretin lobotomat vorbind exclusiv in clisee incrancenate?  Si nu este deloc lipsit de importanta, pentru ca lipsa de adancime a lui Graff e corelata cu lipsa de adancime a lui Ender, determina cel putin o fateta esentiala lipsa din constructia lui Card!  Contrapunerea maiorului Anderson (al carei rol in carte e diferit) in calitate de aparator emotional al lui Ender nu e suficienta, nu e acelasi lucru!  Este esential pentru intelegerea povestii ca Graff este in permanenta constient de raul pe care i-l face lui Ender, e esential ca e permanent sfasiat de regrete, ca blestema pozitia in care se afla, ca trece prin chinurile iadului!

Cum sa ratezi taman esenta povestii lui Card, adica evolutia interioara a lui Ender?  Motivatiile lui, mutatiile in constiinta, conflictul emotional?!  Spectatorii filmului n-au nici cea mai vaga idee la final de ce anume Ender actioneaza asa cum o face!  Se prezinta exclusiv o pojghita subtire – regretul pentru violenta impotriva colegilor si a gandacilor, se mentioneaza ideea  ca atunci cand iti intelegi adversarul ajungi sa-l iubesti si se arata (stupid si gresit, prin intalnirea face-to-face cu o matca) decizia lui de a readuce la viata specia pe care tocmai a exterminat-o.  Dar si lucrurile astea sunt evidente pentru mine, care stiu cartea pe dinafara, in economia filmului sunt aproape invizibile!  Pentru ca momentul crucial, in care Ender refuza sa se mai supuna regulilor dupa uciderea lui Bonzo Madrid, e redat la nivel de clasa intai primara.  Este prezentat fals de la cap la coada!  Cu Ender amenintandu-l stupid pe Graff cu milioanele investite in el 😦  Si cu decizia lui Ender de a se intoarce determinata de un discurs complet imbeciloido-patriotic al lui Valentine!  Or Ender pleaca si de durere, dar si pentru ca intelege perfect strategia de lobotomare si cruzime pe care i-o aplica scoala, iar asta ii redesteapta frica primordiala, esentiala pentru intelegerea personajului, aceea de a nu se transforma in fratele sau, Peter!  Iar argumentul suprem al lui Val este “tu nu esti Peter!” – numai asta il putea determina sa revina la comanda!  Convingerea ca este nevoie de el nu pentru ca este cel mai bun comandant – asa cum e prezentat idiot si unilateral in scenariu – ci pentru ca ceea ce reprezinta omul Ender, constiinta Ender, sufletul lui, este important pentru cum anume va fi dusa lupta!  Ender accepta povara ca sa apere umanitatea de consecintele unei atitudini ca cea a fratelui sau!  Accepta sa faca parte din joc fiindca altfel jocul e probabil sa fie jucat dupa regulile unui Peter!  Si de asta tragedia lui este atat de completa si devastatoare, pentru ca este fortat (manipulat si mintit) sa actioneze exact cu partea din el care este Peter!

Din nefericire, acest film va da apa la moara din plin celor care sunt dezinteresati complet de science-fiction ca gen.  Fiindca, ratand mesajul lui Card, constructia ramane un schelet firav.  In loc sa vada elementele science-fiction drept ceea ce sunt – decor – spectatorii vor retine cliseul amenintare extraterestra (bullshit) – erou copil care salveaza omenirea – o gramada de technical gimmicks.  Valoare zero.  Am trait reactia ieri pe pielea mea si m-a intristat nespus, dar este perfect justificata!  Filmul nu te face sa traiesti decat nivelul de thriller.  Nu comunica absolut nimic din drama lui Ender, nu trezeste pic de empatie cu adevaratul Andrew Wiggin.  Pacat!

Advertisements